ICCJ. Decizia nr. 1127/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1127/2012
Dosar nr.2494/30/2010
Şedinţa publică din 21 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 16 aprilie 2010, N.L.N. şi N.D. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu Statul Român, prin M.F.P., să oblige pârâtul la plata unor daune morale, în cuantum de 500.000 euro şi a unor daune materiale, în cuantum de 200.000 euro, echivalent în lei, pentru deportarea bunicii lor N.E., în Câmpia Bărăganului, unde, începând cu anul 1951, timp de 5 ani i s-a stabilit domiciliu obligatoriu.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 2676/ PI din 14 octombrie 2010, a admis în parte acţiunea şi în consecinţă a obligat pârâtul, la plata către reclamante a sumelor de 4500 euro şi respectiv 2000 euro, cu titlu de despăgubiri morale, reţinând că măsura deportării în Bărăgan, luată faţă de autorii reclamantelor (tată şi respectiv bunica paternă) se circumscrie ipotezei particularizate de art. 3 lit. e) al Legii nr. 221/2009 care, menţionează expres Decizia M.A.I. nr. 200/1951, printre actele normative încriminate de lege, ca dispunând măsuri administrative cu caracter politic.
Apelul declarat în cauză de pârâta D.G.F.P. Timiş, ca reprezentant al Statului Român prin M.F.P., a fost admis de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă care, prin Decizia nr. 143 din 8 februarie 2011, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins în tot acţiunea.
A respins totodată apelul formulat de reclamante împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) ale Legii nr. 221/2009, pe care s-a fundamentat demersul judiciar, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, ceea ce înseamnă că acestea şi-au încetat efectele juridice şi nu mai pot fi aplicate.
Împotriva deciziei dată în apel au declarat recurs reclamantele N.L.N. şi N.D., invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Examinând cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta a fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de lege.
Astfel, potrivit textului de lege mai sus citat, termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., constituie deci în afara unor excepţii expres prevăzute de lege, termenul de drept comun, în materia recursului.
În speţă, Decizia pronunţată în apel a fost comunicată reclamantelor la 14 martie 2011, astfel cum rezultă din dovezile de primire şi procesul verbal de predare al Curţii de Apel Timişoara, iar recursul a fost depus la această instanţă, la 14 aprilie 2011, cu depăşirea termenului de 15 zile, de fapt prin lege.
Pe cale de consecinţă, recursul fiind formulat de reclamante, cu neobservarea sus menţionatei dispoziţii legale, acesta urmează a fi respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantele N.L.N. şi N.D. împotriva deciziei nr. 143 din 08 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1128/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1123/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
