ICCJ. Decizia nr. 1709/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1709/2012
Dosar nr.39595/3/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 07 octombrie 2009, reclamantul S.N.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să se constate caracterul politic al condamnării sale în baza sentinţei penale nr. 190/20 aprilie 1960 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti şi să se dispună obligarea pârâtului la plata de daune morale, în cuantum de 840.000 euro, pentru prejudiciului moral cauzat prin această condamnare.
Prin sentinţa civilă nr. 429 din 29 martie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis, în parte, acţiunea şi în consecinţă:
- a constatat că are de drept caracter politic condamnarea reclamantului dispusă prin sentinţa penală nr. 190/20 aprilie 1960 a Tribunalului Militar Bucureşti, pentru care acesta a fost deţinut în perioada 04 iulie 1959 - 18 aprilie 1964;
- l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului despăgubiri în cuantum de 55.000 euro (echivalent în lei la cursul B.N.R. din data plăţii), pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost arestat la data de 4 iulie 1959 (mandat de arestare nr. 807 din 6 iulie 1959 şi ordonanţă de punere sub învinuire din 24 iulie 1959), iar prin sentinţa penală nr. 190 din 20 aprilie 1960 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti a fost condamnat la 16 ani de muncă silnică şi 8 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru „crima de uneltire contra ordinei sociale".
În considerentele hotărârii de condamnare s-a reţinut că reclamantul împreună cu ceilalţi inculpaţi au activat în cadrul organizaţiei legionare din oraşul Slănic, deţinând funcţii de răspundere, dovedind un fanatism caracteristic organizaţiilor de tip fascist, intensificându-şi activitatea legionară clandestină împotriva regimului democrat popular, în special după 23 august 1944.
S-a mai reţinut în legătură cu reclamantul că în anul 1945, după ce s-a întors de pe front, acesta şi-a reluat vechile legături cu legionarii cunoscuţi din activitate şi din detenţia din lagărul de la Târgul-Jiu, informându-se reciproc referitor la ştirile politice interne şi internaţionale şi comentând duşmănos măsurile şi hotărârile luate de regimul democrat popular, elogiind totodată elementele legionare.
Condamnarea reclamantului în baza sentinţei penale nr. 190/1960 are de drept caracter politic, conform art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, întrucât a fost pronunţată în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie1989, pentru faptele prevăzute în art. 209 C. pen.
Tribunalul a apreciat că, în speţă, nu este aplicabil art. 7 din Legea nr. 221/2009, din probele administrate în cauză şi chiar din expunerea motivelor hotărârii de condamnare rezultând că atitudinea reclamantului (ţăran cu gospodărie mică, decorat pentru participarea sa la al doilea război mondial), anterior condamnării, nu a fost una de promovare a concepţiilor sau doctrinelor rasiste şi xenofobe, ci doar de exprimare a unor opinii şi simpatii personale care se circumscriu libertăţii de exprimare de care trebuie să se bucure fiecare individ.
În stabilirea întinderii despăgubirilor cuvenite reclamantului în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, s-a avut în vedere perioada executării pedepsei (4 ani, 9 luni şi 15 zile), consecinţele negative suportate în plan fizic şi psihic de reclamant ca urmare a condamnării, dar şi măsurile reparatorii de care acesta a beneficiat deja în baza Decretului-lege nr. 118/1990, apreciindu-se, în raportat de aceste criterii, că suma de 55.000 euro asigură reclamantului o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral încercat.
Împotriva sentinţei au declarat apel, în termen legal, ambele părţi, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 299/ A din 17 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul reclamantului şi a admis apelurile pârâtului şi Ministerului Public, dispunând schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul că a respins cererea privind acordarea de daune morale, ca nefondată şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut lipsa de temei legal a cererii de acordare de daune morale, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, aplicabilă în speţă în raport de dispoziţiile art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie şi art. 31 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de ambele părţi.
Recurentul - reclamant a invocat greşita aplicare, în cauză, a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, susţinând că acesta nu se poate aplica proceselor aflate în curs de soluţionare la data publicării ei, astfel că el este îndreptăţit, pe temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2001, la daune morale în cuantumul solicitat prin acţiune.
Recurentul-pârât a criticat Decizia curţii de apel sub aspectul menţinerii dispoziţiei din sentinţa de fond referitoare la constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului, susţinând că reclamantul nu a suferit o condamnare cu caracter politic de drept, deoarece fapta pentru care a fost condamnat nu se încadrează în cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Recursul declarat de pârât este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 190 din 20 aprilie 1960 a Tribunalului Militar Bucureşti (filele 31-55 dosar fond), reclamantul S.N.G. a fost condamnat la 16 ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică, cu confiscarea totală a averii, pentru crima de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută şi pedepsită de art. 209 pct. 1 C. pen., reţinându-se, în concret, în sarcina sa că a desfăşurat activitate legionară.
Astfel, în considerentele hotărârii de condamnare s-a reţinut că S.N.G. a fost legionar din anul 1940, că în anul 1942 a fost arestat pentru activitate legionară şi internat în lagărul Tg. Jiu, unde a continuat activitatea de îndoctrinare în vederea menţinerii moralului şi poziţiei legionare, iar în anul 1945, după întoarcerea de pe front, şi-a reluat vechile legături cu legionarii cunoscuţi din activitate şi detenţie, cu care a continuat în anii care au urmat activitatea de propagandă legionară, în sensul că a ţinut legătura de la om la om în vederea menţinerii moralului legionar şi a comentat evenimentele interne şi internaţionale în mod defavorabil regimului democrat-popular din ţară.
Împrejurarea că, condamnarea reclamantului s-a dispus pentru una dintre faptele enumerate în art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 (art. 209 C. pen. din 1936, republicat, cu modificările şi completările ulterioare) nu atrage în mod automat calificarea condamnării ca având caracter politic, în acest scop dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 221/2009 impunându-se a fi corelate cu cele ale art. 7 al legii.
Conform art. 7, „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii şi persoanelor condamnate pentru că au desfăşurat o activitate de promovare a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor rasiste şi xenofobe, precum ura sau violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie".
Rezultă că, art. 7 din Legea nr. 221/2009 este o normă de excepţie, care reglementează situaţiile în care este exclusă aplicarea prevederilor legii, prin raportare la motivul pentru care s-a dispus condamnarea.
Aşadar, în reţinerea caracterului politic al unei condamnări din perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este determinant motivul pentru care s-a dispus condamnarea, nu doar temeiul de drept al condamnării.
În speţă, conform celor anterior arătate, condamnarea reclamantului s-a dispus pentru activitatea legionară desfăşurată de acesta.
Or, mişcarea legionară a fost, în esenţă, o organizaţie de tip paramilitar terorist, de orientare naţionalist fascistă, cu caracter mistic religios, violent anticomunist, dar, printre altele, şi antisemit.
Ca atare, raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 221/2009, condamnarea pentru activitatea legionară nu intră în sfera de aplicare a acestei legi.
În consecinţă, faţă de motivul pentru care reclamantul a fost condamnat, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 221/2009, incidenţa acestei legi este exclusă în cauza de faţă, activitatea legionară neputând fundamenta dreptul la despăgubiri în condiţiile actului normativ în discuţie.
Altfel spus, nu se poate considera că, condamnarea reclamantului pentru activitatea desfăşurată în regimul trecut are caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009 şi, pe cale de consecinţă, nu îi dă dreptul la măsurile reparatorii stabilite de această lege, cererea sa de chemare în judecată, întemeiată pe prevederile Legii nr. 221/2009, fiind astfel neîntemeiată.
Având în vedere aceste considerente, urmează a se reţine că, în mod nelegal, cu ignorarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 221/2009, curtea de apel a menţinut soluţia din sentinţa de fond privind constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului.
Aşa fiind, recursul pârâtului, prin care s-a contestat această soluţie, va fi admis pe temeiul art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecinţa că Decizia recurată va fi modificată în parte, în sensul că sentinţa de fond se va schimba în tot, urmând a se respinge şi cererea de constatare a caracterului politic al condamnării reclamantului, iar menţiunea din decizie cu privire la menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei (care viza tocmai soluţia dată acestei cereri) va fi înlăturată; celelalte dispoziţii ale deciziei, referitoare la admiterea apelurilor pârâtului şi Ministerului Public şi, respectiv, respingerea apelului reclamantului vor fi menţinute.
Recursul declarat de reclamant este nefondat.
Recurentul-reclamant pretinde că este îndreptăţit la daune morale pe temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, pentru că deşi respectivul text de lege a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, această decizie nu este aplicabilă în cauză.
Chestiunea efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată la data publicării ei este însă subsecventă stabilirii incidenţei, în cauză, a Legii nr. 221/2009.
Or, potrivit celor reţinute în analiza recursului pârâtului, incidenţa Legii nr. 221/2009 este exclusă în prezenta cauză, raportat la art. 7 din această lege, astfel că nu se mai pune problema aplicabilităţii deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, a cărei premisă este guvernarea raportului juridic dedus judecăţii de dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
În consecinţă, criticile prin care recurentul-reclamant contestă aplicabilitatea, în cauză, a deciziei Curţii Constituţionale susmenţionate nu se mai impun a fi analizate, soluţia de respingere a cererii privind acordarea daunelor morale, pronunţată în apel, fiind justificată de inaplicabilitatea, în cauză, a Legii nr. 221/2009, potrivit art. 7 din acest act normativ, sens în care se va înlocui motivarea din Decizia recurată.
Pentru aceste considerente, recursul reclamantului va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 299/ A din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în parte Decizia recurată, în sensul că schimbă în tot sentinţa civilă nr. 429 din 29 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Respinge şi cererea de constatare a caracterului politic al condamnării reclamantului dispusă prin sentinţa nr. 190 din 22 aprilie 1960 de Tribunalul Militar Bucureşti şi pentru care acesta a fost reţinut în perioada 04 iulie 1959 - 18 aprilie 1964.
Înlătură menţiunea din decizie cu privire la menţinerea restului dispoziţiilor din sentinţă.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.N.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 171/2012. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 170/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
