ICCJ. Decizia nr. 1423/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1423/2012
Dosar nr. 48934/3/2009
Şedinţa publică din 1 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 42066CA/3/2009, reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 10496 din 13 mai 2008 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Reclamantul a arătat că, faţă de actele existente la dosar, notificatorii beneficiază numai de cota ce le-a revenit ca urmare a decesului mamei - E.G., nedepunând la dosar acte din care să rezulte calitatea de moştenitori după ceilalţi coproprietari.
Prin încheierea de şedinţă din data de 26 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului spre competentă soluţionare secţiei civile a Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. 48934/3/2010, la data de 11 decembrie 2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 599 din 26 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia de inadmisibilitate şi a respins acţiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că:
Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea Dispoziţiei nr. 10496 din 13 mai 2008 emisă în baza Legii nr. 10/2001, prin care a fost admisă notificarea formulată de G.O.V. şi T.S., acordându-se măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 104,68 mp situat în Bucureşti, str. M., sector 1, fost str. Î.
În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că suntem în prezenţa unui caz de coparticipare procesuală pasivă obligatorie, în condiţiile art. 47 C. proc. civ. Cauza de faţă vizează un raport civil unic şi indivizibil, rezultat din emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării, raport în care părţi sunt Municipiul Bucureşti prin primarul general şi persoanele a căror notificare a fost soluţionată, G.O.V. şi T.S.
Prin urmare, cererea de anulare în parte a Dispoziţiei nr. 10496 din 13 mai 2008 nu poate fi soluţionată decât dacă în calitate de pârâţi sunt chemaţi deopotrivă emitentul şi beneficiarul dispoziţiei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul.
Susţine apelantul că, dacă în urma exercitării controlului de legalitate de către prefect se apreciază că dispoziţia emisă este ilegală, aceasta va fi contestată pe calea contenciosului administrativ, în conformitate cu prevederile legii ulterioare, caz în care procedura de transmitere a dosarului de despăgubire către Secretariatul Comisiei Centrale se suspendă până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti.
Apelul a fost apreciat ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 319A din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, apreciindu-se următoarele:
Litigiile izvorând din restituirea în natură a imobilelor se soluţionează potrivit Legii nr. 10/2001, reclamantul având posibilitatea de a se adresa instanţelor civile, contestând dispoziţia emisă în baza acestui act normativ, conform legislaţiei civile, şi nu instanţei de contencios administrativ.
Dispoziţiile emise de primar în baza Legii nr. 10/2001 sunt acte emise de o autoritate publică în executarea legii, însă nu creează un raport juridic de drept public, ci unul de drept privat, deoarece prin aceste acte se recunoaşte un drept subiectiv civil, respectiv dreptul de proprietate.
Pe de altă parte, se consideră că autoritatea publică nu acţionează în acest caz în baza puterilor conferite de legea administraţiei publice locale, ci în temeiul unei competenţe speciale stabilite de o lege care guvernează raporturi de drept material cu caracter eminamente civil. Prin urmare, această autoritate nu se comportă ca un subiect de drept public, ci pur şi simplu ca o persoană juridică împuternicită de lege să recunoască existenţa unui drept subiectiv real în patrimoniul unei alte persoane, la cererea acesteia din urmă.
Prefectului nu îi sunt aplicabile, pentru simpla existenţă a calităţii sale, dispoziţiile Legii nr. 554/2004 pentru anularea unei dispoziţii emise în baza Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei a declarat recurs Prefectul Municipiului Bucureşti, care a susţinut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate.
În mod greşit instanţa a dispus respingerea ca inadmisibilă a acţiunii formulate de către Prefectul Municipiului Bucureşti privind anularea Dispoziţiei nr. 10496 din 13 mai 2008 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Se susţine că, cererea de chemare în judecată a fost promovată de Prefectul Municipiului Bucureşti ca urmare a exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale, atribuţie conferită prefectului de prevederile art. 19, alin. (1), lit. e) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, precum şi a dreptului de control al aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, în temeiul art. 5 al Titlului II din O.U.G. nr. 184/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 84/2004, pct. 2.2. din Cap. III - ";Măsuri instituţionale"; din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Se învederează că acţiunea Prefectului Municipiului Bucureşti împotriva Primarului General al Municipiului Bucureşti vizează aspectele de nelegalitate constatate, în condiţiile în care pârâtul nu a dat curs solicitării de modificare pe cale administrativă a actelor administrative atacate, în vederea intrării în legalitate; că, deşi prefectul poate ataca direct actele autorităţilor locale în contencios, exercitarea procedurii prealabile fiind facultativă, acesta a uzat totuşi de această procedură pentru a da posibilitatea autorităţilor locale să revoce pe cale administrativă actele nelegale, încercând cu bună credinţă evitarea unui litigiu la instanţa de contencios şi, pe cale de consecinţă, tergiversarea aplicării Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la nivelul autorităţilor locale.
De asemenea controlul de legalitate efectuat de prefect este obligatoriu, în condiţiile Legii contenciosului administrativ cu nr. 544/2004, cu modificările şi completările ulterioare, asupra dispoziţiilor emise de Primarul General al Municipiului Bucureşti în baza Legii nr. 10/2001.
Se susţine că instanţele de fond şi de apel resping acţiunea ca inadmisibilă, în condiţiile în care nu a fost chemat în judecată şi beneficiarul actului atacat.
Se învederează instanţei faptul că lărgirea cadrului procesual cu privire la părţi şi la obiectul cauzei conduce la realizarea unei prorogări legale a competenţei şi întrerupe prescripţia dreptului la acţiune. Soluţionarea cererii principale se face doar prin pronunţarea asupra ilegalităţii actului emis de Primarul General al Municipiului Bucureşti, nicidecum prin analiza vătămării dreptului subiectiv.
Se consideră ca fiind eronată aprecierea instanţei de apel potrivit căreia apelul este nefondat, având în vedere şi faptul că întârzierea acordării despăgubirilor stabilite în baza Legii nr. 10/2001, republicată, în condiţiile în care instituţia nu acordă avizul de legalitate privind dispoziţia de mai sus, pe care o consideră nelegală.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:
Instanţa, examinând cu prioritate excepţia de ordine publică invocată din oficiu, constată următoarele:
Controlul de legalitate efectuat de prefect asupra fazei administrative a desfăşurării procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001, republicată, este obligatoriu, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv asupra dispoziţiilor emise de Primarul general al municipiului Bucureşti, în temeiul Legii nr. 10/2001, nr. 10796/2008 şi nr. 10797/2008 prin care s-a dispus restituirea în natură a etajului 2 al imobilului în litigiu şi acordarea de măsuri reparatorii pentru încăperile vândute în baza Legii nr. 112/1995, ca şi pentru mai multe suprafeţe de teren, aşa cum rezultă din conţinutul acestora.
Având în vedere că acţiunea introductivă a fost formulată de un terţ şi nu de beneficiarul dispoziţiei, se constată că, în speţă, devin aplicabile dispoziţiile speciale care reglementează controlul de legalitate al prefectului, în temeiul principiului constituţional instituit prin art. 123 alin. (5) din Constituţie.
Prin urmare, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 340/2004, republicată, şi dispoziţiile art. 5 din Titlul II al O.U.G nr. 184/2002, aprobate şi modificate prin Legea nr. 48/2004, controlul de legalitate al prefectului se efectuează în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004, act normativ invocat prin acţiune, urmând ca această instanţă să analizeze condiţiile de exerciţiu ale acţiunii în nulitate, pentru a putea aprecia asupra admisibilităţii ori inadmisibilităţii demersului judiciar.
Pentru aceste considerente şi, reţinând ca întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Curtea va admite recursul şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va casa atât hotărârea instanţei de fond, cât şi cea a instanţei de apel, şi va trimite cauza spre competentă soluţionare secţiei de contencios administrativ şi fiscal a aceluiaşi tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Prefectul municipiului Bucureşti împotriva Deciziei nr. 319A din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată, precum şi Sentinţa nr. 599 din 26 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite cauza spre competentă soluţionare secţiei de contencios administrativ şi fiscal a aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1421/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1428/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
