ICCJ. Decizia nr. 1968/2012. Civil. Reziliere contract. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1968/2012
Dosar nr. 28770/3/2010
Şedinţa publică din 5 aprilie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 2460 din 10 martie 2011 a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti şi a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta SC A.S. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC F.V. SRL Bucureşti.
De asemenea a fost obligată reclamanta la plata sumei de 7.835,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că între părţi a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 19/2006, modificat prin acordul părţilor prin actele adiţionale nr. 1/2006, 2/2006, 1A/2007 şi nr. 3/2007, având ca obiect implementarea unui sistem SAP E.R.P.B.P., instruire şi suport pentru personalul beneficiarului, predarea către beneficiar a documentelor şi a manualelor de utilizare, cesionarea drepturilor patrimoniale asupra programelor informatice şi mentenanţă.
Reclamanta a solicitat rezilierea contractului nr. 19 din 11 octombrie 2006 pentru neexecutarea la timp şi în parte a acestuia de către pârâtă, cu plata unor daune interese în valoare de 40.000 Euro.
Clauza de la art. 14.5 din contractul părţilor stipulează că „orice dispută care ar putea apărea din derularea prezentului contract sau în legătură cu acesta, pe care părţile nu o pot rezolva în mod amiabil, vor fi rezolvate în mod decisiv pe calea arbitrajului”.
Această clauză este formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 343, art. 3431 şi art. 3432 C. proc. civ., constatându-se că prin încheierea convenţiei arbitrale, respectiv a clauzei compromisorii, este exclusă competenţa instanţelor judecătoreşti, devenind astfel admisibilă excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 344 din 29 septembrie 2011 a admis apelul reclamantei SC A.S. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 2460 din 10 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de apel a stabilit că modalitatea de invocare a excepţiei privind necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti este corectă, însă nu şi soluţia de respingere a cererii ca inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă, ori dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent, iar dacă se declară competentă, va trece la judecarea pricinii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., dacă instanţa se declară necompetentă, dosarul este trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competentă.
Respingerea cererii ca inadmisibilă operează doar dacă aceasta ar fi de competenţa unui organ al statului fără activitate jurisdicţională, nefiind însă cazul în speţă.
Având în vedere că dispoziţiile art. 297 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 297 alin. (2) C. proc. civ. reglementează posibilitatea ca instanţa de apel să trimită direct cauza altui organ cu activitate jurisdicţională competent, doar atunci când instanţa de fond s-a declarat competentă, în speţă rejudecarea cauzei va viza doar soluţia de declinare către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Împotriva deciziei comerciale nr. 344 din 29 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC F.V. COM SRL care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. modificarea în tot a deciziei atacate şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei comerciale nr. 2640 din 10 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că atunci când competenţa generală nu aparţine instanţelor de judecată ci unui organ jurisdicţional, excepţia de necompetenţă este dirimantă, căci ceea ce se urmăreşte prin invocarea excepţiei este chiar respingerea cererii.
Instanţa de apel nu a avut în vedere integral nici cererile reclamantei apelante, nici pe cele ale pârâtei intimate, mărginindu-se să facă o simplă referire că s-a depus o întâmpinare, fără însă a preciza în mod argumentat, sistematic care sunt raţionamentele pentru care s-au înlăturat apărările părţilor.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenta-reclamantă constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente.
Din verificarea documentaţiei existente la dosarul cauzei, rezultă că pârâta SC F.V. COM SRL a invocat prin întâmpinarea depusă în faza procesuală a fondului, pe cale de excepţie atât netimbrarea cererii de chemare în judecată cât şi necompetenţa generală a instanţelor de judecată.
Este de necontestat că jurisprudenţa şi doctrina, au evidenţiat că potrivit art. 158 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., atunci când în faţa instanţei se ridică problema competenţei, aceasta nu respinge acţiunea, ci este obligată să stabilească instanţa competentă, ori dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent şi să trimită cauza instanţei competente sau după caz, organului cu activitate jurisdicţională competent, de îndată ce hotărârea a devenit irevocabilă.
Prin libera manifestare de voinţă, părţile au inserat în contractul de prestări servicii nr. 19 din 11 octombrie 2006, la art. 14.5 clauza potrivit căreia orice dispută va fi soluţionată numai pe calea arbitrajului, autoritatea pentru arbitraj fiind Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Din această perspectivă, corect a apreciat instanţa de apel că în speţă, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României face parte din categoria altor organe cu activitate jurisdicţională, astfel că în cazul admiterii excepţiei de necompetenţă a instanţelor judecătoreşti, se impunea declinarea competenţei în favoarea soluţionării litigiului pe calea arbitrajului.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei SC F.V. COM SRL împotriva deciziei nr. 344 din 29 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurenta să plătească intimatei reclamante SC A.S. SRL suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F.V.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 344 de la 29 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă recurenta să plătească intimatei-reclamante SC A.S. SRL Bucureşti suma de 1200 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 197/2012. Civil. Actiune în daune... | ICCJ. Decizia nr. 1965/2012. Civil → |
|---|
