ICCJ. Decizia nr. 2211/2012. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2211/2012
Dosar nr.49876/3/2011
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, la data de 2 februarie 2011, sub nr. 711/109/2011, contestatoarea C.G.S., în calitate de soţie supravieţuitoare a lui C.R.N., decedat la data de 04 mai 2009, a chemat în judecată pe intimatul M.A.N. – D.F.C., solicitând anularea deciziei nr. 97285 din 1 ianuarie 2011 de recalculare a pensiei soţului său, militar în rezervă, şi restituirea drepturilor reţinute ilegal.
Prin sentinţa civilă nr. 1005 din 12 mai 2011, Tribunalul Argeş a dispus declinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
La pronunţarea acestei hotărâri, Tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000 şi sediul pârâtei, care se află în Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 11543 din 21 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, sesizând prezenta instanţă pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Tribunalul Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, contestaţiile împotriva deciziilor de pensii emise de casa de pensii a M.A.N., a M.A.I. şi S.R.I. erau de competenţa instanţei de la sediul pârâtului, adică al M.A.N., pentru că această casă de pensii era structură în cadrul Ministerului. Prin interpretarea coroborată a dispoziţiilor din Legile nr. 19/2000, nr. 164/2001 şi nr. 179/2004, competenţa aparţinea Tribunalului Bucureşti, fiind dată de cea de-a doua teză a art. 156.
În prezent, Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform dispoziţiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Art. 154 din Legea nr. 263/2010 dispune ca „(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
(2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul".
La intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale M.A.N., ale M.A.I. şi ale S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Art. 7 din Legea nr. 119/2010 arată că „(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Decizia de recalculare a cărei anulare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010, în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind formulată la instanţa de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 10 mai 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către Tribunal de la sediul pârâtului.
În hotărârea de declinare s-a invocat faptul că Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000.
Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, 1 ianuarie 2011, astfel că este incidentă situaţia în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat şi se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competenţa teritorială absolută la sediul pârâtului.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la normele de procedură, raportate la Codul de procedură civilă.
Când o lege specială, care reglementează un anumit domeniu şi care cuprinde şi norme cu privire la competenţă, este înlocuită cu o altă lege şi o altă lege specială face trimite la normele de competenţă din legea abrogată, se aplică noua lege, competenţa fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.
Art. 156 din Legea nr. 263/2010 arată că „ Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
Art. 727 C. proc. civ. arată că „Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziţii abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispoziţiile corespunzătoare care le înlocuiesc."
Este adevărat că Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispoziţiile Codului de procedură civilă, dar acesta reprezintă legea generală în materie de procedură, astfel că, prin analogie, se poate interpreta că, şi în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, competenţa fiind o normă de procedură, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege, care a înlocuit vechea prevedere.
O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competenţă diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare; chiar şi prevederile C.E.D.O. pentru o judecată echitabilă statuează respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecăţii.
Asupra conflictului negativ ivit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 (care au preluat conţinutul art. 156 din Legea nr. 19/2000) reglementează două ipoteze distincte în ceea ce priveşte competenţa teritorială a tribunalului in litigiile privind drepturile de asigurări sociale.
Într-o primă ipoteză, se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii şi a caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.
Din contră, în situaţia în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabileşte că va fi competentă să soluţioneze litigiul instanţa în a cărei rază îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Prevederile potrivit cărora instanţa competentă este cea din raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al pensionarilor in litigiile ce privesc stabilirea pensiilor.
Trebuie precizat că, faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de „case de pensii sectoriale", care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din M.A.N., M.A.I. şi S.R.I., structuri care au fost desfiinţate.
Potrivit art. 135 din Lege „atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea M.M.F.P.S., M.A.N., M.A.I. şi S.R.I., adoptată în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi".
Cum, în speţă, cererea a fost formulată împotriva unei case sectoriale de pensii, este aplicabilă prima teză a textului legal menţionat, potrivit căreia competenţa revine instanţei în a cărei rază se află domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalului Argeş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2212/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 221/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
