ICCJ. Decizia nr. 221/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 221/2012
Dosar nr. 4575/86/2010
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Suceava, prin sentinţa civilă nr. 1468 din 28 septembrie 2010, a admis în parte acţiunea astfel cum a fost precizată şi a constatat că trecerea în rezervă a reclamantului, la 15 mai 1982, a constituit măsură administrativă cu caracter politic.
Pârâtul S.R., prin M.F.P. a fost obligat să plătească reclamantului, echivalentul în lei la data plăţii efective al sumei de 10.000 euro, despăgubiri pentru prejudiciu moral.
S-au respins, ca nefondate, cererile pentru daune materiale şi pentru repunerea în drepturi, în sensul constatării vechimii în muncă cu acordare grad militar.
S-a reţinut că, la data de 15 mai 1982, pentru reclamant, ofiţer activ operativ în cadrul Ministerului de Interne, prin Ordinul nr. II 01157 s-a dispus trecerea în rezervă ca răspuns la raportul său.
Reclamantul a afirmat că a fost forţat la întocmirea şi înaintarea raportului în cauză, de conducerea de la acea vreme a I.G.M. şi a M.I., faţă de plecarea definitivă a surorii sale, fostă M.N., căsătorită B. şi a fostului cumnat B.A. în străinătate. A arătat că s-au făcut presiuni asupra sa pentru a-i convinge pe aceştia să-şi retragă cererea adresată fostului Consiliu de stat, de plecare definitivă din ţară şi „nereuşind" să-i convingă s-a ordonat trecerea sa în rezervă, sub forma deghizată a trecerii în rezervă la cerere.
Această situaţie de fapt rezultă din declaraţia surorii reclamantului, coroborată cu paşaportul acesteia, care confirmă plecarea acesteia în S.U.A. în 1982. De asemenea, forţarea reclamantului să ceară trecerea în rezervă rezultă din declaraţia martorului S.C., care a avut o situaţie similară.
Deşi pârâtul a invocat că nu s-a dovedit cu înscrisuri raportul de cauzalitate între trecerea în rezervă şi plecarea rudelor în străinătate, tribunalul a reţinut că s-a probat acest aspect faţă de cele arătate mai sus.
S-a reţinut a fi de notorietate că nu se preconstituiau probe pentru măsurile impuse de regimul comunist şi că se luau măsuri împotriva rudelor celor care părăseau definitiv ţara.
Tribunalul a avut în vedere că ulterior trecerii în rezervă „la cerere", reclamantul a desfăşurat activităţi sub pregătirea sa profesională până în anul 1984, fiind „găuritor", „primitor distribuţie", „electrician", astfel cum rezultă din carnetul de muncă. Faţă de aceste împrejurări, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost obligat să ceară trecerea în rezervă, renunţând la o carieră militară pentru meserii mult sub pregătirea sa profesională. Nici încadrarea ca jurisconsult, în anul 1984 nu i-a oferit satisfacţii suficiente, retribuţia nefiind cu mult mai mare decât cea acordată pentru meseriile anterioare.
Deşi pârâtul a arătat că reclamantul a obţinut diploma de licenţă a Facultăţii de Drept abia în 1983, după care s-a angajat jurisconsult, acest aspect a fost apreciat ca lipsit de relevanţă, cariera militară fiind un lucru distinct.
Potrivit art. 4 alin. (2) Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art. 3 pot solicita instanţei să constate caracterul politic al acestora.
Faţă de cele arătate mai sus, tribunalul a apreciat că trecerea în rezervă a reclamantului la 15 mai 1982 reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic.
S-a reţinut că se impune acordarea sumei maxime prevăzută de lege de 10.000 euro daune morale conform art. 5 alin. (11) Legea nr. 221/2009, văzând statutul social pe care îl dobândise reclamantul anterior trecerii în rezervă, ofiţer în cadrul Ministerului de Interne, meseriile pe care a fost obligat să le accepte ulterior, mult sub pregătirea profesională, perioada mare, de 7 ani, cât au durat efectele trecerii în rezervă. Tribunalul a reţinut că este de notorietate ostilitatea regimului comunist faţă de oponenţii săi şi neajunsurile vieţii cotidiene la care au fost expuşi.
Cererile pentru daune materiale reprezentând cheltuielile de şcolarizare şi cererea pentru repunere în drepturi, în sensul constatării vechimii în muncă, cu acordare grad militar au fost apreciate a fi nefondate având în vedere că nu se încadrează în ipotezele reglementate de lege.
Aceste cereri pot forma obiectul altor acţiuni în justiţie; a le soluţiona în baza prevederilor Legii nr. 221/2009 însemnând a adăuga la lege, ceea ce nu este permis.
Soluţionând apelurile declarate în cauză împotriva acestei hotărâri, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin deciziile nr. 1358 şi 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, care reglementează acordarea daunelor morale, sunt neconstituţionale.
Aşa fiind, cum dispoziţia din lege declarată neconstituţională nu se mai poate aplica, nemaiexistând, deci, temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale, s-a reţinut că se impune concluzia că hotărârea primei instanţe, în ceea ce priveşte acordarea sumei de 10.000 euro cu titlu de despăgubiri morale, este lipsită de fundament juridic.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie. Prin urmare, instanţele judecătoreşti sunt ţinute a o aplica, fără a avea abilitatea de a o cenzura.
În situaţia excepţiei de neconstituţionalitate a unor prevederi din lege, Decizia definitivă a Curţii Constituţionale produce efecte juridice cât priveşte aplicarea normei juridice, în sensul că aceasta nu mai poate fi aplicată, procesul judecându-se la instanţele judecătoreşti cu luarea în considerare a acestei noi realităţi juridice. Cu alte cuvinte, Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea dispoziţiei legale paralizează efectele juridice ale acesteia.
Aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale proceselor în curs nu constituie o încălcare a principiului neretroactivităţii.
Şi aceasta, deoarece, raporturile juridice deduse judecăţii au luat naştere în perioada anterioară publicării acestor decizii, în temeiul unor dispoziţii legale care beneficiau de prezumţia de constituţionalitate, prezumţie care ulterior a fost înlăturată.
Dacă s-ar aprecia că deciziile de constatare a neconstituţionalităţii unor norme juridice nu pot pune în nici un fel în discuţie efectele produse anterior, s-ar nega însuşi caracterul obligatoriu şi opozabilitatea erga omnes a acestor acte de jurisdicţie constituţională.
Doar într-o astfel de abordare a problemei de drept se dă eficienţă practică deciziilor instanţei de contencios constituţional, obligaţia de aplicare a actelor jurisdicţiei constituţionale care profită ex nunc tuturor subiectelor de drept interesate fiind ridicată la rang de principiu constituţional.
Aşa fiind, cum nu mai există temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale în baza dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 31 din 22 februarie 2011, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., a respins apelul reclamantului, a admis apelul pârâtului şi a schimbat în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că a înlăturat obligarea acestuia la plata către reclamant a sumei de 10.000 Euro reprezentând daune morale. Au fost menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Curtea de apel a reţinut ca nefiind fondată critica reclamantului privind modalitatea de soluţionare a capătului de cerere privind acordarea daunelor materiale reprezentând echivalentul diferenţei de şcolarizare la care a fost obligat odată cu trecerea în rezervă având în vedere limitele impuse de art. 5 din Legea nr. 221/2009 şi inexistenţa unei hotărâri de condamnare.
Motivul de apel invocat de pârât vizând constatarea trecerii în rezervă ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic a fost reţinut de asemenea ca neîntemeiat. Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, s-a apreciat a fi de notorietate că nu se preconstituiau probe pentru măsurile dispuse de regimul comunist şi că cei care aveau rude plecate în străinătate erau obligaţi să suporte rigorile acestui regim. Declaraţia surorii reclamantului şi a martorului S.C. sunt relevante pentru dovedirea împrejurării că trecerea în rezervă s-a făcut forţat. Mai mult, desfăşurarea unor activităţi mult inferioare faţă de pregătirea profesională după trecerea în rezervă este o dovadă a faptului că această trecere nu s-a făcut de bună voie, în ciuda raportului întocmit chiar de reclamant. Fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, curtea a apreciat că acest capăt de cerere a fost soluţionat corect.
Împotriva susmenţionatei hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.F.P.J. Suceava criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că acţiunea reclamantului nu se circumscrie prevederilor Legii nr. 221/2009.
S-a arătat că prin Decizia de pensionare nr. 90123 din 25 iulie 1981, reclamantului M.I., i s-a acordat dreptul de pensie pentru gradul militar de colonel, în sumă de 4.375 lei, sumă considerabilă pentru perioada respectivă, astfel încât „statul român nu a fost deloc abuziv" în ceea ce-l priveşte pe reclamant.
A susţinut că trecerea sa în rezervă cu consecinţa pierderii privilegiilor oferite de stat militarilor, nu poate fi considerată/ asimilată unei măsuri administrative cu caracter politic.
Intenţia legiuitorului a fost de a despăgubi persoanele care s-au opus regimului comunist şi care au avut de suferit datorită acestei atitudini, iar nu celor care au beneficiat de anumite drepturi şi privilegii până la un moment dat şi care „dintr-un concurs de împrejurări, nu s-au mai bucurat de acestea".
Recursul nu este fondat.
Probaţiunea administrată în cauză confirmă susţinerile reclamantului privind caracterul politic al măsurii dispuse asupra sa, de trecerea în rezervă din funcţia de ofiţer activ operativ în cadrul Ministerului de Interne.
S-a dovedit astfel că măsura menţionată a fost consecinţa plecării definitive din ţară a surorii sale şi a soţului acesteia, legătura de cauzalitate între cele două evenimente fiind demonstrată atât cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză cât şi pe prezumţii simple, corect reţinute de instanţe.
S-a constatat astfel legal că, ulterior trecerii în rezervă, reclamantul a fost nevoit să desfăşoare activităţi mult sub pregătirea sa profesională şi cu plata unor retribuţii mult inferioare celei obţinute ca militar.
Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art. 3 pot solicita instanţei să constate caracterul politic al acestora".
Legea nu limitează deci, astfel cum eronat susţine recurenta, categoria măsurilor considerate drept măsuri administrative cu caracter politic la cele expres indicate de art. 3, ci permite, astfel cum prevede norma legală evocată, stabilirea caracterului politic al oricărei măsuri/ altele decât cele enumerate de art. 3 din lege, de către instanţa de judecată.
Or, determinarea reclamantului (pentru motive ce exced voinţei şi conduitei sale) să părăsească serviciul deţinut la un moment dat, cu consecinţa trecerii sale în rezervă şi a ocupării unei îndelungi perioade de timp a unor activităţi mult inferioare pregătirii sale profesionale, toate acestea pe motiv că sora sa şi soţul acesteia au părăsit definitiv ţara, nu poate fi considerată, cum legal au reţinut instanţele, decât o măsură administrativă a fostului regim comunist care, astfel cum este de notorietate, lua măsuri severe împotriva rudelor celor care părăseau definitiv ţara.
Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P.J. Suceava împotriva deciziei nr. 31 din 22 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2211/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2202/2012. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
