ICCJ. Decizia nr. 1308/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1308/2012
Dosar nr. 1181/1/2011
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 august 2005 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia civilă, sub nr. 6137/2005, reclamanţii F.C.M.M., în nume propriu şi în calitate de mandatar pentru B.M.A. şi F.R., F.S. şi P.A., au formulat în contradictoriu cu pârâta C.N.I.C. şi S.A., contestaţie împotriva hotărârii pârâtei din 18 decembrie 2001, prin care a fost soluţionată notificarea formulată de reclamanţi, referitoare la imobilului construcţie şi teren deţinut de pârâtă.
În motivarea cererii s-a arătat că prin notificarea formulată, în termenul legal, s-a solicitat obligarea pârâtei de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 7.929,88 m.p. şi construcţia situată pe acesta, iar prin hotărârea din 18 decembrie 2001, pârâta a respins cererea de restituire în natură, invocând dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 cu motivarea că respectiva construcţie a fost modificată structural prin efectuarea de investiţii din fondurile statului, fără a face niciun fel de discuţii cu privire la teren.
Împotriva deciziei de respingere au formulat contestaţie, prin care au arătat că investiţiile efectuate la clădire nu au fost de natură să modifice structura imobilului şi că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, contestaţie ce se află în curs de soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reclamanţii au arătat că având în vedere modificările aduse prin Legea nr. 147/2005, art. 18 lit. c) a fost abrogat şi că în recurs nu pot fi modificate temeiurile de drept, arătându-se că prin Legea nr. 247/2005, s-au adăugat alin. (31) şi (32) la art. 24 din Legea nr. 10/2001, texte ce prevăd calea de atac împotriva deciziilor sau dispoziţiilor prin care se respinge notificarea cuprinzând cererile de restituire în natură, cale prin care poate fi verificată legalitatea acestei hotărâri.
Reclamanţii au arătat că imobilul pe care l-au solicitat prin notificare nu a fost modificat prin extinderi, iar dacă s-au efectuat lucrări în decursul anilor, acestea au fost doar lucrări de conservare, de reparaţii curente şi eventual, de amenajare. întrucât nu li s-a permis accesul în clădire, nu cunosc care este starea imobilului în interior, iar la exterior imobilul este degradat, fiind vizibil şi că de ani de zile nu s-au mai efectuat niciun fel de lucrări de întreţinere.
Prin întâmpinarea formulată la data de 22 noiembrie 2005, pârâta C.N.I.C.şi S.A., a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bacău, arătând că Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, îi revine competenţa de soluţionare a cauzei,în conformitate cu dispoziţiile art. 158 coroborat cu art. 159 C. proc. civ. şi a solicitat respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, iar pe fond, ca nelegală şi netemeinică.
Prin Sentinţa civilă nr. 1275 din 07 decembrie 2005, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a admis excepţia şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că potrivit art. 24 alin. (8) final din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26 alin. (3), prin republicare, respectiv art. 24 alin (31) prin modificarea adusă prin Legea nr. 247/2005,competenţa soluţionării contestaţiei revine secţiei civile a tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 6462/3/2006 la data de 17 februarie 2006.
La termenul din 06 februarie 2007 intimata a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de Sentinţa civilă nr. 889 din 3 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, iar instanţa a invocat, din oficiu, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a contestatorilor pentru care cererea a fost formulată de F.C.M.M., respectiv F.R. şi B.M.A.
Prin Sentinţa civilă nr. 174 din 6 februarie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat ca fiind neîntemeiată. A admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a contestatoarei F.C.M.M. faţă de contestatoarea B.M.A. şi, în consecinţă, a anulat contestaţia formulată pentru contestatoarea B.M.A. ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant.
A fost respinsă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant fată de ceilalţi contestatori, ca neîntemeiată.
A fost respinsă contestaţia formulată de F.C.M.M., F.S., F.R., P.A., ca fiind inadmisibilă.
Astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat s-a reţinut că deşi între cele două pricini există, în mod evident, identitate de părţi şi de obiect, tribunalul a apreciat că nu este îndeplinită condiţia ca ambele cereri să aibă aceeaşi cauză.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant tribunalul a apreciat că această excepţie este întemeiată numai pentru contestatoarea B.M.M. care deşi a fost citată legal nu şi-a însuşit cererea de chemare în judecată.
În privinţa excepţiei inadmisibilităţii cererii invocată de către intimată, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că modificarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 nu a repus persoanele îndreptăţite în termen pentru formularea unei noi căi de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, şi nici nu a reglementat o altă cale de atac în afara celei deja exercitate, ci a reluat dispoziţiile textului vechi, într-o altă formulare, datorată schimbării parţiale a procedurii de soluţionare a notificărilor prin care se solicită restituirea în natură a imobilelor care fac obiectul legii de reparaţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea F.C.M.M., iar prin Decizia civilă nr. 765 din 16 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins apelul reţinându-se următoarele considerente:
Ulterior formulării prezentei contestaţii, împotriva hotărârii din 18 decembrie 2001 emisă de către Comitetul de Direcţie al C.N.I.C. SA prin care a fost respinsă notificarea formulată de apelantă alături de intimaţii contestatori F.S., F.E., F.R., P.A. şi B.M.A. (în prezent decedată), contestatorii au mai formulat o contestaţie la data de 4 iunie 2002, contestaţie ce a fost respinsă ca fiind tardiv formulată prin Sentinţa civilă nr. 889 din 3 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, hotărâre irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7363 din 22 septembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Contestatorii au invocat în susţinerea prezentei contestaţii dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 - ce au fost introduse prin Legea nr. 247/2005 însă, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, respectiva modificare intervenită după formularea primei cereri de chemare în judecată nu poate opera o repunere în termen pentru formularea unei noi căi de atac pentru cenzurarea aceleiaşi hotărâri emise de către unitatea deţinătoare.
În acest sens, în mod legal a fost reţinută de către prima instanţă incidenţa dispoziţiilor art. 725 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. în cauză.
Instanţa de apel a reţinut că susţinerile formulate de către apelantă prin concluziile scrise în sensul că hotărârea atacată nu se referă la întreg imobilul ce a făcut obiectul notificării nu pot fi examinate de către Curte, având în vedere că nu au fost formulate în termen, apelul fiind nemotivat, acestea constituind în fapt, apărări ce sunt formulate pentru prima dată în cadrul cauzei, neconstituind obiect al dezbaterii contradictorii pentru părţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta F.C.M.M. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că instanţa de apel în mod eronat a reţinut că acţiunea vizează, în fapt exercitarea unei noi căi de atac pentru cenzurarea aceleiaşi hotărâri emise de unitatea notificată, în condiţiile în care unitatea deţinătoare nu a soluţionat întreg obiectul notificării.
În acest sens, recurenta arată că notificarea din 21 iunie 2001 vizează restituirea în natură a imobilului din Bacău, str. V.A. format din mai multe tronsoane de clădiri, şi teren în suprafaţă de 7.929,88 m.p.
Din această perspectivă, recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii faţă de obiectul dedus judecăţii, cu atât mai mult cu cât nu există identitate de obiect între prima acţiune şi a doua acţiune ce face obiectul prezentei cauze.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Notificarea formulată în temeiul Legilor nr. 10/2001, nr. 112/2001 a fost soluţionată de pârâtă prin hotărârea din 18 decembrie 2001 în sensul respingerii cererii de restituire în natură, invocându-se dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, motivat de faptul că respectiva construcţie solicitată a fi restituită în natură, a fost modificată structural.
Această decizie de respingere a cererii de restituire în natură, a fost atacată, iar prin Sentinţa civilă nr. 889 din 3 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti s-a respins contestaţia notificatorilor ca fiind tardiv formulată, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7363 din 22 septembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Acţiunea reclamanţilor din prezentul litigiu vizează anularea aceleiaşi hotărâri din 18 decembrie 2001 prin care s-a soluţionat notificarea reclamanţilor, şi care a făcut obiectul litigiului soluţionat prin decizia irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sus evocată.
Temeiul de drept invocat în susţinerea acţiunii, l-a constituit dispoziţiile art. 24 al Legii nr. 10/2001 completate şi modificate prin Legea nr. 247/2005.
Este real că dispoziţiile art. 24 au fost modificate şi completate prin Legea nr. 247/2005 şi că potrivit acestor dispoziţii, decizia sau după caz dispoziţia motivată, de respingere a notificării sau cererii de restituire în natură poate fi atacată în instanţă, [art. 24 alin. (31) C. proc. civ.].
Dar, modificările şi completările aduse prin Legea nr. 247/2005 ale art. 24, nu instituie o repunere în termen pentru formularea unei noi căi de atac în justiţie împotriva aceleiaşi hotărâri din 18 decembrie 2001, emisă de unitatea notificată.
Or, faţă de atacarea aceleiaşi hotărâri din 18 decembrie 2011 încă o dată, prevalându-se de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, instanţa de apel în mod legal a reţinut că dispoziţiile legale sus evocate nu creează o repunere în termenul de atacare a hotărârii din 18 decembrie 2001.
De altfel, este de reţinut, că instanţa de apel a examinat cauza şi prin raportare la faptul că în cauză, nu este incidenţă excepţia autorităţii de lucru judecat, faţă de Sentinţa civilă nr. 889 din 3 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti prin care s-a respins contestaţia notificatorilor, ca fiind tardiv formulată, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7363 din 22 septembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Din perspectiva celor expuse, nici unul din motivele de recurs nu este fondat, şi nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta F.C.M.M. împotriva Deciziei nr. 765 din 16 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1307/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1309/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
