ICCJ. Decizia nr. 1998/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1998/2012
Dosar nr.873/108/2010
Şedinţa publică din 20 martie 2012
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 15 februarie 2010, reclamantul A.I. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Arad, obligarea pârâtului la 800.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnărilor cu caracter politic din anii 1949 - 1964.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost condamnat pentru crima de uneltire contra ordinii sociale la un an şi 6 luni închisoare corecţională prin sentinţa nr. 1650 din 29 noiembrie 1949 a Tribunalului Militar Timişoara şi la 25 ani muncă silnică şi 10 ani degradare socială prin sentinţa nr. 62 din 30 martie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare. A executat efectiv aproape 12 ani, fiind pus în libertate în urma Decretului de graţiere nr. 411/1964.
Reclamantul a arătat că în toată această perioadă a fost persecutat, urmărindu-se renunţarea lui la credinţă, fiind preot ortodox. Condiţiile de încarcerare au fost inumane, în celule insalubre, fără contactul cu alţi deţinuţi şi fără nici o legătură cu familia. Şi după eliberare a fost monitorizat. În plus, nu a mai putut să profeseze, fiind obligat să se angajeze ca muncitor.
Prin sentinţa civilă nr. 264 din 14 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Arad s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A.I. şi a fost obligat pârâtul să plătească suma de 120.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale şi suma de 2.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând solicitarea reclamantului din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, invocată ca temei al pretenţiilor, tribunalul a considerat că este întemeiată, acesta având calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri în temeiul acestui act normativ, întrucât ambele condamnări au fost pronunţate pentru motive politice, aşa cum rezultă din art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, iar măsura dislocării în colonia de muncă 0841 - Constanţa constituie de asemenea o măsură administrativă cu caracter politic, în raport de exigenţele art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ. În total, reclamantul a executat o perioadă de 7 ani şi 1 lună închisoare şi a fost dislocat într-o colonie de muncă pentru o perioadă de aproape 3 ani şi 10 luni, stabilind suma de 120.000 euro ca fiind echitabilă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel B.A.M., în calitate de succesoare în drepturi a reclamantului decedat A.I., şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin Decizia nr. 637/ A din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanta B.A.M. şi a fost admis apelul pârâtului şi schimbată în parte sentinţa, în sensul că a fost respinsă în totalitate acţiunea.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, pe care reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că instanţa trebuie să aibă în vedere prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 147 din Constituţie.
În cauză, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta B.A.M., care, indicând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine, în esenţă, că acţiunea a fost greşit respinsă în condiţiile în care legea aplicabilă este cea de la data pronunţării unei soluţii în primă instanţă.
Instanţa trebuia să aplice, mai susţine recurenta, principiul neretroactivităţii legii civile noi, conform căruia o lege civilă se aplică numai situaţiilor juridice ce se ivesc după intrarea ei în vigoare, regula constituindu-se într-un factor de stabilitate a circuitului civil.
Intimata-pârâtă D.G.F.P. a judeţului Arad, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, pentru Statul Român a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul declarat de reclamantă este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale" dispune că deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanţei de contencios constituţional, aceasta fiind o aplicare - în materia controlului constituţionalităţii legilor - a principiului general al neretroactivităţii legilor.
Altfel spus, deşi încă de la pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituţională, efectul constatării neconformităţii textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.
Ca atare, numai până la această dată, prezumţia de constituţionalitate nu este înlăturată şi aplicarea legii nu este afectată, în condiţiile în care nu ne aflăm în situaţia unor acte juridice convenţionale, ale căror efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.
În acest context, nu se poate susţine că textul aflat în vigoare la data iniţierii demersului judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) îşi prelungeşte efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituţional - prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale - şi respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010.
Or, în speţă, Decizia din apel a fost pronunţată la 23 martie 2011, dată la care - urmare declarării neconformităţii textului cu legea fundamentală şi a publicării în M. Of. a deciziei instanţei de contencios constituţional care a constatat această neconformitate - norma juridică pe care s-au întemeiat pretenţiile reclamantei, nu mai exista, şi în lipsa unor dispoziţii legale exprese, nici nu se putea considera că ultraactivează.
În consecinţă, la momentul la care instanţa de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislaţia internă şi nici nu se putea invoca existenţa unui „bun" din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care în cauză nu fusese pronunţată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.
Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs - ultraactivitatea unui text de lege şi după publicarea în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală - a fost de altfel definitiv tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care (în compunerea prevăzută de art. 3306 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010) prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Partea I - a statuat că în situaţia în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta „nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, pe care şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene, nu i le legitimează".
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.A.M. împotriva deciziei nr. 637/ A din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 20/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1996/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
