ICCJ. Decizia nr. 2054/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2054/2012
Dosar nr. 1949/115/2010
Şedinţa publică din 24 aprilie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 718 din 2 noiembrie 2010, Tribunalul Caraş Severin, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamantul ORAŞUL BĂILE HERCULANE- prin Consiliul Local şi prin Primar în contra pârâţilor SC H. SA şi S.C. C.C. SRL.
Prin acţiunea promovată reclamantul a solicitat să se constate prin sentinţă nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 469 din 2 martie 2010 încheiat între pârâţi având ca obiect imobilele evidenţiate în C.F. nr. 30018 Băile Herculane motivat de faptul că acestea sunt calificate monument istoric şi deşi la alin. (4) din contract s-a stipulat că procedura de preemţiune a fost respectată, aceasta nu s-a îndeplinit, fiind încălcat art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2011.
Judecătorul fondului a reţinut că acţiunea este admisibilă în raport de art. 111 C. proc. civ. şi că reclamantul are calitate procesual activă, fiind respinse excepţiile cu acest obiect, cum de altfel, a fost respinsă şi excepţia lipsei de interes deoarece conform art. 4 alin. (8) din Legea nr. 422/2001 dreptul de preemţiunea se transferă autorităţilor publice locale în cazul în care Ministerul Culturii şi cultelor sau serviciile publice deconcentrate nu-şi exercită acest drept, aspect realizat în speţă prin adresa nr. 431 din 3 septembrie 2009.
În speţă societatea vânzătoare, SC H. SA Băile Herculane a comunicat reclamantului la 28 septembrie 2009 oferta de vânzare a Pavilionului nr. 12 şi preţul de 404.504 lei, înregistrată de reclamant în aceeaşi zi.
Reprezentanţii Primăriei s-au prezentat şi la încheierea contractului de vânzare-cumpărare recunoscând că nu fac dovada resurselor materiale pentru cumpărarea imobilului, sens în care s-a încheiat procesul verbal autentificat de notar.
Reţinând că în lipsa unor prevederi speciale, oferta de vânzare urmează regulile dreptului comun, judecătorul fondului constatând că titularul dreptului de preemţiune nu a oferit niciun alt preţ ci s-a poziţionat într-o atitudine de tergiversare a finalizării operaţiunii juridice, a respins acţiunea.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia nr. 186 din 22 septembrie 2011 a admis apelul declarat de reclamantul ORAŞUL BĂILE HERCULANE împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în tot şi, pe fond, a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare. Prin aceeaşi decizie s-a anulat ca netimbrată cererea de intervenţie formulată de Cabinet Individual avocat I.L.
Criticile apelantei – reclamante cu privire la nerespectarea dreptului de preemţiune reglementat de Legea nr. 422/2001 au fost apreciate ca întemeiate de instanţa de apel.
Astfel instanţa de apel a constatat că judecătorul fondului a stabilit o situaţie de fapt contrară înscrisurilor de la dosar şi a făcut o greşită interpretare a legii incidente în cauză.
Procesul verbal a fost autentificat la o dată anterioară încheierii contractului, la 20 februarie 2010 iar în cuprinsul acestuia nu se face vorbire de prezenţa reclamantului. Prin adresa din 12 august 2010, reclamantul nu a renunţat la achiziţionarea imobilului, în cuprinsul acesteia făcându-se referire la rectificarea bugetară iar o rectificare bugetară în sensul de a nu finanţa la momentul respectiv achiziţionarea imobilului nu echivalează cu exprimarea expresă a voinţei de a renunţa la drept.
Instanţa de apel a apreciat ca irelevantă menţinerea ofertei timp de 6 luni cât timp reclamantul cu câteva zile anterior încheierii contractului a solicitat documente cu privire la preţul de vânzare şi o completare a raportului de expertiză, părţile rămânând în faza de schimb a documentaţiilor.
Cum reclamantul nu a renunţat expres la dreptul de preemţiune pe care l-a notat în cartea funciară, contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu încălcarea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, dreptul de preemţiune fiind exercitat în termenul prevăzut de art. 4 alin. (7) şi (8) din lege.
Constatând că cererea de intervenţie în interes alăturat şi în interes propriu nu a fost timbrată, instanţa de apel a anulat ca netimbrată cererea formulată de intervenientul Cabinet Individual al avocatului I.L.
În contra acestei decizii au declarat recurs pârâţii SC H. SA şi S.C. C.C. SRL Băile precum şi intervenientul Cabinet Individual avocat I.L.
I. Recursul declarat de pârâta SC H. SA nu a fost timbrat, situaţie în care Înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, faţă de precizarea recurentei că nu înţelege să timbreze motivat de lipsa resurselor financiare, şi va anula, în consecinţă, recursul ca netimbrat.
II. Recursul declarat de intervenientul Cabinet Individual avocat I.L. nu este fondat.
Recurentul critică Decizia atacată pentru situaţia de nelegalitate reglementată de art. 304.9 C. proc. civ. şi în temeiul art. 6 CEDO, arătând că în ce priveşte cererea de amânare a făcut în faţa instanţei de apel dovada temeiniciei acesteia situaţie în care soluţia de respingere este greşită.
Înalta Curte constată:
În faţa instanţei de apel intervenientul a formulat cerere de intervenţie care a fost pusă în discuţia părţilor la termenul din 9 iunie 2011 iar la termenul din 22 septembrie 2011 instanţa a respins cererea de amânare formulată de intervenient ca nedovedită şi neîntemeiată şi a invocat din oficiu excepţia de netimbrare, cerere de intervenţie fiindu-i anulată ca netimbrată prin Decizia pronunţată.
În acest context, critica intervenientului recurent în sensul că cererea de amânare a fost dovedită cu act medical întemeiată pe dispoziţiile art. 304.9 C. proc. civ. nu poate fi primită deoarece aspectele de temeinicie a hotărârii atacate exced atribuţiilor de verificare ale instanţei de recurs, acestea limitându-se la legalitatea hotărârii recurate conform art. 304 C. proc. civ. Pe de altă parte, verificând Decizia sub aspectul art. 304.9 C. proc. civ. şi art. 6 CEDO raportat la aplicarea sancţiunii anulării cererii ca netimbrată, se constată că instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 deoarece obligaţia fiscală de timbrare a cererilor este prealabilă oricăror altor cereri, inclusiv de amânare, în cauză constatându-se, de altfel, acordarea unui termen de aproape trei luni de la punerea în discuţie a cererii de intervenţie, interval de timp suficient de rezonabil în care intervenientul nu a făcut, totuşi, dovada achitării taxelor de timbru datorate.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge recursul declarat de intervenient ca nefondat.
III. Recursul declarat de pârâta S.C. C.C. SRL este fondat.
Recurenta pârâtă critică Decizia atacată pentru situaţia de nelegalitate prevăzută de art. 304.9 C. proc. civ. invocând în temeiul acesteia următoarele critici de nelegalitate:
- acţiunea reclamantului este lipsită de interes, deoarece acesta a renunţat expres, prin hotărâre, la achiziţionarea imobilului în discuţie, excepţia lipsei de interes fiind o excepţie de fond, absolută şi peremtorie; dacă ar fi avut interes nu i-ar fi aprobat efectuarea lucrărilor de construcţie prin emiterea autorizaţiei de construire nr. 3 din 30 august 2010;
- prevederile art. 4 din Legea nr. 422/2001 au fost respectate: oferta de cumpărare adresată Statului Român prin Ministerul Culturii a fost acceptată prin delegare de Consiliul Local al Oraşului Băile Herculane, preţul comunicat fiind acceptat prin Hotărârea Consiliului Local din 11 septembrie 2009, hotărâre prin care au fost mandatate persoanele care să semneze contractul, fiind însuşit raportul de evaluare prin Hotărârea Consiliului Local nr. 78 din 7 septembrie 2009. Întrucât în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2009 nu era prevăzut o sumă cu titlul de preţ, s-a dispus rectificarea bugetului, rectificare sau nu a mai avut loc.
- greşit instanţa de apel nu a ţinut cont că prin chiar Legea nr. 422/2001 s-au prevăzut termene pentru exercitarea dreptului de preemţiune şi că nu s-au prevăzut surse la buget pentru achiziţionare. S-au prevăzut surse financiare în bugetul pe anul 2010 dar şi acest buget a fost rectificat în favoarea blocului de locuinţe ANL.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul – reclamant Oraşul Băile Herculane a solicitat respingerea recursurilor arătând că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 469 din 2 martie 2010 nu au fost respectate prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 83 din 11 septembrie 2009 s-a hotărât exercitarea dreptului de preemţiune în sensul cumpărării imobilului fiind mandatat primarul să semneze contractele de vânzare-cumpărare. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 78 din 7 septembrie 2009, şi-a însuşit raportul de evaluare şi a rectificat corespunzător bugetul de venituri şi cheltuieli, fiind prevăzute în cap. 70.02 suma de 481.360 lei pentru achiziţionarea imobilului, constatările instanţei de fond fiind greşite astfel cum a constatat şi Decizia instanţei de apel pe care o apreciază ca fiind corectă.
Înalta Curte, în limita atribuţiilor sale, verificând, constată:
Din dezvoltarea în fapt a criticilor de nelegalitate rezultă ca real motiv de recurs în raport de prevederile art. 304.9 C. proc. civ., greşita aplicare a prevederilor art. 4 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Critica lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii, în forma unei excepţii, care deşi are aptitudinea unui motiv distinct de nelegalitate, în contextul faptic al cauzei şi al dezvoltării criticilor formulate se prezintă ca un argument în susţinerea greşitei aplicări a prevederilor mai sus enunţate de către instanţa de apel, având aceleaşi obiect: exercitarea dreptului de preemţiune. Aceasta deoarece, pe de o parte, excepţia lipsei de interes a fost invocată în faţa instanţei de fond iar pârâta recurentă nu a atacat sentinţa cu apel sub aspectul respingerii excepţiei lipsei de interes de judecătorul fondului prin considerentele acesteia, deci, cu putere de lucru judecat în ce o priveşte, iar pe de altă parte, recurenta nu a criticat Decizia instanţei de apel sub motiv că nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei de interes, în faţa căreia aceasta a fost reiterată.
Reclamantul a investit instanţa de fond cu o acţiune în nulitate absolută a unui contract de vânzare-cumpărare în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, care dispune: ”Monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condiţiile exercitării dreptului de preemţiune ale statului român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, ori a unităţilor administrativ teritoriale, după caz, potrivit prezentei legi, sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării”.
Dreptul de preemţiune conferă titularului său, preemtorului, posibilitatea de a cumpăra un bun cu prioritate, în condiţiile legii.
Potrivit art. 4 alin. (7) din Legea nr. 422/2001, termenul de exercitare a dreptului de preemţiune este de 25 de zile de la data înregistrării înştiinţării, documentaţiei şi a propunerii de răspuns ale Ministerului Culturii şi Cultelor sau, după caz, la serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor iar titularii dreptului de preemţiune vor prevedea în bugetul propriu sumele necesare, destinate exercitării dreptului de preemţiune, valoarea de achiziţionare negociindu-se cu vânzătorul.
Potrivit alin. (8) al art. 4, în cazul în care Ministerul Culturii şi Cultelor sau serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor nu îşi exercită dreptul de preemţiune în termenul prevăzut la alin. (7) acest drept se transferă autorităţilor publice locale, care îl pot exercita în maxim de 15 zile.
În cauza de faţă, Ministerul Culturii nu şi-a exercitat dreptul de preemţiune în termenul legal de 25 de zile aşa încât autoritatea publică locală, respectiv reclamantul, a avut la dispoziţie un termen de 15 zile în care să-şi exercite acest drept, deplin, în sensul acceptării ofertei şi consemnării preţului negociat.
Cum reclamantul, chiar dacă şi-a exprimat acordul cu privire la cumpărarea imobilului la preţul stabilit prin raportul de evaluare, conform Hotărârii nr. 78 al Consiliului Local al Oraşului Băile Herculane din 7 septembrie 2009, nu a consemnat în acelaşi termen de 15 zile preţul la dispoziţia cumpărătorului, scop în care potrivit art. 4 alin. (7) din lege trebuia să prevadă în bugetul propriu sumele necesare exercitării dreptului, dreptul său de preemţiune s-a stins prin neexercitarea lui în termenul prevăzut de legiuitor.
Este de observat, că dreptul de preemţiune nu se constituie într-o restrângere a dreptului de dispoziţie al proprietarului asupra bunului, dreptul de proprietate fiind garantat constituţional, ci el se manifestă numai în situaţia în care proprietarul bunului se hotărăşte să vândă bunul şi se exercită numai în termenul legal, astfel stabilit, ca să nu obstrucţioneze vânzătorul proprietar în dreptul său de dispoziţie asupra bunului.
Aceasta este şi raţiunea alin. (9) al art. 4 din Legea nr. 422/2001 în sensul că, comunicările privind neexercitarea dreptului de preemţiune au termen de valabilitate pentru întregul an calendaristic în care au fost emise, inclusiv în situaţiile în care momentul istoric este vândut de mai multe ori.
Prin urmare, în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că preemtorul, respectiv reclamantul nu a renunţat expres la dreptul de preemţiune, cu ignorarea termenului legal de exercitare, câtă vreme exercitarea acestui drept se manifestă şi cuprinde nu numai notificările legale de intenţie, la care nu se limitează, dar şi consemnarea preţului care deşi acceptat în speţă, nu a avut loc în termenul de 15 zile prevăzut de art. 4 alin. (8) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
De altfel, contractul a cărui nulitate se solicită nu a fost încheiat în septembrie 2009 ci în martie 2010, la un preţ superior celui stabilit în raportul de evaluare şi acceptat de reclamant, iar acesta, în calitate de autoritate publică locală, pentru imobilul cumpărat clasat monument istoric, i-a eliberat cumpărătorului în august 2010 autorizaţie de lucrări la acest imobil, fapt ce confirmă desistarea lui de continuarea şi finalizarea exercitării dreptului de preemţiune.
Aşa fiind, Înalta Curte constatând o aplicare greşită în cauză a prevederilor art. 4 din Legea nr. 422/2001 de către instanţa de apel, va admite recursul pârâtei SC C.C. SRL în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica Decizia atacată şi va respinge apelul reclamantului ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., va fi obligat reclamantul la plata către recurenta SC C.C. SRL a sumei de 10.669 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta– pârâtă SC C.C. SRL Băile Herculane împotriva deciziei comerciale nr. 186 din 22 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
Modifică Decizia recurată, în sensul că respinge apelul formulat de reclamantul ORAŞUL BĂILE HERCULANE - PRIN CONSILIUL LOCAL BĂILE HERCULANE împotriva sentinţei nr. 718 din 2 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta– pârâtă SC H. SA Băile Herculane împotriva aceleiaşi decizii.
Respinge recursul declarat de recurentul – intervenient CABINET INDIVIDUAL DE AVOCAT ”I.L.” împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Obligă intimatul - reclamant Oraşul Băile Herculane - prin Consiliul Local Băile Herculane să plătească recurentei – pârâte S.C. C.C. SRL Băile Herculane suma de 10.669 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 24 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 203/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2055/2012. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
