ICCJ. Decizia nr. 1419/2012. Civil. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1419/2012
Dosar nr. 4725/62/2008
Şedinţa publică de la 14 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 296/C din 5 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC T.D. SRL.
A fost admisă cererea reconvenţională formulată de reclamanţii reconvenţionali C.C. şi G.F.D. în contradictoriu cu pârâta reconvenţională SC T.D. SRL şi în consecinţă, a fost obligată pârâta reconvenţională să încheie cu reclamanţii reconvenţionali contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul construcţie şi teren situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 192 Braşov sub nr. top.5857, 5858, 5859/3/1 – compus din casă de piatră şi curte de 572,40 mp şi grădină de 3.398,60 mp şi construcţiile edificate pe acestea.
A fost obligată pârâta reconvenţională la plata de daune cominatorii de câte 1.000 lei/zi de la data rămânerii irevocabile a hotărârii şi până la data încheierii contractului.
A fost obligată pârâta reconvenţională la plata către reclamanţii reconvenţionali a sumei de 10.016,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la data de 11 iulie 2007 reclamanta, în calitate de promitentă-cumpărătoare şi pârâţii C.C. şi G.F.D., în calitate de promitenţi-vânzători au încheiat Promisiunea de vânzare-cumpărare nr. 1284 conform căreia pârâţii s-au obligat să vândă reclamantei sau oricărei persoane fizice sau juridice desemnate de aceasta, liber de sarcini şi procese, imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 192 a localităţii Braşov la A+2 cu nr. top.5857, 5858, 5859/3/1, compus din casă de piatră şi curte de 572,40 mp şi grădină de 3398,60 mp şi construcţiile edificate pe acestea, conform planului de situaţie anexat. Pârâţii, în calitate de unici asociaţi ai pârâtei SC G. SRL, proprietar tabular al imobilului la data semnării promisiunii de vânzare-cumpărare, s-au obligat ca până la data menţionată în convenţie ca termen pentru întocmirea actului autentic de vânzare-cumpărare să înscrie în evidenţele de publicitate imobiliară dreptul de proprietate asupra imobilului în calitate de persoane fizice şi în cotele părţi cuvenite, în raport de părţile sociale deţinute în cadrul SC G. SRL.
Conform art. V.1.1 din promisiunea de vânzare-cumpărare pârâţii s-au obligat ca în termen de 120 de zile de la semnarea antecontractului să finalizeze procedurile privind lichidarea SC G. SRL, transmiterea imobilului în patrimoniul promitenţilor – vânzători şi înscrierea în evidenţele de publicitate imobiliară a dreptului lor de proprietate – în cotele părţi menţionate – asupra imobilului înscris în C.F. nr. 192 Braşov sub nr. top.5857, 5858 şi 5859/3/1.
Potrivit art. V.1.2 pârâţii s-au obligat ca în termen de cinci luni de la semnarea promisiunii să finalizeze demersurile privind obţinerea avizelor PUD privind edificarea pe terenul mai sus identificat a unor clădiri cu destinaţia de locuinţe cu funcţionalităţi complementare, având regim de înălţime P+7 şi POT 40% sau P+6 şi POT 45% sau P+6 şi POT 40%.
În conformitate cu art. V.1.7 din aceeaşi promisiune de vânzare-cumpărare în cazul în care promitenţii-vânzători nu sunt în măsură să încheie actul autentic de vânzare-cumpărare din motive imputabile lor, datorează restituirea unei sume egale cu dublul avansului încasat.
Prin HCL Braşov nr. 869 din 29 noiembrie 2008 s-a aprobat documentaţia PUD – Construire imobil locuinţe şi funcţiuni complementare, Braşov, beneficiar SC G. SRL, întocmită de către SC T.K.P. SRL.
La data de 23 octombrie 2009 s-a emis de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov Certificatul de radiere a SC G. SRL.
Din extrasul C.F. nr. 101095 Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 192) rezultă că asupra imobilului înscris sub nr. top.5857, 5858, 5859/3/1 sunt proprietari tabulari pârâţii C.C., G.F.D. şi G.G. Promisiunea de vânzare-cumpărare este un antecontract, care dă naştere la un drept de creanţă, una dintre părţi fiind obligată (obligaţie de a face) faţă de cealaltă să vândă un anumit bun, beneficiarul promisiunii putând opta în sensul de a-l cumpăra ori nu.
Promisiunea de vânzare poate fi nu numai unilaterală, dar şi bilaterală – de a vinde şi de a cumpăra – în care caz ambele părţi de obligă să încheie în viitor, la preţul stabilit, contractul de vânzare-cumpărare.
În speţă, promisiunea de vânzare-cumpărare este bilaterală, întrucât atât promitenţii-vânzători, la art. V.1 din antecontract, cât şi promitentul-cumpărător, la art. V.2 din antecontract, s-au obligat să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică. În acest caz oricare dintre părţi poate cere încheierea contractului.
Susţinerile reclamantei în sensul că, potrivit art. V.1.7 din promisiunea încheiată promitentul-cumpărător este acela care are deplina libertate de a alege între a solicita restituirea triplului avansului sau promovarea unei acţiuni având ca obiect obligarea sa la întocmirea actelor autentice nu au putut fi primite, articolul nefiind aplicabil în speţă.
S-a reţinut astfel că, libertatea alegerii prevăzută de art. V.1.7 din antecontract priveşte doar situaţia în care la împlinirea termenului stipulat promitenţii-vânzători refuză încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare. Ori, în cauza dedusă judecăţii pârâţii nu refuză încheierea actului.
Susţinerile reclamantei în sensul că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate la Cap.V.1 din antecontract au fost considerate nefondate, deoarece aceste obligaţii au fost realizate.
Referitor la nerespectarea termenelor prevăzute în antecontract instanţa a reţinut că depăşirea termenelor prevăzute a fost determinată de împrejurări obiective constând în neaprobarea documentaţiei PUD decât după repetate demersuri efectuate, transferarea proprietăţii imobilului prin dare în plată după lichidarea tuturor datoriilor societăţii, lichidarea şi radierea acesteia după încheierea controlului efectuat de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Braşov.
Instanţa a reţinut şi că, aşa cum rezultă din răspunsul dat la interogator la întrebarea nr. 2 de către administratorul reclamantei, acesta a fost informat cu privire la toate problemele întâmpinate de pârâţi în demersurile lor efectuate în vederea încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare.
Nu a rezultat din nici o probă administrată în cauză că neîndeplinirea obligaţiilor asumate de pârâţi s-ar datora exclusiv neînţelegerilor dintre cei doi asociaţi, ori că, după încasarea avansului, interesul acestora în finalizarea obligaţiilor asumate ar fi scăzut.
Nu are relevanţă modalitatea în care a fost transmis bunul imobil în proprietatea pârâţilor.
Susţinerile reclamantei în sensul că documentaţia pentru aprobarea PUD nu este conformă celor menţionate în promisiunea de vânzare-cumpărare au fost considerate neîntemeiate, întrucât, conform art. V.1.2 din antecontract, pârâţii aveau obligaţia de a obţine avizele PUD pentru edificarea unor clădiri având regim de înălţime P+7 şi POT 40% sau P+6 şi POT 45% sau P+6 şi POT 40%, iar prin HCL nr. 869 din 29 noiembrie 2008 s-a aprobat documentaţia PUD pentru construcţii S+P+4+M cu accente de P+6 şi POT 70%, indicii urbanistici aprobaţi fiind superiori celor solicitaţi.
În plus, aşa cum rezultă din răspunsul dat de administratorul reclamantei la întrebarea nr. 4 din interogator, acestuia i-a fost prezentat proiectul întocmit de arhitectul B.C. şi indicii urbanistici obţinuţi, neexistând vreo obiecţiune cu privire la acest proiect.
Potrivit art. 969 şi art. 970 C. civ. convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, acestea trebuind executate cu bună-credinţă.
În speţă, fiind îndeplinite toate condiţiile realizării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, s-a apreciat că se impune a se da eficienţă convenţiei, care trebuie să-şi producă efectele pentru care a fost încheiată, scopul fiind acela al realizării actului şi nu al dezicerii părţilor de contractul încheiat.
Cererea reclamanţilor reconvenţionali privind obligarea pârâtei reconvenţionale la plata de daune cominatorii a fost considerată întemeiată, acestea constituind un mijloc indirect de asigurare a executării obligaţiei de a încheia actul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Împotriva sentinţei susmenţionate a declarat apel reclamanta SC T.D. SRL Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 72/AP din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a admis apelul declarat de către apelanta-reclamantă SC T.D. SRL Braşov – prin reprezentant convenţional, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost modificată şi completată de către reclamanta SC T.D. SRL Braşov în contradictoriu cu pârâţii G.F.D., C.C. şi G.G. şi în consecinţă:
A dispus obligarea pârâţilor G.F.D. şi C.C. la restituirea către reclamantă a sumei de 1.000.000 Euro (în echivalent în lei la data achitării) reprezentând avansul plătit de reclamantă în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de 11 iulie 2007, autentificat sub nr. 1284/2007 la BNP B.R.C.;
A respins restul pretenţiilor reclamantei;
A respins cererea reconvenţională formulată de către pârâţii C.C. şi G.F.D.;
A obligat pe intimaţii pârâţi C.C., G.F.D. şi G.G. la plata către apelanta reclamantă SC T.D. SRL Braşov a sumei de 78.477,48 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanţe.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prima instanţă a fost iniţial sesizată cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., art. 1073 şi art. 1685 C. civ., în sensul „ …transferului dreptului de proprietate deţinut de pârâţii intimaţi persoane fizice G.F.D. şi C.C. asupra acţiunilor SC G. SRL în favoarea reclamantei SC T.D. SRL” şi înscrierea acestui drept de proprietate al reclamantei asupra părţilor sociale ale SC G. SRL la ONRC Braşov.
Ulterior, prin aşa-numita „completare de acţiune” depusă la dosar la fila 22, reclamanta (apelantă) SC T.D. SRL a solicitat instanţei „a dispune şi obligarea pârâţilor la plata dublului avansului plătit conform prevederilor promisiunii de vânzare-cumpărare, menţionate la capitolul V pct. 1.7 lit. B) din convenţia părţilor”. A fost menţinut şi petitul iniţial astfel cum acesta a fost formulat prin cererea introductivă de instanţă.
Se observă că, în realitate, completarea de acţiune reprezintă în fapt şi în drept o „modificare” a cererii de chemare în judecată, făcută de către reclamantă în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa de fond nu a pus într-adevăr în discuţia apelantei reclamante dispoziţiile procedurale susmenţionate, astfel cum avea obligaţia potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ. însă în considerentele sentinţei atacate a analizat şi acest petit, cu privire la care s-a şi pronunţat prin dispozitivul aceleiaşi hotărâri.
Strict procedural, critica apelantei vizând încălcarea principiului rolului activ al instanţei este întemeiată, însă nu poate duce la desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prima instanţă s-a pronunţat pe fondul cauzei, iar cu ocazia judecării apelului curtea de apel a făcut aplicarea art. 295 C. proc. civ., ce reglementează caracterul devolutiv al acestei căi de atac.
Sunt nefondate şi criticile apelantei reclamante vizând greşita calificare a naturii juridice a litigiului şi greşita indicare în dispozitivul hotărârii atacate a SC G. SRL (ce nu mai avea capacitate procesuală de folosinţă), întrucât drepturile şi obligaţiile dintre părţi au natură comercială, iar în speţă sunt aplicabile prevederile art. 56 C. com., potrivit cu care „dacă un act este comercial numai pentru una dintre părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, în ceea ce priveşte acest act, legii comerciale”.
Pe de altă parte, efectul admiterii de către prima instanţă a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă în ceea ce o priveşte pe pârâta SC G. SRL a constat tocmai în respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane juridice ce nu mai exista la data pronunţării (încheierea de şedinţă din data de 20 ianuarie 2010 - fila 232 dosar).
Referitor la criticile vizând modul de soluţionare a fondului cauzei, curtea de apel a constatat că acestea sunt întemeiate.
Din ansamblul probelor administrate în cauză (acte, interogatorii) rezultă că greşit instanţa de fond a respins în totalitate cererea de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost modificată şi completată de către reclamanta apelantă SC T.D. SRL.
În cadrul promisiunii de vânzare-cumpărare întocmite între apelanta reclamantă şi intimaţii pârâţi G.F.D. şi C.C., autentificată sub nr. 1284 din 11 iulie 2007 la BNP B.R.C. (filele 4-12 dosar Tribunal), părţile au inserat la pct. V.2.1. o clauză (pact comisoriu expres) potrivit căreia în caz de nerespectare a obligaţiilor reciproce asumate, convenţia încheiată „să fie rezoluţionată de plin drept şi fără trecerea vreunui termen”.
Obligaţia promitentului cumpărător era aceea de a încheia cu promitenţii vânzători contract de vânzare-cumpărare în formă autentică cu privire la imobilul (identificat la pct. II.1) din convenţie; obligaţia promitenţilor vânzători era aceea a obţinerii în termenele stipulate şi indicate la pct. V.2.2. a PUD în baza căruia să poată construi imobile având destinaţia de locuinţe cu funcţiuni complementare, având regim de înălţime P+7 şi POT de 40% sau P+6 şi POT de 45% sau P+6 şi POT de 40%.
În caz de refuz din partea promitenţilor vânzători de a semna actele autentice de vânzare-cumpărare la împlinirea termenului stipulat în contract sau în situaţia în care aceştia nu erau în măsură să încheie aceste acte - cu distincţiile indicate la clauza V.1.7 din convenţie - promitentul cumpărător era îndreptăţit la primirea, după caz, a triplului avansului încasat, a dublului acestui avans sau doar a avansului încasat, în acest din urmă caz, numai dacă încheierea actului de vânzare-cumpărare nu era posibilă din motive obiective, ce nu puteau fi imputate promitenţilor vânzători.
În nici una dintre clauzele convenţiei părţile în litigiu nu au stabilit obligaţia obţinerii de către promitenţii vânzători a unui alt PUD pe baza căruia să poată fi construit un imobil cu structura S+P+4+M cu accente P+6, cu POT de 70% şi CUT de 3,5 şi cu un nr. de 99 de locuri parcare la subsol.
Rezultă fără echivoc din înscrisurile aflate la filele 224,225,227 - respectiv: adresa nr. 864 din 27 noiembrie 2008, Aviz nr. 380/M din 26 noiembrie 2008, H.C.L. nr. 869 din 29 noiembrie 2008 – cât şi din răspunsurile date la interogatoriu de către promitenţii vânzători (intimaţii din speţă) – fila 198 – întrebările nr. 5, 9, coroborate cu conţinutul actelor aflate la filele 73-75, 98, 205, 206, 219 -223 şi 215 dosar tribunal, că promitenţii vânzători G.F.D. şi C.C. au obţinut avizele necesare încheierii actului de vânzare-cumpărare în forma autentică, însă cu mare întârziere faţă de termenul stipulat de părţi în convenţie şi pentru construirea unui imobil cu un regim diferit de înălţime şi grad de ocupare a terenului mai mare decât cel stabilit iniţial, respectiv de 70%.
Ori, obligaţia asumată de către intimaţii din speţă este una determinată, de rezultat, şi nu o obligaţie de mijloace, cum eronat a apreciat prima instanţă, astfel încât – în raport cu obiectul acesteia, constatarea judecătorului fondului în sensul respectării de către promitenţii vânzători a dispoziţiilor art. 969 C. civ. nu are nici o justificare.
Este dovedit în speţă că intimaţii au făcut demersuri în sensul obţinerii documentaţiei la care s-au obligat prin convenţie, însă, din motive care nu le pot fi imputabile, nu au obţinut rezultatul urmărit şi agreat de către părţi la încheierea convenţiei şi anume acela a obţinerii unui PUD în baza căruia să se fi putut edifica un imobil „cu destinaţia de locuinţe cu funcţiuni complementare, având regim de înălţime P+7 şi POT de 40% sau P+6 şi POT de 45% sau P+6 şi POT de 40%”. Este nefondată şi deci contravine înţelegerii părţilor şi probatoriului administrat în cauză concluzia instanţei de fond în sensul că intimaţii şi-au îndeplinit obligaţiile asumate, întrucât „au fost obţinuţi (s.n. de către aceştia) indici superiori celor solicitaţi”, deoarece un astfel de rezultat echivalează în fapt cu neîndeplinirea obligaţiei despre care s-a menţionat anterior.
Deşi intimaţii au acţionat cu bună-credinţă, scopul urmărit de părţi la încheierea contractului nu a fost atins în condiţiile stabilite, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 969, art. 970 C. civ.
Aceeaşi este concluzia şi în ceea ce priveşte obligaţia celor doi intimaţi de finalizare a procedurii de lichidare a SC G. SRL (însoţită de înscrierea ulterioară a drepturilor lor de proprietate în evidenţele de publicitate imobiliară asupra imobilului ce trebuia să constituie obiect al vânzării-cumpărării).
Această obligaţie a fost executată de către promitenţii vânzători abia la un an după încheierea convenţiei dintre părţi (act fila 215 dosar Tribunal), deci cu încălcarea termenului de 120 de zile prevăzut expres în convenţie la pct. V.1.1., şi care era stabilit în favoarea celor doi vânzători-promitenţi. Aceştia din urmă aveau posibilitatea de a renunţa la beneficiul termenului respectiv, însă în sensul de a-şi executa mai rapid obligaţia iniţial asumată, şi nu în sens contrar, al depăşirii acestui termen, cum s-a întâmplat în speţa dedusă judecăţii.
După cum rezultă din probele administrate şi după cum recunoaşte chiar apelanta reclamantă SC T.D. SRL în cadrul motivelor sale de apel, aceasta a înţeles să proroge tacit termenul de 5 luni în care intimaţii vânzători erau datori a obţine întreaga documentaţie necesară întocmirii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, înţelegând astfel să facă aplicarea art. V.2.4 din convenţie.
Însă, prin introducerea ulterioară a cererii de chemare în judecată la data de 26 iunie 2008 rezoluţiunea contractului a operat de jure, în virtutea pactului comisoriu de tipul cel mai sever inserată la capitolul V.2.1. din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare.
Este evident că, în această situaţie, au devenit aplicabile prevederile art. V.1.7. lit. c) coroborate cu cele ale art. V.2.1. din convenţia încheiată între părţi, în sensul activării obligaţiei de restituire de către promitenţii vânzători a sumei de 1.000.000. Euro, reprezentând avansul încasat de către aceştia din urmă, din preţul total de 3.971.000 Euro, stabilit iniţial.
Sunt deci fondate criticile apelantei - reclamante inserate la lit. d) pct. 1 şi 2 din prezenta decizie - însă este neîntemeiată susţinerea apelantei reclamante în sensul obligării celor doi intimaţi la plata dublului acestui avans, întrucât motivele pentru care cei doi nu au mai fost în măsură să încheie actul de vânzare-cumpărare în formă autentică nu le pot fi imputate.
Faţă de cele arătate anterior, se constată că în mod greşit prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată a reclamantei, în speţă aceasta fiind justificată şi dovedită prin întregul ansamblu probator administrat.
În raport cu considerentele prezentei decizii vizând temeinicia cererii introductive de instanţă, aceeaşi este concluzia curţii de apel şi în ceea ce priveşte soluţia dată de către judecătorul fondului referitor la cererea reconvenţională, întrucât o astfel de cerere nu este fondată în lumina prevederilor art. 969 şi art. 1075 C. civ.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâţii C.C., G.D.F. şi G.G., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii, în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
Recurenţii-pârâţi formulează astfel următoarele critici:
1. Instanţa de judecată a acordat reclamantei ceea ce aceasta nu a solicitat, respectiv i-a obligat la restituirea avansului de 1.000.000 Euro, soluţia bazându-se pe (b.) interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii (antecontractul de vânzare-cumpărare), schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă (apelantă) a suferit completări şi precizări succesive, atât cu privire la obiectul investirii instanţei cât şi cu privire la cadrul procesual.
Prin cererea introductivă a reclamantei (apelantă) se pretindea valorificarea garanţiei reale mobiliare constituită în favoarea sa, reclamanta invocând explicit dorinţa executării întocmai a convenţiei ci nu dezicerea de la aceasta.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea dezvăluind intenţia reală care se dorea realizată, respectiv solicitând ...transferul dreptului de proprietate asupra tuturor bunurilor ce alcătuiesc patrimoniul societăţii, inclusiv asupra imobilului situat în Braşov, înscris în C.F.192 a localităţii Braşov la A + 2 având număr topografic 5857, 5858, 5859/3/1 - compus din casă de piatră şi curte de 572,40 mp şi gradină de 3398,60 mp şi construcţiile edificate pe acestea", reclamanta referindu-se la scopul urmărit în momentul încheierii convenţiei şi pretinzând neîndeplinirea de către pârâţi a obligaţiilor asumate.
Mai mult, în mod paradoxal, reclamanta a solicitat prin această precizare plata dublului avansului plătit, or, admiţând în parte apelul, implicit şi cererea de chemare în judecată, instanţa a dispus restituirea de către pârâţi a avansului încasat, restituirea avansului nefiind solicitată niciodată de reclamantă, în acest fel instanţa acordând reclamantei ceea ce nu a solicitat prin cererea introductivă şi nici prin precizarea acesteia.
Ceea ce se impunea fi observat şi reţinut ca relevant pentru soluţionarea apelului, era că nu s-a solicitat desfiinţarea convenţiei, ci în temeiul ei s-au formulat cererile arătate, doar în apel - în mod nelegal - evocându-se că s-ar solicitat desfiinţarea convenţiei.
Or, reţinând existenţa unui pact comisoriu expres instanţa a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al convenţiei, prevederile evocate de pârâţi (V.2.4.) fiind indicate în alt context, nu în corelare cu pretinsul pact expres.
2. Hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor cuprinse în art. 129 alin. (4) C. proc. civ., instanţa trebuind să manifeste rol activ în tot cursul procesului, fără însă a se subroga părţilor, precizarea cererii de reclamantă fiind neechivocă, nefiind necesare lămuriri ori explicaţii, temeiurile de fapt şi de drept fiind clar exprimate, reclamanta fiind reprezentată , ori asistată de avocat. S-a omis, de asemenea, principiul disponibilităţii.
3. Prin hotărâre s-au încălcat prevederile art. 969, art. 970 C. civ., întrucât s-a omis, fapt reţinut şi de instanţa de judecată, că pârâţii nu au refuzat niciodată facerea actului autentic de vânzare-cumpărare şi că acest contract putea şi poate fi făcut oricând, cu condiţia ca reclamanta să dorească aceasta, respectiv să dorească realizarea convenţiei prin îndeplinirea obligaţiilor la care s-a obligat.
În fine, mai arată că, instanţele au reţinut îndeplinirea de către pârâţi a obligaţiilor asumate cu bună credinţă şi sunt greşite considerentele hotărârii privind ,,operarea de jure” a rezoluţiunii contractului la data formulării acţiunii, omiţându-se cu rea-credinţă conţinutul acţiunii, a completării şi a precizării acesteia.
De asemenea, cererea reconvenţională a fost legal admisă de prima instanţă şi nelegal respinsă de instanţa de apel, iar prevederile art. 1003 C. civ. au fost încălcate, între pârâţi neoperând solidaritatea, plata avansului făcându-se divizat fiecăruia dintre ei, conform contractului, obligarea solidară nefiind legală, acest motiv din apelul reclamantei trebuind respins.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea criticilor formulate de pârâţi în recurs, în raport de actele dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, se constată următoarele:
În prima critică, întemeiată de recurenţi pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., se susţine, în esenţă, că instanţa obligându-i pe pârâţi la restituirea către reclamantă a avansului de 1.000.000 Euro, ar fi încălcat principiul disponibilităţii, acordându-i reclamantei ceea ce nu a solicitat prin cererea introductivă şi nici prin precizarea acesteia, schimbând cauza şi obiectul acţiunii şi interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii (antecontractul de vânzare-cumpărare), prin schimbarea înţelesului vădit neîndoielnic al acestuia, reţinând eronat că s-ar fi solicitat desfiinţarea convenţiei şi s-ar fi invocat existenţa unui pact comisoriu expres .
Această primă critică nu este întemeiată.
Se constată astfel că dacă, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat executarea promisiunii de vânzare-cumpărare, prin executarea garanţiei reale mobiliare asupra părţilor sociale deţinute de pârâţi la SC G. SRL,- ulterior, prin precizarea şi completarea acţiunii iniţiale, aceasta a solicitat obligarea pârâţilor la plata dublului avansului plătit conform promisiunii de vânzare-cumpărare menţionate la capitolul V pct. 1.7 lit. B) din convenţia părţilor, deci rezoluţiunea contractului, cu consecinţa aplicării sancţiunilor contractuale stabilite, constând în obligarea pârâţilor la restituirea avansului în cuantum de 1.000.000 Euro.
Drept urmare, se observă că în mod corect, cu respectarea dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., instanţa de apel a luat în considerare solicitarea reclamantei exprimată în cererea introductivă şi a celei completatoare şi a statuat judicios că prin introducerea ulterioară a cererii de chemare în judecată la data de 26 iunie 2008 rezoluţiunea contractului a operat de jure, în virtutea pactului comisoriu de tipul cel mai sever inserat la capitolul V.2.1 din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare.
Tot corect a concluzionat şi că, în această situaţie, devin aplicabile prevederile art. V.1.7. lit. c) coroborate cu cele ale art. V.2.1 din convenţia părţilor, în sensul activării obligaţiei de restituire de către promitenţii vânzători a sumei de 1.000.000 Euro, reprezentând avansul încasat de către aceştia, din preţul total de 3.971.000 Euro, stabilit iniţial.
Se reţine, în consecinţă, contrar susţinerilor recurenţilor conţinute de acest prim motiv de recurs, că instanţa de apel s-a pronunţat asupra obiectului acţiunii cu care a fost investită, cu respectarea principiului disponibilităţii, iar hotărârea cuprinde motivele pe care s-a sprijinit soluţia pronunţată în cauză de instanţă, în limitele investirii, instanţa interpretând corect actul juridic dedus judecăţii, fără a schimba natura ori înţelesul lămurit şi neîndoielnic al acestuia.
În cea de-a doua critică, recurenţii susţin că hotărârea curţii de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, referindu-se expres la prevederile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., care în accepţiunea reclamanţilor, au fost greşit aplicate de către instanţă,- însă, Înalta Curte, analizând şi această critică, constată că este ca şi prima critică, neîntemeiată, întrucât nu se poate susţine justificat că instanţa de apel a dat dovadă de lipsă de rol activ şi a încălcat principiul disponibilităţii.
Se observă astfel că, instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei pronunţate că aşa-numita ,,completare de acţiune” reprezintă în realitate o modificare a cererii, formulată de reclamantă, în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., ce ar fi trebuit să fie pusă în discuţia părţilor, ceea ce instanţa de fond nu a făcut, dar, în mod judicios a apreciat că dacă strict procedural se poate vorbi despre o nerespectare întocmai a principiului rolului activ, atâta timp cât prima instanţă s-a pronunţat asupra fondului cauzei, analizând şi acest petit de cerere, asupra căruia s-a pronunţat şi în dispozitiv, iar instanţa de apel, cu ocazia judecării apelului, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., ce reglementează caracterul devolutiv al acestei căi de atac, nu se justifica casarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare, doar sub acest aspect de ordin exclusiv procedural, ale cărei deficienţe, au fost oricum remediate, potrivit legii, în calea de atac a apelului.
În cea de-a treia critică se susţine că prin hotărârea pronunţată de către instanţa de apel au fost încălcate prevederile art. 969 şi art. 970 C. civ., deoarece s-a omis a se observa că pârâţii nu au refuzat niciodată facerea actului de vânzare-cumpărare , că nerespectarea unor termene nu le este imputabilă şi că au acţionat permanent şi continuu cu bună-credinţă,- împrejurări în care consideră că reţinerea în considerentele hotărârii a ,,operării de jure” a rezoluţiunii contractului la data formulării acţiunii este greşită.
Nici această critică nu este întemeiată.
Se constată astfel că, în această privinţă, instanţa de apel, în baza probelor administrate, a reţinut corect că promitenţii vânzători şi-au încălcat obligaţiile asumate prin Promisiune, atât prin depăşirea termenului de finalizare a procedurii lichidării SC G. SRL, însoţită de înscrierea ulterioară a drepturilor lor de proprietate în evidenţele de publicitate imobiliară asupra imobilului ce trebuia să constituie obiect al vânzării-cumpărării, cât şi prin îndeplinirea necorespunzătoare a acestora, respectiv obţinerea altor indici urbanistici prin PUD decât cei agreaţi.
Aflându-ne în prezenţa unor obligaţii de rezultat şi nu de mijloace, cum de asemenea corect a reţinut instanţa de apel, îndeplinirea obligaţiilor ulterior termenului contractual şi a termenului de prelungire pe care reclamanta l-a acordat pârâţilor promitenţi vânzători pentru a obţine întreaga documentaţie necesară întocmirii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică nu poate echivala cu îndeplinirea obligaţiilor, iar buna credinţă nu este de natură să înlăture efectele neîndeplinirii de către pârâţi a obligaţiilor asumate prin Promisiune, întrucât nu reprezintă o împrejurare ori o stare de exonerare a lor de îndeplinirea obligaţiilor asumate.
Astfel fiind, în mod corect instanţa de apel a reţinut că, în speţă, prin însăşi introducerea cererii de chemare în judecată de către reclamantă rezoluţiunea a operat de jure, devenind aplicabile prevederile pactului comisoriu expres prevăzut de clauza de la pct. V.2.1 potrivit căruia în caz de nerespectare a obligaţiilor reciproce asumate , convenţia încheiată să fie rezoluţionată de plin drept şi fără trecerea vreunui termen, coroborate cu cele ale art. V.1.7 lit. c), în sensul activării obligaţiei de restituire de către promitenţii vânzători a avansului încasat de către aceştia.
Statuând astfel, instanţa de apel a dat relevanţă şi aspectelor legate de invocarea unor motive obiective, stabilind că nu se justifică solicitarea reclamantei de plată a dublului avansului, ci de restituire a avansului plătit.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, curtea de apel a apreciat, de asemenea corect, respingând această cerere formulată de pârâţi, având în vedere că în raport de dispoziţiile art. 969 C. civ., art. 1075 C. civ., precum şi de art. III pct. 5 şi V.2.4 şi de neîndeplinirea propriilor obligaţii, cererea acestora ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare este neîntemeiată.
În fine, susţinerile recurenţilor pârâţi privind nesocotirea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1003 C. civ., întrucât în speţă nu operează solidaritatea, nu pot fi primite, faţă de modul în care pârâţii- obligaţi la restituirea avansului – şi-au asumat răspunderea pentru îndeplinirea obligaţiilor convenite în Promisiune,- această chestiune fiind invocată, de altfel, pentru prima dată în recurs, omisso medio, fără a face obiectul examinării celorlalte două instanţe care s-au pronunţat în cauză, de fond şi de apel.
În consecinţă, reţinându-se că recurenţii-pârâţi nu au formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., să conducă la casarea sau modificarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul pârâţilor C.C., G.F.D. şi G.G. se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii C.C., G.F.D. şi G.G. împotriva deciziei nr. 72/AP din 17 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1333/2012. Civil. Reziliere contract.... | ICCJ. Decizia nr. 1440/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
