ICCJ. Decizia nr. 200/1951. Civil
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 829 din 9 februarie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 1607 din 25 octombrie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că din adresa din 28 martie 1991, emisă de Ministerul de Interne, reclamanta C.M., a fost dislocată la data de 12 iunie 1951, conform Deciziei M.A.I. nr. 200/1951 şi i s-a fixat domiciliu obligatoriu în comuna Frumuşiţa judeţul Galaţi, împreună cu familia. Această măsură a fost ridicată prin Decizia M.A.I. nr. 6100 din 30 august 1955.
Din certificatul de naştere rezultă că N.M. s-a născut la data de 29 noiembrie 1940, în comuna Roseti, R.C. şi este fiica lui A. şi A.
Conform certificatului de căsătorie, depus la dosarul cauzei la data de 25 octombrie 2010 N.M., născută la data de 27 noiembrie 1940, fiica lui N.A., s-a căsătorit cu C.I., iar după căsătorie aceasta s-a numit C.M.
Tribunalul a reţinut din buletinul de identitate aflat la fila 5 din dosar, că reclamanta C.M. s-a născut la data de 27 noiembrie 1940 în comuna Rosetti, judeţul Ialomiţa şi este fiica lui A. şi A.
În final, tribunalul a constatat că persoana menţionată în adresa din 28 martie 1991 emisă de Ministerul de Interne, împotriva căreia a fost luată măsura administrativă cu caracter politic, nu este aceeaşi persoană cu reclamanta, respectiv cu C.M., născută N., la data de 29 noiembrie 1940, în comuna Roseti, Raionul Călăraşi, fiica lui A. şi A.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, arătând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea legii, având în vedere cele prevăzute de Legea nr. 221/2009 şi precizând că s-a solicitat acordarea unui termen pentru a găsi martori care să poată da o declaraţie de notorietate şi pentru a dovedi astfel, că reclamanta este persoana împotriva căreia a fost luată această măsură. A invocat încălcarea dreptului la apărare, arătând că instanţa nu i-a dat posibilitatea să-şi exercite drepturile cuvenite în conformitate cu art. 20 din Constituţia României, art. 5, 6 şi 14 din C.E.D.O şi Rezoluţiile nr. 1096/1996, nr. 1481/2006 şi nr. 40/1985.
Prin decizia civilă nr. 295/ A din 17 martie 2011, Curtea de apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că în cauză au fost acordate patru termene, iar reclamanta a depus la dosar în dovedirea calităţii sale procesuale active un set de înscrisuri probatorii, analizate de către instanţa de fond, înscrisuri cu care însă nu s-a făcut dovada identităţii de persoane, astfel că nu se poate susţine că Tribunalul Bucureşti i-ar fi încălcat dreptul la apărare şi că nu i-ar fi dat posibilitatea dovedirii aspectelor puse în discuţie.
Prin urmare, s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada încadrării în categoria persoanelor limitativ prevăzute de art. 3 lit. e) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, cererea de chemare în judecată fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, indicând drept motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. Arată că, în cauză nu au fost respectate principul egalităţii în drepturi prevăzut de Constituţia României şi principiul neretroactivităţii legii civile. Astfel, Decizia nr. 1358/2010 nu putea fi aplicată cauzelor aflate pe rol, la data pronunţării ei, ci doar acelor acţiuni înregistrate ulterior publicării sale în M. Of.
Dacă s-ar interpreta în alt sens, s-ar aplica un tratament distinct persoanelor îndreptăţite la daune morale pentru condamnări de natură politică sau supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, în funcţie de momentul la care instanţa a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă, deşi petenţii au depus cererile în acelaşi timp şi au urmat aceeaşi procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009, acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute, neimputabile persoanelor în cauză.
În acest context, judecătorul cauzei, aflată pe rol la momentul pronunţării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, era obligat să verifice data înregistrării cererii de chemare în judecată, adică să constate faptul că aceasta a fost introdusă sub imperiul unei legi în vigoare la acea dată.
Or, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acţiune, pentru a solicita despăgubiri, inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecata este aplicabilă pe tot parcursul procesului.
Mai mult, începând cu data de 15 noiembrie 2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost suspendate de drept, urmând să-şi înceteze efectele juridice, începând cu data de 31 decembrie 2010, dacă legiuitorul nu intervenea pentru modificarea prevederilor atacate. Având în vedere faptul că legiuitorul nu a intervenit până la data de 31 decembrie 2010, pentru a modifica prevederile atacate, înseamnă că, începând cu data de 01 ianuarie 2011, aceste prevederi şi-au încetat aplicabilitatea.
Cu toate acestea, legiuitorul avea obligaţia de a modifica prevederile care au fost declarate neconstituţionale, în armonie cu prevederile constituţionale si prevederile tratatelor internaţionale la care România este parte, pentru că, altfel, s-ar crea un vid legislativ.
Faptul că, până la această dată, legiuitorul nu a intervenit pentru a modifica legea nu îi este imputabil reclamantei si nu constituie un temei legal ca cererea să fie respinsă, ci este obligatoriu ca aceasta să fie judecată în acord cu prevederile constituţionale şi internaţionale.
În ceea ce priveşte trimiterea, imprecisă şi incoerentă, din textul deciziilor Curţii Constituţionale la Decretul-lege nr. 118/1990, aceasta este, în opinia recurentei, fundamental eronată, deoarece indemnizaţia lunară prevăzută de acest act normativ constituie exclusiv un drept de securitate socială.
Înalta Curte, la termenul de azi, a invocat excepţia nulităţii recursului, faţă de prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Astfel, se constată că prin decizia recurată s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, fiind astfel menţinută soluţia primei instanţe de respingerii a cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că, prin înscrisurile probatorii administrate nu s-a făcut dovada identităţii de persoane.
Prin urmare, s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada încadrării în categoria persoanelor limitativ prevăzute de art. 3 lit. e) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, cererea de chemare în judecată fiind respinsă pentru acest motiv, şi nu ca o consecinţă a aplicării efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 publicate în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, cum susţine recurenta.
În aceste condiţii, criticile recurentei, în mod necesar, trebuiau a se raporta la considerentele deciziei instanţei de apel prin care a fost menţinută sentinţa atacată, întrucât nu s-a făcut dovada încadrării în categoria persoanelor prevăzute de Legea nr. 221/2009, iar nu să privească efectele deciziei instanţei de contencios constituţional.
Or, recursul are ca obiect decizia instanţei de apel, astfel că şi criticile susţinute prin motivele de recurs trebuie să vizeze obiectul căii de atac, după cum aceste critici trebuie să privească vicii de nelegalitate expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Aşadar, prin motivele de recurs, partea nemulţumită de soluţia pe care o atacă este ţinută a-şi conforma conduita procesuală la normele imperative ale art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., fiind astfel îndrituită la a susţine numai critici de nelegalitate care se încadrează sau pot fi încadrate în tezele instituite prin textul invocat.
Prin motivele de recurs partea era îndrituită să susţină critici prin care să combată argumentele expuse de instanţă anterioară în considerentele deciziei ce face obiectul recursului, ceea ce în speţă nu s-a verificat, astfel că, Înalta Curte reţinând că recurenta şi-a încălcat aceste obligaţii procedurale, constată că în cauză devine incidentă sancţiunea nulităţii căii de atac, reglementată de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., sens în care s-a dispus.
| ← ICCJ. Decizia nr. 828/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 830/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
Citește mai mult
(Nr.76131/18.01.1991) in care se arata: " La cererea Dumneavoastra,inregistrat cu nr:18697/1990,va comunicam urmatoarele: Pater,fosta Hnatiuc Maria,fiica lui Petru si al Maria, nascuta la data 128/08/1930 in Vascauti/Suceava ,a fost dislocata din zona de frontiera de vest si prin Decizia M.A.I nr 200/1951,la data de 18.071951 i s-a stabilit domiciliu obligatoriu in localitatea Latesti jud.Ialomita ". Dupa depunerea dosarului am asteptat sa primesc un raspuns de la AJPIS. Astazi 13.01.2021, am primit o nota informativa prin care mi se solicita sa informez ce prevederi sint incluse in decizia M.A.I nr 200/1951. Aceasta deoarece conform D.L nr 118/1990 ,persoanele care au fost condamnate pentru infractiuni contra umanitatii sau celor in cazul carora s-a dovedit ca au desfasurat o activitate fascista si/sau legionara in cadrul unei organizatii sau miscari de acest fel,nu beneficiaza de aceste drepturi. Mentionez ca parintii mei nu au fost arestati,condamnati pentru nici o fapta antisociala si nici nu au facut parte din nici o organizatie fascista sau legionara. De la AJPIS constanta mi se cere sa aduc un act doveditor prin care sa pot demonstra faptul ca parintii mei nu au fost deportati in Baragan ca urmare a astfel de fapte antisociale. Rog sa ma sfatuiti de unde pot sa obtin aceste documente justificative. Multumiri,In cel mai bun caz, ar trebui sa luati legatura cu Asociaţia foştilor deţinuţi politici din România
afdpr.ro/ pentru a va indruma corect asupra pasilor ce trebuie urmati in situatia dumneavoastra.
Odata clarificat statutul oficial al evenimentelor traite de familia dumneavoastra, materializat de altfel cu o hotarare din partea Comisiei Judetene de aplicare a legii 118/1990, veti putea sa solicitati casei de pensii si indemnizatiile/ beneficiile aferente.
Din cate inteleg, ar trebui sa va indeptati atentia catre
pct. I. DISLOCAREA SI FIXAREA DE DOMICILIU OBLIGATORIU.
"In
Citește mai mult
anul 1951, conform H.C.M. nr. 326 (exemplarul trimis Ministerului Afacerilor Interne a fost ars de Directia Secretariat), Ministerul Afacerilor Interne a emis decizia nr. 200 (de existenta careia nu se cunoaste nimic)..."In caz ca vreti sa aveti o incadrare istorica a evenimentor, de folos ar fi sa cititi si acest articol
www.banatulazi.ro/cea-mai-criminala-deportare-a-romanilor-in-romania-igienizarea-banatului-video/
Sper sa va fie de folos aceste randuri
Cu stima, Marian Iliescu