ICCJ. Decizia nr. 1538/2012. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1538/2012
Dosar nr.1478/111/2009
Şedinţa publică din 6 martie 2012
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor la 23 februarie 2009, reclamantul K.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că a fost privat de libertate în mod nelegal pentru o perioadă de 36 de zile în baza unui mandat de arestare nul şi că, de la data încarcerării şi până la primul termen de judecată a trecut o perioadă de 1 an, fiind astfel încălcate prevederile art. 21 pct. 3 din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul său la un proces echitabil şi la judecarea cauzei într-un termen rezonabil.
În temeiul art. 504 C. proc. pen., s-a solicitat obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 100.000 euro pentru prejudiciul cauzat prin privarea sa nelegală de libertate.
Prin sentinţa civilă nr. 47/ C din 22 februarie 2010, Tribunalul Bihor a respins acţiunea formulată de reclamant, reţinând că, prin Decizia penală nr. 12/ A a Curţii de Apel Oradea a fost admis apelul declarat de inculpatul K.E. împotriva sentinţei penale nr. 68 din 23 februarie 2001 a Tribunalului Bihor, care a fost desfiinţată, dispunându-se rejudecarea cauzei.
În considerentele acestei decizii s-a arătat că inculpatul a fost încarcerat la data de 3 ianuarie 2006 în baza mandatului de executare a pedepsei nr. 123/2001 emis de Tribunalul Bihor, iar prin sentinţa civilă nr. 44 din 22 februarie 2007, a fost admisă contestaţia la executare formulată de condamnatul K.E., s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 123/2001 al Tribunalului Bihor, în baza sentinţei penale nr. 68/2001 şi s-a dispus punerea în libertate, dacă inculpatul nu este arestat în altă cauză.
Prim instanţă a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 112/2008 a Judecătoriei Oradea, reclamantul inculpat K.E. a fost condamnat la 428 zile de închisoare, deducându-se din pedeapsa aplicată detenţia executată de la 3 ianuarie 2006 până la 6 martie 2007 şi s-a constatat executată integral pedeapsa aplicată.
Tribunalul a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., reclamantul neavând o hotărâre definitivă de achitare şi neexistând o privare nelegală de libertate, întrucât, aşa cum s-a reţinut prin considerentele Curţii de Apel Oradea, faţă de gravitatea faptei şi împrejurarea că inculpatul a părăsit teritoriul României pentru a se sustrage de la urmărire şi judecată, nu se impune suspendarea hotărârii atacate.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel în termenul legal, reclamantul K.E. criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru neaplicarea art. 504 C. proc. pen., deşi prin sentinţa penală nr. 44/2007 a Tribunalului Bihor s-a constatat că a fost privat de libertate în mod nelegal şi s-a dispus anularea mandatului de executare şi punerea sa în libertate.
Reclamantul a susţinut că de la momentul declarării apelului împotriva sentinţei de condamnare, nr. 68/2001 a Tribunalului Bihor, respectiv de la data de 12 ianuarie 2006, până la primul termen de judecată, 30 ianuarie 2007, a aşteptat 1 an pentru a fi dus în faţa unui judecător, încălcându-i-se astfel dreptul la un proces echitabil şi la o judecată într-un termen rezonabil, conform art. 21 pct. 3 din Constituţia României şi art. 6 din C.E.D.O.
A învederat apelantul că, din cauza acestei erori judiciare, şi-a pierdut locul de muncă, apartamentul, iar situaţia sa familială s-a deteriorat substanţial.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia civilă nr. 75 din 17 martie 2011, a admis apelul declarat de reclamant şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea, a constatat că a avut loc o încălcare a art. 5 alin. (1) şi art. 6 al.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, deşi s-a desfiinţat sentinţa în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nu s-a dispus şi anularea acestui mandat, astfel că, în perioada scursă după desfiinţarea sentinţei penale nr. 68/2001 a Tribunalului Bihor, împotriva căreia s-a admis contestaţia la executare formulată de inculpatul K.E. şi până la data la care s-a pus în aplicare sentinţa penală nr. 44/2007, deci de la 30 ianuarie 2007 până la 6 martie 2007 (36 de zile) apelantul a fost lipsit de libertate în mod nelegal, fiind incidente dispoziţiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen.
Reţinându-se că termenul stabilit pentru soluţionarea căii de atac a fost fixat la peste 1 an de la declarare, curtea de apel a constatat că s-au încălcat dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pentru care reclamantului i se cuvin daune morale.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamantul K.E., pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Dezvoltând motivele sale de recurs, reclamantul a criticat Decizia recurată, solicitând modificarea acesteia, în sensul majorării cuantumului daunelor morale.
Recurentul reclamant a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., expunând situaţia de fapt şi susţinând că, în cuantumul acordat, de 500 RON, despăgubirile morale nu pot repara sub nicio formă suferinţa pe care a îndurat-o ca urmare a lipsirii de libertate.
Prin motivele sale de recurs, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., criticând Decizia atacată pentru interpretarea şi aplicarea eronată a art. 504 C. proc. pen., în condiţiile în care reclamantul nu deţine o hotărâre definitivă de achitare şi nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., deoarece acesta a avut parte de un proces echitabil.
De asemenea, s-a susţinut că nu s-au administrat dovezi cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului, instituţia răspunderii delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogăţire fără just temei.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a criticat Decizia ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
S-a susţinut că reclamantul K.E. s-a sustras de la urmărire penală şi de la judecată, iar după condamnarea sa s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 123/2001 de către Tribunalul Bihor. După întoarcerea sa în ţară şi după încarcerare, acesta a formulat apel peste termen, admis de Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 12/A/2007, instanţa hotărând că nu este cazul să dispună suspendarea hotărârii primei instanţe, conform art. 365 al. final C. proc. pen., având în vedere gravitatea faptei comise şi împrejurarea că, părăsind teritoriul României, acesta s-a sustras de la urmărire şi judecată.
Recurentul a solicitat să se constate că suspendarea hotărârii era facultativă, iar, în speţă, nu s-a dat eficienţă prevederii art. 365 alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea, s-a invocat faptul că reclamantul nu poate beneficia de o dublă reparaţie, respectiv deducerea din pedeapsa aplicată a celor 38 de zile executate în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, precum şi de daune morale în sumă de 500 RON, nesăvârşindu-se o eroare judiciară.
S-a solicitat să se constate că daune morale erori judiciare nu pot constitui un mijloc de îmbogăţire fără justă cauză, întrucât privarea de libertate a reclamantului este licită, conform jurisprudenţei C.E.D.O. în această situaţie neacordându-se despăgubiri morale (ex. Hotărârea din 25 aprilie 1983, Von Droogenbroeck împotriva Belgiei, Hotărârea din 22 mai 1984, De Joug, Baljet şi Van den Brink împotriva Olandei, etc.).
La prima zi de înfăţişare în recurs, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului reclamantului pentru neîncadrarea în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Examinând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, Curtea va constata că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce succed:
Deşi recurentul reclamanta a invocat nelegalitatea deciziei recurate pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a limitat la expunerea situaţiei de fapt, de altfel necontestate în cauză, fără a formula vreo critică concretă în legătură cu interpretarea sau aplicarea eronată a dispoziţiilor incidente.
Ca atare, se va reţine că recurentul reclamant nu s-a conformat dispoziţiilor înscrise în art. 3021 şi 304 C. proc. civ., solicitând să se constate că, în cuantumul stabilit de instanţa de apel, daunele morale acordate nu acoperă prejudiciul cauzat prin lipsirea de libertate.
Simpla exprimare a nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată nu permite instanţei de recurs o cenzurare a deciziei atacate, nefiind posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o nemotivare a căii de atac.
Pentru aceste considerente, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. ultim C. proc. civ., să se constate nulitatea recursului reclamantului.
Referitor la recursurile declarate de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor şi Ministerul Public - prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Curtea va reţine că, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată critica vizând greşita interpretare şi aplicare a art. 504 C. proc. pen.
În speţă, nu s-a contestat că, prin sentinţa penală nr. 68 din 23 februarie 2001, reclamantul K.E. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 64 şi 71, C. proc. pen., în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b), c) şi e) C. pen., după punerea în executare, inculpatul declarând apel peste termen împotriva hotărârii, la 16 ianuarie 2006 la Tribunalul Bihor, iar prin Decizia penală nr. 12/ A pronunţată de Curtea de Apel Oradea la 30 ianuarie 2007 fiind admisă calea de atac şi desfiinţată sentinţa cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Bihor.
Aşa cum rezultă din cuprinsul acestei hotărâri, s-a constatat că inculpatul a fost încarcerat la 3 ianuarie 2006 în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 123/2001 emis de Tribunalul Bihor, în baza sentinţei penale nr. 68/2001, desfiinţată prin Decizia menţionată, însă nu s-a făcut aplicarea art. 365 alin. final C. proc. pen., respectiv nu s-a dispus suspendarea hotărârii atacate, deoarece acesta a părăsit ţara în scopul sustragerii de la urmărire şi judecată.
La data de 31 octombrie 2006, reclamantul a formulat o contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 68/2001 a Tribunalului Bihor, solicitând punerea sa în libertate.
Prin sentinţa penală nr. 44 din 22 februarie 2007, Tribunalul Bihor a admis această contestaţie la executare şi a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 123/2001 emis de Tribunalul Bihor şi punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Aşa cum rezultă din situaţia de fapt expusă, după desfiinţarea sentinţei penale în baza căreia s-a emis mandatul de executare şi până la data la care s-a pus în aplicare sentinţa penală nr. 44/2007, deci de la 30 ianuarie 2007 până la 6 martie 2007, timp de 36 de zile, reclamantul a fost lipsit de libertate în mod nelegal, fiind desfiinţat titlul în baza căruia s-a emis mandatul de executare a pedepsei şi nefiind dispusă o măsură privativă de libertate până la rejudecarea cauzei.
Curtea va reţine că, în contextul expus s-a apreciat corect de către instanţa de apel că sunt incidente dispoziţiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora are dreptul la repararea pagubei şi cel care în cursul procesului penal a fost privat nelegal de libertate.
Chiar dacă, în final, la rejudecarea cauzei prin sentinţa penală nr. 112/2008 a Judecătoriei Oradea, reclamantul a fost condamnat, fiind dedusă din pedeapsa aplicată durata executată, iar prin Decizia penală nr. 141/ A din 12 mai 2008 a Tribunalului Bihor a fost majorată pedeapsa la 4 ani, acest aspect nu este de natură să înlăture concluzia că cele 36 de zile în care K.E. a fost privat de libertate, în lipsa unui mandat de executare valabil, nu ar atrage în favoarea acestuia dreptul la valorificarea pretenţiilor sale în baza art. 504 C. proc. pen.
Potrivit art. 5 alin. (1) din C.E.D.O., ratificată de România prin Legea nr. 79/1995, nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia cazurilor arătate la lit. a) – f), care însă nu erau incidente în cauză, aspecte ce impun aplicarea art. 504 C. proc. pen.
Nu pot fi primite în acest context, susţinerile recurenţilor în sensul că neexistând o hotărâre definitivă de achitare a reclamantului, ci de condamnare, nu ar exista eroare judiciară şi, prin urmare, acesta nu ar putea beneficia de despăgubiri morale.
Aspectele invocate prin motivele de recurs, referitoare la sustragerea inculpatului de la urmărire şi judecată, gravitatea faptelor şi pedeapsa aplicată în final pot fi avute în vedere doar la stabilirea întinderii prejudiciului suferit, neconducând însă, contrar susţinerilor recurenţilor, la înlăturarea aplicării art. 504 alin. (3) C. proc. pen.
În acelaşi sens, va fi înlăturată şi critica formulată de recurentul Ministerul Public în legătură cu existenţa unei duble reparaţii acordate reclamantului, prin deducerea celor 38 de zile din pedeapsa închisorii aplicată şi acordarea în acelaşi timp şi a daunelor morale.
Este evident că acordarea daunelor morale pentru prejudiciul suferit prin arestarea nelegală nu se suprapune măsurii deducerii arestului preventiv din durata pedepsei închisorii aplicate, măsură ce nu are ca scop acoperirea unui prejudiciu şi se aplică din oficiu de instanţa penală odată cu condamnarea.
Se va constata că este neîntemeiată şi critica invocată de pârâta recurentă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor în sensul că nu s-a dovedit întinderea prejudiciului.
Curtea va reţine că, în speţă, faţă de circumstanţele expuse, constatarea în sensul încălcării dreptului stabilit de art. 5 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reprezintă în sine o reparaţie efectivă echitabilă şi suficientă alături de obligarea la daune morale, într-un cuantum modic.
Prin întinderea lor, daunele morale acordate reclamantului nu pot constitui în niciun caz un izvor de îmbogăţire fără just temei, astfel cum s-a susţinut de recurenta pârâtă.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bihor, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, pentru Statul Român, împotriva deciziei nr. 75 din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bihor în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, pentru Statul Român împotriva deciziei nr. 75/2011 din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Constată nul recursul declarat de reclamantul K.E. împotriva deciziei nr. 75/2011 din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1539/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1533/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
