ICCJ. Decizia nr. 1696/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1696/2012
Dosar nr.3113/40/2010
Şedinţa publică din 9 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 30 aprilie 2010, reclamanta F.S. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Botoşani prin Primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa acesta să fie obligat la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc la valoarea de piaţă în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză, prin înlăturarea procedurii de restituire prevăzută de Legea nr. 247/2005.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că, la data de 21 mai 2006, i s-a eliberat dispoziţia nr. 1746 din 31 mai 2006 de către Primarul Municipiului Botoşani prin care s-a propus acordarea de despăgubiri către F.P., F.E. şi F.S. pentru suprafaţa de 767 m.p., teren situat în Botoşani, str. C.N.
A mai susţinut reclamanta că din anul 2006 şi până în prezent, toate instituţiile statului obligate a finaliza procedura de acordare a despăgubirilor au tergiversat soluţionarea cauzei, inclusiv Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, astfel încât, nerestituirea terenului şi lipsa oricărei despăgubiri, constituie o ingerinţă în dreptul său la respectarea bunurilor, care în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, vizează inclusiv creanţele al căror titular demonstrează că acestea au bază suficientă în dreptul intern şi în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puţin o speranţă legitimă la reparaţie efectivă.
A mai arătat că, în prezent Fondul Proprietatea nu a fost înregistrat la C.N.V.M. fiind încălcată obligaţia prevăzută de art. 7 alin. (2), Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Pârâtul Municipiul Botoşani prin Primar a formulat întâmpinare la acţiunea promovată, invocând excepţiile referitoare la lipsa competenţei materiale a tribunalului în soluţionarea cauzei şi lipsa calităţii procesuale pasive a Municipiului Botoşani.
Prin sentinţa civilă nr. 2444 din 22 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia civilă, au fost respinse excepţiile de necompetenţă materială a tribunalului şi cea a lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă în daune formulată de reclamanta F.S..
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În legătură cu excepţia necompetenţei materiale a tribunalului invocată de pârât, instanţa de fond a constatat că aceasta nu este întemeiată întrucât cadrul procesual a fost determinat de reclamantă, iar daunele solicitate depăşesc 5 miliarde lei vechi.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, instanţa de fond a reţinut că pârâtul justifică calitatea procesuală pasivă, apreciată în contextul speţei şi în funcţie de temeiurile de drept invocate.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanta deţine deja o dispoziţie emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care i s-a stabilit dreptul la despăgubiri în echivalent pentru terenul în litigiu, că Decizia şi documentaţia au fost înaintate către A.N.P.R., astfel încât la acest moment nu mai există temei pentru a obliga pârâtul la o nouă despăgubire.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta F.S. criticând-o ca netemeinică şi nelegală întrucât prima instanţă nu a analizat fondul cauzei, deoarece a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 247/2005, deşi a solicitat ca cererea să-i fie analizată făcând abstracţie de acest act normativ.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 44 din 1 martie 2011, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta F.S. reţinând în considerentele deciziei următoarele argumente:
Reclamanta a investit instanţa cu soluţionarea unei cereri având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea de măsuri reparatorii, în echivalent bănesc, la valoarea de piaţă a imobilului, în cuantumul stabilit prin expertiza dispusă şi efectuată în cauză.
A mai reţinut instanţa de apel, că prin dispoziţia nr. 1746 din 31 mai 2006, a fost recunoscut dreptul reclamantei de a fi despăgubită pentru terenul în suprafaţă de 767 m.p., situat în Municipiul Botoşani, C.N., urmând ca prin procedura specială, Comisia Centrală să stabilească cuantumul despăgubirilor.
În aceste condiţii, având deja un drept recunoscut în baza legii speciale, reclamanta nu mai poate solicita recunoaşterea aceloraşi pretenţii şi pe calea dreptului comun, această împrejurare conducând la obţinerea de către reclamantă a unei duble reparaţii pentru un singur prejudiciu.
Această perspectivă este cu atât mai conturată, cu cât acţiunile emise de Fondul Proprietatea, în procedura specială de care a uzat reclamanta, sunt tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti începând cu data de 25 ianuarie 2011.
Critica reclamantei referitoare la faptul că prima instanţă a analizat cererea prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, a fost respinsă ca neîntemeiată, cât timp, în considerentele hotărârii atacate se reţine că, pe calea dreptului comun, nu există niciun temei de drept şi niciun raport obligaţional în baza căruia pârâtul să fie obligat la plata despăgubirilor solicitate în acţiune.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta F.S. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele critici de nelegalitate.
Motivarea instanţei de apel că ar solicita o dublă reparaţie nu este întemeiată întrucât prin cererea de chemare în judecată a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc, conform raportului de expertiză, prin înlăturarea procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 247/2005, care a condus la tergiversarea soluţionării cauzei timp de 6 ani.
A mai susţinut recurenta - reclamantă că instanţa de apel a soluţionat cauza în baza unor motive străine de natura pricinii şi cu aplicarea greşită a legii, întrucât a arătat că Fondul Proprietatea nu era înregistrat la C.N.V.M. fiind încălcată obligaţia prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, astfel că a solicitat să se facă aplicarea directă a dispoziţiilor comunitare referitoare la proprietatea privată.
În continuare, recurenta - reclamantă a făcut trimitere la practica judiciară, depusă în motivarea acţiunii, respectiv acţiunea formulată de „P.A.".
În raport cu cele expuse, recurenta - reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi în rejudecare să-i fie admisă acţiunea aşa cum a fost formulată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs şi având în vedere normele de drept incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aceasta nu poate fi primită, întrucât Decizia este amplu şi temeinic motivată, răspunzând tuturor motivelor de apel şi făcând consideraţii argumentate cu privire la situaţia de fapt şi textele incidente în cauză.
Din lecturarea considerentelor deciziei atacate nu rezultă că hotărârea ar cuprinde aspecte contradictorii şi străine de natura pricinii cum greşit susţine recurenta – reclamantă.
În fine, nici critica referitoare la nelegalitatea deciziei sub aspectul înlăturării procedurii instituite de Legea nr. 247/2005 – Titlul VII şi a nefuncţionalităţii Fondului Proprietatea, nu este fondată.
Legea nr. 247/2005 a scindat în două procedura administrativă de acordare a măsurilor reparatorii, în sensul că, în faţa unităţii deţinătoare se emite doar decizie sau dispoziţie prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar ulterior la Comisia Centrală se stabileşte valoare finală a despăgubirilor şi se emite titlul de despăgubiri.
Or, Decizia emisă de Comisia Centrală este supusă cenzurii instanţei de contencios administrativ.
În speţă, întreaga documentaţie împreună cu dispoziţia nr. 1746 din 31 mai 2006 se află la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel încât recurenta nu mai poate pretinde să-i fie emisă o nouă dispoziţie.
Este adevărat că în mai multe cauze împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că Fondul Proprietatea este nefuncţional, dar începând cu data de 25 ianuarie 2011, acţiunile emise de Fondul Proprietatea sunt tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, astfel încât acesta a devenit funcţional.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat în cauză va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta F.S. împotriva deciziei civile nr. 44 din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1698/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 169/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
