ICCJ. Decizia nr. 1524/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1524/2012
Dosar nr. 51025/3/2009
Şedinţa publică de la 20 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.- Obiectul cauzei şi hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca primă instanţă.
Prin acţiunea introductivă de instanţă, înregistrată la data de 28 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului (A.D.S.) a solicitat obligarea pârâtei A.S.R.G. Stâlpu la plata sumei de 1.359.648,78 lei actualizată reprezentând preţul acţiunilor plus penalităţile datorate plăţii cu întârziere a acţiunilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 43 din 9 octombrie 2000 încheiat între Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în calitate de vânzător şi A.S.R.G. Stâlpu, în calitate de cumpărător.
Potrivit susţinerilor reclamantei, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 43/2000, încheiat în cadrul procesului de privatizare a societăţilor comerciale care deţin în administrare termene agricole, s-a transmis cumpărătoarei proprietatea asupra unui număr de 135.771 acţiuni libere de sarcini, cu o valoare nominală de 25.000 lei vechi fiecare, reprezentând 81,9280% din capitalul social subscris al SC R.A.G. Stâlpu, judeţ Buzău.
Cu privire la preţul acţiunilor înstrăinate reclamanta arată că din preţul total convenit de 3.407.852.100 lei vechi, pârâta a achitat 20% cu titlu de avans la 27 septembrie 2000, diferenţa de 80% respectiv 2.726.281.680 lei vechi urmând să fie achitată în cinci rate în perioada 2001-2005 conform graficului prevăzut la art. 5.2 din contract.
Susţine reclamanta că pârâta nu şi-a respectat obligaţia contractuală de plată a ratelor la termenele scadente convenite, acumulând o datorie de 1.359.648,76 lei noi reprezentând preţ şi penalităţi de întârziere calculate conform art. 5.5 din contract.
Prin sentinţa comercială nr. 8819 din 17 septembrie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia invocată de pârâtă prin întâmpinare şi în consecinţă a respins acţiunea introductivă formulată de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a apreciat că în raport de data introducerii acţiunii 28 decembrie 2009, termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză, a fost depăşit , prin raportare la data scadenţei fiecăreia din cele 5 rate convenite pentru plata diferenţei de 80% din preţul acţiunilor.
Totodată, instanţa reţine că nu există motivele de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei extinctive nefiind îndeplinite niciuna din condiţiile prevăzute în art. 13 şi art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
2. Apelul. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la 20 aprilie 2011.
Prin decizia comercială nr. 183 din 20 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Verificând hotărârea primei instanţe sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 3 şi art. 12 din Decretul nr. 167/1958, în raport de criticile formulate prin cererea de apel, instanţa de control judiciar constată că în cauză, se aplică dispoziţiile de drept comun în materia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Susţinerea reclamantei cu privire la aplicarea termenului special de prescripţie de cinci ani aplicabil creanţelor bugetare conform art. 121 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 a fost înlăturată, instanţa apreciind că raporturile dintre părţi îşi are izvorul într-un contract de vânzare-cumpărare, contract comercial supus dispoziţiilor dreptului comun.
Referitor la actele de executare pornite de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului în temeiul O.U.G. nr. 51/1998, instanţa de control judiciar apreciază că ele nu pot produce efecte juridice deoarece la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni prevederile speciale ale O.U.G. nr. 51/1998 nu se aplicau Administraţiei Domeniilor Statului.
3. Recursul. Motivele de recurs.
3.1. Împotriva acestei decizii, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului a declarat recurs la data de 11 iulie 2011, în termen legal, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii excepţiei prescripţiei şi pe fond, admiterea acţiunii introductive astfel cum a fost formulată.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând aplicarea greşită a legii, sub următoarele aspecte:
Sub un prim aspect recurenta a susţinut că în cauză este aplicabil termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 121 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 deoarece veniturile încasate de instituţia publică se fac venituri la bugetul de stat, iar la data intrării în vigoare a actului normativ 1 ianuarie 2004 creanţa Agenţiei Domeniilor Statului împotriva cumpărătoarei , pârâta din cauză, nu era prescrisă.
3.2. Sub un al doilea aspect, recurenta critică aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind întreruperea prescripţiei printr-un act începător de executare.
În acest sens recurenta arată că procedura de executare silită împotriva pârâtei a fost începută conform art. 42 şi art. 58 din O.U.G. nr. 51/1958 la data de 8 mai 2006 cu adresa nr. 75076 de comunicare a titlului executoriu reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, şi de înfiinţare a popririi pe conturile pârâtei pentru suma de 877.785,50 lei.
Ulterior, respectiv la data de 27 noiembrie 2008, a fost transmisă notificare de plată pentru suma ce formează obiectul prezentei acţiuni, notificare urmară de ordinul de poprire nr. 11.4763 din 24 martie 2009.
Concluzionând recurenta susţine că dreptul său material la acţiune nu este prescris urmare întreruperii cursului prescripţiei prin actele de executare menţionate, acte de executare care nu au fost anulate.
4. Înalta Curte, exercitând controlul de legalitate asupra deciziei atacate, în raport de criticile formulate constată că prezentul recurs este fondat în limitele şi pentru raţiunile ce urmează:
4.1. Ca o premisă a analizei raporturilor dintre părţi şi pe cale de consecinţă a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că, creanţa pe care reclamanta recurentă Agenţia Domeniilor Statului o invocă prin acţiunea introductivă, reprezintă plata contravalorii acţiunilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare-acţiuni încheiat la 9 octombrie 2000 între Ministerul Agriculturii şi pârâta din cauză, contract încheiat în cadrul procesului de privatizare a SC R.A.G. Stâlpu potrivit O.U.G. nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă.
Ulterior, prin Protocolul încheiat în temeiul art. 4 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statutului cu destinaţie agricolă, Agenţia Domeniilor Statului s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei în contractul nr. 43/2000 urmărind executarea clauzelor asumate.
4.2. Prin O.U.G. nr. 64/2005 publicată în M.Of. , Partea I nr. 574 din 4 iulie 2005, adoptată de Guvernul României în vederea accelerării recuperării creanţelor datorate Agenţiei Domeniilor Statului de către partenerii contractuali, s-a prevăzut că dispoziţiile O.G. nr. 25/2002 privind unele măsuri şi urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare, precum şi dispoziţiile Cap. VIII, IX şi X din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului se aplica şi Agenţiei Domeniilor Statului în calitate de instituţie implicată în procesul de privatizare, contractele de vânzare-cumpărare încheiate de Agenţia Domeniilor Statului constituind titluri executorii.
4.3. Contractul nr. 43/2000 pe care reclamanta recurentă îşi întemeiază pretenţiile deduse judecăţii în prezenta cauză era în derulare la data adoptării O.U.G. nr. 64/2005, aşa încât, pentru efectele produse de acesta după intrarea în vigoare a ordonanţei, dispoziţiile prevăzute de art. 1 şi art. 2 din actul normativ devin pe deplin aplicabile.
Cu alte cuvinte, pentru sumele datorate de cumpărător, cu titlu de preţ, scadente după data intrării în vigoare a ordonanţei, contractul de vânzare-cumpărare nr. 43/2000 constituie titlu executoriu.
Chestiunea prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei recurente, în raport de dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, se circumscrie numai ratelor scadente înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei , în ipoteza în care termenul de prescripţie de 3 ani a expirat.
4.4. Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în cauză ambele instanţe de fond, au soluţionat litigiul cu ignorarea dispoziţiilor legale susmenţionate, pronunţând o soluţie nelegală.
În alte cuvinte, de la data la care contractul de vânzare-cumpărare acţiuni a devenit titlu executoriu nu se mai pune problema incidenţei prescripţiei dreptului material la acţiune, ci prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, executare supusă dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/1998.
Curtea aminteşte totodată că incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 64/2005 raporturilor contractuale dintre părţi în circumstanţele cauzei respectă întrutotul atât principiul neretroactivităţii legii noi cât şi principiul aplicării imediate a legii noi.
Pentru considerentele mai sus înfăţişate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (2) şi (5) C. proc. civ. va admite prezentul recurs şi va casa decizia şi sentinţa pronunţată în cauză cu trimiterea spre rejudecare în primă instanţă, Tribunalului Bucureşti.
Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere dispoziţiile speciale incidente în cauză, în raport de care reclamanta trebuie să ofere lămuriri şi precizări sub aspectul interesului promovării acţiuni în condiţiile în care deţine un titlu executoriu, această chestiune neputând fi soluţionată pentru prima dată în recurs în condiţiile în care dezlegarea dată în primul ciclu procesual s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI BUCUREŞTI.
Casează decizia comercială nr. 183 din 20 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi sentinţa comercială nr. 8819 din 17 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă, Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1484/2012. Civil. Grăniţuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1528/2012. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
