ICCJ. Decizia nr. 2190/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2190/2012
Dosar nr.923/108/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 17 februarie 2010, reclamantele B.A., Z.G., M.N., M.E., P.V., B.E. toţi prin mandatara B.A. şi C.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. Bucureşti reprezentat de D.G.F.P. Arad a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.F.P. Bucureşti reprezentat de D.G.F.P. Arad, solicitând instanţei ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună obligarea paratului la plata sumei de 20.648.960 euro sau a echivalentului în lei la data plăţii efective, cu titlu de daune morale pentru dislocarea si stabilirea domiciliului obligatoriu impuse reclamanţilor în perioada 18 iunie 1951-01 aprilie 1956, în temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 125.000 euro sau a echivalentului în lei cu titlu de despăgubiri pentru recolta din anul 1951 şi lipsa de folosinţă a terenului agricol in suprafaţa de 5 ha., pentru perioada 18 iunie 1951-01 aprilie 1956, în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 310/ PI din 28 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 923/108/2010 a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii B.A., Z.G., M.N., M.E., P.V., B.E. şi C.A., în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P. prin mandatar D.G.F.P. Arad, având ca obiect pretenţii.
S-a luat act de renunţare la capătul de cerere privind recolta aferentă anului 1951 şi lipsa de folosinţă a terenului între ani 1951-1956.
A fost obligat pârâtul Statul Român prin M.F.P. să achită reclamanţilor suma de 150.000 euro, sau echivalent în lei, la cursul B.N.R. în ziua plăţii.
Împotriva sentinţei civile nr. 310/ PI din 28 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 923/108/2010 au declarat apel reclamanţii B.A., Z.G., M.N., M.E., P.V., B.E. şi C.A., şi pârâtul Statul Român prin M.F.P. Bucureşti, reprezentat de D.G.F.P. Arad.
Reclamanţii B.A., Z.G., M.N., M.E., P.V., B.E. şi C.A., au solicitat admiterea apelului lor, modificarea în parte a sentinţei civile nr. 310 din 28 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 923/108/2010 în sensul obligării pârâtului la plata către reclamanţi a sumei de 20.648.960 euro cu titlu de daune morale pentru dislocarea şi stabilirea domiciliului obligatoriu impus reclamanţilor, în perioada 18 iunie 1951 – 01 aprilie 1956.
În motivare, pârâtul apelant a criticat sentinţa civilă ca nelegală în raport cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, care prevăd în mod expres că se aplică persoanelor care au suferit o condamnare, ţinându-se seama şi de măsurile reparatorii acordate deja persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990. În speţă, pârâtul a susţinut că reclamanţii nu au suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, iar nimeni nu poate adăuga la lege. În ceea ce priveşte conţinutul daunelor morale acordate, 150.000 euro, s-a apreciat ca nejustificat de mari în raport cu întinderea prejudiciului real suferit, având în vedere că nu se pot transforma într-un izvor de îmbogăţire fără just temei a celor ce se prezint prejudiciaţi.
Raportat la împrejurările speţei o statuare în echitate care să asigure reparaţia morală şi nu una având scop patrimonial impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor solicitate.
Este necesar ca cel care pretinde daunele morale să arate un minim de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituţie i-au fost lezate prin prejudiciu şi pe cale de consecinţă să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.
Totodată s-a subliniat că în speţă măsura deportării a fost luată anterior datei de 6 martie 1945, respectiv la 13 ianuarie 1945 şi deci Legea nr. 221/2009 nu este incidentă.
Prin Decizia civilă nr. 558/ A din 10 martie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă a respins apelul declarat de reclamanţii B.A., Z.G., M.N., M.E., P.V., B.E. şi C.A., împotriva sentinţei civile nr. 310/ PI din 28 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 923/108/2010.
A admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. Bucureşti, reprezentat de D.G.F.P. Arad împotriva aceleiaşi sentinţe şi rejudecând:
A schimbat în tot hotărârea atacată în sensul că a respins acţiunea civilă introdusă de către reclamanţi împotriva pârâtului Statul Român prin M.F.P. – D.G.F.P. Arad.
Curtea, examinând hotărârea atacată în raport, de dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în raport de conţinutul Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, decizie publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a constatat că apelul reclamanţilor este neîntemeiat, iar apelul pârâtului este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele viitoare.
Motivul pentru care reclamanţii nu au dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este faptul că acest text legal, care reprezintă temeiul juridic al acţiunii, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, decizie publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
În conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituţie şi cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform art. 147 alin. (4) din Constituţie şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data publicării deciziile prin care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sunt general obligatorii şi au putere de lege numai pentru viitor.
În cazul de faţă, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul să pună de acord prevederile legale declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Prin urmare, această decizie a Curţii Constituţionale a devenit obligatorie pentru instanţă.
Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acţiunii reclamanţilor, şi-a încetat efectele juridice.
Inexistenţa temeiului juridic atrage nelegalitatea acţiunii reclamanţilor sub aspectul despăgubirilor morale.
Nu se poate reţine nici că reclamanţii aveau, anterior deciziei Curţii Constituţionale, un „bun" în sensul jurisprudenţei C.E.D.O. generată de aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie. Aveau doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească, pe care însă o puteau pune în executare doar în momentul rămânerii definitive în apel.
În cazul de faţă nu s-a pronunţat încă o hotărâre definitivă, cauza aflându-se în apel, care are un caracter devolutiv, instanţa fiind îndreptăţită să exercite un control complet asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii atacate.
Această interpretare se impune cu atât mai mult cu cât pct. 10 din art. 322 C. proc. civ., introdus prin Legea nr. 177/2010, reglementează un nou motiv de revizuire, respectiv posibilitatea revizuirii unei hotărâri dacă, după ce a rămas definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocată în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau o ordonanţă.
Faţă de cele reţinute anterior, nu mai prezintă nici o relevanţă şi nu se mai impun a fi analizate criticile aduse de apelanţi hotărârii primei instanţe cu privire la cuantumul despăgubirilor, cu atât mai mult cu cât art. I şi art. II din OUG nr. 62/2010 au fost de asemenea declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii M.E., B.A., Z.G., M.N., P.V., B.E. şi C.A. invocând în drept dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, ce face posibilă încadrarea acestora în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţia României şi pe cele ale art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, atunci când a reţinut că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale îşi produce efecte juridice de la momentul publicării în M. Of. şi asupra cauzelor aflate în curs de judecată în faza procesuală a apelului.
S-a susţinut că efectele deciziei Curţii Constituţionale nu se pot extinde şi asupra cauzelor formulate anterior publicării ei, fără a se încălca art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, dispoziţiile art. 6 şi art. 14 din Convenţie.
Recursul reclamanţilor este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed, care se circumscriu Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată, în recurs în interesul legii, deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Prin deciziile nr. 1358 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010, s-a constatat neconstituţionalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Declararea neconstituţionalităţii textelor de lege menţionate este producătoare de efecte juridice asupra proceselor nesoluţionate definitiv şi are drept consecinţă inexistenţa temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe textul de lege declarat neconstituţional.
Art. 147 alin. (4) din Constituţie prevede că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, atât pentru autorităţile şi instituţiile publice, cât şi pentru particulari, şi produc efecte numai pentru viitor (ex nunc), iar nu şi pentru trecut (ex tunc).
Fiind incidentă o normă imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece, în sens contrar, ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element de noutate, în ordinea juridică actuală.
Împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
Se va face însă distincţie între situaţii juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, şi situaţii juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce priveşte validitatea condiţiilor de fond şi de formă, legii în vigoare, la data întocmirii actului juridic, care le-a dat naştere.
Rezultă că, în cazul situaţiilor juridice subiective, care se nasc din actele juridice ale părţilor şi cuprind efectele voite de acestea, principiul este că acestea rămân supuse legii în vigoare la momentul constituirii lor, chiar şi după intrarea în vigoare a legii noi, dar numai dacă aceste situaţii sunt supuse unor norme supletive, permisive, iar nu unor norme de ordine publică, de interes general.
Unor situaţii juridice voluntare nu le poate fi asimilată însă situaţia acţiunilor în justiţie, în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, întrucât acestea reprezintă situaţii juridice legale, în curs de desfăşurare, surprinse de legea nouă, anterior definitivării lor şi, de aceea, intrând sub incidenţa noului act normativ.
Sunt în dezbatere, în ipoteza analizată, pretinse drepturi de creanţă, a căror concretizare, sub aspectul titularului căruia trebuie să i se verifice calitatea de persoană îndreptăţită şi întinderea dreptului, în funcţie de mai multe criterii prevăzute de lege, se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicţionale realizate de instanţă.
Astfel, intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 si introducerea cererilor de chemare în judecată, în temeiul acestei legi, a dat naştere unor raporturi juridice, în conţinutul cărora, intră drepturi de creanţă, ce trebuiau stabilite, jurisdicţional, în favoarea anumitor categorii de persoane (foşti condamnaţi politic).
Nu este însă vorba, astfel cum s-a menţionat, de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanţă, hotărârea pronunţată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituţionalitate, nu exista o astfel de statuare, cel puţin definitivă, din partea instanţei de judecată, nu se poate considera că reclamantul beneficia de un bun, care să intre sub protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1.
Or, la momentul la care instanţa de apel era chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate de reclamanţi, norma juridică nu mai exista şi nici nu putea fi considerată ca ultraactivând, în absenţa unor dispoziţii legale exprese.
Prin urmare, efectele deciziilor nr. 1358 si 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale nu pot fi ignorate şi ele trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
Astfel, soluţia pronunţată de instanţa de apel nu este de natură să încalce dreptul la un „bun" al reclamantului, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în absenţa unei hotărâri definitive care să fi confirmat dreptul său de creanţă.
Referitor la obligativitatea efectelor deciziilor Curţii Constituţionale pentru instanţele de judecată, este şi Decizia nr. 3 din 04 aprilie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că: „deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce priveşte dispozitivul deciziei, dar şi considerentele care îl explicitează", că „dacă aplicarea unui act normativ, în perioada dintre intrarea sa în vigoare şi declararea neconstituţionalităţii, îşi găseşte raţiunea în prezumţia de neconstituţionalitate, această raţiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituţional, iar prezumţia de constituţionalitate a fost răsturnată" şi, prin urmare, „instanţele erau obligate să se conformeze deciziilor Curţii Constituţionale şi să nu dea eficienţă actelor normative declarate neconstituţionale".
Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, ci şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri, pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene nu i le legitimează.
În sensul considerentelor anterior dezvoltate, s-a pronunţat, în recurs în interesul legii, şi Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 789 din 07 noiembrie 2011, care a statuat, cu putere de lege, că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358 şi nr. 1360/2010, „dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of."
Cum deciziile nr. 1358 şi nr. 1360/2010 ale Curţii Constituţionale au fost publicate în M. Of., la data de 15 noiembrie 2010, iar, în speţă, Decizia instanţei de apel a fost pronunţată la data de 10 martie 2011, cauza nefiind, deci, soluţionată definitiv, la momentul publicării deciziilor respective, rezultă că textele legale declarate neconstituţionale nu îşi mai pot produce efectele juridice.
Aplicând aceste dispoziţii constituţionale, în vigoare la momentul soluţionării apelului, instanţa de apel nu a obstaculat dreptul de acces la un tribunal si nici nu a afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată, în recurs în interesul legii, deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat, de asemenea, că: prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, ca urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că, prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc, ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura, făcând abstracţie de cadrul normativ legal şi constituţional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Astfel, chiar din jurisprudenţa C.E.D.O., rezultă că intervenţia Curţii Constituţionale nu este asimilată unei intervenţii intempestive a legiuitorului, de natură să rupă echilibrul procesual, pentru că nu emitentul actului este cel care revine asupra acestuia, lipsindu-l de efecte, ci lipsirea de efecte se datorează activităţii unui organ jurisdicţional, a cărui menire este tocmai aceea de a asigura supremaţia legii şi de a da coerenţă ordinii juridice.
Pentru aceste considerente, constatând că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală, Înalta Curte în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii M.E., B.A., Z.G., M.N., P.V., B.E. şi C.A. împotriva deciziei nr. 558/ A din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2191/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2188/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
