ICCJ. Decizia nr. 2191/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2191/2012
Dosar nr.1854/30/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 15 martie 2010 reclamanta R.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.F.P. pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat la plata daunelor morale în cuantum de 4.000.000 euro, în temeiul Legii nr. 221/2009, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării cu caracter politic a tatălui său G.P. la 10 ani închisoare corecţională pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, prin sentinţa nr. 688 din 4 mai 1951 a Tribunalului Militar Timişoara.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 2260/ PI din 22 septembrie 2010, a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în fapt, că tatăl reclamantei, G.P., a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 688/1951, rămasă definitivă, a fostului Tribunal Militar Timişoara, la 10 ani închisoare corecţională, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 209 pct. 3 C. pen., constând în crimă de uneltire contra ordinii sociale, reţinându-se în concret în sarcina inculpatului că în anul 1949 s-a afiliat organizaţiei subversive legionare. S-a mai reţinut că organizaţia din care făcea parte tatăl reclamantei a atacat postul de jandarmi din comuna Teregova, după care inculpatul s-a refugiat în pădure, unde a fost prins în iulie 1950.
Prima instanţă a apreciat incidenţă în speţă norma de excepţie instituită de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 221/2009 potrivit căreia prevederile acestei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii şi persoanelor condamnate pentru că au desfăşurat o activitate de promovare a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor rasiste şi xenofobe, precum ura sau violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie.
Tribunalul a apreciat că acest text normativ trebuie pus în corelaţie cu dispoziţiile Legii nr. 312/1945 care defineşte atât activităţile cât şi persoanele ce se fac culpabile de dezastrul ţării sau de crime de război, enumerându-se printre altele şi activitatea legionară.
Tribunalul a reţinut că antecesorul reclamantei a desfăşurat o activitate de promovare a ideilor şi doctrinelor rasiste şi xenofobe, bazate pe ura născută din motive religioase şi antisemite, astfel încât condamnarea sa nu se poate califica ca având un caracter politic în accepţiunea Legii nr. 221/2009, care să îngăduie obţinerea de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta R.M., care a criticat sentinţa tribunalului pe aspectul greşitei interpretării a legii.
Astfel, a susţinut că prima instanţă trebuia să verifice conţinutul art. 209 C. pen. pentru care a fost condamnat inculpatul, pentru că a desfăşurat o activitate subersivă, fiind condamnat pentru uneltire contra ordinii sociale nu pentru motive etnice, rasiale, religioase sau antisemitism.
Condamnarea lui G.P. în baza art. 209 alin. (3) C. pen. este o condamnare politică de drept, astfel încât nu mai era necesară constatarea caracterului ei politic.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 331 din 22 februarie 2011, a respins apelul reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut ca motiv de ordine publică incidenţa în cauză a declarării ca neconstituţionale a dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, analiză efectuată sub dublu aspect, atât din punct de vedere al constituţionalităţii acestui text de lege cât şi cel al compatibilităţii lui cu dispoziţiile C.E.D.O.
Curtea a reţinut că, la data soluţionării apelului, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale fusese deja publicată în M. Of. şi prin urmare reclamanta nu deţinea un „bun" în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 C.E.D.O.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta R.M.
Principala critică a vizat faptul că instanţa de apel nu putea să aplice retroactiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010.
Recurenta a susţinut că aplicarea deciziei Curţii Constituţionale şi cauzelor introduse anterior pronunţării sale ar însemna crearea unor situaţii diferite, discriminatorii, pentru persoanele care sunt îndreptăţite la despăgubiri pentru condamnările politice, în funcţie de momentul la care instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă, în temeiul unei legi care era constituţională la data cererii introductive.
La termenul de judecată din data de 23 martie 2012 Înalta Curte a pus în discuţie chestiunea de ordine publică referitoare la incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 221/2009
Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel a reţinut, în fapt, faţă de probele administrate, că autorul reclamantei, G.P. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 688/1951, rămasă definitivă, a fostului Tribunal Militar Timişoara, la 10 ani închisoare corecţională, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 209 pct. 3 C. pen., constând în crimă de uneltire contra ordinii sociale, reţinându-se în concret în sarcina inculpatului că în anul 1949 s-a afiliat organizaţiei subversive legionare. S-a mai reţinut că organizaţia din care făcea parte tatăl reclamantei a atacat postul de jandarmi din comuna Teregova, după care inculpatul s-a refugiat în pădure, unde a fost prins în iulie 1950.
Situaţia de fapt astfel reţinută de instanţa de apel nu mai poate fi schimbată în prezenta cale de atac, faţă de actuala structură a recursului, care nu mai permite reevaluarea celor reţinute în fapt de instanţele anterioare, în raport de probele administrate, ca urmare a abrogării motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin art. I pct. 112 din OUG nr. 13 8/2000.
Curtea de Apel s-a pronunţat cu prioritate asupra motivului de ordine publică, vizând incidenţa în cauză a declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în raport de care nu a analizat criticile reclamantei exprimate prin cererea de apel, referitoare la înlăturarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 221/2009.
Astfel este necesar a se stabili prioritatea de soluţionare a celor două aspecte vizând ordinea publică, respectiv între incidenţa dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 221/2009 şi incidenţa în cauză a declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Înalta Curte stabileşte că are prioritate în analiza controlului judiciar cu care a fost învestită incidenţa dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 221/2009 în speţă, întrucât nu se poate pune în discuţie cererea de acordarea a daunelor morale decât în situaţia în care instanţa de judecată este legal sesizată, respectiv dacă se verifică că reclamanta are dreptul de a solicita acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit urmare a uneia dintre cele două categorii de nedreptăţi luate de regimul politic comunist asupra persoanelor care i s-au împotrivit, definite ca atare de dispoziţiile art. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 221/2009.
În plan secund, dacă s-a stabilit îndreptăţirea reclamantei la beneficiul Legii nr. 221/2009 se poate analiza posibilitatea acordării daunelor morale din perspectiva efectelor pe care le produce în speţă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1338 din 21 octombrie 2010.
În consecinţă, Înalta Curte va examina criticile formulate în recurs din în raport de art. 7 din Legea nr. 221/2009, reţinând că incidenţa acestei legi este exclusă în cauza de faţă, activitatea legionară neputând fundamenta dreptul la despăgubiri în condiţiile actului normativ în discuţie.
Conform art. 7 din Lege, „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii şi persoanelor condamnate pentru că au desfăşurat o activitate de promovare a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor rasiste şi xenofobe, precum ura sau violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie".
Mişcarea legionară a fost, în esenţă, o organizaţie de orientare naţionalist fascistă, cu caracter mistic religios, violent anticomunist, dar, printre altele, şi antisemit.
În consecinţă, nu se poate considera că măsurile aplicate autorului reclamantei pentru activitatea desfăşurată în regimul trecut au caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009 şi nici nu dau dreptul la măsurile reparatorii stabilite de această lege.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate care le substituie pe cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte, urmează a constata în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.M. împotriva deciziei nr. 331 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2192/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2190/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
