ICCJ. Decizia nr. 1837/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A-II-A CIVILĂ

Decizia nr. 1837/2012

Dosar nr.14494/303/2011

Şedinţa de la 29 martie 2012

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă :

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reşiţa, reclamanta SC V. Reşiţa SRL a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâta SC C. SA să constate valabilitatea contractului de servicii nr. 138 din 7 iulie 2008, să reconsidere garanţia conform condiţiilor stabilite în contract, să se constate că toate intervenţiile asupra utilajelor au fost efectuate în perioada de garanţie, de către firme agreate de producător şi de asemenea să dispună obligarea pârâtei la efectuarea reviziilor periodice conform contractului şi obligarea la contravaloarea reparaţiilor efectuate în perioada de garanţie în cuantum de 1.732,82 Euro.

Acţiunea de faţă a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. şi pe dispoziţiile contractuale.

Valoarea pretenţiilor solicitate de către reclamantă a fost precizată la suma de 7.411,95 lei.

Pârâta a formulat în cauză cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 2.738,93 reprezentând penalităţi de întârziere.

Judecătoria Reşiţa, prin sentinţa civilă nr. 61 din 12 ianuarie 2011a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii şi a cererii reconvenţionale în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, judecătoria a reţinut că potrivit contractului, locul unde obligaţia a luat naştere nu poate fi stabilit cu certitudine, iar potrivit art. 7 alin. (1) C. proc. civ., cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului ei principal, care este Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, sub nr. 14494/303/2011, iar reclamanta a depus la dosarul cauzei note scrise prin care a invocat excepţia prematurităţii introducerii cererii reconvenţionale, pentru lipsa procedurii concilierii directe.

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 8385 din 8 noiembrie 2011, a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive invocată de instanţă din oficiu şi a constatat competenţa Judecătoriei Reşiţa să soluţioneze prezenta pricină. Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă.

Prin considerente, s-a reţinut că potrivit contractului, locul executării obligaţiei pârâtei, respectiv locul de livrare al produselor achiziţionate este în Reşiţa. De asemenea, locul executării obligaţiei, respectiv locul în care vânzătorul se obligă să se prezinte pentru constatarea şi eventual remedierea produselor achiziţionate nu este stabilit, însă prin stabilirea termenului în care vânzătorul trebuie să se prezinte la sediul reclamantei, rezultă că locul executării obligaţiei este sediul de livrare al bunurilor.

În consecinţă, judecătoria reţinând dispoziţiile art. 10 C. proc. civ., privind competenţa alternativă, precum şi dispoziţiile contractuale sus evocate a apreciat că reclamanta ar fi prejudiciată prin reţinerea cauzei spre soluţionare la această instanţă.

Înalta Curte, în urma analizării actelor şi lucrărilor dosarului, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 şi următoarele C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reşiţa, pentru următoarele considerente de fapt şi de drept;

Prealabil prezentării argumentelor care justifică soluţia adoptată în cadrul regulatorului de competenţă, Înalta Curte consideră necesare efectuarea unor precizări cu privire la aplicarea în timp a dispoziţiilor Legii nr. 71/2011, publicată în Monitorul Oficial la data de 10 iunie 2011, prin care au fost abrogate dispoziţiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., normă de procedură care a fost avută în vedere de către instanţa legal investită, respectiv Judecătoria Reşiţa, anterior abrogării acestor dispoziţii.

Din acest punct de vedere, potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil din 2009 se soluţionează de către instanţele legal investite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când aceste procese au fost pornite, afară de cazul în care în Legea nr. 71/2011 există dispoziţii care prevăd altfel.

În aceste condiţii, în lipsa unei dispoziţii speciale care să prevadă expres că noua reglementare se aplică şi proceselor în curs de judecată, în litigiul de faţă născut anterior datei de 10 iunie 2011, se poate motiva soluţia bazată pe argumentele din vechea reglementare.

Înalta Curte va avea în vedere circumstanţele speţei, anume, natura litigiului şi dispoziţiile art. 10 C. proc. civ. potrivit cărora în afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanţe: 1. cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligaţiuni ... 4. în cererile privitoare la obligaţii comerciale, instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii.

Dispoziţiile art. 10 pct. 1 şi pct. 4 C. proc. civ. consacră o competenţă teritorială alternativă în materia litigiilor comerciale, astfel că, instanţa trebuie să dea efect dreptului reclamantei de a alege instanţa competentă.

Înalta Curte reţine că locul executării obligaţiei pârâtei este în Reşiţa.

În consecinţă, potrivit art. 22 alin. ultim C. proc. civ., competenţa revine Judecătoriei Reşiţa, căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reşiţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1837/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond