ICCJ. Decizia nr. 146/2012. Civil. Obligaţie de a face. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 146/2012
Dosar nr. 2088/1/2010
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele
Prin Decizia nr. 670 din 23 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâţii S.E. şi S.A., împotriva deciziei nr. 1194 din 05 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în contradictoriu cu reclamanţii R.D. şi R.L.
Împotriva acestei decizii, la data de 17 iulie 2008, S.E. a formulat contestaţie în anulare.
Prin încheierea din 11 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 242 alin. (2) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării contestaţiei în anulare, pentru lipsa părţilor legal citate şi care nu au solicitat judecarea în lipsă
Împotriva acestei încheieri, contestatorul a formulat recurs, susţinând că în mod greşit instanţa a dispus suspendarea judecăţii, întrucât prin petiţia depusă la dosar la 10 septembrie 2010 a solicitat acordarea unui termen în vederea studierii întâmpinării, în cazul în care aceasta ar fi fost depusă de intimaţi.
Prin încheierea din 19 noiembrie 2009, aceeaşi instanţă de apel a dispus prorogarea discutării cererii de suspendare formulată de contestator, până la soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii pronunţate la data de 11 septembrie 2008, precum şi discutarea excepţiei de perimare a cauzei, acordând termen în acest sens la 11 februarie 2010.
Prin Decizia nr. 186 din 11 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 248-254 C. proc. civ., a constatat perimată de drept contestaţia în anulare formulată de contestator.
Împotriva acestei decizii contestatorul S.E. a declarat recurs.
Recursul a fost înregistrat pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, sub nr. 2088/1/2010.
Judecata recursului a fost suspendată la 12 noiembrie 2010, potrivit art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor, fiind repus pe rol, din oficiu, la data de 23 noiembrie 2011, pentru discutarea excepţiei perimării, fixându-se termen de judecată la 13 ianuarie 2012.
Analizând această excepţie, înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, atunci când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cauzele de întrerupere şi suspendare a acestui termen sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.
În prezenta cauză, judecata recursului a fost suspendată la 12 noiembrie 2010, potrivit art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar de la data suspendării procesul a rămas în nelucrare mai mult de un an, fiind repus pe rol din oficiu.
Deoarece procesul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părţilor, care, după ce s-a dispus suspendarea pentru lipsa acestora, nu au îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, nici nu au invocat şi dovedit existenţa vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării, recursul urmează a fi constatat perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de pârâtul S.E. împotriva deciziei nr. 186 din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 ianuarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 15/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 142/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
---|