ICCJ. Decizia nr. 1577/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1577/2012
Dosar nr. 6089/55/2010
Şedinţa publică din 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3051 din 30 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6089/55/2010 s-a respins acţiunea comercială formulată de reclamanta A.F.G. reprezentată prin G.C. împotriva pârâtei Banca Comercială Română, sucursala Arad, având ca obiect pretenţii. S-a dispus virarea din fondurile Ministerului de Justiţie în contul Baroului Arad a sumei de 200 lei reprezentând onorariu din oficiu pentru avocatul desemnat reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că părţile au încheiat Contractul de credit bancar pentru persoane fizice autorizate nr. 395 din 17 aprilie 2006, reclamanta având calitatea de împrumutat pentru un credit de 20.000 dolari SUA în vederea realizării investiţiei ferma pentru creşterea melcilor un ciclu biologic complet. La aceeaşi dată Agenţia Banca Comercială Română, Avram Iancu, a emis Scrisoarea de confort către Agenţia SAPARD, iar termenul de 60 de zile prevăzut de pct. 18 din contract nu a fost respectat, contractul cadru nr. C 3.40601550200080 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil a fost semnat de reclamantă cu Agenţia SAPARD la 28 noiembrie 2006, nefiind constituite nici garanţiile aferente creditului.
În temeiul pct. 18 din contractul de mai sus, acesta este de drept desfiinţat pentru nerealizarea condiţiilor de tragere.
Prin al doilea contract de credit pentru persoane fizice autorizate nr. 624 din 15 februarie 2007 în valoare de 20.000 dolari SUA, garantat cu ipotecă, la pct. 15 al contractului s-au prevăzut 6 condiţii pentru ca să se poată efectua trageri din credit.
Întrucât fondurile din sursa FIDA au întârziat, pârâta a pus la dispoziţia reclamantei creditul în data de 27 aprilie 2007, viramentul efectuându-se la data de 26 iunie 2007. Pentru această sumă s-a perceput dobânda.
La solicitarea reclamantei s-a încheiat actul adiţional nr. 624/a din 24 aprilie 2009 la contractul de credit pentru persoane fizice autorizate nr. 624 din 15 februarie 2007 şi s-a reeşalonat scadenţa ratelor de împrumut.
Această din urmă reeşalonare nu s-a respectat de către reclamantă, în acest sens pârâta a transmis notificările nr. 9 din 4 ianuarie 2010, nr. 633 din 2 februarie 2010 şi nr. 1205 din 2 martie 2010.
Instanţa a constatat că, din probele administrate nu a rezultat niciun caz de nulitate absolută sau relativă a contractului de împrumut şi că, în temeiul art. 948 C. civ. au fost respectate toate condiţiile esenţiale de validitate ale contractelor referitoare la capacitatea părţilor, consimţământ neviciat, cauză licită şi morală, respectiv obiectul contractului care este licit, determinat şi posibil.
Pe de altă parte s-a avut în vedere că, în conformitate cu art. 2 din OG nr. 46 din 11 august 2005 privind accelerarea absorbţiei fondurilor SAPARD prin garantarea creditelor de cofinanţare cu activele achiziţionate în cadrul proiectelor SAPARD, creditele bancare pot fi garantate cu activele achiziţionate, ceea ce înseamnă că nu sunt excluse celelalte garanţii, cum ar fi cele ipotecare imobiliare.
Apelul declarat de reclamanta A.F.G. împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 188 din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că cerinţele impuse de art. 258 şi art. 261 pct. 8 C. proc. civ. sunt îndeplinite în speţă având în vedere dispozitivul hotărârii sub forma „minutei” semnat de judecător la fila 102 dosar de fond şi hotărârea sub forma sentinţei pronunţate în şedinţa publică din 30 noiembrie 2010 de către tribunal care poartă semnătura preşedintelui de complet şi a grefierului, cum rezultă din actul de la fila 104.
Nefondat a fost găsit şi motivul de apel ce a vizat necitarea reclamantei pentru termenul din 30 noiembrie 2010, când s-a pronunţat sentinţa atacată, întrucât reclamanta a fost citată legal pentru termenul din 24 noiembrie 2010, după cum rezultă din procesul-verbal de la fila 79 dosar fond şi înscrisurile depuse de parte pentru acest termen, aspecte care nici nu sunt de altfel contestate de aceasta, când a fost dezbătută cauza în fond şi părţile au putut pune concluzii.
În condiţiile art. 260 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul a amânat pronunţarea pentru data de 30 noiembrie 2010 pentru când nu este prevăzută citarea părţilor, ci doar anunţarea acestui termen de amânare.
Pe fond s-a reţinut că, contractul a fost încheiat şi semnat de părţi conform legii, a fost acceptat şi s-a derulat conform clauzelor sale până în prezent, în sensul că s-a acordat suma creditată, s-au restituit o parte din ratele datorate, s-a cerut şi aprobat o reeşalonare a scadenţei acestora printr-un act adiţional ulterior, astfel că reclamanta datorează restituirea creditului restant şi a accesoriilor sale conform acestui contract.
Pentru primul contract de credit încheiat cu nr. 395 la 17 aprilie 2006 s-a considerat că nu există nicio culpă a pârâtei pentru desfiinţarea acestuia cât timp agenţia băncii a emis la aceeaşi dată scrisoarea de confort către Agenţia SAPARD şi termenul de 60 de zile prevăzut de art. 18 din contract nu a fost respectat de însăşi reclamantă care nu a îndeplinit condiţiile de tragere în acest interval.
În cazul celui de-al doilea contract de credit, nr. 624 din 15 februarie 2007, s-a constatat că nu se contestă faptul că suma împrumutată a fost virată la data de 27 aprilie 2007 chiar dacă fondurile FIDA au întârziat până la data de 26 iunie 2007, reclamanta a încasat suma urmând a restitui ratele şi dobânzile prevăzute.
S-a apreciat că, prin raportare la data încheierii contractului actual de creditare sunt nefondate susţinerile din apel, în sensul tergiversării timp de un an de zile a acordării împrumutului, nefiind solicitările pentru despăgubiri ale reclamantei nici prin raportare la înscrisul aflat la fila 76 din dosar fond, unde prin adresa înregistrată sub nr. 30 din 8 aprilie 2009, reprezentantul reclamantei înştiinţează pârâta că nu mai poate onora plata ratelor contractuale întrucât Asociaţia familială este în incapacitate de plată şi recunoaşte între cauze ale acestei stări de fapt altele decât culpa pârâtei, respectiv lipsa pieţei de desfacere, inflaţia, criza financiară şi lipsa asigurării producţiei de melci.
Instanţa a mai reţinut că garanţiile constituite de reclamantă, acceptate la data încheierii contractului sunt conforme cu legea, nu încalcă ordinea publică şi nu pot duce la anularea actului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care a invocat nelegalitatea acesteia pentru următoarele motive:
- apelul declarat împotriva sentinţei a fost respins prin ignorarea tuturor motivelor, informaţiilor şi actelor depuse la dosar, instanţa neamintind nimic de valabilitatea scrisorii de confort emisă de BCR în neconcordanţă cu contractul nr. 395 din 17 aprilie 2006 şi nici de sesizările făcute către bancă.
- instanţa de apel nu aminteşte nimic de pierderile suferite de A.F.G. din cauza BCR, care a virat împrumutul cu întârziere.
- cererea de ajutor public judiciar i-a fost respinsă deşi a justificat că este deţinătorul (reprezentantul recurentei) unei pensii de boală în valoare de 614 lei.
- consilierii bancari au cunoscut că acţiunea sa va fi respinsă pentru că nu au aşteptat rezultatul deciziei şi au solicitat eliberarea garanţiei printr-un ordin de plată completat în fals.
- prin preluarea garanţiei i-a fost periclitată situaţia materială şi, implicit starea de sănătate.
Prin întâmpinare, intimata a invocat nulitatea cererii de recurs, considerând că aceasta nu cuprinde motivele de nelegalitate.
Excepţia nulităţii recursului în raport de prevederile art. 302/1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. este fondată pentru următoarele considerente.
Potrivit textului de lege anterior menţionat, una din menţiunile obligatorii ce se cer a fi conţinute de cererea de recurs este aceea a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor. Acelaşi text reglementează şi sancţiunea ce se aplică în situaţia lipsei acestei menţiuni, aceasta fiind nulitatea cererii de recurs.
Or, în cuprinsul cererii de recurs a reclamantei nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei atacate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate strict şi limitativ reglementate prin art. 304 C. proc. civ., ci doar o succesiune de fapte şi afirmaţii fără a fi structurate din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de articolul anterior menţionat şi, în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs.
În atare situaţie, Înalta Curte va da eficienţă sancţiunii prevăzute de art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi va constata nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta A.F.G. împotriva deciziei comerciale nr. 188 din 22 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1615/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1574/2012. Civil → |
|---|
