ICCJ. Decizia nr. 1817/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1817/2012
Dosar nr.17339/233/2010
Şedinţa publică din 29 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamantul N.S. prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, în contradictoriu cu pârâtele C.S.A. şi SC V.K.B. România SA, sucursala Galaţi, a solicitat constatarea inexistenţei calităţii de împrumutat a reclamantului în Convenţia de credit nr. 0153946 din 23 iunie 2008 încheiată cu pârâta şi, corelativ, a obligaţiei de restituire a împrumutatului, constatarea nulităţii absolute a clauzei prevăzute de art. 7.1 teza ultima din Convenţia de credit nr. 0153946 din 23 iunie 2008, obligarea pârâtei SC V.K.B. România SA la radierea înregistrării reclamantului ca împrumutat în evidenţa Centralei Riscurilor Bancare (CRB) şi cea a Biroului de Credite şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 11591 din 26 noiembrie 2010 a Judecătoriei Galaţi s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Galaţi şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.
Tribunalul Galaţi prin sentinţa nr. 3066 din 07 iulie 2011 a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC V.K.B. Romania SA, sucursala 2 Galaţi, şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul N.S.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că la data de 23 iunie 2008 soţii N.S.A. şi N.S. au împrumutat împreună suma de 28.400 Euro de la SC V.K.B. România SA, s-au obligat în mod solidar şi indivizibil.
În acest sens a fost menţionată expres garanţia personală a soţilor N.S. şi N.S.A. precum şi garanţia reală imobiliară (ipotecă) de prim rang constituită asupra unui imobil aflat în proprietatea pârâtei N.S.A.
Totodată în Secţiunea 7 din contract s-a prevăzut clauza în situaţia în care împrumutaţii sunt soţi, un eventual divorţ sau partaj nu modifică natura juridică de rambursare sau plată asumată, ei rămânând în continuare obligaţi în mod solidar şi indivizibil faţă de bancă.
Potrivit menţiunilor de la pagina 4 şi 12 din contract SC V.K.B. România SA, sucursala 2 Galaţi, este unitatea băncii, care administrează creditul arătat mia sus şi deci are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Potrivit art. 966 şi art. 968 C. civ. obligaţia fără cauză sau fondată pe cauză falsă, sau nelicită nu poate avea nici un efect; cauza fiind nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordini publice.
Instanţa a constatat că dispoziţiile legale, respectiv art. 1039 - 1056 C. civ. ce reglementează obligaţia solidară între debitori nu şi-au găsit o aplicare trunchiată în convenţia părţilor, întrucât potrivit art. 1054 C. civ., doar creditorul poate renunţa la solidaritate, nu şi debitorii.
S-a constatat că în anul 2010 reclamantul N.S. şi pârâta N.S.A. au divorţat şi au împărţit de comun acord bunurile obţinute în timpul căsătoriei, însă acest fapt nu este de natură să conducă la inexistenţa calităţii de împrumutat a reclamantului, care aşa cum s-a arătat mai sus nu poate renunţa la solidaritate.
Instanţa a apreciat totodată că atât timp cât reclamantului i se păstrează în continuare calitatea de împrumutat, în mod evident nu există nici un motiv pentru radierea menţiunilor existente în evidenţa Centralei Riscurilor Bancare şi a Biroului de Credite cu privire la această calitate.
Apelul declarat de reclamantul N.S. împotriva acestei sentinţe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, prin Decizia nr. 93/2011 din 28 octombrie 2011, în argumentarea căreia, s-a reţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute a cauzei prevăzute de art. 7.1 teza ultimă din convenţia de credit nr. 0153946 din 23 iunie 2008 încheiată cu pârâtă SC V.K.B. România SA, sucursala Galaţi, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu există nici un motiv care să determine nulitatea acesteia conform dispoziţiilor art. 966-968 C. civ. Mai mult cauza de nulitate trebuie să fie anterioară sau contemporană incheierii contractului. Pe de altă parte, convenţia de credit nr. 0153946 din 23 iunie 2008 a fost semnată fără obiecţiuni de toate părţile.
S-a apreciat că în mod corect s-a reţinut faptul că divorţul ce a avut loc precum şi partajul finalizat printr-o tranzacţie în anul 2010 nu modifică obligaţiile asumate de părţi prin contract şi inexistenţa calităţii de împrumutat a reclamantului N.S. Având calitatea de împrumutat nu se justifică nici solicitarea acestuia de radiere din evidenţa Centralei de Riscuri Bancare şi a Biroului de Credite.
Instanţa de apel a apreciat că nu se va reţine faptul că reclamantul are doar calitatea de împrumutat, în respectiva convenţie fiind prevăzut faptul că imprumutaţii se obligă solidar şi indivizibil să ramburseze creditul, în cauză găsindu-şi aplicabilitate dispoziţiile art. 1039-1056 C. civ. referitoare la obligaţiile solidare între debitori.
Împotriva acestei decizii reclamantul N.S. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susţinerea căruia a arătat, în esenţă, că ambele instanţe au omis să se pronunţe asupra constatării inexistenţei calităţii de împrumutat a reclamantului în convenţia de credit nr. 0153946 din 23 iunie 2008, încheiat cu pârâta şi, corelativ, a obligaţiei de restituire a împrumutului.
Totodată, recurentul a susţinut că menţinerea absolut formală şi lipsită de o cauză licită în sarcina sa a calităţii de debitor solidar în restituirea împrumutului, pe lângă încălcarea prevederilor art. 962, art. 970 şi art. 977 C. civ., îl pune în situaţia de a-l exclude de la posibilitatea primirii unui nou împrumut.
Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului reclamantului şi în rejudecare admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă SC V.K.B. România SA, sucursala 2 Galaţi, răspunzând punctual criticilor recurentului a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin (9) C. proc. civ. invocat de recurent vizează lipsa temeiului legal sau încălcarea legii.
Acest motiv a fost raportat la aplicareaart. 962, art. 970 şi art. 977 C. civ. Înalta Curte observă că trimiterea la aceste dispoziţii legale a fost făcută în scopul de a repune în discuţie situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi reanalizată de instanţa de apel.
Criticile ce vizează aplicarea art. 962 şi art. 970 C. civ., vor fi înlăturate întrucât aşa cum corect a reţinut instanţa de apel convenţia a fost semnată fără obiecţiuni de toate părţile, iar reclamantul la momentul încheierii contractului de creditare a fost de acord cu clauza conform căreia soţii sunt de acord că un eventual divorţ/partaj nu modifică natura juridică a obligaţiilor de rambursare/plată asumate, ei rămân în continuare obligaţi în solidar şi indivizibil faţă de bancă, iar încheierea convenţiei de credit nu conţine clauze care derogă de la legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri.
Art. 977 C. civ. stabileşte că „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”.
Având în vedere conţinutul contractului, instanţele anterioare au dat prioritate voinţei reale în conformitate cu art. 977 C. civ. aşa încât aceste prevederi nu au fost încălcate. Această concluzie se bazează tocmai pe faptul că instanţele au observat legătura dintre voinţa reală şi voinţa juridică, astfel cum aceasta din urmă este delimitată prin noţiunea de cauză a actului juridic. Cu alte cuvinte, principiul de interpretare a contractelor conform căruia trebuie să se acorde prioritate voinţei reale şi nu sensului literal al cuvintelor, invocat în alţi termeni în argumentarea recursului, a fost respectat.
Aşa fiind, se constată că instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 962, art. 970 şi art. 977 C. civ., sub aspectul interpretării clauzelor stabilite de părţi dându-le înţelesul şi finalitatea urmărită la încheierea convenţiei supusă spre analiză instanţelor.
Susţinerea recurentului conform căreia instanţa de apel a omis să constate inexistenţa calităţii de împrumutat al reclamantului în convenţia nr. 0153946 din 23 iunie 2008 şi a obligaţiei de restituire a împrumutului este nefondată, întrucât instanţa de apel a apreciat în mod corect că divorţul ce a avut loc precum şi partajul finalizat printr-o tranzacţie în anul 2010 nu modifică obligaţiile asumate de părţi prin contract şi inexistenţa calităţii de împrumutat a reclamantului N.S., reţinându-se totodată că având calitatea de împrumutat nu se justifică nici solicitarea acestuia de radiere din evidenţa Centralei de Riscuri Bancare şi a Biroului de Credite.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.S. împotriva deciziei nr. 93/2011 din 28 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1818/2012. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 1816/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
