ICCJ. Decizia nr. 1965/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1965/2012
Dosar nr. 3194/90/2010
Şedinţa publică din 5 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 6688/288/2007 la Judecătoria Râmnicu Vâlcea reclamanta SC O.C. SA a chemat în judecată pe pârâta comuna Galicea judeţul Vâlcea solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să constate că este proprietară a unui nr. de 11 construcţii aflată în ferma zootehnică situată pe teritoriul comunei Galicea, dar pe terenul proprietatea reclamantei.
La data de 15 octombrie 2007 pârâta a formulat cerere reconvenţională solicitând constatarea actului juridic intitulat „minută” încheiat la data de 28 iunie 1991 între CAP Galicea şi SC C.B. SA Băbeni (preluată ulterior de către reclamantă) precum şi a procesului-verbal din 8 noiembrie 1991 în ce priveşte individualizarea bunurilor ce a făcut obiectul vânzării.
Prin sentinţa civilă nr. 7558 din 29 decembrie 2008, a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a fost respinsă acţiunea formulată de către reclamantă, a admisă, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâtă, s-a constatat nulitatea absolută a înscrisului intitulat „minută” încheiat la data de 28 iunie 1991 şi s-a constatat nulitatea absolută parţială a procesului verbal din 8 noiembrie 1991 în ce priveşte individualizarea bunurilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC O.C. SA Râmnicu Vâlcea, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, sub acelaşi număr.
Prin încheierea nr. 4 din 25 iunie 2009 a Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, cauza a fost scoasă de pe rol şi a fost înaintată la Secţia Comercială şi de contencios Administrativ.
Cauza a fost înregistrată la această secţie sub nr. 2495/90/2009.
Prin Decizia nr. 1 din 18 martie 2010 a Tribunalului Vâlcea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul, a fost desfiinţată sentinţa apelată şi a fost reţinută cauza spre soluţionare în primă instanţă, la Tribunalul Vâlcea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva încheierii nr. 41 din 25 iunie 2009 a Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, şi a deciziei nr. 1 din 18 martie 2010 a Tribunalului Vâlcea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta.
Prin Decizia nr. 1003/R- CONT din 28 iulie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefondat, recursul.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 3194/90/2010, la acest dosar fiind conexat şi dosarul nr. 1612/90/2010, prin încheierea din 14 februarie 2011 a Tribunalului Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, (dosar ce s-a înregistrat, în mod greşit, prin repartizarea aleatorie a dosarului în care s-a pronunţat Decizia nr. 1 din 18 martie 2010, înainte de expirarea termenului de declarare a recursului împotriva acestei decizii).
Prin sentinţa nr. 1372 din 14 iunie 2011 a Tribunalului Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamantă şi s-a constatat că reclamanta este proprietara următoarelor construcţii situate pe terenul în suprafaţă de 63137,45 mp, din comuna Galicea judeţul Vâlcea: C2- centrală termică; C4- grajd; C5 – grajd,; C6 – grajd; C8 – grajd fermă; C10 – cabină cântar; C13 – grajd; C18 – bucătărie furajeră; C21 – fânar, toate situate în corpul de proprietate C1 precum şi construcţiile C1 – cabină poartă şi C3 – casă pompe situate în corpul de proprietate C2. S-a precizat faptul că respectivele construcţii sunt identificate în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de expert F.O. aflată la fila 165 din dosar. A fost respinsă cerere reconvenţională formulată de comuna Galicea.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „minută” din 28 iunie 1991 (fila 91 dosar), comisia de lichidare a CAP Galicea a vândut fostei INC Băbeni – SC C.B. SA (care a fuzionat prin absorbţie cu reclamanta), Complexul Zootehnic Galicea cu tot inventarul, conform listelor anexe, cu preţul de 13.750.000 lei .
Anterior acestei vânzări, la data de 4 iunie 1991, reclamanta a cumpărat întregul efectiv de animale al complexului zootehnic şi prin protocolul încheiat în aceeaşi zi a preluat personalul muncitor şi a închiriat complexul zootehnic până la data de 31 decembrie 1991, dată până la care urma să se perfecteze vânzarea complexului zootehnic.
La data de 8 noiembrie 1991, s-a încheiat un proces verbal de licitaţie în care se menţionează vânzarea la licitaţie, în acea zi, a complexului zootehnic Galicea către SC C.B. SA Băbeni cu suma de 13.750.000 lei, cu menţiunea că anunţul de licitaţie a fost publicat în ziarul „Evenimentul” din 24 octombrie 1991.
S-a mai reţinut că prin sentinţa civilă nr. 2580 din 5 aprilie 1999 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 954/1999 a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC O.C. SA (succesoare în drepturi a SC C.B. SA Băbeni) şi s-a constatat că reclamanta este proprietara complexului Zootehnic Galicea compus din teren în suprafaţă de 63.137, 43 mp precum şi din următoarele construcţii: bucătărie furajeră, clădire îngrijitori, grajd animale, magazie scânduri, copertină, maternitate pentru porci, fânar fân, grajd din scândură pentru animale, gard împrejmuitor precum şi alte bunuri mobile. Între aceste bunuri nu se regăsesc cele ce fac obiectul prezentei cauze.
Pârâta a susţinut că din moment ce aceste bunuri nu figurează în lista anexă la convenţia din 28 iunie 1991, înseamnă că nu au fost vândute; pe de altă parte dacă au fost vândute, acţiunea în constatare este inadmisibilă.
Prima instanţă a constatat însă că obiectul vânzării menţionat în înscrisurile sub semnătură privată întocmite în anul 1991 îl constituie complexul zootehnic în întregul său şi nu elemente disparate ale acestui activ.
Această vânzare întruneşte toate caracteristicile înstrăinării unui fond de comerţ întrucât cumpărătoarea a preluat activele imobilizate şi mijloacele circulante precum şi personalul angajat , ceea ce înseamnă că a continuat activitatea specifică de fermă zootehnică în aceleaşi condiţii anterioare preluării.
Prin expertiza tehnică efectuată în cauză s-au evidenţiat pe schiţa de la fila 165 clădirile ce fac obiectul prezentei acţiuni; s-a observat că acestea sunt intercalate între cele menţionate în sentinţa nr. 2580 din 5 aprilie 1999 şi care au fost evidenţiat şi în lista anexă la minuta din 28 iunie 1991, fără o anumită ordine.
Pe de altă parte, s-a concluzionat că dacă pârâta şi-ar fi rezervat o parte din construcţii, ar fi trebuit să facă o menţiune în acest sens, dar nu s-a dovedit; de asemenea, nu s-a putut stabili o modalitate de folosinţă comună şi nici de delimitare a servituţilor necesare; după cum nu s-a putut face dovada că pârâta ar fi folosit în această perioadă bunurile omise sau că ar fi încercat vânzarea lor către alte persoane.
În altă ordine de idei, s-a susţinut că dacă reclamanta ar fi cumpărat numai o parte din construcţii nu se mai justifica cumpărarea întregului teren pe care este situat complexul zootehnic; în egală măsură pârâta era datoare să prezerve terenul pe care erau situate construcţiile rămase nevândute.
S-a mai constatat şi faptul că în procesul verbal de adjudecare la licitaţie din 8 noiembrie 1991 se menţionează că reclamanta a depus taxa de înscriere la licitaţie, de 10% din „valoarea totală a obiectivelor din incinta complexului zootehnic”, fără ca aceste obiective să fie identificate, ceea ce a dus la concluzia că vânzându-se întregul complex zootehnic, nu s-a mai considerat necesară detalierea tuturor elementelor componente ale acestui activ.
În ce priveşte cererea reconvenţională prima instanţă a constatat că aceasta este nefondată.
Proprietatea reclamantei asupra complexului zootehnic compus din teren, construcţii şi mijloace circulante a fost statuată cu autoritate de lucru judecată prin sentinţa civilă nr. 2580 din 5 aprilie 1999 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 954/1999; prin această sentinţă s-a statuat şi asupra validităţii actelor de vânzare cumpărare prin care reclamanta a dobândit proprietatea acestui activ. În mod nereal pârâta a susţinut că nu s-ar fi organizat o licitaţie publică din moment ce în procesul verbal din 8 noiembrie 1999 se menţionează că anunţul licitaţiei a fost publicat în ziarul „Evenimentul” din 24 octombrie 1991.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat apel, în termen legal, de către pârâta-reclamantă comuna Galicea.
Prin Decizia nr. 61/A-C din 7 octombrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Referitor la critica vizând inadmisibilitatea acţiunii, în raport cu temeiul de drept invocat, instanţa de apel a găsit-o nefondată.
Conform art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate face cerere pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, cererea neputând fi primită în ipoteza în care partea poate cere realizarea dreptului.
Din conţinutul prevederilor menţionate rezultă că pentru exercitarea acţiunii în constatare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii şi anume, partea să nu poată cere realizarea dreptului, să fie justificat un interes, iar prin acţiune să nu urmărească constatarea existenţei sau inexistenţei unei stări de fapt.
În cauză, reclamanta –posesoare în fapt a bunurilor în discuţie, a solicitat constatarea existenţei dreptului, întrucât partea împotriva căreia ar fi trebuit îndreptată acţiunea în realizare nu mai există ca persoană juridică, precum şi pentru faptul că transmiterea obligaţiei născută din actul de licitaţie a operat în sarcina unităţii administrativ - teritoriale, respectiv comuna Galicea, aceasta fiind singura cale prin care vânzarea este perfectată de la data încheierii actului juridic, circumscriindu-se condiţiilor de exercitare a unui asemenea gen de acţiune, cu caracter declarator.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, prin Protocolul perfectat la data de 04 iunie 1991, înregistrat la CAP Galicea sub nr. 440, iar la SC C.B. Băbeni SA sub nr. 569, ce a avut la bază procesul verbal din 27 mai 1991 semnat de Comisia de lichidare a CAP Galicea şi Comisia de inventariere, s-a convenit asupra modalităţii de lichidare a patrimoniului CAP Galicea, atât cu privire la animale, bunuri, personal angajat, potrivit anexelor ce fac parte integrantă a acestui Protocol.
Ulterior, a fost anunţată prin ziarul „Evenimentul” din 24 octombrie 1991, vânzarea la licitaţie, organizată în data de 08 noiembrie 1991, a Complexului zootehnic Galicea, unde reprezentantul SC C.B. a depus taxa de înscriere de 10% din valoarea imobilului licitat, respectiv de 1.375.000 lei, imobil adjudecat la preţul total de 13.750.000 lei.
Din conţinutul acestui înscris aflat la fila 9 (dosar 9302/1997), rezultă fără echivoc că obiectul licitaţiei l-a reprezentat „Complexul zootehnic Galicea, cu toate obiectivele din incinta sa, la care s-a adăugat instalaţia de apă şi podul basculă, conform Hotărârii Comisiei de lichidare”, astfel că faţă de această formulare, susţinerile apelantei - pârâte nu au putut fi reţinute.
În altă ordine de idei, dacă licitaţia nu ar fi privit mijloacele fixe şi obiectele de inventar precizate în anexa la procesul verbal de adjudecare din 08 noiembrie 1991 al Comisiei de lichidare al CAP Galicea, desigur că acestea trebuiau să se regăsească înscrise în evidenţele apelantei, deci în posesia acesteia. Modalitatea aleasă pentru lichidarea patrimoniului CAP, nu a fost contestată, astfel că, prin „Minuta” din 28 iunie 1991 s-a consfinţit vânzarea - cumpărarea Complexului zootehnic cu tot inventarul conform listelor anexate (anexa nr. 2), în valoarea stabilită ca preţ final al adjudecării (f. 91-96), precum şi că înscrisurile respective nu au fost defăimate ca false, cu toate că s-a susţinut includerea în conţinutul acestora a unor date false.
S-a concluzionat că între părţi s-a încheiat o convenţie valabilă, prin care s-a urmărit transmiterea proprietăţii atât asupra terenului aferent investiţiei agroindustriale, cât şi a mijloacelor fixe aflate pe teren, ele fiind determinate prin anexa la actul de vânzare-cumpărare, cu toate că se susţine inexistenţa nominalizării lor; or, această nominalizare, în contextul prezentat, nu era necesară.
Intimata-reclamantă justifică interes în promovarea acţiunii, în vederea regularizării situaţiei de carte funciară, ca urmare a refuzului de a se intabula toate activele dobândite, prin lipsa identificării scriptice a acestora în actele primare.
De la data perfectării acestui înscris, care are natura unei ordonanţe de adjudecare, deci a unui titlu valabil în dovedirea transmiterii proprietăţii, apelanta-pârâtă nu a făcut nici un demers în contra celor afirmate prin calea de atac a apelului, ci dimpotrivă, plăţile la care au fost supuse aceste bunuri au fost efectuate de intimata-reclamantă, care s-a considerat proprietară a lor, aşa cum indică chiar evidenţele primăriei, nefiind tulburată sub acest aspect de vreun terţ.
Potrivit celor relevate anterior, textul art. 29 [art. 28 alin. (4) în vigoare la data dobândirii bunurilor] din Legea nr. 18/1991, corect aplicabil situaţiei de drept existente în speţă, dispune că bunurile trec, la data desfiinţării CAP, în proprietatea privată sau în regim de drept public la unitatea administrativ - teritorială, însă trecerea operează numai în condiţiile alin. (1)-(9) ale aceluiaşi articol, ceea ce apelanta nu a dovedit. Alin. (4) al art. 29 din Legea nr. 18/1991, având prevederea expresă că în ipoteza în care nu se înfiinţează asociaţii, bunurile se vor vinde la licitaţie, precum şi că cele ce nu se vor vinde, vor trece în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale [alin. (7)] trecere despre care apelanta-pârâtă nu a produs dovezi, cu toate că de la data licitaţiei, respectiv a perfectării Minutei a trecut un termen mai mult decât rezonabil.
Vânzarea imobilelor este un act solemn, în raport de dispoziţiile art. 46 (devenit art. 67) Legea 18/1991, dar nu şi cea vizând bunurile mobile, situaţie tranşată, irevocabil, în alt stadiu procesual.
S-a mai reţinut că, prin sentinţa nr. 2580 din 05 aprilie 1999 pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea s-a statuat că reclamanta SC O.C. (succesoare a FNC Băbeni, f.13-14, dosar nr. 6688/288/2007) este proprietara Complexului zootehnic Galicea, compus din teren şi mijloace fixe, precum şi asupra valabilităţii actelor de vânzare-cumpărare, astfel că există autoritate de lucru judecat sub acest aspect, fără a se mai putea relua judecata asupra acestuia.
În baza acestui titlu, prin Încheierea OCPI Vâlcea nr. 28366 din 16 octombrie 2006 s-a dispus înscrierea în C.F. nr. 530 a Comunei Galicea, fiind întocmită documentaţia cadastrală nr. 4924 din 05 iunie 2000 (f.9 -10, dosar nr. 6688/288/2007)).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Comuna Galicea prin Primar, aducându-i următoarele critici:
1. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, au fost încălcate prevederile art. 28 şi ale art. 46 din Legea nr. 18/1991, în redactarea lor originală.
Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (4), construcţiile agrozootehnice şi terenurile aferente acestora puteau fi vândute numai prin licitaţie publică, în speţă, vânzarea-cumpărarea făcându-se prin negociere directă între fosta CAP Galicea şi fostul INC Băbeni, înscrisul constatator al vânzării fiind încheiat la 28 iunie 1991, intitulându-se Minuta şi cuprinzând toate menţiunile necesare unei vânzări cumpărări, precum preţul şi obiectul vânzării.
Recurenta a mai apreciat că minuta respectivă este nulă, deoarece au fost încălcate prevederile art. 46 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora terenurile pot fi înstrăinate prin acte juridice între vii, încheiate numai în formă autentică, însă minuta respectivă este doar un înscris sub semnătură privată.
S-a mai apreciat de către recurentă că din aceeaşi minută ar mai rezulta că aşa zisa licitaţie din 8 noiembrie 1991 a fost una fictivă, acest lucru rezultând şi din împrejurarea că preţul de pornire a fost cel stabilit prin minuta încheiată la data de 28 iunie 1991, iar singurul participant a fost cumpărătorul iniţial căruia i s-au şi adjudecat bunurile.
S-a mai susţinut de către recurentă că licitaţia nu a fost adusă la cunoştinţa publicului, simpla menţiune făcută în cuprinsul procesului-verbal de licitaţie cu privire la anunţul publicat în ziarul Evenimentul din 24 octombrie 1991 neputând face dovada publicităţii.
Recurenta a mai arătat că procesul verbal de licitaţie este nul deoarece el nu a fost semnat de către toţi membrii comisiei de licitaţie, chestiune neanalizată de către instanţa de apel.
Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată şu cu încălcarea prevederilor art. 1201 C. civ., cu referire la sentinţa civilă nr. 2850 din 5 aprilie 1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în cauză neexistând autoritate de lucru judecat.
Recurenta a arătat că instanţa care a pronunţat sentinţa civilă nr. 2850 din 5 aprilie 1999 nu a fost sesizată cu judecarea unei cereri referitoare la nulitatea actelor de înstrăinare, iar în cauza de faţă, prima instanţă a reţinut că s-ar fi înstrăinat un fond de comerţ, însă, chiar dacă s-ar accepta această idee, vânzarea unui fond de comerţ care cuprinde şi terenuri trebuie să se facă printr-un act solemn şi nu printr-un act sub semnătură privată.
Recurenta a mai susţinut că prin sentinţa civilă nr. 2850 din 5 aprilie 1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, acţiunea a fost admisă pentru mai multe imobile, dar nu şi pentru cele 11 imobile prevăzute în cauza de faţă.
2. Hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motive pe care se sprijină, dar conţine şi motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
Astfel, recurenta a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pentru care s-a apreciat, ca nefondat, motivul de apel privind nulitatea înscrisului intitulat Minută, încheiat la data de 28 iunie 1991, susţinând totodată că sunt străine de natura pricinii considerentele prin care instanţa de apel a reţinut că atât cererea reconvenţională cât şi apelul sunt nefondate pentru că pârâta nu ar fi contestat modalitatea aleasă pentru lichidarea patrimoniului CAP şi nu s-a înscris în fals împotriva înscrisurilor care consemnează rezultatul licitaţiei.
Recurenta susţine că nu a contestat modalitatea aleasă pentru lichidarea patrimoniului fostului CAP, ci nerespectarea acestei modalităţi de lichidare şi încălcarea normelor juridice imperative cu privire la lichidare.
S-a susţinut că admisibilitatea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute nu este condiţionată de defăimarea, ca false, a înscrisurilor care constată actele juridice nule.
S-a mai arătat de către recurentă că motivarea prin care s-a reţinut că minuta din 28 iunie 1991 reprezintă actul de vânzare-cumpărare a complexului zootehnic, este în contradicţie cu motivarea prin care s-a reţinut că vânzarea-cumpărarea s-a realizat prin licitaţie publică.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Prima critică nu poate fi reţinută, hotărârea instanţei de apel fiind dată cu aplicarea corectă a legii.
Este greşită susţinerea recurentei-pârâte în sensul că vânzarea-cumpărarea complexului zootehnic Galicea s-ar fi făcut prin negociere directă între fosta CAP Galicea şi fostul INC Băbeni, şi nu prin licitaţie, sub acest aspect, atât instanţa de apel cât şi prima instanţă, reţinând că vânzarea s-a făcut prin licitaţie, anunţată în ziarul Evenimentul din 24 octombrie 1991, licitaţia fiind organizată la data de 8 noiembrie 1991.
Prin urmare, aceasta este starea de fapt reţinută de către instanţa de apel, recurenta-pârâtă criticând, sub masca unei încălcări a dispoziţiilor legale din Legea nr. 18/1991, cu privire la lichidarea fostelor CAP-uri, greşita reţinere a stării de fapt şi deci, netemeinicia deciziei recurate, or, sub acest aspect, instanţa de recurs nu mai poate analiza hotărârea instanţei de apel, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate prin OUG nr. 138/2000.
Recurenta a mai arătat că vânzarea terenurilor nu putea fi făcută prin acte sub semnătură privată ci prin acte încheiate în formă autentică, însă, aşa după cum a reţinut şi instanţa de apel, prin sentinţa nr. 2580 din 5 aprilie 1999 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-a statuat că reclamanta SC O.C. SA este proprietara Complexului Zootehnic Galicea, compus din teren şi mijloace fixe, astfel că sub acest aspect există autoritate de lucru judecat.
Criticile vizând fictivitatea licitaţiei din 8 noiembrie 1991, nepublicitatea acestei licitaţii şi nulitatea procesului verbal de licitaţie, sub aspectul nesemnării lui de către toţi membrii comisiei, vizează starea de fapt şi nu nelegalitatea deciziei recurate, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, hotărârea instanţei de apel nu mai poate fi analizată sub acest aspect, în calea de atac, extraordinară, a recursului.
Nici critica cu privire la inexistenţa autorităţii de lucru judecat, cu referire la sentinţa civilă nr. 2850 din 5 aprilie 1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, nu poate fi reţinută, deoarece autoritatea de lucru judecat nu vizează cererea referitoare la nulitatea actelor de înstrăinare, ci cererea vizând constatarea dreptului de proprietatea asupra terenului în suprafaţă de 63.137, 45 mp, şi a construcţiilor aferente. Chiar dacă s-ar accepta ideea că nu există autoritate de lucru judecat, oricum, în ce priveşte dreptul de proprietate asupra terenului, sentinţa civilă nr. 2850/1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, are putere de lucru judecat, aceasta statuând, în mod irevocabil, că reclamanta este proprietara terenului aferent Complexului Zootehnic Galicea.
Nu este total adevărată susţinerea recurentei, în sensul că prin sentinţa civilă nr. 2850/1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, acţiunea nu ar fi fost admisă şi pentru cele 11 construcţii ce fac obiectul cauzei de faţă, deoarece, acţiunea civilă de faţă a fost introdusă dintr-un alt motiv şi anume, din cauza imposibilităţii identificării tuturor construcţiilor aflate pe terenul respectiv şi refuzul OCPI Vâlcea de a întabula şi aceste 11 construcţii ce fac obiectul cauzei de faţă, datorită imposibilităţii identificării lor din dispozitivul sentinţei civile nr. 2850/1999, deci nu pentru motivul că nu ar fi făcut obiectul vânzării la licitaţie din anul 1991.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
În primul rând, în cuprinsul motivelor de apel formulate de către pârâtă nu există un motiv de apel care să vizeze nulitatea înscrisului intitulat „Minută”, încheiat la data de 28 iunie 1991.
Nici susţinerea recurentei cu privire la faptul că ar fi străine de natura pricinii considerentele vizând respingerea cererii reconvenţionale şi a apelului nu pot fi reţinute, instanţa de apel nefăcând altceva decât să argumenteze de ce a reţinut această situaţie de fapt, arătând că pârâta-recurentă a încercat să mistifice realitatea tocmai pe considerentul că dacă ar fi considerat, cu adevărat, că modalitatea aleasă pentru lichidarea fostului CAP Galicea ar fi fost una nelegală, ar fi contestat această modalitate de lichidare la momentul respectiv, iar dacă ar fi considerat că înscrisurile care consemnează rezultatul licitaţiei ar fi fost false, ar fi procedat în consecinţă.
Dacă recurenta ar fi înţeles să conteste nerespectarea modalităţii de lichidare a patrimoniului fostului CAP Galicea şi încălcarea normelor juridice imperative privind această lichidare, ar fi procedat în consecinţă, în cererea formulată în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2850/1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi nu în cauza de faţă, în care reclamanta a dorit doar să concretizeze şi să expliciteze numărul construcţiilor ce au fost vizate de dispozitivul sentinţei civile nr. 2850/1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Este adevărat că admisibilitatea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute nu este condiţionată de defăimarea, ca false, a înscrisurilor care constată actele juridice nule, însă, cererea reconvenţională formulată de către pârâtă nu a fost respinsă, ca inadmisibilă, ci ca nefondată, pe motiv că recurenta-pârâtă nu a făcut dovada celor susţinute în respectiva cerere.
Din analiza considerentelor deciziei recurate nu rezultă că instanţa de apel ar fi reţinut că Minuta din 28 iunie 1991, ar reprezenta actul de vânzare-cumpărare a Complexului Zootehnic Galicea, ci doar că din cuprinsul acestui act ar rezulta faptul că fostul CAP Galicea a dorit să vândă întregul patrimoniu aflat în interiorul complexului, inclusiv bunurile ce fac obiectul cauzei de faţă, reţinându-se că vânzarea s-a făcut prin licitaţie publică.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta COMUNA GALICEA PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 61/A-C din data de 7 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Pitești, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1968/2012. Civil. Reziliere contract.... | ICCJ. Decizia nr. 1956/2012. Civil. Alte cereri. Recurs → |
|---|
