ICCJ. Decizia nr. 2055/2012. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2055/2012
Dosar nr. 14942/3/2010
Şedinţa publică din 24 aprilie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1312 din 7 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea reclamantei M.J., în calitate de reprezentant legal al minorei A.M.I., în contradictoriu cu pârâtele SC G.W.A. România SA şi SC S.I.B.A. România SRL, obligând pârâtele la plata sumei de 1.616,09 lei aferentă cererii de asigurare nr. 8637160 din 23 noiembrie 2006 şi 59.876 lei aferentă cererii de asigurare nr. 8388500 din 15 decembrie 2006 (poliţă de asigurare nr. 10125363). Totodată, au fost obligate pârâtele la plata sumei de 3.739,50 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 207.418 lei, reprezentând sumă asigurată în caz de deces, 75.000 lei, reprezentând protecţie suplimentară de deces din accident conform cererii de asigurare nr. 8367160 din 23 noiembrie 2006; 59.876 lei constând în sumă asigurată în caz de deces conform cererii de asigurare nr. 8388500 din 15 decembrie 2006 şi poliţei nr. 10125363; 3.000 lei constând în comisioane datorate ca urmare a activităţii prestate de către defuncta A.F.C.L., în calitate de consultant de asigurări al SC S.I.B.A. România SRL.
Tribunalul a apreciat că, deşi s-a probat că defuncta era comisionar – agent de asigurări al pârâtei SC S.I.B.A. România SRL nu s-a demonstrat în niciun fel izvorul pretenţiilor de 3.000 lei, solicitat cu titlu de comision datorat acesteia, conform art. 1169 C. civ.
Cât priveşte celelalte pretenţii formulate, tribunalul a reţinut că defuncta A.F.C.L. a fost agent de vânzări al pârâtei SC S.I.B.A. România, iar la data de 23 noiembrie 2006 a formulat o cerere de asigurare de viaţă cu protecţie suplimentară în caz de deces, sub nr. 8367160. La data de 24 martie 2007, în urma unui accident rutier, a survenit decesul numiţilor I.A.M. şi A.F.C.L.
Tribunalul a apreciat că, în ceea ce priveşte indemnizaţia de asigurare solicitată de succesoarea defunctei, în baza cererii de asigurare nr. 8367160 din 4 decembrie 2006, respectiv, asigurare de viaţă cu protecţie suplimentară în caz de deces, nu există contract de asigurare încheiat în formă scrisă conform art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 136/1995, pentru dovedirea contractului de asigurare neputându-se recurge la dispoziţiile art. 46 C. com.
Ca atare, constatând inexistenta unui contract de asigurare legal încheiat, tribunalul a respins primele două capete de cerere având ca obiect plata sumei de 207.418 lei sumă asigurată şi 75.000 lei – protecţie suplimentară în caz de deces, obligând pârâtele la plata sumei de 1.616,09 lei, reprezentând primă iniţială de asigurare, din care s-au dedus cheltuielile de administrare.
În ceea ce priveşte suma asigurată de 59.876 lei, solicitată conform cererii nr. 8388500 din 15 decembrie 2006/poliţa nr. 10125363, tribunalul a reţinut că în calitate de contractant al asigurării figura I.A.M., iar în calitate de beneficiar, F.C.L. Întrucât cei doi au decedat deodată – comorienţi –societatea de asigurare a decis să achite suma asigurată moştenitorului defunctului I.A., respectiv numitului I.I.
Tribunalul a reţinut, însă, că, în ipoteza de faţă este vorba despre o stipulaţie pentru altul, astfel încât, beneficiarul, deşi nu este parte în contract, dobândeşte direct şi nemijlocit dreptul creat în folosul său în momentul încheierii contractului de asigurare, astfel încât, dreptul se naşte în patrimoniul său, iar indemnizaţia de asigurare se cuvenea moştenitorului beneficiarului respectiv minorei A.M.I.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, reclamanta şi pârâta SC G.W.A. România SA.
Prin Decizia comercială nr. 403 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins apelul apelantei M.J. şi a admis apelul pârâtei SC G.W.A. România SA, şi, în consecinţă, a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtelor la plata sumei de 59.876 lei aferentă cererii de asigurare nr. 8388500 din 15 decembrie 2006, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în mod corect a apreciat prima instanţă că în speţă nu a fost dovedită existenţa poliţiei de asigurare în formă scrisă conform art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 136/1995, orice altă probă nefiind admisă de lege.
Curtea de apel a analizat pretenţiile reclamantei şi din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 998 – 999 C. civ. invocate în susţinerea acţiunii, reţinând ca neîntemeiate susţinerile reclamantei relative la culpa pârâtei SC S.I.B.A. România SRL, care nu ar fi informat-o corect pe defunctă despre demersurile necesare pentru încheierea valabilă a contractului de asigurare şi care ar fi întârziat depunerea cererii de asigurare nr. 8367160 din 23 noiembrie 2006 la societatea de asigurare, respectiv, pârâta SC G.W.A. România SA.
Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că defuncta nu a completat chestionarul medical obligatoriu pentru încheierea poliţei de asigurare, condiţiile de încheiere a asigurării regăsindu-se pe verso-ul cererii de asigurare.
Cât priveşte depunerea cu întârziere a cererii de asigurare la asigurător, instanţa de apel a apreciat că nu există o legătură de cauzalitate între această faptă şi neîncheierea contractului de asigurare, întrucât cererea de asigurare mai trebuia completată şi bea apoi analizată de asigurator. De altfel, depunerea cu întârziere a cererii de asigurare, a reţinut instanţa de apel, nu poate fi imputată exclusiv consultantului, întrucât în cererea de asigurare defuncta a folosit numele de căsătorie – Andrei, iar la starea civilă a precizat că este divorţată, deşi prin sentinţa de divorţ se dispunea revenirea la numele anterior căsătoriei, respectiv, acela de F., de unde rezultă că nici defuncta nu a intenţionat depunerea cererii de asigurare anterior datei de 31 ianuarie 2007, când i-a fost eliberată noua carte de identitate.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta SC G.W.A. România SA, Curtea de apel a reţinut că acesta este fondat, în mod greşit fiind obligate pârâtele la plata sumei de 59.876 lei conform poliţei de asigurare 10125363 în condiţiile în care a achitat sumele cuvenite în temeiul acestei Poliţe către moştenitorul defunctului I.A.M.
Instanţa de apel a apreciat că, întrucât contractantul asigurării şi beneficiarul acesteia – respectiv, defuncta A. (F.)C.L. au fost comorienţi şi având în vedere specificul contractelor de asigurare, dreptul de a încasa indemnizaţia de asigurare se naşte doar la data producerii evenimentului asigurat, astfel încât în patrimoniul defunctei – decedată şi ea la data producerii evenimentului asigurat, nu s-a născut nici un drept care să poată fi transmis pe cale succesorală către reclamantă.
Întrucât la data producerii evenimentului asigurat, beneficiarul nu avea capacitate de folosinţă ne aflăm în ipoteza în care nu există beneficiar desemnat, a apreciat instanţa de apel, astfel încât în mod corect societatea de asigurare a achitat indemnizaţia către moştenitorul asiguratului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamanta M.J., criticând Decizia pentru mai multe motive de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel:
- în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că în speţă nu există poliţa de asigurare, în condiţiile în care pârâtele au recunoscut existenţa contractului de asigurare, pârâta SC S.I.B.A. România SRL afirmând că poliţa a fost încheiată de coordonatorul de reţea;
- pârâtele au invocat lipsa copiei de pe buletinul defunctei, în condiţiile în care CNP-ul acesteia exista pe toate actele depuse, precum şi necompletarea unui chestionar medical care a fost comunicat după decesul numitei A.F.C.L..
De altfel, în cuprinsul cererii de asigurare a fost completat un chestionar medical făcându-se menţiunea expresă că s-a efectuat şi testul HIV. În plus, defuncta a achitat către societatea de asigurare o primă de asigurare, încă din data de 4 decembrie 2006, în cuantum de 1631,09 lei, sumă ce reprezintă aproximativ jumătate din prima de asigurare anuală.
- instanţa de apel nu a reţinut faptul că defuncta A.F.C.L. era un simplu client la data formulării cererii de asigurare, cerere ce a fost încheiată la consultantul P.E.L., astfel încât motivarea intimatei – pârâte SC S.I.B.A. România SRL este lipsită de logică în ceea ce priveşte tergiversarea depunerii cererii de asigurare, întrucât brokerii de asigurări sunt experţi în asigurări, iar serviciile oferite trebuie să aibă un anumit nivel de profesionalism. Ca atare, susţinerea intimatei – pârâte relativă la absenţa copiei de pe buletinul defunctei nu poate fi primită, atâta timp cât schimbarea numelui nu atrage schimbarea CNP-ului persoanei;
- conform condiţiilor generale de asigurare, a arătat recurenta – reclamantă, prima iniţială de asigurare este scadentă în 7 zile de la încheierea contractului, însă nu înainte de începutul asigurării, or, în speţă, prima de asigurare fusese deja achitată.
- instanţa de apel a înlăturat fără motivare faptul că la dosar există înscrisuri care atestă că datele de pe buletinul defunctei figurau în poliţele de asigurare, iar consultantul de asigurare nu putea să semneze poliţa de asigurare fără existenţa copiei de pe buletin, curtea de apel reţinând doar absenţa copiei xerox de pe actul de identitate al defunctei; de altfel, în poliţa de asigurare se menţionează doar CNP-ul persoanei, iar nu seria şi numărul cărţii de identitate, astfel încât reţinerea intenţiei defunctei de a întârzia depunerea cererii de asigurare, după data schimbării numelui acesteia, este nelegală;
- instanţa de apel nu a analizat conţinutul celor 3 adrese emise de către societatea de asigurare către, defunctă, pentru completarea chestionarului, după data înregistrării decesului.
- instanţa de apel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ. în ceea ce priveşte refuzul intimatei - pârâte SC S.I.B.A. România SRL, de a răspunde la interogatoriu şi nu a ţinut cont de răspunsurile la interogatoriu ale celeilalte intimate pârâte, respectiv, ale societăţii de asigurare SC G.W.A. România SA, recurenta reclamantă reluând pe larg, răspunsurile la interogatoriu administrat acestei părţi;
- instanţa de apel a reţinut în mod greşit că suma asigurată în cererea nr. 8388500 din 15 decembrie2006 a fost corect achitată către moştenitorul contractantului asigurării, în condiţiile în care era desemnat un beneficiar al asigurării, în persoana defunctei A.F.C.L. O atare plată a fost făcută abuziv, a arătat recurenta, în condiţiile în care societatea de asigurare a plătit fără să verifice dacă în poliţa de asigurare era desemnat un beneficiar al asigurării. Mai mult, la data plăţii, societatea de asigurare nu ştia dacă beneficiara era decedată, şi dacă aceasta avea moştenitori, astfel cum greşit a reţinut instanţa de apel.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenta - reclamantă, văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 318 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului dreptului dedus judecăţii drept ce viza plata indemnizaţiei de asigurare, ca urmare a reţinerii inexistenţei contractului de asigurare pe baza unei situaţii de fapt incorect şi insuficient stabilită.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că motivarea instanţei de apel este insuficientă şi contradictorie reţinându-se, calitatea defunctei A.F.C.L. de agent de asigurare, deşi cererea de asigurare dedusă judecăţii a fost încheiată printr-un alt consultant de asigurare, insistându-se indirect pe culpa defunctei în necompletarea cererii de asigurare. Ca atare, Înalta Curte reţine ca întemeiată susţinerea recurentei - reclamante în sensul că solicitarea de asigurare a defunctei a fost efectuată exclusiv în calitate de client, iar nu de agent de asigurare, situaţie premisă care trebuia avută în vedere cu precădere în stabilirea situaţiei de fapt. De altfel, şi sub acest aspect probele administrate sunt insuficiente, întrucât, pe de o parte, se susţine că defuncta era agent de asigurare şi „şi-a calculat singură prima de asigurare”, iar pe de altă parte, se susţine completarea şi semnarea cererii de asigurare de către consultantul P.L.
Nelegală este şi reţinerea instanţei de apel relativă la culpa defunctei în tergiversarea depunerii cererii de asigurare, întrucât intenţiona să obţină o nouă carte de identitate după schimbarea numelui conform hotărârii de divorţ, întrucât instanţa de apel nu a motivat relevanţa acestei schimbări în încheierea poliţei de asigurare, atâta timp cât la data formulării cererii de asigurare – 23 noiembrie 2006, datele de stare civilă erau conforme actului de identitate de la acea dată şi atâta timp cât o atare schimbare nu atrage modificarea codului numeric personal al defunctei pe baza căruia se elibera poliţa de asigurare, criticile recurentei - reclamante relative la greşita reţinere a culpei defunctei, de către instanţa de apel, fiind întemeiate şi sub acest aspect.
De altfel, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a reţinut în analiza răspunderii civile a brokerului de asigurare, pe de o parte, că nu există legătură de cauzalitate între întârzierea depunerii cererii de asigurare de către aceasta la societatea de asigurare şi eliberarea poliţei de asigurare şi, deci, absenţa culpei acestuia pe de altă parte, a apreciat că tergiversarea eliberării acestei poliţie nu-i poate fi imputată doar brokerului de asigurare, atâta timp cât defuncta intenţionase să obţină mai întâi noul act de identitate şi, apoi, să înainteze cererea de asigurare. Dincolo de absenţa considerentelor privind relevanţa obţinerii acestui act de identitate nou şi deci, implicit, de argumentarea juridică a existenţei culpei persoanei în cauză, Înalta Curte reţine că o atare motivare este contradictorie întrucât, pe de o parte, reţine absenţa culpei brokerului de asigurare, iar pe de altă parte, reţine culpa comună a brokerului de asigurare şi a defunctei, astfel încât soluţia pronunţată apare ca nemotivată.
Înalta Curte reţine ca întemeiate şi motivele de recurs relative la greşita reţinere a culpei defunctei pentru necompletarea chestionarului medical şi la neluarea în considerare de către instanţa de apel a faptului că, în speţă, prima de asigurare era achitată încă din 4 decembrie 2006.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o analiză superficială a obligaţiei de completare a chestionarului medical, apreciind pe baza unei situaţii de fapt incomplete, că această obligaţie îi revenea defunctei inclusiv sub aspectul iniţiativei de completare a unei atare chestionar medical. Se reţine astfel, că instanţa de apel a apreciat că dată fiind valoarea asigurată, legea impunea completarea chestionarului medical, o atare obligaţie, fiind prevăzută chiar e verso-ul cererii de asigurare, astfel încât defuncta, prin necompletarea acestui chestionar, a tergiversat emiterea poliţei de asigurare. Or, în cauză instanţa de apel a pornit de la o premisă greşită, omiţând să cerceteze faptul că cererea de asigurare a fost completată de un alt consultant de asigurare şi nu a analizat relevanţa adreselor emise chiar de către societatea de asigurare pentru o completarea unui astfel de chestionar medical.
Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut cu uşurinţă aplicarea dispoziţiilor art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 136/1995, reţinând inexistenţa poliţei de asigurare în cauză, deşi cererea de asigurare semnată de consultantul de asigurare, a fost înregistrată la societatea de asigurare şi deşi în speţă, a fost plătită prima de asigurare, toate părţile în proces fiind de acord că această sumă a fost achitată cu acest scop. Ca atare, dat fiind faptul că solicitantul indemnizaţiei de asigurare este moştenitorul asiguratului, aşadar un terţ faţă de poliţia de asigurare, susţinând că foarte multe acte s-au pierdut în timpul accidentului, Înalta Curte reţine că instanţa de apel era obligată să stabilească situaţia de fapt, pentru o deplină cercetare a fondului cauzei, prin obligarea societăţii de asigurare, conform art. 172 C. proc. civ., să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile din arhiva proprie relative la solicitarea de asigurare a defunctei şi să justifice titlul cu care a făcut încasarea sumei de 1.631,09 lei de la defunctă, cu mult înainte de data survenirii decesului, sumă restituită abia pe parcursul judecării cauzei.
Înalta Curte reţine că nici prima instanţă de fond, şi nici instanţa de apel nu au fost preocupate de justificarea în drept a dispoziţiei de restituire a sumei de bani reprezentând primă de asigurare, contrar petitelor cu care a fost investită instanţa de judecată, fundamentate pe răspunderea civilă contractuală, decurgând din executarea obligaţiei poliţei de asigurare, şi, respectiv, pe răspunderea civilă delictuală, rezultând din fapta ilicită a brokerului de asigurare care ar fi tergiversat depunerea dosarului de asigurare. De altfel, instanţa de apel a reţinut în motivare necesitatea analizei incidenţei în speţă a dispoziţiilor art. 998- 999 C. civ., fără să administreze probe şi fără să analizeze condiţiile răspunderii civile delictuale în cauză.
Înalta Curte reţine că instanţele de fond au dispus restituirea acestei sume de bani către reclamantă, calificând-o ”primă de asigurare” – aşadar o prestaţie caracteristică contractului de asigurare, pe de o parte, iar pe de altă parte au apreciat că, în speţă, nu există poliţă de asigurare, în cauza de faţă nesolicitându-se şi neacordându-se motivat, de către instanţa de judecată, vreo sumă nedatorată.
Înalta Curte reţine că soluţia instanţei de apel este nelegală şi în ceea ce priveşte admiterea apelului societăţii de asigurare, instanţa de apel schimbând soluţia primei instanţe de fond prin trimitere la caracterul aleatoriu al contractului de asigurare şi la situaţia de comorienţi a contractantului asigurării şi a beneficiarului asigurării.
Înalta Curte reţine că instanţa de apel pornind de la caracterul aleatoriu al asigurării, a făcut confuzie între data la care se naşte dreptul la plata indemnizaţiei de asigurare - data încheierii contractului de asigurare - şi data la care acesta devine efectiv, respectiv data producerii evenimentului asigurat. Aşadar, exercitarea acestui drept, iar nu existenţa lui, depinde de îndeplinirea unui eveniment viitor şi incert, constând în producerea evenimentului asigurat, dreptul născându-se în patrimoniul defunctei – beneficiar încă de la data semnării poliţei de asigurare în baza stipulaţiei pentru altul care se suprapune peste contractul de asigurare.
Înalta Curte reţine că, Decizia instanţei de apel în soluţionarea apelului societăţii de asigurare este nelegală, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă, având în vedere că instanţa de recurs a găsit ca întemeiate atât motive de casare, pentru insuficientă cercetare a fonului prin raportare la o situaţie de fapt incorect stabilită, cât şi motive de modificare, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta – reclamantă şi va casa în întregime Decizia instanţei de apel, urmând ca la rejudecare curtea de apel să aibă în vedere considerentele prezentei decizii din perspectiva dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă M.J. - reprezentant legal al minorei A.M.I. împotriva deciziei comerciale nr. 403/2011 din 21 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează în întregime Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 24 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2054/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1976/2012. Civil → |
|---|
