ICCJ. Decizia nr. 198/2012. Civil. Dizolvare societate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 198/2012
Dosar nr. 35671/3/2009
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 5079 din 20 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 35671/372009 a fost respinsă cererea formulată de reclamantul B.D.S. în contradictoriu cu pârâtele B.T. şi SC V.E.I. SRL Bucureşti ca neîntemeiată.
Instanţa de fond, pentru a pronunţa această hotărâre a reţinut în esenţă că reclamantul nu a probat existenţa vreunei cauze de dizolvare judiciară sau a vreunor neînţelegeri grave între asociaţi care să împiedice funcţionarea normală a societăţii.
Împotriva sentinţei precitate a formulat recurs calificat a fi apel, reclamantul, solicitând admiterea apelului şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.
Prin încheierea de şedinţă de la 8 martie 2011 s-a calificat calea de atac ca fiind apel şi nu recurs.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 327 de la 14 iunie 2011 a respins apelul formulat de reclamantul B.D.S. cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat M.V.N. în Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 5079 din 20 aprilie 2010 pronunţată în dosarul nr. 35671/3/2009 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimatele pârâte B.T. şi SC V.E.I. SRL cu sediul în Bucureşti, ca nefondat.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că apelul este nefondat pentru considerentele de mai jos:
În temeiul art. 227 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, dizolvarea societăţii poate fi cerută pentru imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia, iar dizolvarea reglementată de art. 227 alin. (1) lit. a) poate fi cerută pentru trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii. Tot astfel, dizolvarea în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 poate fi cerută în baza hotărârii tribunalului la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii.
Probele au relevat că SC V.E.I. SRL Bucureşti a fost constituită pentru o durată nelimitată şi că nu s-a probat incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 227 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Instanţa de apel a mai reţinut că apelantul reclamant nu a probat nici imposibilitatea realizării obiectului de activitate dar nici faptul că acest obiect s-ar fi realizat, în raport de art. 227 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, iar din relaţiile furnizate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti la data de 8 iunie 2011 a rezultat că societatea comercială este în funcţiune, că are sediu social cunoscut, că are administrator în persoana apelantului şi nu figurează menţiuni cu privire la fapte aflate sub incidenţa art. 21 lit. e) – h) din legea nr. 26/1990, republicată.
Pentru cazul reglementat de art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată, apelantul nu a probat gravele neînţelegeri dintre asociaţi care au împiedicat funcţionarea societăţii, cu hotărâri ale adunării generale şi împrejurarea că participarea efectivă a mandatarului în procesul decizional al societăţii ar fi lezat interesul societar, cu consecinţa dispariţiei lui affectio societatis.
Instanţa de fond a motivat lipsa pârâtului de la interogatoriu ca reprezentând un început de dovadă care nu se coroborează cu alte mijloace de probă pertinente şi relevante şi nu a trecut cu superficialitate peste aceste aspecte, cum greşit susţine apelantul.
Cât priveşte sediul social al societăţii sub aspectul expirării care se sancţionează cu radierea, este o susţinere nouă, invocată pentru prima dată în apel şi nu poate face obiect de analiză în raport de prevederile art. 294 cu referire la art. 292 C. proc. civ.
În fine, apelantul ar fi putut solicita dizolvarea societăţii pentru lipsa sediului social în temeiul art. 237 lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată.
Împotriva deciziei comerciale nr. 327 din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat recurs reclamantul B.D.S., în temeiul art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării sentinţei instanţei de fond şi admiterea acţiunii sale.
În criticile formulate după o prezentare amănunţită a situaţiei de fapt recurentul – reclamant susţine în esenţă următoarele:
Recurentul – reclamant invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţine că Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială nu cuprinde motivele pe care se sprijină, avându-se în vedere faptul că nu a răspuns punctual motivelor de apel.
În concret, arată că motivul principal al acţiunii pentru care a solicitat dizolvarea societăţii, a fost dispariţia lui affectio societatis, aspect determinat de lipsa de comunicare dintre asociaţi şi dezinteresul vădit al pârâtei B.T. faţă de activitatea societăţii, instanţa de apel limitându-se la a relua considerentele hotărârii instanţei de fond, reţinându-se că nu a dovedit această susţinere deoarece nu a ataşat la dosarul cauzei hotărâri ale asociaţilor din care să reiasă că mandatarul pârâtei a participat la adunările asociaţilor; că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe faptul că intimata – pârâtă B.T. nu şi-a exprimat poziţia procesuală, faţă de obiectul cererii sale, nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, refuzând chiar să se prezinte la interogatoriul administrat în cauză.
Prin critica întemeiată pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant învederează că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv actul constitutiv al societăţii, ce integrează în cuprinsul său prevederile art. 7 coroborat cu art. 5 din Legea nr. 31/1990.
Deşi a invocat faptul că a refuzat să conducă activitatea societăţii constituite în vedere realizării obiectului de activitate stabilit de comun acord de asociaţi, alături de un terţ, nesemnatar al actului constitutiv al S.C. V.E.I. S.R.L. Bucureşti, instanţa nu a avut în vedere acest aspect.
În opinia sa, dispariţia lui affectio societatis şi lipsa de interes a intimatei pârâte B.T. faţă de societate, este prezumată prin simplul fapt că intimata a mandatat o altă persoană să-i reprezinte interesele în societate şi lipsa de interes a acesteia faţă de nemulţumirile ce au condus la cererea de dizolvare, care sunt motive temeinice de natură să conducă la dizolvarea societăţii.
Recurentul-reclamant mai susţine că Decizia pronunţată de instanţa de apel s-a dat cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 237 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, respectiv că societatea comercială nu mai are administrator.
Aflându-se în imposibilitate de a lua legătura cu intimata-pârâtă B.T., la 15 august 2010, a înregistrat la ONRC renunţarea la mandatul de administrator în baza art. 1556 C. civ. conform înscrisurilor depuse la dosar, astfel că în mod greşit s-a reţinut că societatea SC V.E.I. SRL Bucureşti are administrator în funcţie.
De altfel instanţa nu a ţinut cont nici de faptul că societatea are sediu expirat, sancţiunea fiind radierea.
Înalta Curte analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, în raport de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, constată că recursul reclamantului B.D.S. este nefondat.
Motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct.7 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în cauză întrucât Decizia recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, inclusiv cu privire la motivele pentru care nu s-a reţinut incidenţa cazurilor de dizolvare a societăţii la care apelantul reclamant a făcut referire.
Cum din considerentele deciziei atacate rezultă clar argumentele instanţei de apel pentru care s-a apreciat ca nefondate criticile apelantului reclamant aduse împotriva sentinţei primei instanţe, raportându-se la situaţia de fapt şi făcând trimitere la textele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat.
Deşi recurentul – reclamant invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, acestea putând fi subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii.
Prin motivul de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art.304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul reclamant invocă nelegalitatea deciziei, în sensul că dispoziţiile art. 227 alin. (1) lit. a), b), c) şi e) şi art. 237 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 sunt aplicabile în cauză şi că instanţa de apel, în virtutea rolului său activ, nu a analizat dovezile administrate în susţinerea criticilor formulate.
Dizolvarea societăţii în temeiul art. 227 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată poate fi cerută în două situaţii, pentru imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia, aspecte care în cauză nu au fost dovedite, cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Dizolvarea reglementată de art. 227 alin. (1) lit. a) poate fi cerută pentru trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii, iar dizolvarea în temeiul art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, poate fi cerută în baza hotărârii tribunalului la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii.
În cauză, din relaţiile furnizate de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a rezultat că S.C. V.E.I. S.R.L. Bucureşti este în funcţiune, că societatea a fost constituită pe o durată nelimitată, că societatea are sediu social cunoscut, are administrator în persoana recurentului şi nu figurează menţiuni cu privire la fapte aflate sub incidenţa art. 21 lit. e) – h din Legea nr. 26/1990, republicată.
În sensul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată, cum recurentul – reclamant B.D.S. nu a făcut dovada neînţelegerilor dintre asociaţii S.C. V.E.I. S.R.L. Bucureşti, care să conducă la dispariţia lui affectio societatis, neînţelegeri care să împiedice funcţionarea acesteia, nici această critică nu poate fi primită.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, corect a reţinut că recurentul-reclamant nu a depus la dosar hotărâri ale adunării generale ale pârâtei S.C. V.E.I. S.R.L. Bucureşti care să releve împiedicarea funcţionării societăţii, respectiv dispariţia lui affectio societatis.
Faptul că intimata pârâtă B.T. a dat mandat altei persoane să-i reprezinte interesele în societate şi lipsa de interes a acesteia în raport de cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B.D.S., nu constituie motiv care să conducă la dizolvarea societăţii comerciale, conform art. 227 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, reclamantul nefăcând dovada imposibilităţii realizării obiectului de activitate sau realizării acestuia.
Susţinerea recurentului reclamant în sensul că instanţa de apel nu a analizat lipsa de interes a pârâtei B.T. faţă de cererea sa de chemare în judecată, precum şi lipsa acesteia de la interogatoriu, nu poate fi primită, în condiţiile în care procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii şi este un proces al intereselor private, astfel că Înalta Curte apreciază că judecătorii cauzei s-au pronunţat asupra solicitărilor reclamantului.
Nici motivul de recurs prin care susţine că societatea comercială nu mai are administrator nu poate fi primit în raport de dispoziţiile art. 237 alin. (1) lit. a) din Legea nr.31/1990, republicată.
Potrivit art. 197 din Legea nr. 31/1990, a societăţilor comerciale, republicată, societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală a asociaţilor.
Administratorii societăţii comerciale cu răspundere limitată, fiind însărcinaţi cu tratarea unor afaceri comerciale, în numele şi pe seama societăţii comerciale, aceştia îndeplinesc un mandat comercial.
Conform art. 77 alin. (1) şi (2) din legea societăţilor comerciale, desemnarea sau revocarea administratorului se face de A.G.E.A. a societăţii comerciale.
În materie comercială dacă administratorul doreşte să renunţe la mandatul său, el are obligaţia să convoace A.G.E.A. ca aceasta să-l revoce şi să aleagă un nou administrator, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 1556 C. civ.
Cum în cauză se aplică dispoziţiile legii speciale, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1556 C. civ.
Critica recurentului reclamant prin care susţine că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că SC V.E.I. SRL Bucureşti are sediul expirat, nu poate fi reţinută faţă de dispoziţiile art. 294 cu referire la art. 292 C. proc. civ., care nu permit schimbarea obiectului cererii de chemare în judecată în apel, avându-se în vedere că aceasta a fost invocată pentru prima oară în această cale de atac.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul B.D.S., împotriva deciziei instanţei de apel, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.D.S. împotriva deciziei comerciale nr. 327 din 14 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI–a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2157/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 203/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
