ICCJ. Decizia nr. 1316/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1316/2012
Dosar nr. 2030/115/2010
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 10 mai 2010, sub nr. 2030/115/2010, reclamantul S.T. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 euro, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit de părinţii şi bunicii săi, ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic la care aceştia au fost supuşi, constând în strămutarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu în Bărăgan, în perioada 1951 - 1955.
Prin Sentinţa civilă nr. 1335 din 19 iulie 2010, Tribunalul Caraş-Severin a admis, în parte, acţiunea şi l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 7.500 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale, precum şi suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că părinţii şi bunicii reclamantului au fost strămutaţi în Câmpia Bărăganului, în perioada 18 iunie 1951- 27 iulie 1955, în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, făcând deci obiectul măsurii administrative cu caracter politic prevăzută de art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.
În consecinţă, reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat de autorii săi, conform art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2001.
La stabilirea întinderii despăgubirii, tribunalul a avut în vedere consecinţe negative suportate de autorii reclamantului, pe plan psihic şi fizic, ca urmare a strămutării şi drepturile personal nepatrimoniale încălcate prin această măsură, apreciind, prin raportare la aceste criterii, că suma de 7.500 euro asigură o reparaţie integrală şi echitabilă a prejudiciului moral suferit de autori.
Împotriva sentinţei sus-menţionate au declarat apel ambele părţi.
Prin Decizia civilă nr. 249 din 16 februarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul reclamantului şi a admis apelul pârâtului, cu consecinţa schimbării sentinţei apelate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut lipsa de temei legal a cererii de acordare de daune morale, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, aplicabilă în speţă în raport de dispoziţiile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie şi art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992.
Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamant, care a criticat-o ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat că, faţă de principiul tempus regit actum, legea aplicabilă litigiului de faţă este Legea nr. 221/2009 în integralitatea sa, întrucât efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 se pot aplica doar pentru viitor şi nu cauzelor aflate pe rolul instanţelor, în curs de judecată.
A aprecia altfel, înseamnă o discriminare faţă de situaţia altor justiţiabili, care au obţinut deja hotărâri definitive ori irevocabile pentru acelaşi temei legal, în cauze introduse în acelaşi timp pe rolul instanţelor.
Recursul este nefondat, potrivit celor ce succed.
Contrar susţinerilor recurentului, Curtea de Apel a dezlegat corect problema de drept care se punea în speţă, aceea dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei deduse judecăţii, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
În acest sens, în mod legal curtea de apel a reţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, publicată în M. Of. în timp ce procesul era în curs de judecată în faza procesuală a apelului, produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituţional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale, cu consecinţa respingerii acţiunii.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată în recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, obligatorie pentru instanţe de la data publicării, conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ.
Astfel, Înalta Curte a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind aşadar soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu era titularul unui „bun” susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă care să îi fi confirmat dreptul.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal şi constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
De asemenea, nu se poate reţine nici că prin aplicarea la speţă a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 s-ar fi încălcat principiul nediscriminării.
Acest principiu cunoaşte limitări deduse din existenţa unor motive obiective şi rezonabile.
Situaţia de dezavantaj sau de discriminare în care s-ar găsi reclamantul, dat fiindcă cererea sa nu fusese soluţionată de o manieră definitivă la momentul pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituţionalitate, şi rezonabilă, păstrând raportul de proporţionalitate dintre mijloacele folosite şi scopul urmărit, acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate.
Izvorul „discriminării” constă în pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale şi a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuşi mecanismul vizând controlul de constituţionalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal îşi are atribuţiile şi funcţiile bine definite.
Rezultă că, dând eficienţă Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, Curtea de Apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispoziţiilor constituţionale şi legale în materie, situaţie în care nu sunt întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.T. împotriva Deciziei nr. 249 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1313/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1317/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
