ICCJ. Decizia nr. 8301/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8301/2011
Dosar nr.4124/83/2009
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 878/D din 28 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Satu Mare, şi a pârâtului A.V.A.S. Bucureşti, respectiv excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru pârâtul Statul Român.
A fost respinsă excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâta A.V.A.S. Bucureşti.
S-a admis acţiunea civilă înaintată de reclamanta H.E., împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Satu Mare, şi A.V.A.S., şi, în consecinţă:
A constatat caracterul abuziv al preluării realizate de pârâtul Statul Român în privinţa imobilului înscris în CF iniţial nr. A Satu Mare, sub nr. top iniţial x, în natură (la data preluării) teren intravilan în suprafaţă de 1419 mp. situat în mun. Satu Mare, str. L., jud. Satu Mare, în incinta SC U. SA.
S-a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001, în înţelesul art. 4 alin. (2) din lege, cu privire la imobilul identificat conform celor din alineatul precedent.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost obligat să plătească reclamantei suma de 337.500 RON, măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în cauză, valoare stabilită la nivelul standardelor internaţionale de evaluare conform expertizei judiciare dispuse în cauză şi efectuată de exp. ing. D.P.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit înscrierilor din evidenţele de publicitate imobiliară, aşa cum rezultă acestea din cuprinsul colilor CF in extenso nr. A Satu Mare, nr. B Satu Mare şi nr. C Satu Mare terenul de sub nr. top. x (înscris în CF nr. A Satu Mare) a constituit proprietatea tabulară a numitului P.V. de la care a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului nr. 30/1977 la data de 10 mai 1978 şi dezmembrat în două parcele de sub nr. top.x/1 şi x/2, după care, urmare a mai multor transnotări şi parcelări succesive, suprafaţa de teren de 1419 mp solicitată în cauză a fost întabulată în favoarea proprietarului Statul Român la data de 10 mai 1978, ulterior fiind transmisă unei societăţi comerciale, în speţă SC U. SA.
Această împrejurare, a transmiterii terenului de la Statul Român către SC U. SA Satu Mare este confirmată şi prin Adresa din 15 iunie 1992 emisă de SC U. SA. De asemenea, din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare depus la dosarul cauzei şi procesului-verbal pentru stabilirea impozitului pe clădiri din 1970 al fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular Satu Mare rezultă că anterior preluării realizate în anul 1978 de către Statul Român, terenul în cauză a fost vândut de către proprietarul tabular P.V. cumpărătorului H.P. (dec. 17 octombrie 1983), soţul reclamantei în cauză, respectiva preluare realizându-se de la acest din urmă cumpărător.
Faţă de cele de mai sus şi reţinând şi aspectul că prin Notificarea din 26 octombrie 2001 transmisă de reclamantă prin BEJ D.G.R., imobilul în cauză a fost revendicat în condiţiile art. 21 - 22 din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, instanţa a reţinut ca o primă circumstanţă că preluarea realizată de către Statul Român în anul 1978 în temeiul Decretului nr. 30/1977 de la soţul reclamantei se prezintă a avea un caracter abuziv în înţelesul art. 2 din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare.
Totodată, raportat la actele de stare civilă depusă de către reclamantă şi respectarea de către aceasta a obligaţiilor procedurale instituite prin art. 22 din legea de mai sus, instanţa a reţinut că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin actul normativ evocat, în temeiul dispoziţiile art. 3 şi 4 din aceeaşi lege, în calitatea sa de soţie supravieţuitoare a persoanei fizice de la care s-a realizat preluarea abuzivă de către Statul Român.
Faţă de cadrul procesual astfel stabilit şi reţinând că acţiunea de preluare abuzivă a imobilului, precum şi înscrierea dreptului de proprietate în evidenţele de publicitate imobiliară s-a realizat avându-l ca titular pe pârâtul Statul Român, instanţa a reţinut caracterul neîntemeiat al excepţiei invocate vizând lipsa calităţii procesuale pasive a acestui pârât, iar faţă de dispoziţiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice, coroborat cu hotărârile de guvern ulterioare având ca obiect de reglementare organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, inclusiv calitatea acestuia de reprezentant al Statului Român în litigiile patrimoniale, a respins ca neîntemeiată şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant al acesteia pentru pârâtul Statul Român.
S-a mai reţinut, sub aspectul stării de fapt, că aşa cum rezultă din cuprinsul Adresei din 23 noiembrie 2005 emisă de A.V.A.S. Bucureşti şi al Adresei din 31 octombrie 2001 emisă de SC U. SA Satu Mare, Notificarea iniţială formulată de reclamantă din 26 octombrie 2001 a fost comunicată mai departe spre competentă soluţionare, de la SC U. SA Satu Mare la A.V.A.S. Bucureşti, unde a fost înregistrată din 10 septembrie 2002.
De asemenea, s-a mai reţinut că de la data înregistrării acestei notificări în evidenţele A.V.A.S., aceea de 10 septembrie 2002 şi până la data soluţionării prezentei cauze, respectiva notificare nu a fost soluţionată.
Raportat la starea de fapt astfel reţinută cu privire la acest aspect, precum şi faţă de excepţia de prematuritate invocată de pârâta A.V.A.S. în cuprinsul întâmpinării sale instanţa a reţinut că, consecvent Deciziei nr. 20/2007 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITE(M.Of. nr. 764/12.11.2007) într-un recurs în interesul legii, obligatoriu pentru instanţe în privinţa dezlegării date problemelor de drept judecate conform dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., instanţele de judecată sunt competente să soluţioneze acţiuni în justiţie întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în speţă cele de restituire a unor imobile ce fac obiectul de reglementare al acestei legi, chiar şi în absenţa unei decizii administrative şi a unui răspuns din partea autorităţilor, inclusiv pe fondul cauzei.
În acest sens instanţa supremă s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 9 din 20 martie 2006 (M. Of. nr. 653/28.07.2006) şi un atare raţionament judiciar se prezintă a fi conform şi cu jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauzele Glod împotriva României, Păduraru împotriva României, Matache împotriva României, Porţeanu împotriva României, Crişan împotriva României sau Ortenberg împotriva Austriei).
În consecinţă, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia de prematuritate invocată.
Referitor la incidentul procedural prealabil invocat de către pârâta A.V.A.S. Bucureşti în sensul lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia din urmă şi evocarea abilitării legale de a acorda despăgubirile în cauză a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor aflată în subordinea Cancelariei Primului Ministru (conform art. 3 lit. a), art. 5 alin. (1), lit. d) şi art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005), instanţa a reţinut ca un prim aspect că, aşa cum rezultă din cuprinsul Adresei din 02 noiembrie 2009 a O.R.C. Maramureş şi al Adresei din 03 noiembrie 2009 a O.N.R.C. Bucureşti, coroborat cu considerentele Sentinţei civile nr. 953/D din 13 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 3599/83/2007, hotărâre judecătorească rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului prin Decizia civilă nr. 32 din 13 aprilie 2010 - pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 3599/83/2007, în ce priveşte istoricul societăţii SC U. SA, aceasta era integral privatizată la data de 14 februarie 2001 (data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001), că la data notificării avea sediul social în mun. Satu Mare, dar ulterior şi-a mutat sediul social în mun. Baia Mare, jud. Maramureş, că în prezent Statul Român nu este acţionar la această societate comercială şi că în consecinţă în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, în sensul că în această ipoteză legală măsurile reparatorii prin echivalent urmează a fi propuse de către instituţia publică ce a efectuat privatizarea, în speţă A.V.A.S. Bucureşti, succesoarea în drepturi şi obligaţii a fostei A.P.A.P.S. Bucureşti.
Faţă de cele de mai sus tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de A.V.A.S. Bucureşti ca neîntemeiată.
Un alt doilea aspect reţinut în această materie de către instanţă este acela că, de la data înregistrării notificării formulate de reclamantă în condiţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 în evidenţele A.V.A.S. Bucureşti (10 septembrie 2002) şi până în prezent, aceasta nu a fost soluţionată.
În aceste circumstanţe, instanţa a reţinut că termenul legal de 60 de zile reglementat prin art. 25 din Legea nr. 10/2001 a fost cu mult depăşit, reţinând totodată şi considerentele expuse anterior privind legitimarea reclamantei de a formula o acţiune în justiţie prin care să evoce fondul pricinii chiar şi în absenţa unei decizii administrative ori a unui răspuns din partea autorităţilor şi că, aşa cum s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în această materie (cauza Faimblat împotriva României - M. Of. nr. 141/06.03.2009), procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu este, în sine, contrară convenţiei doar că, în speţă (ca de altfel şi în prezenta speţă), această procedură nu s-a dovedit a fi eficientă. În condiţiile în care s-a depăşit cu mult orice termen care, conform criteriilor stabilite pe cale jurisprudenţială de Curte, ar putea fi calificat ca fiind un termen rezonabil, şi indiferent de procedura urmată (administrativă sau judiciară), oricum, în final executarea deciziei administrative sau a hotărârii judecătoreşti se face, în toate cazurile, prin procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 (şi deci prin intermediul Fondului Proprietatea, în privinţa căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în numeroase alte cazuri, că nu funcţionează în prezent de o manieră susceptibilă să conducă la o despăgubire efectivă), coroborat cu împrejurarea că nici Legea nr. 10/2001 şi nici Legea nr. 247/2005 nu ţin cont de eventualul prejudiciu suferit prin absenţa prelungită a despăgubirii către persoanele care au fost private de bunurile lor, rezultă că accesul la o procedură administrativă (urmată, dacă este cazul, şi de una contencioasă) rămâne teoretic şi iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să asigure, într-un termen rezonabil, plata unei indemnizaţii în favoarea persoanelor pentru care nu este posibilă restituirea în natură.
În acest context reţinându-se ineficienţa procedurii administrative de mai sus propuse în sensul de a se înainta notificarea reclamantei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din subordinea Cabinetului Primului-Ministru, instanţa a dat eficienţă principiului efectivităţii garanţiilor pe care le prevede Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât a admis acţiunea reclamantei în sensul obligării pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata despăgubirilor datorate reclamantei (reţinându-se în acest sens un argument în plus în favoarea soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia), despăgubiri ce au fost evaluate la nivelul standardelor internaţionale de evaluare în cadrul lucrării de specialitate efectuate în cauză de către exp. ing. P.O.D., cu obligarea pârâţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi având în vedere înscrisurile doveditoare de la dosar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei.
Prin Decizia nr. 7/2011 - A din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a respins ca nefondate apelurile declarate de A.V.A.S. şi de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sus-menţionatei hotărâri.
Instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cu privire la calitatea procesuală a A.V.A.S. Bucureşti în prezenta cauză, Curtea a constatat că excepţia invocată la fond a fost în mod corect respinsă de tribunal.
A.V.A.S. este continuatoarea A.P.A.P.S. Bucureşti, care a procedat la privatizarea SC U. Satu Mare, în activele acestei societăţi fiind inclusă şi suprafaţa de 1419 mp, ce a aparţinut soţului reclamantei. Prin urmare, pârâta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză şi în mod corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată alături de Ministerul Finanţelor în reprezentarea Statului Român.
Criticile formulate de Ministerul Finanţelor în reprezentarea Statului Român sunt de asemenea în întregime nefondate. Instanţa de fond în mod corect, întemeiat pe dispoziţiile art. 1 Protocolul I din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a obligat Statul Român la plata valorii de circulaţie a suprafeţei de teren preluate de la antecesoarea reclamantei, teren pentru care nici reclamanta şi nici antecesorul acesteia nu au fost în niciun fel despăgubiţi.
Prin urmare, în prezenta cauză, temeiul juridic al acţiunii nu îl constituie Legea nr. 10/2001, ci art. 1 Protocolul I din Convenţie, temei juridic faţă de care Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, are calitate procesuală pasivă şi nu unitatea administrativ-teritorială, aşa cum susţine apelantul-pârât. Astfel, unitatea administrativ-teritorială nu poate fi obligată la despăgubiri băneşti faţă de foştii proprietari, neexistând nicio dispoziţie legală care să pună în sarcina unităţilor administrativ-teritoriale indemnizarea foştilor proprietari abuziv deposedaţi de bunurile ce le-au avut.
S-a apreciat că în mod corect a făcut tribunalul aplicarea dispoziţiilor Convenţiei, reţinând că este imperios necesară obligarea statului la despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului preluat abuziv de Statul Român, nedespăgubirea succesorului fostului proprietar fiind o sarcină disproporţionată şi nejustificată de vreun interes public impusă acestora, cu atât mai mult cu cât de la data apariţiei legii de retrocedare au trecut 10 ani şi statul nu a justificat într-un mod rezonabil întârzierea aplicării legilor respective.
În acest sens a se vedea şi cauza Viaşu c/a România şi Maria Atanasiu ş.a. c/a România.
Ministerul Finanţelor are calitate procesuală de reprezentant al Statului Român în prezenta cauză, pentru următoarele considerente:
- art. 2 din HG. 34/2009, care reprezintă norma-cadru de funcţionare a Ministerului Finanţelor, stipulează că acest minister administrează veniturile statului şi datoria publică;
- art. 8 din Legea nr. 247/2005 stipulează că până la finalizarea procedurilor de despăgubire a foştilor proprietari, Ministerul Finanţelor reprezintă Statul Român, ca acţionar al Fondului Proprietatea, calitate în care-şi exercită toate drepturile şi obligaţiile ce-i revin;
- chiar şi titlurile de plată emise de A.N.R.P. urmare a parcurgerii procedurilor speciale prevăzute de Legea nr. 246/2005, Titlul VII, sunt creanţe pe seama Satului Român incluse în bugetul naţional, buget întocmit de ministrul finanţelor, care are sarcina de a aloca sumele anuale pentru plata respectivelor titluri. Nici A.N.R.P. şi nici Comisia Centrală de Evaluare a Despăgubirilor, aflate în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, nu deţin buget propriu din care să poată fi făcute plăţile stabilite cu titlu de despăgubiri urmare a parcurgerii procedurilor speciale.
Curtea a apreciat că Statul Român, prin nicio entitate a sa, nu poate invoca împotriva propriilor cetăţeni, care solicită plata unor despăgubiri legitime, birocratizarea sa excesivă de care este în întregime culpabil. De altfel, birocratizarea şi complicarea nejustificată de procedurilor de despăgubire a foştilor proprietari a fost reţinută în culpa Statului Român, şi de Curtea Europeană, care a reţinut că o atare birocratizare încalcă dreptul de proprietate al foştilor proprietari ce sunt îndreptăţiţi la o indemnizare corespunzătoare într-un timp rezonabil (cauza Viaşi c/a România şi Maria Atanasiu ş.a. c/a România).
Împotriva sus-menţionatei hotărâri au declarat recurs pârâţii Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, şi A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea recursului său, pârâtul Statul Român a învederat că nu are calitate procesuală pasivă sub aspectul competenţei stabilirii preluării abuzive, ce este dată/atribuită prin lege exclusiv unităţii deţinătoare, sens în care a fost indicat conţinutul dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (4), respectiv 25 din Legea nr. 10/2001.
În susţinerea aceleiaşi excepţii au invocat şi dispoziţiile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, care conferă primarului calitatea de a reprezenta în justiţie unitatea administrativ-teritorială corespunzătoare şi care are competenţa de a se pronunţa asupra constatării preluării abuzive.
Ministerul Finanţelor Publice nu este abilitat nici să avizeze, nici să acorde/să propună şi nici să emită în numele şi pe seama statului titluri de despăgubire şi cu atât mai mult să fie obligat la plata de despăgubiri către persoanele îndreptăţite, prerogativă ce aparţine exclusiv Comisiei Centrale de pe lângă Cancelaria Primului-Ministru.
Pârâta A.V.A.S. a susţinut, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că în raport de obiectul acţiunii din care rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata efectivă a despăgubirilor datorate, nu are calitate procesuală pasivă.
Obligaţiile A.V.A.S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, se limitează doar la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi în condiţiile speciale stipulate de Legea nr. 247/2005, privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Astfel, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 prevede „în situaţia imobilelor prevăzute la alin. (1) şi (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător".
De asemenea, prin Legea nr. 247 din 22 iulie 2005 la art. 1 alin. (1) al Titlului VII, care a modificat şi completat Legea nr. 10/2001, ca şi din dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Cap. III al aceleiaşi legi, rezultă că A.V.A.S. nu are obligaţia legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent/despăgubiri, ci numai a propune acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente preluate în mod abuziv instituţiei competente - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, astfel cum dispun dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 13 alin. (1) Cap. III, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, evaluarea pretenţiilor de dezdăunare/despăgubire în echivalent este atributul evaluatorilor autorizaţi, desemnaţi de Comisia Specială pentru Stabilirea Cuantumului Despăgubirilor în echivalent şi realizarea (plata acestora) se face numai după parcurgerea procedurii reglementate de Titlul VII din acest act normativ.
Or, potrivit art. 3 lit. a), art. 5 alin. (1) lit. d) şi art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, emiterea în numele şi pe seama statului de astfel de titluri de despăgubiri este de competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aflată în subordinea Cancelariei Primului-Ministru.
Pe baza raportului de evaluare întocmit în cursul acestei proceduri, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Dispoziţiile legale evocate stipulează astfel că stabilirea şi plata despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptăţite în procedura legii speciale este prerogativa Comisiei Centrale de pe lângă Cancelaria Primului-Ministru şi, nicidecum, o obligaţie în sarcina Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român.
În acest sens a decis şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, într-un recurs în interesul legii, a stabilit prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 că acţiunile în acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 13 din această convenţie, sunt inadmisibile.
Ca urmare, pentru considerentele menţionate, se vădesc a fi fondate criticile pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, urmare a admiterii recursului pârâtului, va fi modificată Decizia curţii de apel şi, consecinţă a admiterii apelului aceluiaşi pârât, respinsă acţiunea formulată de reclamantă împotriva sa, pentru obligarea la plata despăgubirilor băneşti solicitate, ca nefondate.
Întrucât prin hotărârea primei instanţe, astfel cum a fost menţinută prin Decizia curţii de apel, acţiunea reclamantei privind acelaşi petit (de obligare la plata despăgubirilor băneşti) a fost admisă şi în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. deşi aceasta, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 are doar competenţa de a propune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii instituţiei competente, urmează ca şi recursul acestei pârâte, ce vizează exclusiv acest aspect, să fie admis şi, constatând în raport de norma evocată că pârâta nu are calitate procesuală pasivă, să se dispună, consecinţă a modificării hotărârilor, respingerea acestei pretenţii faţă de pârâta A.V.A.S.
Vor fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei privind constatarea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la restituire, ca şi al preluării abuzive a bunului, dispoziţii ce nu au fost contestate şi au intrat în puterea lucrului judecat, urmând ca pârâta A.V.A.S. să se conformeze normei legale pe care ea însăşi a evocat-o (art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001).
Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare şi A.V.A.S. Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 7A din 11 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Modifică Decizia recurată.
Admite apelurile declarate de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare şi A.V.A.S. Bucureşti, împotriva Sentinţei nr. 878D din 28 mai 2010 a Tribunalului Satu Mare, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S.
Respinge cererea formulată de reclamanta H.E. împotriva pârâtei A.V.A.S. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondată.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2011.
Procedat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 8298/2011. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8292/2011. Civil. Excepţie de... → |
|---|
