ICCJ. Decizia nr. 1228/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1228/2012
Dosar nr. 29277/212/2009
Şedinţa publică din 7 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4654/com din 14 septembrie 2010 Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a admis acţiunea reclamantei SC B.P. SRL şi a obligat pârâta SC G.P.I. SA la plata către reclamantă a sumei de 199.458,46 lei reprezentând preţ al lucrărilor şi la plata sumei de 30.914,75 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 24 martie 2008 – 7 mai 2010, precum şi la plata în continuare a penalităţilor de întârziere de 0,02 % pe zi de întârziere calculate la valoarea de 199.458,46 lei de la data de 8 mai 2010 şi până la data achitării integrale a debitului.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că s-a făcut dovada executării obligaţiilor asumate prin contractul de antrepriză nr. 4/2007, motiv pentru care nu a fost reţinută excepţia de neexecutare a contractului invocată de pârâtă.
În raport de art. 969 C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, raportat la aprobarea situaţiei de lucrări din 11 februarie 2008 şi acceptarea tacită a facturii fiscale nr. 2/2008, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale (fapta ilicită constând în nerespectarea obligaţiilor contractuale, prejudiciul produs părţii contractante care şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, legătura de cauzalitate şi vinovăţia debitoarei fiind prezumată) şi, în consecinţă, a fost antrenată răspunderea contractuală a pârâtei, considerându-se ca aceasta are obligaţia contractuală de a achita contravaloarea lucrărilor executate astfel încât acţiunea a fost admisă şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 199.458,46 lei reprezentând preţ al lucrărilor.
În conformitate cu art. 10 lit. a) din contract raportat la art. 1069 C. civ., a obligat pârâta şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,02 % pe zi de întârziere.
Prin Decizia nr. 107 din 14 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, s-a admis apelul declarat de pârâta SC G.P.I. SA împotriva sentinţei ce a fost schimbată, în sensul că acţiunea a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă – în urma probatoriilor administrate în cauză – că reclamanta nu justifică o creanţă certă şi lichidă, nefiind făcută dovada lucrărilor pentru care s-a pretins obligarea pârâtei la plata sumelor cuprinse în factura fiscală nr. 2 din 17 martie 2008, caz în care nu poate fi aplicată clauza referitoare la calculul penalităţilor.
Instanţa a constatat că excepţia de neexecutare a contractului invocată de beneficiatul SC G.P.I. SA este fondată, motiv pentru care acţiunea reclamantei a fost respinsă ca atare.
Împotriva deciziei, reclamanta SC B.P. SRL prin administrator judiciar a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia şi modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pentru următoarele motive:
- În mod nelegal s-a anulat convenţia părţilor privitoare la acceptarea tacită a situaţiilor de plată printr-o motivare sumară, reţinându-se nerealizarea acordului de voinţă pentru situaţia de plată din 11 februarie 2008, cu încălcarea art. 969 C. civ., respectiv a art. 8 din contract prin care s-a prevăzut posibilitatea acceptării tacite a situaţiei de lucrări de către beneficiar.
Recurenta, după ce a făcut referire la doctrină şi jurisprudenţă în materia acceptării tacite, susţine că eventuala omisiune a beneficiarului de a formula obiecţiuni referitoare la situaţia de lucrări, în termenul convenit, nu o poate exonera de răspundere pentru că, aşa cum a returnat factura fiscală în aceeaşi zi în care a fost recepţionată, putea face acelaşi lucru şi în cazul situaţiei de lucrări.
Se arată de asemenea, că factura fiscală nu a fost emisă la expirarea termenului de 2 zile prevăzut de art. 8, ci a aşteptat mai bine de o lună un răspuns cu privire la situaţia de lucrări.
În ce priveşte termenul de 2 zile agreat de beneficiar se consideră că este unul de decădere, în cadrul căruia beneficiarul avea dreptul să formuleze obiecţiuni la situaţiile de lucrări, fiind irelevantă neacceptarea şi contestarea facturii nr. 2 din 17 martie 2008, în condiţiile în care părţile au stabilit că decontarea lucrărilor se face pe baza situaţiilor lunare emise de antreprenor verificate şi aprobate (expres sau tacit).
- În mod nelegal a fost înlăturată valenţa probatorie a procesului – verbal pe motiv că s-ar fi refuzat prezentarea originalelor câtă vreme instanţa nu a solicitat prezentarea acestora în original şi nici nu rezultă că recurenta nu s-ar fi conformat unei astfel de solicitări.
În atare situaţie, recurenta consideră că instanţa a refuzat să ia în considerare probele care au determinat alte instanţe să constate că şi-a îndeplinit obligaţiile.
Se susţine că instanţa a reţinut că pârâta a contestat procesul-verbal pentru că s-ar fi făcut adăugiri în cuprinsul acestora ulterior semnării fără a solicita SC G.P.I. SA să depună la dosar exemplarul său pentru a fi confruntat cu cel depus la dosar, fiind evident că pârâta şi-a invocat propria culpă pentru a justifica faptul că nu are un exemplar original al procesului – verbal pe care l-a semnat, ceea ce denotă că instanţa de apel a dat prioritate unor simple afirmaţii în contra unor înscrisuri certificate.
- În mod nelegal instanţa a permis efectuarea unei expertize de către un expert ce nu avea specialitatea necesară conform obiectivelor expertizei, încălcându-se prevederile OG nr. 2/2000.
Recurenta consideră că în cauză trebuia numit un expert cu specialitatea termo-energetic, iar nu unul având specialitatea în construcţii civile şi industriale.
- Raţionamentul instanţei prin care a reţinut că lucrările au fost executate de subantreprenorii recurentei este bizar, iar sub acest aspect, aceasta face o analogie cu situaţia vânzării bunurilor de către un proprietar către mai mulţi cumpărători, concluzionând că toate contractele de lucrări încheiate de către SC G.P.I. SA cu antreprenorii săi au fost întocmite pro causa.
În susţinere, recurenta aduce în discuţie situaţiile de lucrări întocmite de SC P.T.I. SRL pentru perioada 15 noiembrie 2007 – 30 noiembrie 2007 şi pentru perioada 1 decembrie 2007 – 15 ianuarie 2008.
Mai mult, se apreciază că instanţa nu a ţinut cont de susţinerile sale conform cu care, montarea corpurilor de încălzire era imposibilă ulterior efectuării verificărilor la rece, la cald şi de eficacitate, punct de vedere exprimat şi de un expert tehnic atestat.
- Un alt aspect considerat de recurentă a fi important este acela că SC B.P. SRL i-au fost necesare 4 luni pentru efectuarea lucrărilor, în timp ce SC C.A. & C. SRL i-au fost necesare 2 luni pentru efectuarea aceleiaşi lucrări cu un efectiv de 3 muncitori.
- Referitor la depoziţiile martorilor, recurenta consideră că declaraţia martorului propus de pârâtă este în contradicţie cu situaţia de lucrări întocmită de SC B.P. SRL.
Cât priveşte contractul încheiat între SC G.P.I. SA cu SC P.T.I. SRL se susţine că nici acesta nu a avut un obiect determinat şi un preţ stipulat, fiind întocmit superficial, în condiţii neclare şi nu au fost prezentate situaţii de lucrări şi plăţi.
Mai mult, se susţine că pentru niciunul dintre cele două contracte nu există o notă de comandă emisă de beneficiar şi care să cuprindă cu exactitate lucrările de instalaţii termice solicitate.
Examinând cererea Înalta Curte constată următoarele:
În principiu, în cadrul cererii de recurs trebuie să se regăsească critici propriu-zise împotriva deciziei ce face obiectul recursului ceea ce presupune ca motivele de nelegalitate să fie indicate punctual şi prin raportare strictă la soluţia pronunţată, precum şi la argumentele folosite în fundamentarea acesteia.
În cauza dedusă judecăţii, deşi recurenta a indicat motivul de nelegalitate ca fiind cel reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu raportare la art. 969 C. civ. argumentele aduse în susţinere vizează aprecierea probelor administrate în cauză şi valoarea dată acestora în stabilirea situaţiei de fapt.
În condiţiile în care soluţia instanţei de apel a fost fundamentată pe admiterea excepţiei de neexecutare ce-şi găseşte temei în interdependenţa obligaţiilor reciproce asumate prin contractul părţilor, respectiv anexa 3 din contractul de antrepriză nr. 4 din 3 februarie 2008 ceea ce i-a format convingerea că reclamanta – recurentă nu a justificat o creanţă certă şi lichidă pentru că nu a făcut dovada lucrărilor pentru care a pretins plata sumelor cuprinse în factura nr. 2 din 17 martie 2008, criticile recurentei trebuiau să fie structurate pe aspectele de nelegalitate.
Deşi se invocă o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 8 din contractul anterior menţionat, o înlăturare a acestora, recurenta aduce în discuţie chestiuni de fapt legate: de omisiunea beneficiarului de a formula obiecţiuni la situaţia de lucrări în termenul acceptat; de faptul că factura nu a fost emisă la expirarea termenului de 2 zile, aşteptându-se o lună răspunsul cu privire la situaţia de lucrări; de valenţa probatorie a proceselor-verbale pe motiv că nu s-au depus originalele; de faptul că s-ar fi putut constata existenţa unor adăugiri în procesele-verbale numai în situaţia în care i s-ar fi pus în vedere pârâtei să depună la dosar exemplarul său pentru a putea fi comparat.
De asemenea, nici susţinerile relative la statuările instanţei cu privire la faptul că lucrările au fost executate de subantreprenori deşi s-ar fi învederat – în cursul judecăţii – că acele contracte de lucrări încheiate de SC G.P.I. SA cu subantreprenorii reclamantei au fost întocmite „pro causa” nu pot constitui motive de nelegalitate în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât, ar însemna ca instanţa de recurs să facă o reapreciere a probelor, ceea ce ar excede competenţelor sale.
Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în cazul celorlalte susţineri relative la situaţiile de lucrări întocmite de SC P.T.I. SRL pentru perioadele 15 noiembrie 2007 – 30 noiembrie 2007 şi 1 noiembrie 2007 – 15 ianuarie 2008, la depoziţiile martorilor audiaţi în cauză şi la punctele de vedere exprimate de experţi, care nu ar fi avut specializarea necesară.
Cum, potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sub sancţiunea nulităţii, iar criticile recurentei nu se subsumează niciunui motiv de nelegalitate dintre cele reglementate la pct. 1 – 9 ale art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va da eficienţă sancţiunii reglementate de textul de lege, în sensul că va constata nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC B.P. SRL PRIN CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ T.T.C. împotriva deciziei civile nr. 107/COM din 14 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, conform art. 302 ind.1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1227/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1224/2012. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
