ICCJ. Decizia nr. 891/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 891/2011
Dosar nr. 943/118/2008
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin notificarea nr. 1542 din 25 iulie 2001 emisă de B.E.J. S.C.A. reclamanta A.D. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa.
Prin dispoziţia nr. 7163 din 13 februarie 2007 Primăria municipiului Constanţa a respins cererea de restituire în natură a imobilului şi a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu motivarea că imobilul solicitat este afectat de utilitate publică.
La data de 8 februarie 2008 reclamanta a chemat în judecată pe pârâţii Primăria municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, solicitând desfiinţarea dispoziţiei emise în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001 şi obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului.
La termenul de judecată din 18 martie 2008 reclamanta şi-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată şi cadrul procesual, solicitând anularea dispoziţiei nr. 7163 din 13 februarie 2007, obligarea Municipiului Constanţa prin Primar la restituirea în natură a imobilului, constatarea nulităţii absolute a contractului din 23 mai 2007 încheiat între pârâtele SC F. SRL şi SC C.U. SRL, prin care SC C.U. SRL a închiriat lui SC F. SRL o suprafaţă de teren amenajată ca parcare, teren ce se suprapune, în mică parte, pe terenul proprietatea reclamantei.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 214 din 19 februarie 2009 a admis acţiunea reclamantei, a anulat dispoziţia contestată, a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de închiriere nr. 3672 din 23 mai 2007 încheiat între SC F. SRL şi SC C.U. SRL, în ceea ce priveşte suprafaţa de 22,43 m.p., identificată în raportul de expertiză prin lotul ABCM şi a obligat pârâţii să-i restituie reclamantei în natură imobilul compus din teren în suprafaţă de 241,20 m.p. situat în Constanţa, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert O.V., cu următoarele vecinătăţi: la Nord-limită proprietate R.A. P.R., limită la fosta stradă G., în prezent desfiinţată; la Est-limită restul suprafeţei S3=82,96 m.p.; la Sud –limită proprietate privată; la Vest - Front la S.R., ce constituie lotul ABCDEJKLM din planul de situaţie.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, că terenul notificat de reclamantă a fost preluat de stat în mod abuziv, aceasta fiind îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.
Ca situaţie de fapt, tribunalul a reţinut că imobilul este format din teren care se împarte în trei diviziuni: S1 teren în suprafaţă de 22,43 m.p., ocupat de o parcare închiriată de autorităţile locale SC F. SRL, S2-41,77 m.p. teren ocupat de tronsonul de trotuar şi S3-177 m.p. - teren ocupat de o parcare utilizată de proprietarii de locuinţe din zonă.
Din răspunsul la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză a reieşit că suprafaţa de 41,77 m.p. a fost amenajată odată cu parcarea hotelului G., parcare care este în suprafaţă totală de 62,50 m.p. din care doar 22,43 m.p.- lotul ABCM, ocupă suprafaţa de teren revendicată de reclamantă de 241,20 m.p.
În aplicarea dispoz.art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 tribunalul a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de închiriere nr. 3672 din 23 mai 2007 încheiat între SC F. SRL şi SC C.U. SRL în ceea ce priveşte suprafaţa de 22,43 m.p. ce se suprapune peste terenul a cărui restituire se solicită, contractul fiind încheiat cu eludarea dispoziţiei legale care interzice închirierea bunurilor imobile ce formează obiectul notificării.
Cum nu s-au administrat probe din care să rezulte că imobilul este afectat de utilitate publică, tribunalul a reţinut incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (9) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel pârâţii Municipiul Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa.
Criticile au vizat faptul că din totalul suprafeţei revendicate de 324,16 m.p., suprafaţa de 64,20 m.p. (S1 şi S2) constituie domeniu public, 11,26 m.p. alee acces, 4,42 m.p. spaţiu verde, 36,24 m.p. trotuar şi 21,36 m.p. parcare, iar hotărârea a fost pronunţată în contradictoriu cu Municipiul Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa, deşi în acţiunea introductivă au avut calitate de pârâţi Primăria Constanţa şi Municipiul Constanţa.
Pârâta SC C.U. SRL, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 250/C din 28 octombrie 2009 a respins apelul pârâţilor.
Analizând, cu prioritate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC C.U. SRL, Curtea a respins-o pe considerentul că prima instanţă a dezlegat această chestiune, stabilind că pârâta se legitimează procesual pasiv în raport de împrejurarea că este parte în contractul de închiriere a cărui nulitate s-a solicitat, aspect care a intrat în puterea lucrului judecat, atât timp cât partea nu a înţeles să atace cu apel această soluţie.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că prin modificarea de acţiune din data de 13 martie 2008 (filele 27-32 dosar fond) reclamanta a precizat cadrul procesual şi a precizat că înţelege să cheme în judecată pe pârâţii Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, astfel încât, în mod corect tribunalul a pronunţat hotărârea judecătorească în contradictoriu cu aceşti pârâţi.
Pe aspectul modalităţii de soluţionare a cererii de restituire în natură a imobilului, Curtea a reţinut, ca situaţie de fapt, că potrivit expertizei efectuate în cauză, terenul în suprafaţă de 241,50 m.p. revendicat de către reclamantă se compune din trei subdiviziuni:
1. suprafaţa S1 de 22,43 m.p. concesionată hotelului G. pentru parcarea autoturismelor (lotul ABCM în planul de situaţie);
2. suprafaţa S2 de 41,77 m.p. reamenajată ca trotuar odată cu parcarea concesionată (lotul CDLM);
3. suprafaţa S3 de 177 m.p. liberă de construcţii şi folosită cu destinaţia de parcare de către proprietarii blocurile învecinate, neamenajate legal cu acest scop (lotul DEJKL).
Referitor la terenul afectat parţial de amenajarea unei parcări (S1), ce deserveşte hotelul G. şi suprafaţa reamenajată ca trotuar odată cu parcarea concesionată (S2) instanţa de apel a constatat că pârâtele nu au depus niciun înscris din care să rezulte data amenajării acestei parcări pentru deservirea hotelului şi nici dacă această construcţie- parcare- a fost autorizată conform legislaţiei în vigoare.
Totodată s-a reţinut că trotuarul amenajat pe suprafaţa de teren de 41,77 m.p. (S2) nu constituie o construcţie autorizată, fiind realizat după anul 1990 şi neconstituind o cale destinată accesului pietonal, scopul său fiind doar acela de a împiedica pătrunderea autoturismelor locatarilor din zonă în parcarea unităţii hoteliere.
Expertul a arătat explicit că, datorită amenajării acestui trotuar înălţat, accesul autoturismelor spre lotul S3 de 177 m.p., folosit de locatarii din zonă ca parcare, nu se poate face direct din Str. R., ci doar prin „Poarta de acces" situată între lotul revendicat de reclamantă, C.T. şi P.R.
La rândul său, suprafaţa (S3), aşa cum a rezultat din probele administrate, nu este afectată de construcţii cu caracter definitiv şi nici de alte amenajări publice, terenul fiind folosit pentru parcarea autoturismelor de către locuitorii din zona învecinată, deşi destinaţia lui nu este de parcare amenajată.
Instanţa de apel a apreciat că suprafeţele de teren sunt restituibile în natură, nefiind afectate de utilităţi publice sau alte servituţi legale, neexistând impedimente care să înlăture de la aplicare dispoz. art. 9 şi 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei date în apel au formulat recurs pârâţii Municipiul Constanţa, prin primar şi Primarul Municipiului Constanţa, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Critica pârâţilor vizează, în esenţă, nelegalitatea soluţiei instanţei de apel care a confirmat soluţia primei instanţe şi a dispus restituirea în natură a imobilului deşi suprafeţele ce îl alcătuiesc aparţin domeniului public, astfel încât dispoziţia contestată, prin care s-au propus reclamantei măsuri reparatorii prin acordare de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este legală.
Se solicită modificarea deciziei recurate în temeiul dispoz.art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001.
Recurenţii argumentează în susţinerea acestei critici că suprafeţele de teren, identificate de expertiza judiciară prin notaţiile S1 şi S2, având însumat 64,20 m.p., constituie domeniu public, iar suprafaţa de S3 de 177 m.p. teren este afectată de parcare, cauze ce înlătură de la aplicare principiul restituirii în natură.
Susţin că aparţin domeniului public şi următoarele suprafeţe: 4,37 m.p. spaţiu verde, 11,26 m.p. alei de acces, 4,42 m.p spaţiu verde, suprafeţele 238,95 m.p. şi 7,56 m.p curţi, construcţii, 36,24 m.p. trotuar şi 21,26 m.p. parcare.
Prin întâmpinarea formulată la dosar (filele 18-22), intimata – reclamantă A.D. a invocat mai multe excepţii, respectiv: excepţia nulităţii recursului, nesemnat personal de către recurenţii-pârâţi, excepţia lipsei calităţii de reprezentant al avocatului care a exercitat calea de atac în numele lor, excepţia nulităţii parţiale a recursului, ca urmare a „parţialei sale motivări", excepţia lipsei calităţii procesuale active, în calea de atac a recursului, a recurentului Primarul Municipiului Constanţa.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. va analiza cu prioritate excepţiile invocate de intimata-reclamantă A.D., în ordinea în care soluţionarea acestora o impune, determinată de caracterul şi efectele pe care le pot produce în cadrul procesului.
În acest context al analizei, se reţine că în dezbaterile orale de la termenul de judecată 4 februarie 2011, avocatul acesteia a învederat că nu mai susţine primele două excepţii din întâmpinare (excepţia nulităţii recursului, nesemnat personal de către recurenţii-pârâţi, excepţia lipsei calităţii de reprezentant al avocatului care a exercitat calea de atac în numele lor).
Excepţia nulităţii parţiale a recursului, ca urmare a „parţialei sale motivări" este nefondată şi va fi respinsă.
Reclamanta susţine că din redactarea eliptică a motivelor de recurs nu se poate şti dacă acesta vizează doar capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Municipiul Constanţa, prin primar la restituirea în natură a imobilului sau priveşte toate capetele de cerere cu care a fost învestită instanţa în prezenta speţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor în care pot fi invocate motive de ordine publică.
Totodată dispoziţiile art. 306 alin. (3) dispun că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Aşa fiind, se reţine că eventualele critici formulate de pârâţi care nu sunt susceptibile de a fi încadrate în dispoz.art. 304 C. proc. civ. nu vor fi avute în vedere de instanţa de recurs, aceasta urmând a analiza doar criticile susbsumate acestui text legal.
Prin urmare, cum pârâţi au dezvoltat şi critici de nelegalitate în baza dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., excepţia nulităţii parţiale a recursului invocată de către intimata - reclamantă A.D, va fi respinsă.
Nici excepţia lipsei calităţii procesuale active, în calea de atac a recursului, a recurentului Primarul Municipiului Constanţa nu este fondată.
Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi persoana care este titularul obligaţiei corelative dreptului în raportul juridic dedus judecăţii.
Aşa fiind instanţa de judecată este obligată să verifice calitatea procesuală pasivă, întrucât raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii.
În cadrul acestui demers, în virtutea dispoziţiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ. judecătorul este în drept să ceară părţilor explicaţii şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt şi de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere şi întâmpinare, pentru a preveni, aşa cum dispun prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Cadrul procesual este stabilit de către reclamant, care menţionează în cererea de chemare în judecată persoanele cu care înţelege să se judece şi obiectul cererii, respectiv pretenţiile sale.
Componentă a principiului disponibilităţii, a cărei încălcare se reclamă în recurs, este dreptul reclamantului de a stabili persoanele chemate în judecată.
Astfel, în acţiunea ce a învestit instanţa în prezenta cauză, prin cererea modificatoare (fila 27 dosar prima instanţă) reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilul preluat abuziv de către statul român în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, demers judiciar iniţiat ca urmare a nemulţumirii sale în raport de soluţionarea administrativă a notificării formulate.
Reclamanta a înţeles să cheme în judecată atât pârâtul Primarul Municipiului Constanţa cât şi Municipiul Constanţa, prin primar, (alături de pârâţii SC F. SRL şi SC C.U. SRL) stabilind astfel cadrul procesual al litigiului.
Aşa cum se constată din expunerea rezumată a cauzei, nu a fost contestată legitimarea procesuală pasivă a Primarului la instanţele de fond, iar calea de atac a apelului a fost declarată de către pârâţii Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, Curtea fiind, astfel, învestită de către aceşti pârâţi.
În acest context al analizei, cum pârâtul Primarul Municipiului Constanţa a fost parte la judecata cauzei pe fond, se legitimează procesual şi este în drept de a declara calea de atac cu care a fost învestită Înalta Curte, interesul său rezultând tocmai din faptul că i se opune hotărârea pe care o recurează, urmând ca în analiza de fond a acestui demers să se stabilească caracterul lui fondat sau nu.
Prin urmare, în raport de aceste consideraţii precum şi de cele reţinute în analiza celeilalte excepţii invocate, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a Primarul Municipiului Constanţa în calea de atac a recursului, ca nefondată.
Recursul pârâţilor nu este fondat pentru cele ce urmează:
Cu valoarea de principiu se va reţine, în primul rând, că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 instituie prioritatea restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de statul român în perioada de referinţă a legii, faţă de alte măsuri cu caracter reparatoriu.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din acest act normativ, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi, aceasta fiind regula.
Totodată, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, în condiţiile art. 1 alin. (2) şi 26 alin. (1) deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit legii cu soluţionarea notificării este obligată să propună măsuri reparatorii prin echivalent.
În speţă, însă, nu se poate reţine încălcarea acestor dispoziţii, ca urmare a nelămuririi împrejurărilor de fapt relevante pe acest aspect.
Astfel, instanţa de apel a reţinut ca situaţie de fapt stabilită pe bază de probe, care nu mai poate fi reevaluată în recurs în actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ. că suprafeţele de teren, care au făcut obiect al revendicării în actuala cauză se pot restitui în natură în conformitate cu dispoz.art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001.
Curtea a reţinut, având în vedere expertiza de specialitate efectuată în cauză şi necontestată de pârâţi, că terenul de 241,20 m.p. revendicat de reclamantă se compune din trei subdiviziuni, astfel: suprafaţa S1 de 22,43 m.p. (lotul ABCM în planul de situaţie) a fost concesionată hotelului G. pentru parcarea autoturismelor; suprafaţa S2 de 41,77 m.p. (lotul CDLM în planul de situaţie) a fost reamenajată ca trotuar odată cu parcarea concesionată; suprafaţa S3 de 177 m.p. (lotul DEJKL în planul de situaţie) este liberă de construcţii şi folosită cu destinaţia de parcare de către proprietarii blocurilor învecinate, neamenajate legal cu acest scop.
Aşa cum rezultă din interpretarea pct. 10.3 al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, restituirea în natură a terenurilor libere este limitată de destinaţia şi suprafaţa acestora, în maniera de a nu afecta căile de acces (străzi, alei, trotuare, parcări amenajate), existenţa şi utilizarea amenajărilor subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi alte asemenea), ori amenajările de utilitate publică ale localităţilor, respective suprafeţele de teren destinate a deservi căile de comunicaţie, dotările tehnico-edilitare subterane. Sunt avute în vedere în determinarea terenului liber, atât servituţile legale cât şi documentaţiile de amenajarea teritoriului şi urbanism.
Se reţine că în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, ceea ce ar împiedica restituirea în natură a terenului către persoana îndreptăţită nu ar fi apartenenţa lui la domeniul public, acesta nefiind un criteriu de acordare a măsurilor reparatorii în înţelesul Legii nr. 10/2001, ci afectaţiunea, de utilitate publică, care se acordă imobilului.
Astfel, numai în situaţia în care, prin modul şi măsura în care este realizată, prin destinaţia şi uzul acordat în mod obişnuit, apare ca neîndoielnică folosinţa cu caracter general pe care o asigură colectivităţii, amenajarea existentă pe teren ar putea fi calificată ca fiind una de utilitate publică a cărei existenţă să atragă aplicarea prevederilor speciale, astfel încât nu prezintă relevanţă critica recurenţilor privind includerea terenului în domeniul public.
Or, din dovezile administrate nu rezultă că imobilul, în oricare din subdiviziunile lui are destinaţia de amenajare de utilitate publică urbană.
Astfel, în ceea ce priveşte suprafaţa S3 de 177m.p. teren, Curtea a reţinut că are doar utilizarea nu şi amenajarea de parcare, fiind folosită de autoturismele care parchează în zonă.
Prin urmare, suprafaţa în discuţie nu reprezintă o parcare amenajată şi, de aceea, ea nu intră în categoria amenajărilor de utilitate publică în sensul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, raportat la pct. 10.3 din Normele metodologice, exceptate de la restituirea în natură, cum greşit pretind recurenţii.
Folosirea, în fapt, a terenului neamenajat ca loc de parcare auto nu constituie un impediment la restituirea în natură, deoarece numai parcările amenajate sunt calificate la pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 ca amenajări de utilitate publică, exceptate de la restituirea în natură.
Suprafaţa S2 - 41,77 m.p., trotuarul, a fost amenajată odată cu parcarea şi nu e destinată accesului pietonal, fiind doar o alee de acces privată şi neautorizată.
Cât priveşte suprafaţa S1 de 22,43 m.p. deşi se menţionează că a fost concesionată hotelului G. pentru parcare, potrivit adresei Primăriei municipiului Constanţa, fila 45 dosar apel, rezultă că nus-a eliberat autorizaţie pentru amenajarea acesteia ca parcare.
Totodată s-a reţinut că această suprafaţă se suprapune peste suprafaţa revendicată de reclamantă prin notificare, situaţie în raport de care Curtea de Apel a reţinut corect incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, conform cărora este interzisă închirierea bunurilor imobile ce fac obiect al notificărilor formulate în baza acestui act normativ.
De altfel, contractul de închiriere nr. 3672 din 23 mai 2007 dintre SC C.U. SRL- administratorul parcării şi SC F. SRL beneficiarul suprafeţei închiriate a fost modificat începând cu data de 1 mai 2009 în sensul excluderii suprafeţei de 22,43 m.p. din acest contract.
Prin urmare, cum pârâţii nu au depus documentaţie de amenajarea teritoriului şi urbanism, planuri urbanistice zonale sau de detaliu, terenul în ansamblul său, nu poate fi asimilat amenajărilor destinate a deservi nevoilor comunităţii, de natura celor pe care legea le-a vizat ca limitări ale restituirii bunului în natură, astfel încât, în mod corect Curtea de Apel a constatat că nu există nici un impediment la restituirea în natură a imobilului în litigiu, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente.
Critica recurenţilor cu privire la alte suprafeţe enumerate - 4,37 m.p. spaţiu verde, 11,26 m.p. alei de acces, 4,42 m.p. spaţiu verde, suprafeţele 238,95 m.p. şi 7,56 m.p curţi, construcţii, 36,24 m.p. trotuar şi 21,26 m.p. parcare, este lipsită de relevanţă atât timp cât din suprafaţa totală a lotului de 324,16 m.p a rezultat că se poate restitui în natură doar suprafaţa de 241,20 m.p. teren, astfel cum a fost identificată de raportul de expertiză întocmit de exp. ing. O.V., raport necontestat de către pârâţi.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte reţine că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectul restituirii în natură a suprafeţei de teren de 241,20 m.p., astfel că nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va respinge recursul pârâţilor, ca nefondat, pe temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Văzând şi prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., vor fi obligaţi recurenţii, ca părţi căzute în pretenţii prin respingerea cererii lor de recurs, la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimata-reclamantă în această fază procesuală. Cheltuielile de judecată se ridică la suma de 5.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanţa şi factura de la filele 53,54 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Municipiul Constanţa prin primar şi Primarul Municipiului Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 250/ C din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenţii la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă A.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1486/2011. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 788/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
