ICCJ. Decizia nr. 831/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 831/2012
Dosar nr. 11873/95/2010
Şedinţa publică din 9 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Gorj prin sentinţa civilă nr. 406 din 17 noiembrie 2010, a respins acţiunea formulată de reclamantele P.V. şi P.O., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin care acestea solicitaseră să se constate caracterul politic al măsurii reţinerii ca prizonier de război în U.R.S.S. al autorului lor B.G.P., obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 euro către reclamanta P.V., în calitate de fiică şi la 2500 euro către reclamanta P.O., în calitate de nepoată de fiică a autorului, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor în perioada de prizonierat.
Prima instanţă a reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 214/1999 rezultă că, sunt asimilate infracţiunilor politice acele manifestări de implicare în acţiuni de răsturnare a regimului comunist sau de contestare a legitimităţii puterii politice din acea vreme, iar situaţia autorului reclamantelor, care a participat la războiul din 1944 şi în perioada 23 august 1944 - 17 mai 1948 a fost reţinut ca prizonier de război în lagărul comunist din Erevan - URSS, nu poate fi asimilată cu o condamnare politică pentru care să se impună repararea prejudiciului moral.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele, susţinând că reţinerea autorului în prizonierat este o măsură administrativă cu caracter politic, temeiul de drept fiind dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 care arată că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să se constate caracterul politic al acestora.
Prin decizia civilă nr. 120 din 24 februarie 2011, Curtea de apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamante.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că prin art. 1 şi art. 3, legiuitorul a stabilit conţinutul noţiunilor de condamnare politică, respectiv măsură administrativă cu caracter politic, enunţând care anume condamnări şi măsuri administrative au de drept un caracter politic, iar prin art. 4 s-a prevăzut posibilitatea persoanelor care au suferit o condamnare penală în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) sau au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, de a solicita instanţei de judecată să se constate caracterul politic al condamnării şi respectiv a luării acestor măsuri. Faţă de aceste prevederi legale s-a constatat că susţinerea reclamantelor în sensul că starea de prizonierat al autorului lor ar putea fi asimilată unei măsuri administrative cu caracter politic este lipsită de temei legal, neîncadrându-se în sfera de reglementare a Legii nr. 221/2009, aspect corect reţinut de instanţa de fond, întrucât starea de prizonierat a fost rezultatul unei acţiuni militare, iar nu politice a fostului regim comunist.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, pe care l-au încadrat în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Acestea au arătat că autorul lor a participat la războiul din 1944 şi în perioada 23 august 1944 - 17 mai 1948 a fost reţinut ca prizonier de război în lagărul comunist din Erevan - U.R.S.S., ceea ce constituie măsură cu caracter politic, confirmată şi de faptul că acesta a beneficiat de facilităţile Decretului-lege nr. 118/1990.
Susţin că fundamentarea în drept a cererii de constatare a caracterului politic se întemeiază pe dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea următoarelor argumente:
În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În cauză, reclamantele solicită obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a situaţiei în care s-a aflat autorul lor, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S.
Însă, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 numai o condamnare cu caracter politic în perioada de referinţă a legii sau o măsură administrativă cu caracter politic, dispusă în aceeaşi perioadă, pot naşte dreptul persoanelor îndreptăţite la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat printr-o astfel de condamnare sau de măsură administrativă.
Or, împrejurarea că autorul reclamantelor a fost prizonier de război în fosta U.R.S.S., ca urmare a participării la cel de-al doilea război mondial nu poate fi asimilată nici unei condamnări politice, astfel cum aceasta este definită în art. 1 din Lege şi nici unei măsuri administrative cu caracter politic în condiţiile art. 3 din acelaşi act normativ.
Faptul că autorului reclamantelor i-au fost recunoscute anumite drepturi în condiţiile Decretului-lege 118/1990 nu poate determina o altă concluzie. Acordarea unor măsuri reparatorii în temeiul Decretului-lege 118/1990 nu constituie o cauză nouă, distinctă de măsurile administrative cu caracter politic şi de condamnările cu caracter politic care să nască, alături de acestea dreptul la acordarea de despăgubiri în temeiul Legii 221/2009. Din interpretarea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea 221/2009, rezultă că trimiterea făcută de legiuitor la prevederile Decretului-lege 118/1990 s-a făcut exclusiv în scopul de a reglementa un criteriu de cuantificare a daunelor morale (la stabilirea cărora instanţa urmează a avea în vedere şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul acestui decret-lege), fără a institui un nou izvor de acordare a acestor daune.
Totodată, se va reţine că măsura luată faţă de autorul reclamantelor nu a fost luată de Statul Român prin autorităţile sale, în condiţiile în care acesta a fost luat prizonier de război de către armata sovietică, în august 1944, înainte de instaurarea regimului comunist în România.
Prin urmare, măsura luată faţă de autorul reclamantelor nu se circumscrie perioadei de referinţă a Legii nr. 221/2009, care are în vedere condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative cu caracter politic luate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele P.O. şi P.V. împotriva deciziei civile nr. 120 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 830/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 833/2012. Civil → |
|---|
