ICCJ. Decizia nr. 1300/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1300/2012
Dosar nr. 3546/113/2009
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 360 din 29 martie 2010 a Tribunalului Brăila s-a admis contestaţia formulată de reclamanta N.M., s-a anulat Dispoziţia nr. 1/924 din 7 septembrie 2009 emisă de Municipiul Brăila prin Primar şi s-a statuat calitatea de moştenitor şi persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Brăila, str. I.C.B., construcţie şi teren de 637,50 mp.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Primăria Municipiului Brăila prin Primar iar prin Decizia civilă nr. 264 din 14 octombrie 2010 Curţii de Apel Galaţi s-a respins ca nefondat apelul pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 succesibilii ce după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii, pentru bunurile revendicate în baza acestei legi.
În acest context, declaraţia făcută de petentă în faţa unei autorităţi publice, că a acceptat succesiunea, suplineşte necesitatea emiterii unui certificat de calitate de moştenitor.
Trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut în baza Decretului de expropriere nr. 99/1989, trecerea fiind făcută pentru utilitate publică.
Cum, din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, rezultă că, imobilul revendicat se regăseşte în proprietatea statului, instanţa de apel a apreciat că în mod legal s-a constatat de către instanţa de fond că, data preluării bunului constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă a imobilului în discuţie.
Referitor la susţinerea că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 105/1992, s-a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse în această lege întrucât în speţă nu este vorba de recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri străine.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Brăila prin Primar solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă a se respinge acţiunea reclamantei.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.
Astfel, recurentul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, întrucât instanţa de apel a calificat declaraţia de acceptare a succesiunii fără a se raporta la condiţiile impuse de Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raportului de drept internaţional privat, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 7, 16 lit. b) şi art. 162 din Legea nr. 105/1992.
Recurentul învederează că notificarea a fost depusă de numita B.M. în calitate de moştenitoare a fostului proprietar C.Z.B. solicitându-se restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilul din str. I.C.B. şi că la acea dată notificatoarea, făcea dovada calităţii de moştenitoare a fostului proprietar cu certificatul de moştenitor nr. X/1974, iar în dovedirea proprietăţii s-a depus actul de vânzare-cumpărare prin proces-verbal nr. X/1921.
S-a mai arătat de către recurent că, notificatoarea B.M. a decedat, iar reclamanta N.M. a susţinut că este singura moştenitoare a notificatoarei, fără însă a face dovada acestei calităţi.
Din această perspectivă, recurentul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii apelului şi pe fond respingerea acţiunii reclamantei.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001 sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia, la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, revine persoanei care pretinde dreptul.
Noţiunea de acte doveditoare, la care face, referire art. 23 din Legea nr. 10/2001 a fost precizată prin Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007 şi art. 23.1 lit. a) - h), fiind enumerate înscrisurile cu valoare probantă, în dovedirea dreptului de proprietate.
Chiar recurentul recunoaşte că notificarea a fost depusă într-adevăr de B.M. (în prezent decedată) moştenitoare a proprietarului C.Z.B., fiind anexate acte ce fac atât dovada proprietăţii imobilului cât şi dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Ca atare, susţinerea pârâtului legată de nedovedirea proprietăţii şi a calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, este nefondată.
Nefondată este şi critica legată de calitatea reclamantei, în condiţiile în care, aceasta prin actele existente la dosar, a făcut dovada vocaţiei sale succesorale faţă de notificatoarea B.M.
Or, fată de această situaţie, susţinerile recurentului sunt nefondate şi nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Brăila prin Primar împotriva Deciziei nr. 264/A din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţate în şedinţă publică astăzi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1286/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1303/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
