ICCJ. Decizia nr. 835/2012. Civil. Anulare act. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 835/2012
Dosar nr. 193/32/2010
Şedinţa publică din 9 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9254 din 15 noiembrie 2005 a Judecătoriei Braşov a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă Mănăstirea Agapia împotriva pârâţilor M.F. şi M.E., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea conexă cu caracter reconvenţional formulată de pârâţii M.F. şi M.E. împotriva reclamantei-pârâte Mănăstirea Agapia având ca obiect constatare dobândire drept de proprietate prin uzucapiune, au fost obligaţi pârâţii să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 140 mp şi terenul în suprafaţă de 647 mp înscrise în CF Agapia, au fost respinse ca neîntemeiate restul pretenţiilor, a fost anulată cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâţilor-reclamanţi de intervenienta SC B.P. SA, sucursala Neamţ.
Prin decizia civilă nr. 417/ R din 29 iunie 2006, Tribunalul Braşov a respins recursurile formulate de SC B.P. SA şi pârâţii M.F. şi M.E.
La data de 22 martie 2010, SC E.C. SNC a înregistrat pe rolul Curţii de apel Bacău o cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 9254 din 15 noiembrie 2005 a Judecătoriei Braşov şi a deciziei civile 212 R din 6 martie 2003 a Curţii de apel Braşov, în raport de decizia civilă nr. 159/ A din 6 februarie 1995 pronunţată de Tribunalul Neamţ.
Revizuenta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel că, prin decizia civilă nr. 745 din 21 iunie 2010, Curtea de apel Bacău a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de astăzi, 9 februarie 2012, Înalta Curte a invocat excepţia de tardivitate a cererii de revizuire, pe care o consideră întemeiată, pentru următoarele considerente:
Conform art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (2), se calculează de la pronunţarea ultimei hotărâri.
Revizuenta a solicitat anularea sentinţei civile nr. 9254 din 15 noiembrie 2005 a Judecătoriei Braşov şi a deciziei civile 212/ R din 6 martie 2003 a Curţii de apel Braşov, în raport de decizia civilă nr. 159/ A din 6 februarie 1995 pronunţată de Tribunalul Neamţ.
Hotărârea atacată cu revizuire şi a cărei anulare s-a solicitat a fost pronunţată la 15 noiembrie 2005, iar cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a fost înregistrată la 22 martie 2010, cu depăşirea termenului de o lună calculat în condiţiile art. 324 pct. 1 C. proc. civ. cu referire la art. 101 alin. (3) şi (5).
Chiar dacă ar fi respectat termenul legal, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta ar fi trebuit să invoce contrarietatea hotărârii atacate cu o altă hotărâre pronunţată în aceeaşi pricină, având aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, şi nu contrarietatea cu hotărâri pronunţate în cauze pretins similare.
În concluzie, cererea de revizuire formulată de revizuentă este tardivă şi va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de către revizuenta SC E.C. SNC împotriva sentinţei civile nr. 9254 din 15 noiembrie 2005 a Judecătoriei Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 833/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 836/2012. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... → |
---|