ICCJ. Decizia nr. 1381/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1381/2012
Dosar nr. 4925/33/2005
Şedinţa publică din 29 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 615 din 6 aprilie 2005 a Tribunalului Cluj a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii R.C. şi Y.A. împotriva Primarului oraşului Huedin şi în consecinţă, a fost anulată Dispoziţia nr. 4927 din 14 iulie 2003 emisă de acesta, fiind obligat pârâtul să se pronunţe prin dispoziţie asupra măsurilor reparatorii solicitate de reclamanţi, pentru imobilul situat în Huedin, Piaţa U.
A fost respinsă acţiunea faţă de Consiliul local al oraşului Huedin.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamanţii, în calitate de moştenitori ai foştilor proprietari tabulari, au formulat notificare pentru acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi că prin Dispoziţia nr. 492 din 14 iulie 2003 primarul a respins solicitarea, pe motiv că nu au fost depuse acte doveditoare ale dreptului de proprietate, deşi a expirat termenul limită prevăzut de lege.
S-a reţinut că imobilul în litigiu este chiar sediul Primăriei oraşului Huedin, fiind proprietatea tabulară a antecesorilor reclamanţilor, aceştia depunând la dosar extras privind CF xxx Huedin, din care rezultă că imobilul a fost preluat de stat cu titlu de naţionalizare.
Deşi a anulat dispoziţia atacată, instanţa a apreciat că nu se poate substitui obligaţiei primarului de a se pronunţa asupra măsurilor reparatorii prin echivalent printr-o altă dispoziţie.
S-a constatat totodată, că, atâta vreme cât primarul are obligaţia de a emite o altă dispoziţie, acesta are calitate procesuală pasivă, în timp ce consiliului local îi lipseşte o asemenea legitimare.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanţii, precum şi Primarul Oraşului Huedin şi Primăria oraşului Huedin.
Reclamanţii au solicitat schimbarea sentinţei, în sensul ca instanţa să se pronunţe pe fond asupra măsurilor reparatorii prin echivalent solicitate, ţinându-se seama de expertizele de evaluare efectuate în cauză.
S-a susţinut că, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, instanţa era obligată să dispună asupra măsurilor reparatorii solicitate, fiind în măsură să aprecieze în concret care sunt acestea, fără a mai fi necesară urmarea procedurii administrative. Primarul oraşului Huedin şi Primăria oraşului Huedin au pretins ca, urmare a admiterii apelului, să fie respinsă acţiunea, pe motiv că nu au fost depuse acte doveditoare ale dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitor în termenul prevăzut de lege.
Curtea de Apel Cluj a pronunţat Decizia civilă nr. 75/A din 21 februarie 2006, prin care a admis apelul Primarului oraşului Huedin şi în consecinţă, a schimbat sentinţa, în sensul respingerii contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei primarului. A fost menţinută dispoziţia de respingere a acţiunii faţă de Consiliul local Huedin.
A fost respins apelul declarat de reclamanţi împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit C.F. nr. xxx Huedin, proprietarii tabulari ai parcelelor cu nr. top xx1 şi xx2 au fost D.N. şi soţia acestuia K.S., sub B 15,16.
Potrivit notificării formulate de petiţionari în temeiul Legii nr. 10/2001, aceştia au susţinut că cei doi proprietari tabulari sunt D.F. şi soţia S. care au decedat, ei având 6 copii, unul dintre aceştia fiind petiţionara R.C., iar un altul A.I., decedat, al cărui moştenitor este petiţionarul I.A.
S-a reţinut că nu au fost depuse certificate de deces de pe urma celor doi proprietari tabulari şi nici nu a fost solicitată declararea judecătorească a morţii acestora, susţinându-se că au decedat în condiţiile Holocaustului, sens în care s-au depus doar declaraţii din partea reclamantei, precum şi adeverinţe (eliberate la 18 iunie şi 26 mai 1998) în baza cărora cei doi au fost înregistraţi ca victime ale Holocaustului la Autoritatea pentru Rememorarea Martirilor şi eroilor Holocaustului.
Or, chiar şi în cele două adeverinţe, petiţionara figurează cu nume diferite, şi anume R.H., respectiv R.I.C.
Totodată, s-a constatat că, potrivit fotocopiei paşaportului petiţionarei, aceasta se numeşte R.C. (H.), născută la 10 iulie 1920, că, în certificatul de naştere nr. 263 emis de Ministerul de Interne al statului Israel la 18 iunie 2003, petiţionara figurează cu numele şi data naşterii din paşaport, având ca tată pe N. şi ca mamă pe C., numele de fată fiind D., în timp ce, în extrasul din registrul de naştere eliberat de Primăria Huedin, D.I., născută la 10 iulie 1920, figurează ca fiind fiica proprietarilor tabulari, D.N. şi K.S.
În faţa instanţei de apel petiţionara a depus la dosar o declaraţie a ei, precum şi a doi martori, potrivit căreia în Israel s-a căsătorit devenind R. şi a primit prenumele evreiesc de Z. (H.), în loc de prenumele de I. (I.); în declaraţia sa, petiţionara a indicat numele tatălui ca fiind F., al cărui prenume evreiesc era N.
Ulterior, aceasta a depus şi o declaraţie potrivit căreia, la venirea sa în Israel, din greşeală, în rubrica prenumele mamei s-a trecut C., în locul numelui de fată al familiei acesteia, K., greşeala provenind din scrisul fără vocale din limba ebraică, în care cele două cuvinte apar scrise cu aceleaşi litere, precum şi o mărturie extrajudiciară în acelaşi sens.
Comparând aceste înscrisuri şi certificate de stare civilă, instanţa a apreciat că petiţionara nu a făcut dovada că este fiica proprietarilor tabulari, întrucât, dincolo de neconcordanţele privind prenumele părinţilor şi propriul ei prenume, I. - H., H., Z., nu a explicat de unde apare numele sau prenumele de C., în fapt, singurul lucru comun pe care-l are cu fiica proprietarilor tabulari raportat la extrasul din registrul de naşteri emis de Primăria Huedin, fiind data naşterii şi numele de fată.
A considerat instanţa că dacă, într-adevăr apelanta este fiica proprietarilor tabulari, aceasta avea posibilitatea să formuleze o acţiune în rectificarea actelor de stare civilă, propriile sale declaraţii precum şi unele declaraţii extrajudiciare fiind insuficiente pentru a dovedi această calitate.
În ceea ce-l priveşte pe apelantul Y.A., conform certificatului de naştere acesta este fiul lui A. şi al R., însă, din certificatul de deces al tatălui său nu rezultă că acesta ar fi fiul proprietarilor tabulari, întrucât numelui tatălui este N.N.Ţ., iar numele mamei este Ş., menţionându-se în certificat că a fost înregistrat pentru prima dată cu numele de Y. în 8 noiembrie 1948.
De aceea, s-a concluzionat că reclamantul a făcut doar dovada că este fiul lui Y.A., însă nu a dovedit că acesta, la rândul său, era fiul proprietarilor tabulari.
Concluzionând, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii nu au demonstrat îndeplinirea cerinţelor art. 4 din Legea nr. 10/2001, pentru a obţine măsuri reparatorii.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamanţi, care au susţinut următoarele aspecte de nelegalitate:
- Instanţa de apel a apreciat în mod greşit că nu au făcut dovada decesului proprietarilor tabulari, în condiţiile în care în dosarul administrativ se află adeverinţele eliberate în anul 1998 de către Autoritatea pentru Rememorarea Martirilor şi Eroilor Holocaustului, din care rezultă că proprietarii tabulari au decedat în lagărele de concentrare în timpul celui de-al doilea război mondial.
- În ceea ce priveşte calitatea de succesori faţă de proprietarii tabulari, au fost depuse la dosar certificate de stare civilă eliberate de autorităţile din Israel din care reiese că R.C. este fiica proprietarilor tabulari, iar Y.A. este nepot de fiu al acestora.
- În legătură cu neconcordanţele privind prenumele proprietarilor tabulari, aşa cum apar în actele din România şi din Israel, au fost depuse la dosar declaraţii autentice de notorietate, care să lămurească pe deplin legătura de rudenie cu foştii proprietari tabulari.
S-a susţinut că toate aceste dovezi demonstrează calitatea de moştenitori faţă de proprietarii imobilului, fiind astfel îndeplinite cerinţele art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001.
- Referitor la solicitarea de restituire în natură a imobilului, trebuie observat că Legea nr. 247/2005 a adus modificări Legii nr. 10/2001, în sensul că a reglementat posibilitatea restituirii în natură, inclusiv a imobilelor afectate nemijlocit activităţilor de interes public, cu obligaţia păstrării afectaţiunii.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Judecata recursului a fost suspendată, la cererea reclamanţilor şi pe temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea acţiunii înregistrate pe rolul Judecătoriei Huedin, având ca obiect declararea judecătorească a morţii numiţilor D.F. şi D.S.
În procedura judiciară desfăşurată în paralel, pe aspectul menţionat anterior, a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 302 din 13 aprilie 2010 a Judecătoriei Huedin (definitivă prin Decizia civilă nr. 499 din 15 octombrie 2010 a Tribunalului Cluj şi irevocabilă conform Deciziei civile nr. 302 din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj), potrivit cărora s-a admis acţiunea în declararea judecătorească a morţii.
S-a stabilit, ca dată a morţii numiţilor D.F. şi D.S., 31 decembrie 1944, faţă de împrejurările excepţionale în care a avut loc dispariţia acestora (ca victime ale Holocaustului, decedaţi în lagăr) şi de disp. art. 17 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 (care reglementează modalitatea de stabilire a datei morţii în asemenea situaţii).
De asemenea, s-a depus la dosar sentinţa pronunţată la 28 decembrie 2008 de Tribunalul în probleme de familie din Haifa, în legătură cu inadvertenţele de nume ale autorilor reclamanţilor.
Efectele sentinţei menţionate au fost recunoscute pe teritoriul României, conform sentinţei civile nr. 301 din 11 mai 2009 a Tribunalului Cluj.
Analizând criticile deduse judecăţii şi ţinând seama de înscrisurile administrate în faza recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- Instanţa de apel a apreciat că reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, reţinând pe de o parte, că nu s-a demonstrat faptul că cei doi proprietari tabulari ai imobilului notificat ar fi decedat (în condiţiile în care nu s-au depus certificate de deces la dosar) şi pe de altă parte, că inadvertenţele de nume privitoare la reclamanţi nu îndreptăţesc concluzia că aceştia ar fi cu adevărat, moştenitorii foştilor proprietari tabulari.
- Or, în calea de atac a recursului, în limitele permise de art. 305 C. proc. civ., a fost completat probatoriul pe cele două aspecte menţionate.
Astfel, s-a depus hotărârea judecătorească irevocabilă declarativă de moarte, privitoare la cei doi proprietari tabulari, care a stabilit ca dată a morţii acestora, 31 decembrie 1944.
De asemenea, prin sentinţă pronunţată de o instanţă străină (Tribunalul din Haifa) şi ale cărei efecte au fost recunoscute, în procedura Legii nr. 105/1992, pe teritoriul României, au fost lămurite inadvertenţele de nume privitoare la părţi, rezultate din diferitele înscrisuri administrate în cauză în fazele procesuale anterioare.
Potrivit sentinţei pronunţate în Dosarul nr. 15690-07 din 28 decembrie 2008 de Tribunalul pentru probleme de familie din Haifa, s-a stabilit că ";F.D., N.D. şi D.N. sunt una şi aceeaşi persoană şi s-a născut în Transilvania";.
De asemenea, ";S.D., care s-a născut cu numele de familie K.S. şi s-a numit şi S. cu numele ei evreiesc Ş. este una şi aceeaşi persoană";.
În ceea ce o priveşte pe recurenta-reclamantă R.C.H., s-a constatat că ";numele ei de fată a fost D.I.(I.), că este una şi aceeaşi persoană şi este fiica lui F. şi S.D.";.
Faţă de toate aceste dovezi noi, rezultă că au fost complinite lipsurile din probaţiune imputate de instanţa de apel şi că, cel puţin recurenta-reclamantă R.C. a demonstrat că este în calitate de fiică, moştenitoarea proprietarilor tabulari asupra imobilului în litigiu.
În ceea ce îl priveşte pe celălalt reclamant, afirmaţia acestuia, în sensul că ar fi nepot de fiu al foştilor proprietari, nu a fost susţinută prin probe suplimentare, rămânând valabilă constatarea instanţei de apel potrivit căreia acesta a demonstrat doar că este fiul lui Y.A. (nu şi faptul că acesta din urmă era fiul proprietarilor tabulari, în condiţiile în care din certificatul de deces rezultă că tatăl lui se numea N.N.Ţ., iar prenumele mamei era Ş.).
Faţă de cele expuse anterior, constatând că în cauză, cel puţin unul dintre reclamanţi, R.C., a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, soluţia care se impune, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., este aceea a casării cu trimitere la instanţa de apel pentru cercetarea fondului pretenţiilor.
În privinţa reclamantului Y.A., având în vedere pe de o parte, că aprecierea asupra calităţii sale de persoană îndreptăţită s-a realizat în considerarea probelor insuficiente administrate până la acest moment şi pe de altă parte, caracterul devolutiv al apelului, cu ocazia reluării judecăţii se va ţine seama, evident, în limitele principiului disponibilităţii, de posibilitatea completării probaţiunii sub acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii R.C. şi Y.A. împotriva Deciziei nr. 75/A din 21 februarie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1370/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1384/2012. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
