ICCJ. Decizia nr. 1662/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1662/2012
Dosar nr.45234/3/2009
Şedinţa publică din 08 martie 2012
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, astfel cum a fost precizată şi completată, reclamanta D.P.V. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că imobilul teren în suprafaţă de 133 m.p. situat în Bucureşti, str. C.M., sector 5, a fost preluat de stat fără titlu valabil şi să dispună obligarea pârâtului la restituirea în natură a terenului.
Prin sentinţa civilă nr. 1180 din 2 iulie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantă, a constatat că imobilul - teren, în suprafaţă de 133 m.p., situat în Bucureşti, str. C.M., sector 5, a fost preluat de stat fără titlu valabil şi a obligat pârâtul la restituirea în natură a imobilului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin notificările din 1 august 2001 şi din 29 octombrie 2001, autorul reclamantei, S.A., a solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren, situat în Bucureşti, str. C.M., sector 5, în suprafaţă de 133 m.p.
Imobilul a fost dobândit de S.I., conform contractului de vânzare - cumpărare din 12 iulie 1975, la acea dată fiind compus din construcţia - casă de locuit, potrivit compunerii indicată în contract, iar terenul în suprafaţă de 140 m.p. a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.
La data de 5 ianuarie 1991, S.I. a decedat, rămânând în calitate de moştenitor S.A., frate, căruia i-a revenit întreaga masă succesorală, potrivit certificatului de moştenitor din 6 martie 1991, iar la data de 27 aprilie 2004, a decedat şi S.A., rămânând în calitate de moştenitor reclamanta, potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. 22/2007.
Notificările emise de autorul reclamantei nu au fost soluţionate nici până în prezent, deşi pârâtul avea această obligaţie în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea 10/2001, modificată şi completată. Mai mult, prin sentinţa civilă nr. 626 din 27 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, definitivă şi irevocabilă, acesta a fost obligat la emiterea dispoziţiei motivate conform Legii 10/2001, titlu executoriu care nu a fost adus la îndeplinire, deşi s-a solicitat în mod expres de către reclamantă executarea obligaţiei prin cererea înregistrată sub nr. 30124/2007.
Tribunalul a apreciat că terenul ce face obiectul notificărilor are un regim juridic diferit, întrucât imobilul din str. C.M., sector 5, a fost trecut în proprietatea statului în vederea demolării construcţiei în baza HG nr. 556 din 17 mai 1990, aşa cum rezultă din adresele din 1992 şi din 2001, emise de SC C. SA.
Imobilul - teren a fost preluat de stat fără un titlu valabil, întrucât în HG nr. 556/1990 nu se arată care este actul normativ în baza căruia construcţiile au fost demolate înainte de 22 decembrie 1989, iar pe de altă parte, prin această hotărâre se acordau despăgubiri fără a se constata vreo expropriere de utilitate publică, care ar fi putut reprezenta un titlu valabil pentru stat, în acelaşi timp recunoscându-se şi dreptul de proprietate al fostului proprietar asupra întregului imobil, deşi terenul trecuse în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974.
Astfel, autorului reclamantei i s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 56.489 lei, prin procesul verbal încheiat la 23 septembrie 1990.
Prin acelaşi act normativ, se prevedea că foştii proprietari îşi puteau reface totuşi gospodăriile pe terenurile deţinute anterior, aşa încât având în vedere că terenul este liber, fără construcţii sau lucrări de utilitate publică, că în cauză nu s-a dovedit existenţa unui titlu valabil al statului în baza căruia acesta deţine terenul în litigiu, întrucât prin aplicarea HG nr. 556/1990 încetau efectele produse de Legea nr. 58/1974 şi reţinând incidenţa în cauză şi a dispoziţiilor art. 1 Protocolul 1 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, tribunalul a admis cererea precizată şi completată, aşa cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, iar prin Decizia nr. 309/ A din 21 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul formulat şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins ca lipsit de interes capătul de cerere privind constatarea preluării fără titlu legal a imobilului şi ca nefondată cererea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul - teren, în suprafaţă de 133 m.p., situat în Bucureşti, str. C.M., sector 5.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În dovedirea calităţii de proprietară a terenului a autoarei sale, S.I., reclamanta a invocat, în primul rând, contractul de vânzare cumpărare autentificat din 12 iulie 1975 de fostul notariat de stat al Sectorului 6 Bucureşti. Prin actul juridic amintit, S.I. a dobândit de la B.L. construcţia situată în Bucureşti, str. C.M., sectorul 6, compusă din vestibul, trei camere, bucătărie, cămară, magazie, pivniţă şi WC pe teren în suprafaţă de 140 m.p., „teren ce nu formează obiectul prezentei vânzări şi urmează prevederile Legii nr. 58/1974, art. 30 alin. (2), cu privire la sistematizarea teritoriului localităţilor urbane şi rurale".
Este adevărat că imposibilitatea transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului în patrimoniul cumpărătorului este o consecinţă a intervenţiei statului în raporturile de natură convenţională dintre părţi, statul instituind în mod abuziv un impediment în calea dobândiri lui.
Cu toate acestea, din punct de vedere juridic nu se poate contesta faptul că terenul aferent nu s-a aflat nici un moment în proprietatea dobânditorului construcţiei. În acelaşi sens pledează atât o jurisprudenţă constantă, cât şi soluţia legală expresă, impusă de prevederile art. 1.4.C. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Întrucât trecerea terenului în proprietatea statului a avut loc instantaneu, ea este guvernată, conform regulilor de aplicare în timp a legii civile, de actul normativ în vigoare la data la care a avut loc şi ca atare nu are relevanţă împrejurarea că Legea nr. 58/1974 a fost abrogată prin Decretul-lege nr. 1/1989.
Al doilea argument invocat de către reclamantă în susţinerea calităţii de proprietară a terenului a autoarei sale îl constituie faptul că în HG nr. 556/1990, la anexa nr. 33, poziţia 5, S.I. apare înscrisă cu teren în suprafaţă de 133 m.p. şi construcţie în suprafaţă de 91,04 mp, la adresa din Bucureşti, str. C.C.M., sector 5.
HG nr. 556/1990 are, într-adevăr, valoare de act de transmitere a dreptului de proprietate în favoarea statului, de vreme ce a prevăzut în termeni expreşi că imobilele din domeniul său de aplicare se consideră trecute în proprietatea statului.
Pe de altă parte, trebuie remarcat că actul normativ în discuţie constituie numai un mod de dobândire a proprietăţii pentru stat, neputând produce concomitent asemenea consecinţe juridice şi în privinţa persoanei de la care imobilul este preluat, ceea ce are ca premisă logică faptul că această primă, în ordine cronologică, dobândire a proprietăţii a avut loc anterior emiterii hotărârii de guvern. Cu alte cuvinte, această presupusă dobândire a proprietăţii terenului de către autoarea reclamantei nu face parte din domeniul său de aplicare.
Mai mult decât atât, actul normativ amintit nu face nici o referire la dreptul de proprietate asupra terenului al autoarei reclamantei, putând fi vorba, în egală măsură, de dreptul de folosinţă asupra acestuia, pierdut în aceleaşi condiţii, şi anume cu ocazia demolării construcţiei pentru realizarea unor obiective de investiţii.
Nu în ultimul rând, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât există probe contrare care atestă faptul că autoarea reclamantei nu era proprietara imobilului, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat din 12 iulie 1975 de fostul Notariat de stat al Sectorului 6 Bucureşti.
Este, de asemenea, întemeiată, critica referitoare la faptul că în sistemul Legii nr. 10/2001, astfel cum rezultă chiar din dispoziţiile art. 1, prezintă importanţă numai constatarea caracterului abuziv al preluării imobilului, neavând relevanţă dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil.
În plus, în cauza de faţă, lipsa de interes în formularea unei asemenea cereri este dată de faptul că autoarea reclamantei şi implicit reclamanta nu au fost niciodată proprietarele terenului care formează obiectul contestaţiei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamanta D.P.V.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.:
1. Hotărârea este nelegală deoarece instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra celor solicitate de reclamantă prin cererea introductivă (cerere de restituire în natură), ci asupra unor „măsuri reparatorii" nesolicitate în cadrul prezentului proces, opţiune creată de instanţa de apel numai pentru a-şi putea justifica teza inaplicabilităţii în speţă a Legii nr. 10/2001 (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.)
2. Instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe argumente străine de criticile ce au făcut obiectul apelului, iar atunci când a analizat cauza, a soluţionat o altă acţiune, încălcând astfel principiul disponibilităţii (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).
3. Decizia criticată cuprinde o motivare confuză, străină de natura pricinii ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii şi atrage aplicarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
4. Instanţa de apel a interpretat greşit HG nr. 556/1990 atunci când a considerat că actul normativ nu are natura juridică a unei recunoaşteri a dreptului de proprietate al autoarei recurentei, proprietară a construcţiei. În realitate, prin HG nr. 556/1990 au încetat efectele produse de Legea nr. 58/1974 şi s-a produs un act reparator, de protecţie a proprietarilor construcţiilor preluate de stat şi demolate.
HG nr. 556/1990 nu a indicat un act normativ sau individual de expropriere, ci a stabilit fără echivoc dreptul cumpărătorului construcţiei de a redobândi proprietatea asupra terenului, chiar daca acesta trecuse în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
5. Curtea de Apel a aplicat greşit dispoziţiile legale, HG nr. 556/1990 şi Legea nr. 58/1974 atunci când a respins ca lipsit de interes capătul de cerere privind constatarea preluării fără titlu legal a terenului (interesul reclamantei era acela de a-şi recupera terenul acordat prin hotărâre de guvern).
Faţă de situaţia de fapt existentă, era obligatorie formularea unui capăt de cerere privind preluarea de stat fără titlu valabil a terenului. Constatarea nevalabilităţii actului de preluare de către stat, decurgând din interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 şi a HG nr. 556/1990, constituia o condiţie obligatorie a următorului capăt de cerere formulat, privind restituirea în natură a imobilului, deoarece recurenta nu putea invoca existenţa neîntreruptă a titlului de proprietate în patrimoniul său (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Este necontestat în cauză, fiind stabilit prin probele administrate şi care, faţă de prevederile art. 304 C. proc. civ., nu mai pot fi reapreciate în calea de atac a recursului, că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 12 iulie 1975 de fostul Notariat de stat al Sectorului 6 Bucureşti, S.I., autoarea reclamantei a dobândit de la B.L. construcţia situată în Bucureşti, str. C.M., sectorul 6, compusă din vestibul, trei camere, bucătărie, cămară, magazie, pivniţă şi WC. În cuprinsul contractului s-a prevăzut că terenul în suprafaţă de 140 m.p. "nu formează obiectul prezentei vânzări şi urmează prevederile Legii nr. 58/1974, art. 30 alin. (2), cu privire la sistematizarea teritoriului localităţilor urbane şi rurale".
Potrivit art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, în caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent trecea în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973. Dobânditorul construcţiei primea din partea statului în folosinţă terenul necesar în anumite limite stabilite prin lege, atribuirea făcându-se pe durata existenţei construcţiei, cu plata unei taxe anuale.
S-a stabilit totodată că, din adresele din 1992 şi din 4521/2001 emise de SC C. SA rezultă că imobilul din str. C.M., sector 5 a fost trecut în proprietatea statului în vederea demolării construcţiei în baza HG nr. 556 din 17 mai 1990.
Prin HG nr. 556/1990 privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile, situate în municipiul Bucureşti şi în sectorul agricol Ilfov, s-a prevăzut în art. 1 că imobilele compuse din terenuri, construcţii şi împrejmuirile aferente situate în aceste limite teritoriale, demolate înainte de data Revoluţiei, pentru realizarea unor obiective de investiţii, se consideră trecute în proprietatea statului, urmând ca foştii proprietari prevăzuţi în tabele anexă nr. 1 - 34 să primească despăgubirile cuvenite potrivit legii.
Prin notificările din 1 august 2001 şi din 29 octombrie 2001, autorul reclamantei, S.A., a solicitat, în temeiul Legii 10/2001, restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren, situat în Bucureşti, str. C.M., sector 5, în suprafaţă de 133 m.p.
Notificările nu au fost soluţionate de entitatea învestită, astfel încât prin sentinţa civilă nr. 626 din 27 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, rămasă definitivă şi irevocabilă, Municipiul Bucureşti, prin Primar, fost obligat la emiterea unei dispoziţii motivate, conform Legii 10/2001.
1. Nu este fondată critica prin care se susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra celor solicitate de reclamantă prin cererea introductivă (cerere de restituire în natură), ci asupra unor "măsuri reparatorii" nesolicitate în cadrul prezentului proces.
Aşa cum rezultă din cererea „precizatoare şi completatoare a acţiunii introductive", reclamanta a solicitat instanţei să oblige pârâtul Municipiul Bucureşti la restituirea în natură a terenul în suprafaţă de 133 m.p. situat în Bucureşti, str. C.M., sector 5. În cuprinsul cererii, reclamanta indică dispoziţiile Legii 10/2001 drept temei al solicitărilor formulate, şi arată că prezenta cerere este promovată ca urmare a refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţiona notificările formulate de autorul său în temeiul acestui act normativ.
Prin notificările formulate, autorul reclamantei solicitase restituirea în natură sau măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti pentru imobilul situat terenul situat în Bucureşti, str. C.M., sector 5.
Respingând ca neîntemeiată „cererea de acordare a măsurilor reparatorii în temeiul Legii 10/2001", instanţa de apel nu a nesocotit obiectul cererii cu care a fost învestită. Aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, soluţia pronunţată pe acest capăt de cerere a fost întemeiată pe argumente vizând inaplicabilitatea măsurilor reglementate de Legea 10/2001 în ceea ce priveşte cererea autoarei reclamantei de restituire a terenului, faţă de regimul juridic aplicabil acestui bun.
Instanţa de apel a avut în vedere ansamblul reglementărilor cuprinse în Legea 10/2001, nu doar dispoziţiile din acest act normativ care vizează măsurile reparatorii prin echivalent şi a argumentat de ce Legea 10/2001 nu este aplicabilă cererii de restituire a bunului imobil în litigiu.
2. Pentru acelaşi considerente nu poate fi primită nici critica prin care, bazându-se pe argumente identice, recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, soluţionând o altă acţiune decât cea cu care a fost învestită.
3. Exercitând controlul judiciar din perspectiva motivului de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte porneşte de la premisa că dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează obligaţia pentru instanţă de a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. În aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa este obligată să motiveze soluţia pronunţată sub aspectul fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestor capete de cerere.
Verificând Decizia recurată sub aspectul respectării acestor prevederi legale, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel satisface cerinţele impuse de norma legală menţionată, modul de redactare al deciziei permiţând exercitarea controlului judiciar, astfel încât modificarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi dispusă.
4. Nu sunt întemeiate nici criticile prin care, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susţine nelegalitatea deciziei recurate pentru greşita interpretare a prevederilor HG nr. 556/1990.
Contrar celor susţinute de recurentă, nici o dispoziţie a acestui act normativ nu recunoaşte dreptul cumpărătorului construcţiei de a redobândi proprietatea asupra terenului care trecuse în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Prin art. 1 al HG nr. 556/1990 s-a prevăzut că imobilele compuse din terenuri, construcţii şi împrejmuirile aferente situate în aceste limite teritoriale, demolate înainte de data Revoluţiei, pentru realizarea unor obiective de investiţii, se consideră trecute în proprietatea statului, urmând ca foştii proprietari prevăzuţi în tabele anexă nr. 1 - 34 să primească despăgubirile cuvenite potrivit legii.
Or, autoarea reclamantei nu era „un fost proprietar" al terenului în suprafaţă de 133 m.p. situat în Bucureşti, str. C.M., sector 5, deoarece nu a dobândit niciodată dreptul de proprietate asupra acestui imobil. Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5442/12 iulie 1975 de fostul Notariat de stat al Sectorului 6 Bucureşti, S.I., autoarea reclamantei a dobândit numai dreptul de proprietate asupra construcţiei situată în Bucureşti, str. C.M., sectorul 6, terenul în suprafaţă de 140 mp., trecând în proprietatea statului în temeiul art. 30 alin. 2 din Legea 58/1974.
În plus, legiuitorul a reglementat regimul juridic al terenurilor supuse prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea 58/1974, prin art. 1.4 lit. c) din HG nr. 250/2007: „Cât priveşte ipoteza în care, ulterior înstrăinării, construcţia proprietatea dobânditorului a fost preluată şi mai apoi demolată, acesta din urmă, neavând dreptul/ vocaţia de a obţine titlu de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate, regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămâne supus incidenţei prezentei legi în favoarea persoanei îndreptăţite - proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului".
Prin urmare, instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a prevederilor HG nr. 556/1990 şi a aplicat corect dispoziţiile Legii 10/2001 şi ale art. 1.4 lit. c) din HG nr. 250/2007.
5. Nici această critică nu este fondată. Potrivit cererii „precizatoare şi completatoare a acţiunii introductive", reclamanta a solicitat instanţei să constate că imobilul-teren în suprafaţă de 133 m.p. situat în Bucureşti, str. C.M., sector 5 a fost preluat de stat fără titlu valabil. Această cerere a fost întemeiată în drept pe prevederile Legii 10/200.
Instanţa de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 1 din Legea 10/2001, act normativ pe care a fost întemeiată pretenţia cuprinsă în capătul de cerere menţionat şi a concluzionat în mod corect că, în sistemul acestui act normativ, prezintă relevanţă numai constatarea preluării abuzive a imobilelor ale căror regim juridic este reglementat de Legea 10/2001.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefundat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.P.V. împotriva deciziei nr. 309/ A din 21 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1666/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1660/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
