ICCJ. Decizia nr. 170/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 170/2012
Dosar nr. 2705/109/2008
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 380/ CM din 23 februarie 2009, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis în parte acţiunea completată şi precizată formulată de reclamantul T.S. şi a obligat pe pârâta SC O.M.V. SA la plata către reclamant a drepturilor salariale, reprezentând prima de Paşti şi Crăciun, pentru perioada 31 iulie 2005 – 10 aprilie 2006, precum şi a drepturilor reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, cuvenite pentru aceeaşi perioadă, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Prin aceeaşi hotărâre, a fost respinsă cererea reclamantului privind acordarea a patru salarii compensatorii, precum şi a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC O.M.V. SA.
La termenul din 16 februarie 2010, recurenta - pârâtă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi 282 C. muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, susţinând că ar fi contrare următoarelor dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 9, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) şi art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.
Prin încheierea din 16 martie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de pârâtă.
În pronunţarea acestei soluţii, curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a fost invocată de către SC O.M.V. SA, care este parte în cauză, că excepţia se referă la dispoziţii din legi (Legea nr. 53/2003, Legea nr. 168/1999 şi Legea nr. 54/2003) şi că respectivele dispoziţii legale nu au fost declarate ca neconstituţionale prin vreo decizie a Curţii Constituţionale, astfel că, sub toate aceste aspecte, excepţia este admisibilă.
Curtea a apreciat însă că nu este îndeplinită condiţia ca dispoziţiile din lege apreciate ca fiind neconstituţionale să aibă legătură cu prezenta cauză.
Astfel, cadrul procesual a fost stabilit între reclamantul T.S. şi pârâta SC P. SA
Sindicatul din care face parte reclamantul nu este parte în acest dosar, el nefiind chemat în judecată de către pârâtă prin nici una dintre formele prevăzute de Codul de procedură civilă: ca pârât sau intervenient forţat (cerere de chemare în judecată a altei persoane, cerere de chemare în garanţie), iar declararea ca neconstituţionale a celor patru dispoziţii legale în acest moment nu ar avea nici o înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme, aşa cum am arătat mai sus, sindicatul nu a fost introdus în prezenta cauză de către recurenta-pârâtă. Aşadar, soluţia ce ar fi pronunţată în cauză de către instanţă nu ar fi influenţată în nici un fel de soluţia dată de Curtea Constituţională excepţiei invocate de recurentă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta SC O.M.V. SA
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la data de 23 martie 2010.
La termenul de la 12 noiembrie 2010, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu s-au prezentat la strigarea cauzei şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă, iar la 23 noiembrie 2011, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 13 ianuarie 2012 când, instanţa a invocat excepţia perimării recursului.
Analizând cu prioritate această excepţie, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata şi din oficiu.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.
În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 12 noiembrie 2010, stabilit pentru soluţionarea recursului şi, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părţi nu a cerut judecarea în lipsă.
Din verificarea actelor dosarului reiese că până, la data de 12 noiembrie 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii.
Reţinând că în cauză sunt întrunite condiţiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi constatând că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată şi din oficiu de instanţă, faţă de dispoziţiile art. 252 alin. (1) teza I din acelaşi cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de pârâta SC O.M.V. SA împotriva încheierii de şedinţă din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1709/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1705/2012. Civil → |
|---|
