ICCJ. Decizia nr. 134/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 134/2012
Dosar nr. 4716/117/2010
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 05 iulie 2010, reclamanţii P.G. şi I.C., a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri în cuantum de 800.000 euro, cu titlu de daune morale sau echivalentul în lei la cursul B.N.R.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, în calitate de fii, sunt moştenitorii legali ai numitului P.C., decedat la data de 12 octombrie 2005, şi că prin Hotărârea nr. 353 din 05 octombrie 1990 emisă de Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 le-a fost recunoscută calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea drepturilor prevăzute de act normativ menţionat. Au mai arătat că autorul lor, prin sentinţa penală nr. 901/1958 a Tribunalului Militar la Regiunii a II-a Militare Cluj a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani muncă silnică şi 8 luni degradare civică, precum şi la confiscarea totală a averii pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra securităţii interne şi externe a R.P.R şi că potrivit mandatului de executare a pedepsei nr. 1509/28 august 1958 tatăl lor a fost arestat la 16 februarie 1958 şi a fost pus în libertate la data de 25 iunie1964 ca urmare a graţierii restului de pedeapsă.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 1017 din 23 noiembrie 2010, Tribunalul Cluj a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, prin deciziile nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010 Curtea Constituţională a României a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009. Aceste decizii au fost publicate în M. Of. al României la 15 noiembrie 2010, iar de la data publicării deciziei de neconstituţionalitate în M. Of. al României aplicabilitatea textului de lege încetează.
Tribunalul a reţinut că deşi este real că în termen de 45 de zile legiuitorul are obligaţia de a acţiona în sensul stabilirii conformităţii textului legal declarat neconstituţional cu legea fundamentală a ţării, Constituţia, acest lucru nu s-a întâmplat, astfel că, invocarea temeiul invocat declarat ca neconstituţional nu mai poate avea loc, astfel încât, cererea reclamanţilor nu mai are suport în drept.
Tribunalul a apreciat că amânarea soluţionării cauzei pentru împlinirea termenului de 45 de zile solicitată de reclamanţi nu se impune, întrucât legiuitorul naţional, plecând de la considerentele deciziilor sus-amintite, nu mai are la îndemână legiferarea modalităţii de reparare a prejudiciului prin acordarea de despăgubiri morale, în condiţiile în care s-a apreciat că acordarea unor astfel de sume ar aduce atingere valorii de dreptate.
Totodată, tribunalul a apreciat că nici dispoziţiile sau jurisprudenţa C.E.D.O. prin raportare la art. 1 Protocol 1, nu pot fi primite, reclamanţii neputând afirma existenţa unei speranţe legitime în acest sens, cu privire la dobândirea unui bun.
Chiar dacă legiuitorul, în virtutea dreptului său, a edictat o normă, această normă, aşa cum a constatat Curtea Constituţională, este neconformă cu legea fundamentală, astfel că ea nu mai poate da naştere unor drepturi în favoarea reclamanţilor.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 88/ A din 9 februarie 2011, a confirmat sentinţa tribunalului prin respingerea apelului reclamanţilor.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut - ca şi tribunalul - că nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenţii reclamanţi au arătat că, în mod nelegal, instanţa de apel a considerat aplicabilă în cauză Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, în condiţiile în care, la momentul introducerii acţiunii, Legea nr. 221/2009 era în vigoare şi îşi producea efectele în integralitatea ei. Recurenţii reclamanţi susţin că în raport de data formulării cererii de chemare în judecată, 18 noiembrie 2009, şi data intrării în vigoare a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, instanţa de apel a încălcat dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţia României coroborate cu cele ale art. 31 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 42/1992, care prevăd că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi produc efecte erga omnes din momentul publicării în M. Of. al României, respectiv, 15 noiembrie 2010.
Recurenţii reclamanţi mai susţin că, prin respingerea acţiunii pentru inexistenţa temeiului juridic, instanţa de apel a încălcat şi prevederile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, înalta Curte reţine următoarele:
Criticile formulate de recurenţii reclamanţi aduc în discuţie o singură chestiune, aceea a efectelor, în cauză, ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, încadrându-se astfel în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aceste critici sunt însă nefondate, potrivit celor ce urmează:
Problema de drept care se pune în speţă este aceea dacă dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acţiunii formulate de reclamanţi, în condiţiile în care au fost declarate neconstituţionale printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Contrar susţinerilor recurenţilor, această problemă de drept a fost dezlegată corect de către instanţa de apel, care a reţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, publicată în M. Of. în timp ce procesul era în curs de judecată în faza procesuală a apelului, produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituţional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale.
Cu privire la efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată, înalta Curte s-a pronunţat în recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare acestei decizii a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of., aşa încât, în raport de Decizia în interesul legii a Înaltei Curţi, secţiile unite, se impune păstrarea soluţiei din hotărârea recurată.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de această reglementare, constituţională, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care, la această dată, era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, ca urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
În speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind aşadar soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că acţiunea fiind promovată la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece, altfel, ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
în speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanţii nu erau titularii unui „bun" susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cum greşit pretind, prin motivele de recurs, câtă vreme, la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să le fi confirmat dreptul.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, ca urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul aposteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că, prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune, ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Dreptul de acces la tribunal şi protecţia oferită de art. 6 par. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă.
În consecinţă, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte, constatând că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în speţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.G. şi I.C. împotriva deciziei nr. 88/ A din 9 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 138/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1315/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
