ICCJ. Decizia nr. 1911/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1911/2012
Dosar nr. 2617/104/2010
Şedinţa publică din 16 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 174 din 17 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia a I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă A.D. împotriva Sentinţei civile nr. 1254 din 2 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2617/104/2010, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea formulată, reclamanta A.D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Bucureşti - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să se constate caracterul politic al măsurii de dislocare şi stabilire a domiciliului obligatoriu în Transnistria la 23 octombrie 1942 şi acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin acţiunile statului.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la 23 octombrie 1942 mama sa a fost dislocată şi i s-a stabilit domiciliul obligatoriu în Transnistria de către regimul comunist, ca urmare a apartenenţei sale etnice, fiind obligată să-şi părăsească toate bunurile sale mobile şi imobile şi fără să fie despăgubită de către autorităţi.
În drept, s-au invocat disp. art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Tribunalul Olt, prin Sentinţa civilă nr. 1254 din 02 noiembrie 2010, a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, potrivit Legii nr. 221/2009, beneficiază de despăgubiri persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acest aspect fiind evident chiar din titulatura Legii nr. 221/2009.
Întrucât, în cazul de faţă, reclamanta se referă la o măsură de dislocare şi stabilire domiciliu obligatoriu dispusă într-o perioadă anterioară celei expres prevăzută de Legea nr. 221/2009, acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, apreciat ca fiind nefondat.
Prin dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, text invocat expres de apelanta reclamantă ca temei de drept al cererii promovate, se arată că orice persoană care a suferit condamnări politice sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 precum şi după decesul acesteia, soţul sau descendenţii săi până la gradul II inclusiv, pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit.
Faţă de aceste prevederi legale se constată că susţinerea apelantei reclamante în sensul că măsura dispusă în anul 1942, constând în dislocarea autoarei sale din localitatea de domiciliu şi de stabilire a domiciliului obligatoriu pentru aceasta în Transnistria ar putea fi asimilată unei măsuri administrative cu caracter politic este lipsită de temei legal, neîncadrându-se în sfera de reglementare a Legii nr. 221/2009, aspect corect reţinut de instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.D., criticând-o pentru următoarele motive:
Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale modifică enunţul art. 5 din Legea nr. 221/2009, eliminând prevederea cu privire la despăgubirile morale, reţinându-se în cauză situaţia despăgubirilor materiale.
Or, a depus la dosarul cauzei acte din care rezultă că este vorba despre o dislocare stabilindu-se domiciliul obligatoriu al mamei sale, aceasta fiind obligată să părăsească toate bunurile mobile şi imobile, fără sa fie despăgubită de autorităţile statului.
Aplicarea legii a fost făcută în mod discriminatoriu având în vedere că alte persoane au primit despăgubiri, iar alţii de aceeaşi etnie au fost discreditaţi atât în vechiul regim, cât şi prin legislaţia actuală, cu referire la dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Faţă de cele de mai sus, solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei şi, în urma rejudecării, să se dispună admiterea cererii şi acordarea de despăgubiri materiale, raportat la bunurile de care a fost deposedată, prin ordinul de a părăsi locaţia, conform listei depuse la cererea introductivă de instanţă.
Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:
Din cererea de recurs rezultă că aceasta vizează acordarea de despăgubiri materiale pentru bunuri mobile şi imobile pe care ar fi fost obligată autoarea sa să le părăsească la data luării măsurii stabilirii domiciliului obligatoriu.
Prin cererea formulată în faţa primei instanţe, întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, reclamanta a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii luate împotriva autoarei sale şi să îi fie acordate despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin acţiunile statului.
Ulterior, la termenul de judecată în faţa primei instanţe, reclamanta a depus o listă privind bunurile care au trebuit abandonate.
În mod corect instanţele nu s-au aplecat şi asupra acestei ultime cereri atât timp cât cererea principală, care punea în discuţie includerea sa în domeniul de reglementare a Legii nr. 221/2009 nu a fost primită, iar reclamanta recurentă nu a contestat acest aspect.
Astfel, s-a reţinut că măsura luată împotriva autoarei reclamantei a fost dispusă în anul 1942, iar în domeniul de aplicare a acestei legi intră perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Nu se putea analiza cererea de despăgubiri materiale în condiţiile în care art. 5 alin. (1) lit. b) din lege permite acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
Constatând, prin urmare, că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 312 alin. (1) din acelaşi Cod, dispunând respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.D. împotriva Deciziei civile nr. 174 din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1909/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1913/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
