ICCJ. Decizia nr. 1666/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1666/2012
Dosar nr.48617/3/2009
Şedinţa publică din 08 martie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09 decembrie 2009, pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul B.S.P. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul Legii 221/2009, să constate caracterul politic al arestării abuzive timp de 11 luni şi 10 zile, pentru infracţiunea de uneltire contra orânduirii sociale, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 127.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în urma măsurii politice a arestării abuzive şi, totodată, să dispună obligarea pârâtului la plata aceleiaşi sume pentru prejudiciul moral afectiv suferit în urma măsurii administrative cu caracter politic a exmatriculării abuzive în anii 1957-1962 de la Facultatea de Medicină din Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1468 din 04 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte cererea reclamantului, a constatat caracterul politic al măsurii arestării reclamantului în perioada 07 iulie 1948 - 17 iunie 1949 şi a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 euro în echivalent lei, calculat la cursul B.N.R din ziua plăţii cu titlu de despăgubiri civile către reclamant.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că arestarea reclamantului are caracter politic, deoarece infracţiunea pentru care a fost învinuit pe nedrept face parte din categoria celor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 221/2009.
În privinţa cuantumului despăgubirilor, tribunalul a reţinut pe de o parte că reclamantul a beneficiat de măsuri reparatorii după anul 1990 în baza Decretului Lege nr. 118/1990, iar pe de altă parte, că în cauză sunt incidente dispoziţiile OUG nr. 62/2010 prin care se stabileşte că suma maximă a despăgubirilor ce se pot acorda persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic este de 10.000 euro.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Prin Decizia nr. 385/ A din 07 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant şi a admis apelurile formulate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi de apelantul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. A schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins, ca nefondată, cererea privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Curtea de Apel a reţinut că pe parcursul judecării dosarului în faţa primei instanţe, Legea nr. 221/2009 a fost modificată şi completată prin OUG nr. 62/2010.
Astfel, art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost modificat prin art. I pct. 1 din OUG nr. 62/2010. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1354/2010, a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 din OUG nr. 62/2010 sunt neconstituţionale, iar prin Decizia nr. 1358/2010 a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a)) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale.
Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Litera a) din articolul 5 al Legii 221/2009, care constituia temeiul de drept al introducerii acţiunii, nu mai există deoarece textul legal s-a declarat neconstituţional conform celor arătate mai sus.
În speţă se aplică legea în forma dobândită după declararea neconstituţionalităţii, chiar dacă această declarare s-a petrecut în cursul procesului. Raportul juridic dedus judecaţii în curs are caracterul unei fapte în desfăşurare (facta pendentia), astfel că „legea nouă" (forma legii după data de la care Decizia de neconstituţionalitate produce efecte), se aplică în virtutea principiului aplicării imediate a legii civile.
Având în vedere că actualul cadru legal nu mai permite acordarea despăgubirilor morale, în condiţiile fostei litere a de la art. 5 alin. (1), nici pentru condamnări politice, nici pentru măsuri administrative cu caracter politic, instanţa de apel a constatat că pretenţiile apelantei reclamante în sensul măririi cuantumului daunelor morale nu pot fi primite.
Susţinerile apelantei reclamante conform cărora instanţele ar trebui să de eficienţă prevederilor Convenţiei sunt în principiu adevărate, dar ele sunt pertinente şi aplicabile doar atunci când o normă de drept intern (în vigoare) contravine principiilor statuate prin convenţie. Dimpotrivă, atunci când o normă de drept intern a fost declarată neconstituţională ea nu mai există şi prin urmare nu se mai poate pune problema înlăturării sau interpretării ei în sensul prevederilor din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Actuala ordine constituţională din România nu permite judecătorului să aplice o normă legală declarată neconstituţională pentru că altfel s-ar nesocoti principiul separaţiei puterilor în stat. Raţionamentele ce stau la baza hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti trebuie plasate exclusiv în plan juridic.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamantul B.S.P.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Curtea de Apel a constatat că încetarea efectelor dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009 duce la lipsirea de suport legal a cererii reclamantului, hotărârea pronunţată încălcând principiul referitor la neretroactivitatea legii civile noi.
Drepturile reclamantului s-au născut la momentul reţinerii nelegale şi al exmatriculării şi nu la momentul adoptării Legii 221/2009, iar raportul juridic care a dat reclamantului posibilitatea să acţioneze a fost pe deplin constituit în momentul intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009.
Instanţa de apel a încălcat legislaţia europeană şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, atunci când constatat că nu se poate reţine în favoarea reclamantului nici măcar existenţa unei speranţe legitime, aşa cum acest concept este definit şi reglementat prin art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Se mai arată că, prin Decizia recurată, au fost nesocotite dispoziţiile art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, art. 14 şi art. 1 al Protocolului nr. 12 adiţional la Convenţie.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi a stabilit că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Înalta Curte a reţinut că prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010) Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naştere unor raporturi juridice în conţinutul cărora intră drepturi de creanţă în favoarea anumitor categorii de persoane (foşti condamnaţi politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanţă, hotărârea pronunţată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituţionalitate nu exista o astfel de statuare, cel puţin definitivă, din partea instanţei de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, efectele deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale nu pot fi ignorate şi ele trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
În consecinţă, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Potrivit art. 3307 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluţionarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1.
Cum Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, în baza textului de lege menţionat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată şi urmează a fi avută în vedere în soluţionarea prezentului litigiu.
Înalta Curte constată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care instanţa de control constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale, a fost publicată în M. Of. nr. 761/15 noiembrie 2010.
La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunţase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin urmare, în aplicarea deciziei în interesul Legii nr. 12/2011, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamantul şi-au întemeiat pretenţiile deduse judecăţii, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluţionarea cauzei de faţă.
Faţă de dezlegarea cuprinsă în Decizia în interesul Legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp al deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale şi de prevederile art. 3307 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susţinerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acţiunii şi pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleaşi argumente, reclamantul invocă principiul neretroactivităţii legii.
Aplicarea dispoziţiilor art. 329-3307 C. proc. civ. nu înseamnă încălcarea principiului egalităţii părţilor în faţa justiţiei deoarece prin pronunţarea unei decizii în interesul legii se asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti tocmai în scopul obţinerii unui tratament juridic egal al părţilor.
Tot astfel, pentru considerentele anterior expuse, reţinute în cuprinsul deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţate de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, referitoare la efectele în timp al deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale şi de prevederile art. 3307 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susţinerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea normelor comunitare menţionate.
Totodată, potrivit considerentelor aceleiaşi decizii în interesul legii, în temeiul Legii nr. 221/2001 nu s-au născut drepturi direct, în patrimoniul persoanelor, ci drepturi care trebuie stabilite de instanţă, hotărârea pronunţată urmând să aibă efecte constitutive. Prin urmare, dacă la momentul pronunţării deciziei de neconstituţionalitate nu exista o hotărâre cel puţin definitivă, din partea instanţei de judecată, prin care aceste drepturi să fie stabilite, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţile Cetăţeneşti.
Or, în cauză, reclamantul nu beneficia de o hotărâre judecătorească definitivă la data publicării deciziilor Curţii Constituţionale, astfel încât sunt nefondate criticile formulate prin motivele de recurs privind nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţile Cetăţeneşti.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.S.P. împotriva deciziei nr. 385/ A din 07 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1667/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1662/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
