ICCJ. Decizia nr. 1656/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1656/2012
Dosar nr.317/102/2007
Şedinţa publică din 08 martie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2007 pe rolul Tribunalului Mureş, reclamanta B.M. a chemat în judecată Municipiul Sighişoara prin Primar şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul Legii nr. 10/2001, să dispună anularea dispoziţiei nr. 268 din 23 ianuarie 2007 emisă de pârât, restituirea în natură a suprafeţei de 1.000 m.p. teren neconstruit şi acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 503 m.p., ocupat de construcţii.
Prin sentinţa civilă nr. 622 din 01 aprilie 2010, Tribunalul Mureş a admis în parte contestaţia formulată de B.M., a anulat dispoziţia nr. 268 din 23 ianuarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Sighişoara şi a constatat calitatea petentei de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren intravilan în suprafaţă de 1.529 m.p., înscris iniţial în CF Sighişoara, situat în Sighişoara, str. N.T., judeţul Mureş, transcris apoi în CF Sighişoara;
Tribunalul Mureş a reţinut următoarele:
Imobilul înscris în C.F. Sighişoara, teren intravilan în suprafaţă reală de 1.529 m.p., a aparţinut antecesorilor contestatoarei, fiind preluat de stat prin donaţie, în anul 1965.
Dreptul de proprietate a fost înscris în cartea funciară în favoarea Statului Român, cu drept de administrare operativă în favoarea Întreprinderii Textile 8 martie din Sighişoara. Terenul a fost dezmembrat în mai multe parcele şi transcris în alte cărţi funciare. Pe acest teren a fost edificat un bloc de locuinţe, situat administrativ pe str. N.T., suprafaţa ocupată de construcţie fiind de 503 m.p. Diferenţa de 1.110 m.p. este destinată folosinţei blocului, reprezentând curte, alei de acces, parţial fiind ocupată de construcţii provizorii (garaje ale locatarilor).
Restituirea în natură a imobilului nu este posibilă deoarece pe terenul în cauză s-a edificat un bloc de locuinţă, suprafaţa ocupată de construcţie fiind de 503 m.p., iar diferenţa de teren fiind destinată folosirii normale a imobilului reprezentând curte, alei de acces pietonal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, iar prin Decizia nr. 34/ A din 01 martie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, ca nefundat, apelul formulat.
Instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Cu ocazia judecării apelului, s-au solicitat informaţii suplimentare cu privire la blocul de locuinţe amplasat pe str. N.T. şi s-a dispus efectuarea unei completări la raportul de expertiză. Prin aceste probe, s-a dovedit faptul că, atât în partea din faţă a blocului de locuinţe cât şi în partea din spate, sunt amenajate căi de acces către cele două intrări ale imobilului.
De asemenea, terenul din jurul blocului de locuinţe este afectat de servituţi ca urmare a faptului că, în partea din faţă, sunt amplasate branşamente la reţeaua de canal şi apă. Totodată, este amplasată o conductă de alimentare cu gaz, poziţionată aerian, până la blocul de locuinţe.
Este adevărat că în curtea blocului de locuinţe, au fost ridicate garaje, de către locatari, însă terenul ocupat de aceste garaje are o destinaţie publică fiind folosit de către majoritatea locatarilor.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamanta B.M.
Prin motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează următoarele critici de nelegalitate.
Instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi dispoziţiile. art. 10 pct. 2 din HG nr. 250/2007.
S-a apreciat greşit că suprafaţa de 1000 mp nu este un teren liber. Din nici o probă din dosar nu rezultă că terenul este afectat de servituţi legale şi de amenajări de utilitate publica. Doar în partea din faţă sunt amplasate branşamentele la reţeaua de canal şi apă precum şi o conductă de alimentare cu gaz poziţionată aerian care însă nu pot justifica respingerea cererii reclamantei de restituire a terenului liber. Garajele au fost construite în mod abuziv de către locatari, nu au avut autorizaţie prevăzută de lege şi nici certificat de urbanism.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează greşita aplicare a prevederilor Legii 10/2001 sub aspectul măsurii de restituire în natură a unei părţi din imobilul în litigiu. Faţă de natura controlului judiciar efectuat pe calea recursului şi care este exclusiv una de legalitate, instanţa de recurs urmează a verifica dacă, la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi pe care nu o mai poate reaprecia, s-au aplicat şi interpretat corect aceste dispoziţii legale.
Prevederile art. 9 din Legea 10/2001 consacră, într-adevăr, regula instituită de acest act normativ, şi care se regăseşte şi în cuprinsul art. 1 şi art. 7 din Lege, constând în prevalenţa restituirii în natură a imobilelor al căror regim juridic intră în sfera sa de reglementare.
Însă, de la acest principiu al prevalenţei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada de referinţă a legii, sunt reglementate situaţii, în care, prin excepţie, restituirea bunului nu poate fi dispusă decât sub forma măsurilor reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii sau în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale.
Una dintre aceste situaţii de excepţie este cea prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea 10/2001 potrivit cu care „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate abuziv s/au edificat construcţii autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent".
Punctul 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250 din 07 martie 2007, prevede că sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale" are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, amenajări de spaţii verzi, precum şi grădini publice, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituţile legale cât şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Din perspectiva acestor norme legale, prezenţa (reţinută de instanţa de apel pe baza probelor administrate în cauză şi care nu mai pot fi reapreciate în calea de atac a recursului, faţă de prevederile art. 304 C. proc. civ.) a unor căi de acces către cele două intrări ale imobilului, a unor branşamente la reţeaua de canal şi apă şi a unei conducte de alimentare cu gaz, face imposibilă restituirea în natură a suprafeţei solicitate, constituindu-se în utilităţi publice care, în condiţiile art. 10 alin. (3) din Legea 10/2001, înlătură posibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 1.000 m.p.
Respingerea cererii de restituire în natură a terenului în litigiu nu împiedică însă accesul reclamantei la beneficiul celorlalte măsurii reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 în cadrul procedurii pe care a declanşat-o prin formularea notificării.
Înalta Curte reţine totodată că prezenţa utilităţilor publice menţionate împiedică restituirea în natură a imobilului, independent de existenţa pe teren a unor garaje, astfel încât susţinerile formulate prin motivele de recurs prin care se arată că aceste construcţii nu împiedică restituirea în natură a terenului, nu vor mai fi analizate de instanţa de recurs.
Prin urmare, constatând că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea 10/2001 în raport de situaţia de fapt reţinută, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ce nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva deciziei nr. 34/ A din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 166/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 162/2012. Civil. Constatare nulitate act... → |
|---|
