ICCJ. Decizia nr. 220/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 220/2012
Dosar nr.1326/108/2010
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 364 din 18 mai 2010, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea reclamantului H.S.I. şi a obligat pârâtul S.R., reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Arad să plătească primului despăgubiri în suma de 10.000 EURO sau echivalentul acestei sume în lei, la cursul B.N.R. din ziua plăţii efective, cu titlu de daune morale.
Din probele administrate în cauză, tribunalul a constatat că reclamantul este fiul defunctei H.F., decedată la 27 august 1996 şi care a prin sentinţa penală nr. l 135 din 01 noiembrie 1950 a fost condamnată de Tribunalul Militar Timişoara, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare corecţională precum şi un an de interdicţie corecţională, pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale prevăzute de art. 209 pct. IV C. pen., constând în faptul că în luna martie 1950, deşi a aflat că numitul Ş.P. face parte dintr-o organizaţie subversivă şi că este urmărit de către autorităţi, l-a adăpostit totuşi în casa ei, în mai multe rânduri, cu scopul de a-l ajuta pe acesta să nu fie prins şi arestat.
Mama reclamantului a stat efectiv în detenţie în intervalul 5 aprilie 1950 - 14 decembrie 1951 şi astfel, prin raportare la dispoziţiile art. 4 alin. (l) şi (2) precum şi art. 5 alin.(l) şi (2) din Legea nr. 221/2009, reclamantul, ca fiu al defunctei H.F. este îndreptăţit să solicite despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea mamei sale întrucât potrivit art. l alin. (2) din aceeaşi lege, condamnarea mamei constituie de drept o condamnare cu caracter politic.
De asemenea, tribunalul a mai reţinut că nu a fost probat de către pârât că mama reclamantului ar fi întreprins acţiuni de promovare a unor acţiuni, idei, concepţii sau doctrine rasiste şi/sau xenofobe.
În acest context, tribunalul a reţinut că împotriva mamei reclamantului a fost impusă o măsură de condamnare cu caracter politic, fiind aplicabile dispoziţiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul S.R., reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P. Arad, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată.
În motivare, pârâtul apelant a susţinut că reclamantul nu poate intra în categoria beneficiarilor Legea nr. 221/2009, pentru că aceasta se referă exclusiv la persoanele care au suferit condamnări politice, astfel că acest regim reparator nu poate fi aplicat şi moştenitorilor condamnaţilor, iar în plus, reclamantul nu a făcut dovada caracterului politic al condamnării mamei sale, în sensul dispoziţiilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În sfârşit, apelantul a susţinut că instanţa de fond a stabilit un cuantum disproporţionat şi nerezonabil al daunelor morale, raportat la întinderea prejudiciului real suferitei, că o astfel de pretenţie nu trebuie să reprezinte un izvor de îmbogăţire fără justă cauză.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel şi reclamantul, prin care s-a arătat nemulţumit de cuantumul despăgubirilor cu titlu de daune morale acordate de instanţa de fond, solicitând majorarea acestei sume la 80.000 EURO potrivit acţiunii introductive, ca urmare a admiterii apelului.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 199/ A din 14 februarie 2011, a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot sentinţa în sensul respingerii acţiunii şi a respins apelul reclamantului, având în vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale (M. Of. nr. 761/15.11.2010), iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituţionale [(art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009)] cu dispoziţiile Constituţiei, rezultă că aceste prevederi şi-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate şi că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Aşadar, fiind desfiinţat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acţiunii reclamantului, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, Curtea a apreciat că se impune în cauză soluţia admiterii apelului pârâtului cu consecinţa schimbării sentinţei şi respingerii acţiunii reclamantului.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamantul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că Decizia Curţii Constituţionale nu se aplică decât pentru viitor, nu şi cauzelor în curs de soluţionare la data publicării sale.
Recursul nu este fondat.
Înainte de pronunţarea deciziei atacate a fost dată Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010), prin care dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, au fost declarate neconstituţionale.
În speţă, încetarea efectelor juridice ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului nu se mai poate ţine cont de o dispoziţie declarată neconstituţională.
Problema de drept care se pune în speţă nu este deci cea a faptului dacă reclamantul este sau nu îndreptăţit la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010).
Potrivit art. 147 alin. (l) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat, se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Nu se poate spune că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. l din Protocolul nr. l adiţional la C.E.D.O. câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamantului.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Având în vedere aceste considerente recursul este nefondat şi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul H.S.I. împotriva deciziei nr. 199/ A din 14 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2200/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2199/2012. Civil → |
|---|
