ICCJ. Decizia nr. 8298/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8298/2011
Dosar nr.2268/98/2007
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2011
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa, la data de 26 iunie 2011, reclamanta Z.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, stabilirea unei juste despăgubiri pentru terenul proprietate personală în suprafaţă de 1002 mp situat în municipiul Feteşti, jud. Ialomiţa, expropriat în baza Legii nr. 198/2004, considerând că suma de 4.627,05 RON, acordată cu titlu de despăgubire prin hotărârea nr. 109 din 05 iunie 2006 emisă de pârâtă, este neîndestulătoare.
Prin Sentinţa civilă nr. 633F din 24 iunie 2008 Tribunalul Ialomiţa a admis în parte acţiunea, a luat act că reclamanta este de acord cu exproprierea terenului menţionat, a stabilit ca justă despăgubire cuvenită reclamantei valoarea de 30 euro/mp şi a obligat pe pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA să plătească reclamantei suma de 30.000 euro, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei, la cursul oficial leu-euro al B.N.R., precum şi la plata cheltuielilor de judecată, de 450 RON, reprezentând onorariu de expert.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere, expertiza efectuată în cauză (prin care s-a stabilit suma de 84,5 euro/mp), suma solicitată de reclamantă (50 - 60 euro/mp) şi suma oferită de expropriator (1,25 euro/mp), stabilind în final, în raport de înscrisurile depuse de reclamantă şi comisia de experţi (prin care se face dovada afectaţiunii terenului), contractele de închiriere pentru suprafeţe de teren similare în zonă, preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în aceeaşi locaţie, precum şi daunele aduse proprietarului terenului, că o justă despăgubire a reclamantei pentru terenul expropriat o reprezintă valoarea de 30 euro/mp.
Împotriva acestei sentinţei a declarat apel reclamanta, arătând că instanţa de fond nu a ţinut seama de preţurile practicate pe piaţa liberă şi de concluziile raportului de expertiză, care a stabilit că valoarea despăgubirilor cuvenite este de 84.669 euro. Instanţa a dispus în mod arbitrar ca fiind justă o valoare a despăgubirilor de 30 euro/mp, fără a motiva în vreun fel cum a stabilit această valoare. Reclamanta a mai susţinut, în motivarea apelului, că instanţa de fond a obligat pârâta să suporte doar o parte a cheltuielilor de judecată, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
În cauză a formulat cerere de aderare la apel pârâtul Statul Român, reprezentat de C.N.A.D.N.R., în motivarea căruia a arătat că instanţa de fond în mod greşit a respins solicitarea sa de anulare a raportului de expertiză întocmit în cauză, în condiţiile în care expertul nu a convocat partea, C.N.A.D.N.R. SA, ci pe expertul parte B.C., care învederase că nu poate participa la expertiză din motive de sănătate. S-a mai susţinut că instanţa de fond în mod greşit a respins obiecţiunile la raportul de expertiză întocmit în cauză, formulate de către C.N.A.D.N.R. SA.
La termenul din data de 10 aprilie 2009 instanţa de apel a constatat nulitatea raportului de expertiză efectuat în primă instanţă. Prin aceeaşi încheiere, instanţa a admis probatoriile solicitate în cauză, dispunând efectuarea unei expertize de evaluare a terenului.
Prin Decizia nr. 752 A din 10 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul declarat de reclamantă, a admis cererea de aderare la apel formulată de pârât, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pe pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., să plătească reclamantei, cu titlu de despăgubire, suma de 12.000 euro, echivalent în RON la data plăţii şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.
În ceea ce priveşte identificarea terenului, instanţa de apel a avut în vedere că acesta este în aproprierea unei zone rezidenţiale, se află în intravilanul agricol al localităţii Feteşti şi că pe el se află amplasaţi stâlpi de reţele electrice. Instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei şi punctul de vedere al expertului I.I., care a arătat că cei doi stâlpi de electricitate se găsesc în ampriza drumului, şi nu în mijlocul proprietăţii, astfel încât impactul lor negativ la diminuarea valorii unitare a terenului este nesemnificativ, precum şi susţinerea aceluiaşi expert în sensul că terenul este adiacent intrării pe autostradă şi intră în categoria intravilan.
Sub aspectul evaluării, instanţa a ţinut seama de completarea la expertiza tehnică de evaluare, depusă la dosar şi semnată de cei trei experţi, prin care comisia de experţi a stabilit cuantumul despăgubirilor, la data efectuării raportului de expertiză, la suma de 12.000 euro.
În ceea ce priveşte critica apelantei-reclamante referitoare la faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de preţurile practicate pe piaţa liberă şi că a stabilit în mod arbitrar valoarea despăgubirilor, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă şi-a motivat hotărârea prin raportare la dispoziţiile art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994, texte de lege care acordă dreptul instanţei de a stabili cuantumul despăgubirii.
Referitor la critica aceleiaşi părţi, privind cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă, instanţa de apel a reţinut că, faţă de procedura specială de efectuare a expertizei (de către o comisie formată din trei experţi, desemnaţi în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994), cheltuielile de judecată constând în onorariu de expertiză cad în sarcina ambelor părţi.
Cu privire la cererea de aderare la apel formulată de către apelantul-pârât, Curtea a apreciat întemeiată critica privind nulitatea raportului de expertiză, reţinând că expertul desemnat de instanţă a procedat la convocarea expertului B.C., în calitate de expert-parte al pârâtului, şi nu a pârâtului în persoană, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 208 alin. (1) C. proc. civ., mai ales că acest expert fusese înlocuit de instanţă, iar pârâtul desemnase un alt expert care să facă parte din comisia de experţi.
Curtea a mai reţinut că principiul neagravării situaţiei în propriul apel (non reformatio in pejus), ce impune instanţei să nu agraveze situaţia părţii care a declarat apel, nu este aplicabil în cauză, deoarece apelantului principal i se poate schimba situaţia creată prin sentinţă, tocmai ca urmare a admiterii aderării la apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., ambele părţi.
Reclamanta Z.A. a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat următoarele:
Instanţa de apel a omologat raportul de expertiză întemeiat pe date eronate. În mod greşit s-a reţinut că expertul I.I. şi-ar fi însuşit raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanţă, ing. I.S. Acesta din urmă reţine existenţa stâlpilor electrici şi a reţelei de înaltă tensiune pe terenul expropriat, deşi realitatea este alta, aşa cum rezultă din punctul de vedere al expertului I., care arată că pe teren nu există nici stâlpi, nici reţele de înaltă/joasă tensiune.
Recurenta-reclamantă mai arată că, deşi în raportul de expertiză depus de expertul I. s-a stabilit valoarea terenului la 32,83 euro/mp, această valoare a fost redusă în mod nejustificat cu 40% pe motiv că terenul ar fi străbătut de stâlpi şi reţele electrice.
Recurenta susţine că, deşi a solicitat efectuarea unei noi expertize, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestei cereri, încălcându-i astfel dreptul la un proces echitabil.
Recurentul pârât invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. Fără a dezvolta separat cele două motive de recurs invocate, recurentul-pârât arată că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece la stabilirea despăgubirilor nu s-au avut în vedere preţurile de tranzacţionare cu care se vând terenuri similare, ci exclusiv anunţurile imobiliare publicate pe internet, astfel cum rezultă din raportul de expertiză şi din anexele acestuia.
În ceea ce priveşte excepţiile de nulitate a recursurilor, invocate reciproc de ambele părţi, Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate, criticile formulate putând fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât, nu este dezvoltat, din motivarea recursului acestei părţi nerezultând care este actul juridic dedus judecăţii care a fost greşit interpretat sau al cărui înţeles lămurit şi vădit neîndoielnic a fost schimbat de instanţa de apel.
Examinând Decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate şi dezvoltate de ambele părţi, Înalta Curte reţine următoarele:
În raportul de expertiză depus la dosarul instanţei de apel la data de 11 mai 2010 terenul a fost evaluat la preţul de 32,83 euro/mp, la care s-a aplicat o corecţie de 40% pentru existenţa reţelelor electrice care traversează terenul, rezultând valoarea de 16,42 euro/mp.
Datorită faptului că acest raport de expertiză nu era semnat de către unul dintre membrii comisiei de expertiză şi pentru că nu răspundea la unul dintre obiectivele fixate de instanţă (stabilirea valorii la data raportului de expertiză), instanţa a solicitat comisiei de experţi să completeze lucrarea în acest sens.
La data de 09 iunie 2010 s-a depus completarea la expertiză, prin care s-a stabilit valoarea terenului la data întocmirii raportului (07 mai 2010) ca fiind 12 euro/mp. La stabilirea acestei valori s-au avut în vedere preţurile din ofertele imobiliare, iar în ceea ce priveşte starea terenului, se menţionează că pe acesta se află stâlpi de reţele electrice diversificate, fără a se stabili în ce măsură această situaţie este de natură să determine scăderea valorii terenului.
Faţă de obiecţiunile reclamantei privind amplasarea şi starea terenului expertizat, experţii M.D. şi I.S. au formulat un răspuns comun, în care au arătat că terenul a fost corect identificat şi că pe teren se află stâlpi de reţele electrice diversificate.
Expertul I.I. a formulat un răspuns separat, în care a arătat că „cei 2 stâlpi de electricitate se găsesc în ampriza drumului şi nu sunt în mijlocul proprietăţii evaluate (expertizate), impactul lor negativ la diminuarea valorii unitare a terenului fiind nesemnificativ".
Cu privire la existenţa sau nu a unor stâlpi de electricitate pe terenul în cauză, reclamanta a depus la dosar Adresa din 27 septembrie 2010 a Primăriei Municipiului Feteşti, în care se arată că terenul se află în zonă rezidenţială şi că pe teren nu există stâlpi de electricitate.
Deşi reclamanta a solicitat instanţei de apel încuviinţarea unei noi expertize, pentru identificarea corectă a terenului, lămurirea contradicţiei care există între punctul de vedere exprimat de expertul I. (ce pare a fi confirmat de conţinutul Adresei din 27 septembrie 2010 a Primăriei Municipiului Feteşti) şi punctul de vedere al celorlalţi experţi din comisie, cu privire la existenţa sau nu pe teren a stâlpilor de electricitate şi, consecutiv acestei lămuriri, să se stabilească preţul corespunzător situaţiei reale din teren, instanţa a respins această cerere prin Încheierea din 03 decembrie 2010. Nici din expunerea considerentelor acestei încheieri şi nici din motivarea deciziei recurate nu rezultă care sunt argumentele pentru care instanţa de apel s-a considerat lămurită asupra acestui element al situaţiei de fapt. Instanţa de apel redă punctele de vedere divergente ale membrilor comisiei de expertiză, însă nu explică raţionamentul său şi probele ce stau la baza acestuia, în ceea ce priveşte convingerea la care a ajuns cu privire la existenţa sau nu pe teren a stâlpilor de electricitate şi consecinţele asupra valorii terenului.
Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite. Constatarea faptelor este atributul exclusiv al instanţelor de fond, iar sub acest aspect, hotărârea judecătorească trebuie motivată cu suficientă claritate, cu trimitere la probatoriul administrat. Or, în speţă, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, în sensul că instanţa nu a lămurit situaţia de fapt a imobilului, cu consecinţe în planul valorii acestuia, ceea ce conduce la concluzia că recursul declarat de reclamantă este întemeiat, fiind necesară reluarea judecăţii în faţa instanţei de apel.
Înalta Curte găseşte întemeiată şi critica recurentului-pârât referitoare la aplicarea greşită a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 (critică ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 „expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că „acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii"
Ca atare, criteriile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirii sunt cele prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26 alin. (1) şi (2) prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" are în vedere preţul de piaţă, respectiv cel de tranzacţionare, stipulat în acte de înstrăinare încheiate la o dată apropiată celei la care se efectuează expertiza de evaluare. „Preţul de piaţă" este considerat a fi preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Stabilirea preţului de piaţă presupune administrarea unor probatorii pertinente, una din cele mai importante fiind expertiza tehnică de evaluare care, în speţă, contrar prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, a avut în vedere la calculul privind valoarea despăgubirii cuvenite reclamantei doar preţurile indicate în diverse oferte imobiliare, oferte ce nu pot fi asimilate preţului de piaţă. Nu rezultă din actele dosarului că părţile sau instanţa de judecată s-ar fi preocupat de obţinerea unor dovezi privind tranzacţii imobiliare efective având ca obiect terenuri de acelaşi fel.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (3) şi art. 314 C. proc. civ. se impune admiterea ambelor recursuri, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel. În rejudecare instanţa va trebui să lămurească, pe baza unei noi expertize, situaţia terenului în litigiu, sub aspectul existenţei sau nu pe teren a stâlpilor de electricitate, respectiv traversarea acestuia de reţele de electricitate şi în ce măsură influenţează valoarea terenului. La stabilirea valorii despăgubirilor pentru imobilul expropriat se vor avea în vedere preţurile de tranzacţionare pentru terenuri aparţinând aceleiaşi categorii de folosinţă, consemnate în contracte autentice de vânzare-cumpărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile de nulitate a recursurilor.
Admite recursurile declarate de reclamanta Z.A. şi de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 752A din 10 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 8305/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8301/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
