ICCJ. Decizia nr. 1819/2012. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1819/2012
Dosar nr. 4368/1/2011
Şedinţa publică din 13 martie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23 mai 2011, contestatorii D.N., M.A., S.M., D.C. şi D.M. au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 5763 din 02 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
În motivarea cererii, contestatorii au susţinut că soluţia instanţei de recurs se întemeiază pe erori materiale, că datele cuprinse în motivarea deciziei sunt eronate faţă de situaţia reală, fiind potrivnice situaţie de fapt şi de drept dedusă judecăţii, cât şi probelor din proces, ceea ce duce la concluzia certă că instanţa învestită a soluţionat cauza fără a lua în calcul datele reale şi corecte precizate de recurenţii-reclamanţi prin acţiune.
De asemenea, contestatorii au arătat că instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de recurs, respectiv asupra primului motiv de recurs hotărârea cuprinde motive contradictorii - art. 304 alin. (7) teza a II-a.
La termenul de judecată din 13 martie 2012, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii contestaţiei în anulare pentru lipsa semnăturii şi, având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate această excepţie.
Potrivit art. 133 alin. (1) C. proc. civ. „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă";.
În speţă, contestaţia în anulare formulată de contestatori nu este semnată, astfel că, în condiţiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ., aceştia au fost citaţi pentru termenul de judecată din 13 martie 2012 cu menţiunea semnării contestaţiei în anulare, sub sancţiunea prevăzută de lege - anularea cererii.
Contestatorii nu şi-au îndeplinit această obligaţie până la termenul din 13 martie 2012, deşi au fost înştiinţaţi prin citaţie despre obligaţia ce le revenea, conform menţiunii de pe dovezile de citare aflate la dosar, ce poartă semnătura de primire a mandatarului D.M.
Ca atare, faţă de dispoziţiile legale incidente, mai sus-enunţate, contestaţia în anulare va fi anulată, pentru lipsa semnăturii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca nesemnată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii D.N., M.A., S.M., D.C. şi D.M. împotriva deciziei nr. 5763 din 02 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1818/2012. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 1831/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
---|