ICCJ. Decizia nr. 8280/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 8280/2011

Dosar nr.8107/118/2009

Şedinţa publică din 22 noiembrie 2011

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă reţine următoarele;

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 8107/118/2009 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanţii P.N., G.M. şi G.N.S., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, au învestit instanţa cu acţiunea civilă având ca obiect constatarea în temeiul art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, faptul că tatăl şi, respectiv, bunicul lor au fost condamnaţi prin Sentinţa penală nr. 598/1949 a Tribunalului Militar Constanţa pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 Partea III C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 16/1949, iar efectele acesteia au fost înlăturate de drept.

De asemenea, se solicită să se constate că G.N.S. personal, încetat din viaţă în anul 2003, G.C., soţia lui, reclamantul G.M. şi reclamanta P.N. personal au făcut obiectul măsurilor penale şi administrative cu caracter politic indicate în acţiune.

Totodată, se solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 euro, echivalent în RON la data plăţii efective, cu titlu de daune pentru condamnarea tatălui lor şi 15.000 euro sau echivalent în RON la data plăţii pentru prejudiciul suferit de mama lor, G.C., care se cuvin şi reclamanţilor ca fii, 15.000 euro sau echivalent în RON la data plăţii pentru prejudiciul moral şi material suferit de reclamanta P.N. prin măsurile administrative la care au fost supuşi şi cheltuieli de judecată.

Prin precizările acţiunii, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 600.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii efective, cu titlu de daune morale, menţinând pretenţiile pentru suma de 15.000 euro pentru reclamantul G.M. în nume propriu şi de 8.000 euro pentru reclamanta P.N. şi ca moştenitori ai mamei lor, G.C., pentru suma de 15.000 euro, prejudiciu încercat de aceasta.

Prin Sentinţa civilă nr. 486 din 5 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a fost obligat pârâtul către reclamanţi la plata sumei de 180.000 euro în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale.

Curtea de Apel Constanţa, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de reclamanţi şi de pârâte, prin Decizia nr. 33 din 26 ianuarie 2011, a respins apelul reclamanţilor, a admis apelul pârâţilor, a schimbat în tot sentinţa şi a respins acţiunea ca nefondată.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 6, 8 şi 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, va respinge recursul ca tardiv declarat pentru argumentele ce succed:

Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ.

Decizia Curţii de Apel a fost comunicată reclamanţilor la 17 februarie 2011, astfel cum rezultă din dovezile de primire şi a proceselor-verbale de predare a comunicării hotărârii.

Reclamanţii puteau exercita calea de atac în termen, calculat potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ., până la 7 martie 2011, inclusiv.

Recursul a fost declarat la 11 martie 2011, conform datei certe existente pe cererea de recurs, cu încălcarea dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanţii P.N., G.M. şi G.N.S. împotriva Deciziei nr. 33C din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - AZ

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8280/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs