ICCJ. Decizia nr. 973/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 973/2012Dosar nr. 3769/2/2011
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC N.W. România SRL a chemat în judecată pe pârâta C.N.A.D.N.R. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3.538.042,42 lei din care: suma de 2.346.211,81 lei cu titlu de preţ al lucrărilor de dezinfecţie efectuate de reclamantă în perioada 20 mai 2006-06 iulie 2006; 589.558,03 lei, cu titlu de despăgubire, reprezentând dobânda legală pentru suma datorată şi suma de 602.272,58 lei reprezentând rata inflaţiei pentru perioada trecută de la emiterea facturilor până la introducerea acţiunii.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 18 mai 2006 pârâta i-a solicitat în regim de urgenţă o ofertă de preţ şi a comunicat caietul de sarcini pentru prestarea serviciilor de dezinfecţie a mijloacelor de transport rutier, în vederea combaterii virusului gripei aviare.
După finalizarea lucrărilor reclamanta a emis facturi pentru suma totală de 9.208.828,26 lei, facturi ce au fost însoţite de procese verbale şi borderouri însuşite de către pârâtă. Deşi nu a contestat niciodată existenţa datoriei sau cuantumul sumei, pârâta a refuzat să plătească sumele datorate.
Parata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetentei materiale a tribunalului, având in vedere ca relaţiile dintre ea si societatea reclamanta s-au stabilit conform dispoziţiilor OG nr. 60/2001 privind achiziţiile publice.
De asemenea, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, in raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din OUG nr. 140/2005, OUG nr. 84/2003 şi art. 1 din Ordinul M.T.C.T. nr. 1732 din 15 octombrie 2005.
Prin sentinţa comercială nr. 12465 din 4 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC N.W. ROMÂNIA SRL.
Prin Decizia comercială nr. 581 din 13 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea cauzei.
Prin sentinţa comercială nr. 9916 din 20 octombrie 2010, pronunţată de Secţia a VI-a Comercială a Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. 25080/3/2009 a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.A.D.N.R. S.A., iar acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că în cauză nu există posibilitatea de evaluare a prejudiciului, întrucât reclamanta nu a depus oferta de preţ nr. 1375 din 20 mai 2006, a cărei existenţă a fost confirmată de C.N.A.D.N.R., pentru a se stabili care au fost tarifele propuse de aceasta şi a se proceda la o comparaţie cu cele prezentate în situaţiile de plată întocmite, iar susţinerile pârâtei au fost în sensul inexistenţei unor tarife negociate şi acceptate de părţi.
În dovedirea susţinerilor privitoare la faptul că suma de plată a fost calculată şi recunoscută de pârâtă, reclamanta a invocat Minuta nr. 1 din 31 octombrie 2007, însă din cuprinsul acestui înscris şi din corespondenţa ulterioară dintre părţi nu rezultă nicidecum acceptarea la plată a sumei ce formează obiectul prezentului dosar, de către reprezentanţii C.N.A.D.N.R. SA.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamanta SC N.W. ROMÂNIA SRL, prin care a solicitat în principal anularea sentinţei atacate cu consecinţa trimiterii dosarului la aceeaşi instanţă pentru rejudecare; în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii şi obligarea pârâtei la plata: sumei de 2.346.211,81 de lei cu titlu de preţ al lucrărilor de dezinfecţie efectuate de apelantă în perioada 20 mai 2006 - 06 iulie 2006; sumei de 849.071,56 de lei, cu titlu de despăgubire, reprezentând dobânda legală pentru suma datorată; sumei de 808.973,83 de lei reprezentând rata inflaţiei pentru perioada trecută de la emiterea facturilor până la introducerea acţiunii; sumei de 46.832,99 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa de timbru.
Analizând sentinţa atacată, în raport de probele administrate, criticile formulate, susţinerile părţilor şi temeiul de drept invocat Curtea a apreciat că apelul este fondat, având în vedere următoarele considerente.
Cu toate că a încercat să reţină o situaţie de fapt corectă, hotărârea atacată cuprinde o serie de erori cu privire a denumirea pârâtei şi înscrisurile la care face referire (preluate după cum reţine apelanta, din considerentele sentinţei civile nr. 2528 din 11 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti).
În mod neîntemeiat prima instanţă a susţinut că nu există la dosar o ofertă de preţ depusă de reclamantă, care să cuprindă tarifele negociate între părţi, iar în lipsa acesteia nu poate fi stabilit cu certitudine cuantumul prejudiciului .
Oferta de preţuri a fost transmisă pârâtei prin fax (ea se află depusă la dosar la fila 21 – vol. I), iar răspunsul pârâtei se află la fila 24 şi el face referire la preţul cel mai scăzut al ofertei (tehnice şi financiare) şi i se solicită reclamantei să respecte angajamentul privind instituirea dezinfecţiei, pentru 12 puncte stabilite de Comandamentul Antiepizootic Central .
Aşadar a existat acordul ambelor părţi privind colaborarea, iar oferta transmisă a fost acceptată de către pârâtă.
La dosar au fost depuse, de asemenea, centralizatoarele şi borderourile de calcul care au stat la baza emiterii facturilor precum şi procesele-verbale semnate de ambele părţi, în care se menţionează numărul mijloacelor de transport dezinfectate, pe categorii pe fiecare punct de dezinfecţie, în urma confruntării formularelor de înregistrare (aspect pe care îl reţine şi prima instanţă indicând şi filele dosarului care cuprind aceste înscrisuri). Totodată, pârâta recunoaşte debitul datorat reclamantei, printr-o adresă oficială transmisă ministerului de resort (depusă şi aceasta la dosar). Este evident că lucrările au fost efectuate şi că pârâta trebuie să achite contravaloarea lor. Dacă sunt nelămuriri cu privire la cuantumul prejudiciului (rezultat în urma cesionărilor şi răscumpărărilor efectuate) ele pot fi elucidate prin administrarea unei expertize tehnice de specialitate, care să aibă acest obiectiv.
Prin Decizia comercială nr. 298 din 29 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul formulat de apelanta reclamantă SC N.W. ROMÂNIA SRL ; a anulat în parte sentinţa atacată şi a trimis cauza primei instanţe pentru soluţionarea fondului ; a menţinut dispoziţiile instanţei cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.N.A.D.N.R. SA BUCUREŞTI, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
În raport de acest motiv de nelegalitate, recurenta a susţinut că reţinerea instanţei de apel cu privire la menţionarea altei persoane, este total eronată în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt existentă în cauză.
De asemenea, recurenta a mai arătat că instanţa de apel nu a arătat considerentele pentru care a dispus anularea sentinţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aplicând greşit dispoziţiile art. 297 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Recursul este cale de atac extraordinară, fără caracter devolutiv astfel că instanţa de recurs nu-şi poate propune o analiză a argumentelor aduse în sprijinul criticilor evocate pentru a imagina eventuale aspecte care ar viza nelegalitatea, privită prin prisma celor două motive indicate. În strânsă legătură cu această caracteristică a recursului extraordinar sunt obligaţiile impuse de art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora nu este suficient să se indice motivul de nelegalitate, ci acesta trebuie argumentat în fapt şi în drept întrucât prin această cale de atac se realizează numai un examen de legalitate şi nu de netemeinicie a hotărârii împotriva căreia s-a îndreptat această cale de atac.
Revenind la critica din recurs, prin care recurenta a apreciat că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, sens în care a indicat art. 304 alin. (9) C. proc. civ., Înalta Curte va reţine că acest motiv de nelegalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. este nefondat.
Astfel, norma cuprinsă în art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instituie posibilitatea desfiinţării hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere corecta stabilire a raportului juridic dedus judecăţii şi evitarea lipsirii părţilor de căile de atac prevăzute de lege.
În raport de aceste considerente, instanţa de apel, constatând că în raport de situaţiile relevate (care se circumscriu interpretării unor situaţii de fapt şi a unor probe) instanţa de fond nu a cercetat fondul pricinii, în mod corect a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 298 din 29 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 974/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 969/2012. Civil. Alte cereri. Recurs → |
|---|
