ICCJ. Decizia nr. 1818/2012. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1818/2012
Dosar nr.35003/3/2010
Şedinţa publică din 29 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti reclamantul M.G. a chemat în judecată pârâta SC M.E.I. SA, pentru ca instanţa să pronunţe o hotărâre prin care să constate nulitatea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1592 din 27 mai 2008 la BNP M.P. pentru dol şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 13040 din 21 iunie 2010 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 8368 din 23 iunie 2011 a anulat ca insuficient timbrată acţiunea reclamantului M.G. respingând cererea pârâtei de obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Apelul declarat de pârâta SC M.E.I. SA împotriva acestei sentinţe a fost respins ca neîntemeiat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 467 din 25 octombrie 2011.
Împotriva acestei decizii pârâta SC M.E.I. SA a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta, după o prezentare detaliată a situaţiei de fapt, a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că, cheltuielile de judecată atestate prin factura nr. 314 din 15 iunie 2010 nu au fost efectuate în dosarul nr. 35003/3/2010 ci în dosarul nr. 1766/299/2010, întrucât acest dosar, după declinare, a fost înregistrat sub nr. 35003/3/2010.
Totodată, recurenta făcând referiri la împuternicirea avocaţială depusă în faţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti susţine că nu putea solicita cheltuieli de judecată în dosarul nr. 1766/299/2010 întrucât instanţa a rămas în pronunţare pe excepţia necompetenţei materiale, astfel că susţinerile instanţei de apel referitoare la faptul că a solicitat cheltuieli de judecată efectuate în alt dosar sunt neconforme realităţii.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii cererii de obligare a intimatului-reclamant la plata sumei de 12.590,20 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.
Deşi recurenta a invocat în susţinerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat şi dezvoltat motivul invocat, conform cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat doar la a-şi exprima nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a analizat probele administrate.
Prin criticile invocate în cererea de recurs pârâta, şi-a exprimat nemulţumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermiţând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. şi analizarea lor în consecinţă, motiv pentru care nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.
Indicarea de către recurentă a unor dispoziţii legale, nu atrage automat cerinţa motivării recursului în conformitate cu dispoziţiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerinţe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerinţe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.
Nu în ultimul rând trebuie reţinut faptul că instanţa nu se poate substitui părţii pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile sunt cele care au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile stabilite de lege.
În alţi termeni faţa de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC M.E.I. SA împotriva deciziei civile nr. 467 din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1834/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 1817/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
