ICCJ. Decizia nr. 2200/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2200/2012
Dosar nr.7892/83/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2832/ D din 26 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr. 7892/83/2010, s-a respins plângerea petentului D.I.T., deţinut în Penitenciarul Satu Mare, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin M.F.P.; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa în acest mod, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 22 iunie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat plângerea formulată de petentul D.I.T. împotriva magistratului procuror F.M., aceasta fiind respinsă pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 222 C. proc. pen.
Soluţia a fost comunicată petentului la data de 28 iunie 2010, fapt recunoscut de către acesta în şedinţa publică cu ocazia prezentării spre vedere a actului depus în probaţiune.
În consecinţă, s-a constatat că argumentele invocate sunt infirmate prin probele administrate.
În consecinţă, s-a apreciat că dreptul de acces la justiţie al petentului nu a fost obstrucţionat în nici un fel.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins plângerea petentului, având ca obiect daune morale.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel (în şedinţa publică din 22 martie 2011 s-a recalificat prezenta cale de atac din recurs în apel, avându-se în vedere dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., respectiv faptul că obiectul litigiului depăşeşte 100.000 lei, petentul solicitând instanţei de fond 200.000 lei daune morale), petentul D.I.T. arătând prin motivele scrise că, a depus o cerere de chemare în judecată a Statului Român pentru motiv că s-au încălcat dispoziţiile art. 21, 22 din Constituţie şi art. 23 pct. 1 precum şi art. 3, 5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În motivare a învederat că a formulat o plângere penală împotriva unui procuror de la Curtea de Apel Cluj, înregistrată sub nr. 10.814/27211/VIII-1/2010 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a fost respinsă fără a i se comunica rezoluţia sau ordonanţa dată pentru a o putea contesta conform art. 278 C. proc. civ. A menţionat că i s-a trimis doar o simplă comunicare datată 28 iunie 2010, pe care procurorii care au emis-o nici măcar nu şi-au scris numele. Ca urmare, a susţinut că necomunicându-i-se rezoluţia sau ordonanţa dată, nu a avut posibilitatea de a o contesta conform art. 278 C. proc. pen., interzicându-i-se astfel dreptul de a se adresa justiţiei şi de a beneficia de un proces echitabil în România. A mai arătat că abia după ce a depus plângeri penale s-a adresat C.S.M.-ului, a depus cerere de chemare în judecată şi a adresat două cereri Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a solicitat eliberarea de copii după acest dosar, a primit de la Parchet cele două comunicări din 31 august 2010 şi 08 septembrie 2010, primind o copie şi o rezoluţie din 22 iunie 2010.
Petentul arată că a chemat Statul Român în judecată în acest dosar pe motiv că nu se simte în siguranţă datorită celor menţionate anterior.
Prin Decizia civilă nr. 77/ A din 22 martie 2011 Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a respins ca nefondat apelul civil declarat de reclamantul D.I.T., în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin M.F.P. Bucureşti şi reprezentant legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva sentinţei civile nr. 2832/ D din 26 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare pe care o menţine în întregime.
În motivarea deciziei s-a reţinut că în mod corect şi judicios instanţa de fond a respins plângerea formulată de petentul D.I.T., apreciind că dreptul de acces la justiţie al petentului nu a fost obstrucţionat în nici un fel.
S-a constatat că într-adevăr petentului nu i s-a comunicat rezoluţia din 22 iunie 2010 dată în dosarul nr. 10814/2721/VIII-1/2010, dar soluţia pronunţată în acest dosar, respectiv faptul că i s-a respins plângerea formulată pe motivă că nu întruneşte dispoziţiile art. 222 C. proc. pen., i-a fost comunicată petentului în data de 28 iunie 2010. Astfel acesta a luat cunoştinţă de soluţia pronunţată, şi chiar dacă nu i s-a comunicat în extenso rezoluţia din 22 iunie 2010 dată în dosar nr. 10814/2721/VIII-1/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, putea, dacă dorea, să o atace în instanţă. Mai mult, la solicitarea petentului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a trimis acestuia, în copie xerox, dosarul nr. 10814/2721/VIII/1/2010.
Faţă de toate acestea, şi instanţa de apel a apreciat că petentului nu i-a fost obstrucţionat în nici un fel dreptul de acces la justiţie, astfel încât, urmează să respingă ca nefondat apelul şi să menţină în întregime hotărârea atacată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul D.I.T., criticând-o ca nelegală.
Recurentul reclamant a expus situaţia de fapt invocată şi a susţinut că a făcut dovada că i-a fost încălcat dreptul de petiţionare şi de acces la justiţie şi că în cauză s-au încălcat şi prevederile art. 6 din C.E.D.O.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Petiţia este modalitatea prin care cetăţeanul are posibilitatea de a-şi valorifica un drept, de a cere o explicaţie cu privire la orice problemă personală sau de interes general. Dispoziţiile privitoare la petiţii sunt prevăzute de OG nr. 27/2002 iar conform art. 2 petiţia apare sub patru forme: cererea, reclamaţia, sesizarea şi propunerea.
Legea prevede şi care sunt autorităţile publice cărora li se pot adresa petiţii, procedura de soluţionare a acestora, controlul acestei activităţi şi răspunderile ce revin funcţionarilor publici.
Sub acest aspect se constată că petentului nu i-a fost încălcat dreptul de petiţionare întrucât solicitarea acestuia nu se încadrează în prevederile OG nr. 27/2002, cererea acestuia fiind fundamentată pe dispoziţiile codului de procedură penală, urmarea formulării unei plângeri penale împotriva unui magistrat.
Analizând acţiunea reclamantului din perspectiva încălcării dreptului de acces la justiţie se constată pe de o parte că nu s-a făcut dovada încălcării acestui drept şi totodată că reglementarea naţională respectă prevederile art. 6 din Convenţie.
Ca mijloc procedural concret de care pot uza cetăţenii pentru a accede la justiţia penală, codul de procedură penală prevede plângerea sau denunţul.
Potrivit dispoziţiilor art. 222 atât plângerea cât şi denunţul trebuie să cuprindă obligatoriu anumite elemente şi date. Lipsa acestor elemente şi date pot constituit impedimente legală pentru sesizarea legală a organului de cercetare penală.
Prin rezoluţia din 22 iunie, s-a constatat că plângerea nu îndeplineşte condiţiile legale, neimpunându-se înregistrarea în evidenţa penală şi respectiv închiderea lucrării.
Această soluţie adoptată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost comunicată reclamantului iar ulterior s-a comunicat şi rezoluţia în extenso, astfel că nu se poate reţine că reclamantului i s-a încălcat dreptul de acces la justiţie, codul de procedură penală prevăzând şi dreptul persoanei de a formula plângere împotriva măsurilor luate prin rezoluţie.
Se constată că nu exista neconcordanţe de semnificaţie juridică a contradictorialităţii între dispoziţiile Convenţiei şi dispoziţiile din legea naţională, faţă de garanţiile pe care aceasta din urmă le instituie pentru asigurarea dreptului de acces la justiţie.
Pentru toate aceste considerente constatând că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva deciziei nr. 77/ A din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2201/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 220/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
