ICCJ. Decizia nr. 1698/2012. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1698/2012
Dosar nr.10193/55/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Arad la data de 29 iulie 2009, reclamanta SC T.O.P. SA Arad a chemat în judecată pârâţii G.R. şi S.F. solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului de ordinul 1 la plata sumei de 17.364,50 RON reprezentând cuantumul prejudiciului creat de către acesta în patrimoniul reclamantei, sumă la care se adaugă foloase nerealizate calculate la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, până la data plăţii efective, obligarea pârâtei 2 la plata sumei de 13.394,5 RON reprezentând cuantumul prejudiciului creat în patrimoniul reclamantei, sumă la care se adaugă foloase nerealizate calculate la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâtul G.R., fost administrator şi director general al reclamantei, a încheiat la data de 19 mai 2000 cu SC A.R. SA - sucursala Arad, pe o perioadă de 4 ani, poliţa de asigurare facultativă a managerului pentru cazurile de accidente, pentru suma asigurată de 10.000 RON, prima anuală de asigurare fiind de 2.532,50 RON, urmând a fi achitată anticipat, cu începere de la 1 mai 2000, timp de 4 ani, beneficiari ai sumelor rezultate din acest contract fiind G.R., SC T.O.P. SA Arad pentru răscumpărări şi pierderi venituri precum şi pârâtul G.R. la expirarea poliţei.
Primele de asigurare în sumă totală de 10.230,50 RON au fost achitate de societatea reclamantă.
Prin declaraţia de asigurare, dată şi semnată de G.R. în baza căreia s-a încheiat poliţa de asigurare, acesta s-a desemnat pe sine ca beneficiar al sumei asigurate, la expirarea contractului, producându-se în patrimoniul reclamantei o pagubă.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, emisă la data de 17 ianuarie 2008, în Dosarul nr. 1499/P/2007.
Prin aceeaşi sentinţă de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în sumă de 1.000 RON, s-a constatat, în aceeaşi modalitate, săvârşirea faptei prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. în ceea ce o priveşte pe pârâta de ordin 2, care a condus la încălcarea nelegală a sumei de 3.323 RON.
A mai arătat reclamanta că, cei doi pârâţi nu au atacat ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală.
Prin sentinţa civilă nr. 9858 din 10 noiembrie 2009 Judecătoria Arad a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe în soluţionarea acţiunii formulată de reclamanta SC T.O.P. SA Arad, dispunând trimiterea cauzei spre soluţionare Tribunalului Arad.
Tribunalul Arad, prin sentinţa civilă nr. 1244 din 29 iunie 2010, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Arad pentru soluţionarea cauzei şi a declinat în favoarea Judecătoriei Arad competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta SC T.O.P. SA Arad.
Constatând că s-a ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat instanţei în drept să hotărască asupra acestuia, Curtea de Apel Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:
În concret, în speţa de faţă, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 66/1993, privind contractul de management, întrucât pârâtul G.R. exercita atribuţiile de administrator unic al societăţii în temeiul OUG nr. 49/1999, privind administrarea companiilor societăţilor naţionale, a societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, prevederi completate cu cele ale Legii nr. 31/1990 republicată, fiind pe de altă parte necontestat că poliţele de asigurări depuse la dosar sunt încheiate la 19 mai 2000, când era în vigoare OUG nr. 49/1999 (respinsă prin Legea nr. 136 din 21 iulie 2000).
Potrivit art. 1 alin. (1) din această ordonanţă, administrarea companiilor la care statul era acţionar majoritar, precum şi a regiilor autonome de interes naţional sau local se făcea de către persoanele fizice române ori străine în baza unui contract de administrare, iar potrivit art. 3 prevederile OUG nr. 49/1999 se completau cu cele referitoare la administratori prevăzute în Legea nr. 31/1990.
S-a mai reţinut şi faptul că, pârâtul G.R. a încheiat cu reclamanta contractul de administrare nr. 338 din 21 martie 2000 în baza Legii nr. 31/1990, contract ce a avut ca obiect încredinţarea de către SC T.O.P. SA a organizării şi gestionării activităţii sale pârâtului de ordin 1 în calitate de administrator, acesta urmând să primească o indemnizaţie pentru activitatea sa.
Faţă de cele expuse, tribunalul a constatat că raportul dintre cele două părţi la momentul încheierii contractului de asigurare nu era unul de muncă, ci unul guvernat de Legea nr. 31/1990, republicată.
În consecinţă, tribunalul a reţinut că acţiunea reclamantei este întemeiată pe pretinsul fapt ilicit al pârâţilor, altfel spus, temeiul răspunderii pârâţilor nu este contractul ci delictul.
Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 18 din 8 octombrie 2010 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect acţiunea civilă a reclamantei SC T.O.P. SA Arad, împotriva pârâţilor G.R. şi S.F. în favoarea Judecătoriei Arad, reţinând în considerentele sentinţei următoarele argumente:
În cauză, prejudiciul pretins de reclamantă a fost cauzat printr-o infracţiune, faptă ilicită, care nu are legătură cu contractul individual de muncă şi pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală de către procuror pentru infracţiunea prevăzută de art. 2151 C. pen., apreciindu-se că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Chiar dacă nu s-a dispus trimiterea în judecată, este antrenată răspunderea civilă delictuală şi nu răspunderea patrimonială, fiind incidente dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâţii G.R. şi S.F. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au susţinut următoarele critici de nelegalitate:
Sumele pretinse prin acţiunea formulată de reclamantă sunt rezultate în urma unor relaţii de muncă, potrivit art. 283 lit. c) C. muncii, nefiind vorba de o răspundere civilă delictuală.
Că, potrivit art. 270 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
În motivarea sentinţei s-a reţinut în mod eronat că şi „prejudiciul pretins de reclamantă a fost cauzat printr-o infracţiune", … deoarece prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ din 17 ianuarie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a apreciat că s-a adus o minimă atingere valorilor apărate de legea penală şi că faptele comise nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Au mai susţinut că poliţele de asigurare se numesc „asigurarea facultativă a managerilor pentru cazuri de accidente", deci au fost încheiate în virtutea relaţiilor de muncă avute cu reclamanta.
Recurenţii - pârâţi au mai arătat că, instanţa a depăşit cadrul legal cu care a fost investită prin concluzii, atunci când a reţinut că „aceeaşi faptă a condus şi la încasarea nelegală pe seama fondurilor reclamantei" deşi a fost învestită să judece doar conflictul negativ de competenţă.
Faţă de cele expuse, recurenţii - pârâţi au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi stabilirea competenţei în favoarea Tribunalului Arad.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Obiectul prezentei acţiuni îl constituie obligarea pârâtului G.R. la plata sumei de 17.364,50 RON şi a pârâtei S.F. la plata sumei de 13.394,5 RON, la care se adaugă foloasele nerealizate
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că prin Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ din 17 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, s-a reţinut că, pârâtul G.R. şi S.F. (director, respectiv contabil şef la SC T.O.P. SA) şi-au însuşit suma asigurată şi excedentul plătit de către asigurător în cuantum de 17.234 RON şi respectiv 13.323 RON, deşi ratele de primă potrivit poliţei de asigurare au fost achitate de reclamantă.
Raportat la atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală şi la conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, s-a apreciat de către parchet că fapta învinuiţilor (pârâţii din acţiune) nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii prevăzute de art. 2151 alin. (1) C. pen., respectiv delapidare.
Ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală a reclamanţilor nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, însă, în aplicarea art. 998 şi 999 C. civ., indiferent de împrejurarea că fapta este ori nu infracţiune, ori a fost săvârşită cu intenţie sau din culpă, răspunderea este în principiu, aceeaşi.
De aceea, simpla culpă, alături de celelalte condiţii, este suficientă pentru angajarea răspunderii delictuale.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă este determinată de incidenţa dispoziţiilor privind răspunderea civilă delictuală şi nu a celor care reglementează răspunderea contractuală, cum greşit susţin recurenţii - pârâţi.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii nu au formulat în concret nici o critică referitoare la calitatea argumentării sentinţei atacate, respectiv existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Deşi recurenţii au invocat şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic. În consecinţă în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii G.R. şi S.F. împotriva sentinţei civile nr. 18 din 8 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1705/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1696/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
