ICCJ. Decizia nr. 1303/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1303/2012
Dosar nr. 10241/118/2009
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1171 din 24 iunie 2010, Tribunalul Constanţa a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii D.A., A.D., R.G., B.A.C., în contradictoriu cu pârâtul Primarul oraşului Constanţa, şi l-a obligat pe acesta din urmă să emită, în favoarea reclamanţilor, dispoziţie care să cuprindă ofertă de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor corespunzătoare valorii imobilului situat în Constanţa, str. Ş.M., judeţul Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 376 mp. şi construcţie cu suprafaţa utilă de 44,50 mp., valoare stabilită prin raportul de expertiză întocmit de expert G.G. la suma de 611.200 RON, echivalentul a 145.871 euro (din care urmează să fie scăzută valoarea actualizată a despăgubirilor primite de reclamanţi la momentul exproprierii conform procesului-verbal din 07 februarie 1985 - 10.083 RON) şi să înainteze dispoziţia, împreună cu documentaţia aferentă, Comisiei Centrale constituite în subordinea Cancelariei Primului-Ministru.
A respins, ca nefondată, cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma compensării cu un alt teren, de aceeaşi valoare, şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 1.200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu expert).
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin notificarea înregistrată la B.E.J. D.V., la 04 iulie 2001, adresată Prefecturii judeţului Constanţa, reclamanţii D.A., A.D., R.G. şi B.A.C. au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Constanţa, str. Ş.M., compus din teren în suprafaţă de 376 mp. şi construcţie cu 3 camere şi dependinţe, proprietatea defuncţilor D.G. şi D.I., trecut fără titlu valabil în proprietatea statului, în martie 1984, în vederea demolării.
Notificarea a fost înaintată către pârât, iar, până la data formulării cererii de faţă, reclamanţii nu au obţinut un răspuns în forma prevăzută de lege, motiv pentru care Tribunalul a apreciat, în aplicarea principiului liberului acces la justiţie consacrat de art. 20 şi 21 din Constituţia României, de art. 17 şi 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, dar şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, că reclamanţii îşi pot valorifica în justiţie drepturile recunoscute de lege, fiind competent să soluţioneze pe fond notificarea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde.
Din situaţia de fapt rezultată din probele administrate, instanţa a reţinut că imobilul ce a aparţinut autorilor reclamanţilor a fost preluat în baza Decretului de expropriere nr. 344/1984 şi, în prezent, nu poate fi restituit în natură pentru că terenul este ocupat de construcţia unui bloc de locuinţe,alei de circulaţie şi spaţii verzi, iar locuinţa este integral demolată.
În aceste condiţii, instanţa a stabilit că reclamanţilor li se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 11 din Legea nr. 10/2001, şi, determinat de faptul că, la data preluării bunului prin expropriere, proprietarul a primit o despăgubire pentru construcţia demolată, urmează să se scadă valoarea actualizata a despăgubirilor primite la momentul exproprierii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Constanţa, susţinând că, în mod greşit instanţa de fond, constatând că reclamanţii au primit deja despăgubiri în valoare de 28.000 RON aferente construcţiilor, nu a dispus respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.
A mai susţinut pârâtul că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului şi instanţa nu a motivat de ce a reţinut că imobilul a fost preluat abuziv.
Prin Decizia civilă nr. 224 C din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a respins apelul declarat de pârât, ca nefondat.
În pronunţarea acestei decizii, Curtea a reţinut că, în mod corect, Tribunalul a constatat că imobilul a fost preluat prin Decretul de expropriere nr. 344/1984, la poziţia 9 din anexa nr. 1 la decret fiind menţionaţi D.C.I., D.G.N., D.G.A., R.G.M. Instanţa a explicat în continuare că, prin noţiunea de „imobile preluate în mod abuziv”, legiuitorul a circumscris sferei de aplicare toate modurile de preluare a imobilelor de către stat, subliniind că imobilul în litigiu poate fi încadrat în modul de preluare prevăzut la art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001. S-a stabilit că Decretul nr. 344/1984 era contrar Constituţiei în vigoare la data edictării sale, deducându-se, astfel, caracterul abuziv al preluării imobilului prin decretul menţionat. Prin toate aceste considerente, Tribunalul a motivat pe larg considerentele pentru care a reţinut preluarea abuzivă a imobilului şi motivele pentru care a apreciat că imobilul este inclus în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, critica din apel referitoare la lipsa dovezii preluării abuzive a imobilului şi la nemotivare nefiind întemeiată.
Neîntemeiată este şi susţinerea din apel referitoare la faptul că cererea de restituire formulată de reclamanţi nu mai avea obiect.
Imobilul a fost preluat de stat prin Decretul nr. 344/1984 privind exproprierea unor terenuri şi construcţii, demolarea unor construcţii, scoaterea din funcţiune a unor fonduri fixe, precum şi realizarea şi desfiinţarea unor artere de circulaţie în judeţul Constanţa.
Potrivit art. 11 alin. (4) şi alin. (7) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor expropriate, dacă lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru tot imobilul, valoarea măsurilor reparatorii în echivalent urmând a se stabili „prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcţii, din valoarea corespunzătoare a părţii din imobilul expropriat care nu mai poate fi restituit în natură, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare”.
Din textul legal arătat rezultă că sunt supuse restituirii în temeiul actului normativ special, potrivit voinţei legiuitorului, nu numai imobilele preluate de stat pentru care nu s-au acordat despăgubiri, dar şi imobilele pentru care, la momentul preluării, proprietarul a beneficiat de despăgubiri, valoarea acestor despăgubiri urmând a fi dedusă din valoarea măsurilor reparatorii ce se acordă persoanei îndreptăţite.
Constatând că Tribunalul a stabilit corect, pe de o parte, că autorii reclamanţilor au primit, la momentul exproprierii, despăgubiri în valoare de 10.083 RON, iar, pe de altă parte, că a dispus legal scăderea valorii actualizate a acestor despăgubiri din valoarea despăgubirilor reprezentând măsuri reparatorii pentru imobilul expropriat, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul pârâtului, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul oraşului Constanţa, criticând-o pentru următoarele motive:
Instanţa, în mod greşit, a admis acţiunea reclamanţilor, având în vedere că aceştia au primit deja despăgubiri în valoare de 28.000 RON, aferente construcţiilor. Pe cale de consecinţă, instanţa ar fi trebuit să dispună respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.
Reclamanţii nu au îndeplinit condiţiile de admisibilitate ale unei cereri întemeiate pe Legea nr. 10/2001, nefăcând dovada preluării abuzive a imobilului.
Instanţa nu a motivat nici în fond, nici în apel de ce a reţinut că imobilul ar fi fost preluat abuziv.
Analizând decizia în raport de criticile formulate şi susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la necesitatea respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect în raport de încasarea despăgubirilor, de către reclamanţi, pentru imobilul în litigiu, aceasta nu poate fi analizată de prezenta instanţă, deoarece nu vizează argumentele instanţei de apel în soluţionarea căii de atac cu care a fost învestită.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Este fără dubiu că motivele de nelegalitate trebuie să se refere la soluţia instanţei de apel şi la considerentele acestei instanţe, avute în vedere la pronunţarea ei, iar nu la hotărârea primei instanţe, care nu poate forma obiect de examinare al instanţei de recurs.
Or, pârâtul nu a arătat, sub aspectul îndreptăţirii reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, contestat de către el, în ce au constat greşelile instanţei de apel, atunci când aceasta a confirmat soluţia primei instanţe; recurentul s-a limitat să reafirme care ar fi fost, în opinia sa, soluţia ce trebuia dată acţiunii, susţinere care nu întruneşte cerinţele unui motiv de nelegalitate în sensul art. 3021 lit. c) cu referire la art. 304 C. proc. civ.
Nedovedirea preluării abuzive a imobilului, afirmată de recurent, pune în discuţie evaluarea stării de fapt sub acest aspect, în raport de probele administrate în cauză, ceea ce, de asemenea, nu poate forma obiect de control în faza recursului, în urma abrogării motivului de casare care permitea acest lucru, respectiv art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Singura critică susceptibilă de încadrare este cea referitoare la nemotivarea instanţei de apel a aspectului referitor la preluarea abuzivă a imobilului, şi anume în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţinere care este, însă, neîntemeiată.
Cum s-a redat în precedent, Curtea a arătat considerentele pentru care a menţinut soluţia primei instanţe, inclusiv în ceea ce priveşte dovedirea, de către reclamanţi, a preluării abuzive a imobilului.
Sub acest aspect, motivele de apel au vizat două chestiuni, reluate, de altfel, întocmai şi în recurs, şi anume greşita constatare, de către prima instanţă, a dovedirii, de către reclamanţi, a preluării abuzive a imobilului, precum şi absenţa motivării acestei constatări, de Tribunal.
Curtea de Apel a arătat, pe de o parte, că, în mod corect, prima instanţă a stabilit preluarea abuzivă a imobilului, faţă de anexa nr. 1 poziţia 9 la Decretul de expropriere nr. 344/1984, înscris depus în dosar; pe de altă parte, a arătat că Tribunalul a motivat hotărârea referitor la problema în discuţie, prin trimitere atât la probele din dosar, cât şi la dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001. Ca atare, a conchis Curtea, „Tribunalul a motivat pe larg considerentele pentru care a reţinut preluarea abuzivă a imobilului şi motivele pentru care a apreciat că imobilul este inclus în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, critica din apel referitoare la lipsa dovezii preluării abuzive a imobilului şi la nemotivare nefiind întemeiată”.
Ca atare, instanţa de apel a răspuns, cu respectarea exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., la toate criticile şi, chiar, la argumentele invocate de apelantul pârât sub acest aspect, nefiind întrunite condiţiile motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 din acelaşi cod.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a criticilor formulate nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. sau nu combat argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, iar cele referitoare la nemotivarea deciziei recurate nu sunt întemeiate.
În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul oraşului Constanţa împotriva Deciziei nr. 224/C din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi de familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1300/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1304/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
