ICCJ. Decizia nr. 2201/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2201/2012
Dosar nr.9732/1/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 12 iulie 2001 reclamanţii E.J., SC T. SRL prin lichidator SC S.B.L.C. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA şi SC R. SA, obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului cu construcţii „atelier, hală de producţie, din cărămidă, şopron de lemne, buncăr şi finisaj din cărămidă, vestiar, birou, grup sanitar din cărămidă, rezervor de aer cu cota de 862/1127" şi teren aferent în suprafaţă de 862 mp. situat în Târgu Mureş, judeţul Mureş, cuprins în C.F. Târgu Mureş.
După două cicluri procesuale, Curtea de Apel Târgu-Mureş a admis apelul declarat de reclamanţii E.J., prin moştenitor E.K. şi L.A.M. împotriva sentinţei civile nr. 841 din 30 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 720/2006, a schimbat în parte hotărârea atacată, a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA, SC R. SA şi SC T. SRL Târgu Mureş, prin lichidator.
Au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare autentificate la 22 mai 2001 şi 28 august 2001.
Au fost obligate pârâtele să restituie în natură reclamanţilor imobilul înscris în C.F. Târgu Mureş, compus din construcţii „atelier, hală de producţie, din cărămidă; şopron de lemn; magazie de lemn; şopron de lemn; buncăr şi finisaj din cărămidă; vestiar; birou; grup sanitar, din cărămidă; rezervor de aer", cu cota de 862/1127 din întreg şi teren aferent în suprafaţă de 862 mp situat în municipiul Târgu Mureş.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâtele SC M. SA Târgu-Mureş, SC R. SRL Târgu-Mureş şi SC T. SRL prin lichidator SC S.B.L.C. SRL Târgu-Mureş.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 5879 din 8 noiembrie 2010 a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâte.
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 25 noiembrie 2010, contestatoarea SC T. SRL prin lichidator SC S.B.L.C. SRL Târgu-Mureş, a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 5879 din 8 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, solicitând admiterea contestaţiei, cu consecinţa anulării deciziei menţionate, rejudecării recursului si respingerea apelului declarat de reclamantul E.J., prin moştenitorii E.K., E.A., E.M.B., L.A.M.
În motivarea cererii, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs nu a cercetat efectiv recursul pe care l-a declarat pronunţându-se „în bloc" asupra celor trei recursuri declarate în cauză.
A susţinut că instanţa nu a analizat criticile de nelegalitate exprimate prin recurs şi care erau esenţiale în dezlegarea pricinii, respectiv nu a analizat conduita contestatoarei la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, reţinând reaua credinţă a pârâtelor SC M. SA Târgu-Mureş şi SC R. SRL Târgu-Mureş, fără a se pronunţa asupra bunei sale credinţe.
Contestatoarea a dezvoltat argumente în sprijinul bunei sale credinţe, arătând că la data la care a cumpărat imobilul era o societate care desfăşura o activitate comercială normală şi care a dorit să-şi mărească patrimoniul prin achiziţionare unor imobile libere de sarcini.
A mai arătat că instanţa de recurs a aplicat nelegal Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007, că a nesocotit art. 1 din Protocolul nr. 1 C.E.D.O. şi a reţinut greşit că imobilul a fost preluat abuziv.
În acelaşi sens, s-a susţinut că, sub aspectul anulării contractelor de vânzare-cumpărare din 22 mai 2001 şi 28 august 2001, instanţa de recurs a preluat o parte a motivării deciziei atacate, nerăspunzând criticilor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, situaţia fiind identică şi cu privire la încălcarea art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Intimaţii E.A., E.K., E.M.B., L.A.M. au formulat întâmpinare, în condiţiile art. 320 alin. (2) C. proc. civ., solicitând respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată.
Examinând contestaţia în anulare, prin raportare la dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
În conformitate cu art. 318 teza a II-a C. proc. civ., care reglementează motivele contestaţiei în anulare speciale, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie, când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În raport de aceste temei juridic, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs nu a analizat motivele de reformare, vizând conduita sa caracterizată prin bună credinţă, la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare din 22 mai 2001 şi 28 august 2001 si încălcarea art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reluând, totodată, criticile formulate în recurs.
Doctrina juridică dezvoltată în interpretarea dispoziţiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ. a stabilit că esenţa acestui motiv al contestaţiei în anulare specială constă în aceea ca instanţa să nu fi făcut nicio discuţie referitoare la motivele de recurs invocate, să fi omis cercetarea acestora, iar omisiunea să se fi produs din eroare.
Or, analizând Decizia atacată, Înalta Curte constată că instanţa a răspuns motivelor de recurs cu care a fost învestită.
În susţinerea criticilor sale, recurenta a formulat mai multe argumente, iar instanţa de recurs în mod legal a grupat aceste argumente şi a răspuns prin considerente comune, obligaţia care-i incumba, în baza art. 316 raportat la art. 295 C. proc. civ., fiind de a răspunde tuturor motivelor de recurs formulate, iar nu fiecărui argument folosit de recurentă, în parte.
Prin urmare, dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. are în vedere omisiunea de a examina unul din motivele de casare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., iar nu fiecărui argument invocat prin cererea de recurs.
Aceasta deoarece argumentele invocate prin cererea de recurs trebuie analizate printr-un raţionament juridic unitar, subsumat motivului de casare.
Astfel, instanţa de recurs, referitor la contractele de vânzare-cumpărare intervenite între recurentele-pârâte a reţinut că instanţa de apel a constatat în mod corect că acestea sunt lovite de nulitate absolută, neputând fi reţinută buna-credinţă a părţilor contractante, în situaţia în care actele de înstrăinare s-au perfectat după ce reclamanţii au demarat procedura administrativă de restituire, formulând la 11 aprilie 2001 notificare în acest sens.
S-a reţinut că scopul urmărit prin cele două înstrăinări, după momentul formulării notificării, a fost acela de a scoate imobilul de sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Totodată, s-a reţinut, având în vedere situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită de instanţa de apel şi care nu mai putea fi cenzurată în recurs, că pârâta SC T. SRL Târgu Mureş se afla în lichidare, fiind începută împotriva ei procedura executării silite pentru debite neachitate şi, prin urmare, în mod legal s-a făcut aplicarea dispoziţiilor pct. 1 lit. f) din Normele metodologice de aplicarea unitară a Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, nu se poate imputa instanţei de recurs omisiunea de cercetare a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ceea ce face inoperant, în speţă, motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
Nu pot fi primite nici celelalte susţineri ale contestatoarei, întrucât instanţa de recurs a arătat prin considerentele deciziei care sunt argumentele pentru care a considerat fondate susţinerile reclamanţilor cu consecinţa respingerii pretenţiilor recurentelor, iar împrejurarea că una dintre părţi nu este mulţumită de modul în care se motivează o anumită hotărâre nu poate constitui pretext pentru declanşarea unei căi extraordinare de atac. De altfel, nici faptul că instanţa si-a însuşit motivarea instanţei anterioare nu pot constitui cauza exercitării contestaţiei în anulare.
Împrejurările reclamate de contestatoare nu se circumscriu, motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege pentru contestaţia în anulare, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs.
În consecinţă, ele nu pot fi valorificate într-o contestaţie în anulare, deoarece contestaţia în anulare nu deschide calea recursului la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că judecata pe fond nu a fost bine făcută.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de revizuire reglementat de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC T. SRL prin lichidator SC S.B.L.C. SRL împotriva deciziei nr. 5879 din 8 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2202/2012. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 2200/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
