ICCJ. Decizia nr. 1361/2012. Civil. Rectificare carte funciară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1361/2012
Dosar nr. 3383/84/2009
Şedinţa publică din 28 februarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 5391 din 4 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 3383/84/2009 s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta Parohia Greco Catolică Chilioara în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă Română Chilioara privind rectificarea CF şi revenirea la situaţia anterioară.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că potrivit menţiunilor din cartea funciară 4 Chilioara nr. top. 5, există notată o casă la nr. 91, curte şi grădină aparţinând fondului bisericesc.
Expertiza topografică efectuată în cauză a identificat terenul ca fiind de 5751 mp., pe care există o casă parohială. S-a mai menţionat că acest teren a fost notat în CF Câşei şi că este intabulat pe Parohia Ortodoxă. (f.69).
În aceeaşi CF, nr. top.75 este notată „grădină” – în acţiune precizându-se o suprafaţă de 560 mp.
Expertiza identifică suprafaţa de teren numai că aceasta este de 10906 mp. - cu următoarele vecinătăţi: Sabău Vasile, drum, Sabău Ioan şi Cimitirul nou şi care au destinaţia de cimitir.
În final este vorba şi despre nr. top.149/a păşune şi suprafaţa de 62 mp., cu lăcaş de cult din piatră şi în care prin Încheierea 85 din 20 februarie 1967 s-a operat Decretul nr. 167/1948 şi Decretul 358/1948 (rectificare nume).
Referitor la această ultimă suprafaţă expertul topograf a susţinut că nu a putut-o identifica în teren, deoarece suprafaţa este mult mai mare, respectiv de 1 ha 1133 mp. Dacă s-ar respecta medalionul de carte funciară, ar rezulta o suprafaţă mult mai mică decât cea notată în CF, iar la faţa locului reprezentanţii reclamantei nu au putut indica limitele parcelei, se mai menţionează că terenul este liber de construcţii.
Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 34 din Decretul - Lege nr. 115/1938.
Instanţa de fond a reţinut că potrivit acestui text de lege, rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii se poate cere de orice persoană interesată, dacă înscrierea sau temeiul în baza căruia s-a făcut notarea au fost valabile.
Or, cele două documente la care se face trimitere au produs efecte în toată perioada în care au fost în vigoare, iar prin abrogare efectele produse în trecut nu au fost anulate, întrucât, abrogarea are efect doar pentru viitor.
Reclamanta a solicitat rectificarea CF, revenirea la situaţia anterioară anului 1948. or, o asemenea cerere, susţine tribunalul, nu este valabilă, atâta vreme cât una dintre parcele a fost notată în favoarea pârâtei care s-a şi intabulat, iar notarea în CF nu a fost anulată.
Pe de altă parte - o suprafaţă de teren este ocupată de cimitir, iar o alta nu a putut fi identificată nici chiar de către reclamantă.
Atâta vreme cât nu s-a probat că menţiunile din CF au fost greşite şi că reclamanta este îndreptăţită la suprafaţa pe care o solicită, cererea a fost apreciată ca nefiind fondată şi a fost respinsă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, solicitând în principal modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii şi rectificării CF Chilioara, nr. top 575 şi 149/a, iar în subsidiar, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru necercetarea fondului, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că transferul proprietăţii de la reclamantei către pârâtă s-a făcut pe calea rectificării numelui, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 37 din Decretul nr. 177/1948, potrivit cărora transferul de proprietate trebuia să aibă la bază un titlu şi o prealabilă despăgubire în conformitate cu prevederile art. 10 din Constituţia din 1948, precum şi a dispoziţiilor art. 2 din Decretul nr. 358/1948, potrivit cărora averile cultului greco-catolic, confiscate de Statul Român urmau să fie atribuite spre folosinţă Bisericii Ortodoxe de către o comisie interparlamentară, or în speţă această dispoziţie nu a fost respectată. În consecinţă, recurenta susţine că sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, întrucât titlul de preluare lipseşte, iar „exproprierea mascată” a operat cu încălcarea ambelor prevederi care reglementau la acea epocă transferul de proprietate, respectiv art. 37 din Decretul nr. 177/1948 şi art. 2 din Decretul nr. 358/1948.
Astfel, menţionează că potrivit primei dispoziţii, preluarea era condiţionată de existenţa unei sentinţe judecătoreşti, iar conform celei de a doua prevederi, confiscarea se făcea în baza unui proces-verbal de predare-primire între comisia interparlamentară şi biserica ortodoxă. Aceste două tipuri de acte care ar fi putut sta la baza unei notări în CF lipsesc, consecinţa fiind aceea că intabularea făcută în absenţa lor este nulă.
Prin înscrisul înregistrat la 1 martie 2011 (f.15), pârâta a solicitat recalificarea căii de atac din recurs în apel.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, însă prin concluziile scrise, a solicitat respingerea căii de atac şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din 2 martie 2011, instanţa, în urma precizărilor făcute atât de către reprezentantul reclamantei, cât şi de către reprezentanta pârâtei, referitoare la valoarea bunurilor ce fac obiectul litigiului - terenuri şi construcţii - în sensul că acestea depăşesc 100.000 lei, în baza art. 2821 C. proc. civ., instanţa a recalificat calea de atac din recurs în apel.
Prin decizia nr. 165/ A din 02 martie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 5391 din 4 noiembrie 2010 a Tribunalului Sălaj, pe care a menţinut-o, şi a obligat apelanta să îi plătească intimatei suma de 1.800 lei cheltuieli de judecată în apel.
În argumentarea acestei soluţii instanţa de apel a reţinut că reclamanta prin acţiunea formulată a solicitat rectificarea CF nr. 4 Chilioara, nr. top 5, 75 şi 149/a şi restabilirea situaţiei anterioare în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al proprietarului iniţial – Parohia greco-catolică.
Acesta a fost singurul petit cu care reclamanta a investit instanţa, temeiul de drept invocat în susţinerea acţiunii fiind art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, coroborat cu Decretul-lege nr. 9/1989, Decretul-lege nr. 126/1990 şi Legea nr. 182/2005.
S-a reţinut că acţiunea în rectificare de carte funciară este prin natura sa o acţiune accesorie care se grefează pe o acţiune principală. În speţă, reclamanta nu a formulat o cerere de constatare a nulităţii preluării imobilului, limitându-se la a solicita rectificarea cărţii funciare, pe considerentul că actele normative în baza cărora s-a operat intabularea pârâtei - Decretul nr. 177/1948 şi Decretul nr. 358/1948 au fost abrogate. Reclamanta a afirmat că prin abrogare, efectele juridice ale actelor normative care au stat la baza intabulării în CF au încetat, iar încetarea efectelor acestora, are ca şi consecinţă înlăturarea valabilităţii condiţiilor de existenţă ale dreptului intabulat, în favoarea pârâtei.
Instanţa de control a apreciat că această susţinere nu este reală, menţionând că actele normative în baza cărora a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtei - Decretul nr. 177/1948 şi Decretul nr. 358/1948 abrogate prin Decretul - lege nr. 9/1989, au produs efecte în toată perioada în care au fost în vigoare, iar abrogarea lor nu are ca şi consecinţă anularea efectelor pe care le-au produs în timpul cât au fost în vigoare, întrucât, abrogarea nu produce efecte decât pentru viitor.
În ce priveşte categoria imobilelor evidenţiate în cartea funciară a cărei rectificare o solicită reclamanta, s-a arătat că din extrasul CF Chilioara, a rezultat că sub nr. top 5 este înscrisă o casă la nr. 91, curte şi grădină, sub nr. top 75 grădină, iar sub nr. top 149/a păşune în intravilan.
Expertiza efectuată în cauză a relevat că parcela cu nr. top 5 are suprafaţa de 5751 mp, teren pe care este edificată o casă parohială şi anexe gospodăreşti, parcela cu nr. top 75 are suprafaţa de 10.906 mp teren ce constituie cimitirul vechi, iar în ceea ce priveşte imobilul cu nr. top 149/a, acesta nu a putut fi identificat de către expert.
În ce priveşte topograficul pe care este intabulat cimitirul, acest bun nu este cuprins în categoria celor prevăzute de legislaţia specială privind cultele, la fel ca şi topograficul nr. 149/a, care în cartea funciară figurează ca păşune, însă expertul nu a putut să o identifice.
În concluzie, instanţa de apel a statuat că în absenţa unui petit principal pe care să se grefeze acţiunea de rectificare de carte funciară, coroborat cu faptul că o parte din imobilele ce fac obiectul litigiului nu intră sub incidenţa reglementărilor speciale privind cultele, hotărârea primei instanţe prin care s-a respins acţiunea este legală şi temeinică, cu consecinţa respingerii apelului ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. a obligat apelanta să îi plătească intimatei Parohia Ortodoxă Română Chilioara suma de 1800 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat (f. 19).
Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegaliate, prevalându-se în drept de dispoziţiile art. 304 pct. (9) C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat, în esenţă, că instanţele fondului au omis să cerceteze fondul cauzei, respectiv lipsa titlului în baza căruia s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtei.
Susţine că transferul proprietăţii reclamantei către pârâtă s-a făcut pe calea rectificării numelui, cu încălcarea dispoziţiilor art. 37 din Decretul nr. 177/1948, potrivit căruia transferul de proprietate trebuie să aibă la bază un titlu şi o prealabilă despăgubire conform prevederilor art. 10 din Constituţia României din 1948.
Totodată, dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 358/1948, publicat în M. Of. prevedeau că o parte din averile cultului greco-catolic, confiscate de Statul Român fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire, vor fi atribuite spre folosinţă Bisericii Ortodoxe de către o comisie interparlamentară, or, în speţă o astfel de atribuire prin hotărârea acestei comisii nu a existat. De asemenea, reclamanta menţionează că separat de prezenta cauză a promovat şi acţiune în constatarea nulităţii încheierii de intabulare prin care a fost înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu pe numele pârâtei.
Mai arată recurenta că la fond situaţia de fapt a imobilului cu nr. top 149/a nu a fost lămurită, astfel că instanţa de apel ar fi trebuit să dispună efectuarea unei noi expertize care să identifice toate parcelele care figurau în inventarul depus de reclamantă la dosarul cauzei, unde era menţionată suprafaţa aferentă bisericii.
În cauză pârâta intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Înalta Curte analizând recursul de faţă prin prisma criticilor formulate îl constată nefondat pentru cele ce succed:
Prin demersul judiciar reclamanta a investit instanţele cu o acţiune în rectificarea Cărţii Funciare Chilioara, nr. top 5, 75 şi 149/a, prin care a solicitat restabilirea situaţiei anterioare, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al proprietarului iniţial - Parohia greco-catolică.
În motivarea cererii, s-a arătat că preluarea imobilelor ce au aparţinut parohiei reclamante s-a realizat cu încălcarea ambelor prevederi care reglementau la acea epocă transferul de proprietate, respectiv art. 37 din Decretul 177/1948 şi art. 2 din Decretul nr. 358/1948, susţinând în raport de această situaţie de fapt aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Înalta Curte constată că o asemenea motivare, în contextul finalităţii demersului judiciar, aceea de recunoaştere a dreptului de proprietate al reclamantei şi de redobândire a posesiei, ca stare de fapt, asupra lăcaşului de cult, conduce neîndoielnic la concluzia necesităţii formulării unei cereri în constatarea nulităţii sau a nevalabilităţii titlului pârâtei constituit asupra imobilului, întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, întrucât, modul de soluţionare a cererii pendinte depinde de aprecierea asupra valabilităţii titlului pârâtei, numai în acest fel fiind posibilă aplicarea dispoziţiilor art. 34 din Decretul - lege nr. 115/1938 - normă expres indicată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, în sensul că fie titlul în baza căruia a avut loc înscrierea dreptului nu a fost valabil, fie au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a procedat la intabulare. De altfel, reclamanta a şi formulat separat de acţiunea pendinte o acţiune având ca obiect constatarea nulităţii încheierii de întabulare prin care a fost înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu pe numele pârâtei, astfel cum susţine prin motivele de recurs.
Or, acţiunea reclamantei are un singur petit, anume rectificarea Cărţii Funciare Chilioara, nr. top 5, 75 şi 149/a, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al proprietarului iniţial - Parohia greco-catolică.
Acţiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciara este acea acţiune prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realităţii făcută în cartea funciară, pentru a pune de acord starea tabulara cu situaţia juridica reală a unui imobil, or, în cadrul procesual conceput de reclamantă, în lipsa unui petit principal, astfel cum a fost definit mai sus, până la rectificarea cărţii funciare operează prezumţia că dreptul de proprietate aparţine totdeauna celui care are intabulat acest drept, respectiv în favoarea pârâtei, cum corect au reţinut şi instanţele fondului.
În speţă pârâta şi-a intabulat dreptul de proprietate în anul 1967, conform Încheierii nr. 85 din 20 februarie 1967, iar starea de aparenţă tabulară creată prin înscrierea titlului în CF s-a consolidat, punându-se de acord cu realitatea.
Reclamanta a pierdut proprietatea, iar pârâta a dobândit-o prin efectul legii, (Decretul nr. 177/1948 şi Decretul nr. 358/1948, care deşi abrogate prin Decretul-lege nr. 9/1989, au produs efecte în toată perioada în care au fost în vigoare), urmată de exercitarea, de aceasta din urmă, timp de peste 42 de ani a atributelor dreptului de proprietate.
Referitor la îndeplinirea cerinţelor art. 37 din Legea nr. 177/1948, şi art. 2 din Decretul nr. 358/1948, Înalta Curte reţine că încheierea nr. 85 din 20 februarie 1967, reprezintă o hotărâre judecătorească dată în procedură necontencioasă, iar menţiunile din cartea funciară operate în baza ei fac deplina dovadă a drepturilor tabulare în folosul pârâtei, întrucât în sistemul publicităţii imobiliare, drepturile reale se constituie, modifică, transmit şi se sting prin înscrierea în cartea funciară, înscriere în baza căreia pârâta şi-a consolidat dreptul de proprietate asupra imobilului, în timp ce reclamanta nu a întreprins nicio măsură care să paralizeze dreptul de proprietate astfel dobândit, consecinţa fiind respingerea acestei critici ca nefondate.
În cea ce priveşte critica privind situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel cu referire la topograficul 149/a, Înalta Curte reţine că această critică nu este încadrabilă în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., nefiind susţinute argumente care să vizeze nelegalitatea concluziei instanţei de apel pe aspectul menţionat.
Făcând trimitere la mijloacele de probă şi la modul în care acestea au fost evaluate de instanţa de apel, recurenta tinde la o devoluare a fondului pe acest aspect, ceea ce este incompatibil cu structura recursului, în cadrul căruia nu se verifică temeinicia şi elementele de fapt ale cauzei, ci legalitatea soluţiei adoptate, respectiv, corecta aplicare a legii la situaţia de fapt determinată de instanţa de fond, sancţiunea fiind neanalizarea lor.
Prin urmare, faţă de considerentele enunţate se constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, sens în care se constată a nu fi întrunit motivul de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. (9) C. proc. civ.
În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Greco - Catolică Chilioara împotriva deciziei nr. 165/A/2011 din data de 02 martie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6871/2012. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1345/2012. Civil → |
|---|
