ICCJ. Decizia nr. 1006/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1006/2012
Dosar nr.286/115/2010
Şedinţa publică din 16 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin la data de 27 ianuarie 2010 reclamanţii J.P. şi J.Ş. au chemat în judecată pe pârâtul Statul român reprezentat prin M.E.F.P. Bucureşti prin D.G.F.P. Caraş-Severin, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, echivalent în lei la data efectuării plăţii, reprezentând despăgubiri morale şi 279.664 lei daune materiale.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 5 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) şi (4) din Legea nr. 221/2009.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin sentinţa nr. 1708 din 1 noiembrie 1949 pronunţată în dosar nr. 1507/1949 al Tribunalului Militar Timişoara tatăl reclamanţilor a fost condamnat la 8 luni închisoare contravenţională pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale având în vedere faptul că a făcut parte dintr-o bandă de fugari care aveau sediul în munţii Parâng şi Banat, organizaţie condusă de C.U.
Reclamanţii, în calitate de copii, au solicitat acordarea de daune morale atât în nume propriu cât şi ca moştenitori ai tatălui lor.
Prin sentinţa civilă nr. 715 din 27 aprilie 2010 Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea şi a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a sumei de 750.000 euro echivalată în lei la data efectuării plăţii, reprezentând daune morale.
În baza art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea petitului privind acordarea daunelor materiale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa nr. 1708 din 1 noiembrie 1949 pronunţată în dosar nr. 1507/1949 al Tribunalului Militar Timişoara, tatăl reclamanţilor a fost condamnat la 8 luni închisoare contravenţionala pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale având în vedere faptul că a făcut parte dintr-o bandă de fugari care aveau sediul în munţii Parâng şi Banat, organizaţie condusă de C.U.
Instanţa a apreciat că în cauză s-a creat un prejudiciu moral ca urmare a afectării dreptul personal nepatrimonial la libertate, precum şi atributelor ce ţin de relaţiile sociale, respectiv onoare şi reputaţie. Lipsirea de libertate a creat consecinţe în planul vieţii private şi profesionale, a diminuat considerabil sursele de venit, fiind astfel întrunite elementele răspunderii instituite de art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În ce priveşte cuantumul daunelor acordate suma de 750.000 euro s-a considerat a fi suficientă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul.
În motivarea apelului s-a arătat că reclamanţii, deşi au fost condamnaţi definitiv, nu au făcut dovada că hotărârea de condamnare a fost desfiinţată, anulată sau casată.
De asemenea, nu s-a ţinut seama de aplicarea, în speţă, a prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990.
Suma de 750.000 euro, reprezentând despăgubiri morale reprezintă o îmbogăţire Iară just temei, fiind nejustificată deoarece include o doză mare de aproximare şi subiectivism.
S-a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii.
Prin Decizia nr. 294/ A din 21 februarie 2011 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul, a schimbat hotărârea apelată şi a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a examinat apelul prin prisma criticilor invocate şi în condiţiile prevăzute de art. 287 şi urm. C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 1-5 din Legea nr. 221/2009 şi la deciziile nr. 1354/2010 şi 1358/2010 ale Curţii Constituţionale.
S-a reţinut că prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţională întreaga OUG nr. 62/2010, împrejurare ce are drept consecinţă juridică lipsirea în totalitate de efecte juridice a acestui act normativ, la momentul soluţionării prezentului apel.
Prin Decizia civilă nr. 1358 din 21 octombrie 2010 s-a declarat neconstituţional art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, împrejurare ce are drept consecinţă lipsirea de temei juridic a pretenţiilor şi, corelativ a hotărârilor judecătoreşti, întemeiate pe această dispoziţie legală declarată neconstituţională.
Curtea Constituţională a motivat că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este neconstituţional deoarece fost adoptat de legiuitorul intern cu încălcarea normelor imperative de tehnică legislativă, prevăzute în Legea nr. 24/2000, această împrejurare determinând existenţa unor reglementări paralele, cu aceleaşi conţinut şi finalitate, ceea ce nu este admisibil pentru ordinea constituţională.
De asemenea, Curtea Constituţională a mai reţinut că textul de lege analizat, astfel cum este redactat, este prea vag şi încalcă regulile referitoare la precizia şi claritatea normei juridice, acest aspect fiind de natură a conduce la apariţia unor soluţii judiciare total diferite, pronunţate în cauze care au acelaşi temei juridic.
Sunt încălcate astfel regulile privind existenţa unei norme de drept accesibile precise şi previzibile, astfel cum reiese şi din jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. (hotărâre din 5 ianuarie 2000 în cauza B. contra Italiei).
Nu poate subzista susţinerea că anterior deciziei Curţii Constituţionale reclamanţii ar fi fost proprietarii unui „bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Drepturilor Omului, prin aceea că prima instanţă a dat o soluţie de admitere totală sau parţială a acţiunii, deoarece pretinsul drept de proprietate este supus condiţiei stabilite de către norma juridică specială, şi, mai ales, izvorul acestui drept este însăşi reglementarea din legea specială respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Fiind declarat neconstituţional tocmai izvorului legal al pretinsului drept de proprietate şi în lipsa unei manifestări de voinţă în sensul recunoaşterii acestui bun de către legiuitorul intern, acţiunea şi soluţia judiciară întemeiată pe acest text de lege se plasează în afara ordinii constituţionale şi juridice.
În speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 3 C. civ., text de lege care are în vedere un alt domeniu de aplicare, respectiv acela al acţiunii civile de drept comun, or, în prezenta cauză dreptul pretins în justiţie este unul consacrat şi valorificat în mod exclusiv prin norme cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun.
Decizia Curţii Constituţionale, de la data publicării sale în M. Of. împotriva acestei decizii reclamanţii au declarat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În criticile dezvoltate se susţine că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol (în primă instanţă sau căi de atac).
Se susţine că dreptul la un proces echitabil şi principiul egalităţii în faţa legii sunt garantate de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin art. 20 din Constituţia României se consfinţeşte preeminenţa tratatelor şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Recursul nu este fondat.
Problema de drept care se pune în speţă este aceea dacă dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acţiunii, în condiţiile în care au fost declarate neconstituţionale, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Această problemă de drept a fost corect dezlegată de instanţa de apel, care a reţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituţional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale.
Cu privire la efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunţat înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of., aşa încât, în raport de Decizia în interesul legii susmenţionată, se impune păstrarea soluţiei din hotărârea recurată, pentru argumentele reţinute de instanţa supremă în soluţionarea recursului în interesul legii.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
În speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/1020 nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind aşadar soluţionată definitiv la data publicării deciziei respective.
Nu se poate spune deci că, fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii articolului citat.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu se poate pretinde că există însă un drept definitiv câştigat, reclamanţii nu erau titularii unui „bun" susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru aceste considerente, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii J.P. şi J.Ş. împotriva deciziei nr. 294/ A din 21 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1007/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1004/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
