ICCJ. Decizia nr. 1229/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1229/2012
Dosar nr. 280/63/2010
Şedinţa publică din 23 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la Tribunalul Dolj, la data de 8 ianuarie 2010, ulterior precizată, reclamantul G.A.M. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând daunele morale pentru arestarea şi întemniţarea tatălui său, G.N.A., în prezent decedat.
În motivarea acţiunii, a susţinut, în esenţă, că tatăl său a fost un oponent hotărât al politicii regimului comunist, împotrivindu-se colectivizării impusă de regim, în anul 1959 fiind arestat de securitate, fiind întemniţat la Penitenciarul Periprava, judeţul Tulcea, condiţiile de detenţie la care a fost supus fiind extrem de dure şi inumane.
Prin Sentinţa civilă nr. 232 din 9 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosar nr. 280/63/2010, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul G.A.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, acesta fiind obligat să achite reclamantului suma de 50.000 euro sau echivalentul în RON, la cursul oficial al B.N.R., la data plăţii efective.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Finalitatea Legii nr. 221/2009, în temeiul căreia a fost formulată acţiunea dedusă judecăţii, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, este de a restabili ordinea de drept şi cu privire la latura materială şi morală a consecinţelor unui act de justiţie declarat nedrept, fiind cert că prin condamnările politice, prin executarea pedepselor şi ulterior executării acestora, s-au produs traume greu de imaginat, însă existenţa acestora poate fi percepută ca o realitate şi nu ca intensitate sau efect de către orice persoană.
Aşa fiind, instanţa a apreciat că suma de 50.000 euro, echivalentă în RON la data achitării efective, este una suficientă şi adecvată pentru recunoaşterea prejudiciului moral suferit de tatăl reclamantului, această sumă fiind rezonabilă şi putând menţine echilibrul între interesele individuale şi cele generale care trebuie ocrotite în aplicarea unei legi.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul G.A.M., nemulţumit de cuantumul despăgubirilor băneşti acordate, ca daune morale şi de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că statul nu poate fi obligat la plata daunelor morale, având în vedere că prin Decretul-Lege nr. 118/1990 şi O.U.G. nr. 214/1999 s-a avut în vedere tocmai reparaţia morală pentru daunele produse persoanelor condamnate politic, iar pe de altă parte cuantumul daunelor morale este exagerat; în speţă, reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu cu consecinţe dintre cele mai grave, în urma cărora se pot acorda daune morale în cuantumul maxim prevăzut de lege.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 141 din 7 martie 2011 a respins apelul declarat de reclamantul G.A.M. şi a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva Sentinţei civile nr. 232 din 9 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosar nr. 280/63/2010, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul G.A.M.
Instanţa de apel a reţinut lipsa de temei legal a cererii de acordare a daune morale, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1358 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010, aplicabile în speţă în raport de dispoziţiile art. 147 alin. (1), art. 4 din Constituţie şi art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992.
Împotriva acestei din urmă decizii reclamantul G.A.M. a declarat recurs la data de 4 aprilie 2011, precizând că motivele recursului le preciza în faţa instanţei de recurs, la termenul stabilit pentru judecarea cauzei.
Înalta Curte, la termenul din 23 februarie, a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului în raport de art. 306 C. proc. civ., pe care o va admite, pentru considerentele care succed.
Potrivit prevederilor art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar conform art. 303 alin. (1) din acelaşi cod, recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Totodată, în conformitate cu art. 303 alin. (2) C. proc. civ., termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
În speţă, din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii, aflat la dosarul de apel, rezultă că recurentului-reclamant i s-a comunicat Decizia nr. 141 din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 23 martie 2011.
Recurentul-reclamant nu a respectat dispoziţiile legale menţionate, deoarece, deşi a declarat recursul în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., nu l-a motivat în termenul de 15 zile prevăzut de text, termen care a început să curgă de la data de 24 martie 2011.
Astfel fiind, având în vedere dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea precum şi prevederile art. 306 alin. (1) din acelaşi cod, în conformitate cu care recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal şi văzând că în cauză nu sunt motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanţa de recurs pentru a le pune în discuţie părţilor, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate că recursul declarat de recurentul-reclamant este nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul G.A.M. împotriva Deciziei nr. 141 din 7 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1228/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1230/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
